trupe_speciale     Odată cu ultimul examen de bacalaureat care a avut loc anul acesta, 2017, mi-am adus aminte că în urmă cu circa 3-4 ani rezultatele de atunci la bacalaureat au fost catastrofale. O promovabilitate undeva în jurul cifrei de 50%, dacă îmi aduc bine aminte. Mă gândeam încă de atunci ce va urma şi pe ce direcţie vor decurge lucrurile, care vor fi cerinţele la următoarele examene, dacă va fi păstrat un nivel ridicat în ceea ce priveşte materiile studiate sau se va face compromis pentru a evita o nouă situaţie penibilă.
     Lucrurile au decurs aşa cum mă aşteptam. Cu fiecare an care a trecut subiectele la examenele de bacalaureat (şi nu numai) au devenit tot mai uşoare şi cerinţele au scăzut an de an. Am citit că Evaluarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a, din anul acesta, a fost cea mai facilă ediţie din ultimii 80 de ani (!). Un studiu făcut pe aceasată temă arată că din 1989 şi până în 2016 subiectele au fost tot mai uşoare iar gradul de dificultate a ajuns de la 8.33 la 4.27. Cu toate acestea 25% dintre copiii evaluaţi anul acesta au avut media sub 5.
     Ce putem deduce cu uşurinţă este faptul că examene mai uşoare provoacă o şi mai mare indiferenţă copiilor şi că nivelul cunoştinţelor scade de la an la an, ducând la un analfabetism organizat şi aflat sub directa supraveghere a instituţiilor de învăţământ. Am citit despre un liceu în care nici un absolvent nu a luat notă peste 5!
     Este normal ca, în asemenea condiţii, să ne întrebăm la ce bun acest aşa zis sistem de învăţământ, în care statul investeşte şi în care părinţii investesc? Nu se poate fără el, dacă lucrurile merg tot mai prost, cu fiecare an care trece? Dacă ceva nu funcţionează bine este normal şi cu bun simţ să schimbi lucrul respectiv şi să pui altceva în loc. Şi chiar dacă o vină o au şi copiii eu cred că vina principală nu este a lor ci a societăţii în general, a sistemului de învăţământ în special. Şi doar un element o să vă dau ca să înţelegeţi mai bine pe ce direcţie se îndreaptă lucrurile.
     Este evident şi limpede pentru orice minte sănătoasă că sistemul de învăţământ de pretutindeni nu mai are rolul principal de a transmite elevilor cunoştinţe practice şi de a le dezvolta capacitatea de a gândi ci are rolul de îndoctrinare politică. Ceea ce se întâmpla în timpul comunismului în România sau în alte ţări se practică acum pe scară largă în lumea întreagă, ba este chiar mai rău. De ce spun că este mai rău? Atunci, pe lângă educaţia politico-ideologică care li se făcea copiilor, se punea totuşi un mare accent şi pe cunoştinţele practice şi necesare pentru o gândire şi dezvoltare sănătoasă. Azi însă nu mai este aşa. După cum văd eu lucrurile singura preocupare a guvernanţilor, a factorilor educaţionali de pretutindeni, este ca elevii să fie îndoctrinaţi din punct de vedere sexual şi să aibă aceea gândire „politic corectă”. Nimeni nu intră în panică şi instituţiile statului nu iau măsuri împotrivă atunci când matematica sau chimia sau fizica sau literatura devin străine elevilor şi cunoştinţele lor în aceste domenii, sau în alte domenii de folos, sunt aproape nule, dar autorităţile statului intră cu forţa prin cămine şi sechestrează copii care acasă au fost crescuţi într-un climat creştin sănătos şi care nu vor să creadă că a fi homosexual este un lucru bun. Am avut exemplul unui Barack Obama total desprins de realitate care şi-a făcut un scop din mandatul său de a duce îndoctrinarea copiilor pe culmi nemaiîntâlnite. Şi nu este singurul de acest fel, Canada şi liderii Europei păstrează acelaşi trend, chiar dacă incultura şi analfabetismul iau proporţii îngrijorătoare cu fiecare zi care trece. Poate că şi este nevoie de incultură pentru a îndoctrina cât mai bine. Un om care gândeşte este mai greu de prostit. Prin urmare iată care este direcţia în aşa zisul sistem de învăţământ, în parodia de sistem de învăţământ. Ca să nu se facă de ruşine cei ce gestionează acest sistem scad pretenţiile de la an la an şi rezultatele sunt tot mai slabe de la an la an. Până la urmă sistemul va produce analfabeţi cu diplomă. Şi nu cred că exagerez deloc, deja acest lucru se întâmplă nu doar în licee ci chiar şi în institute de învăţământ superior. Şi totuşi nu acesta este răul cel mai mare.
     Şcoala, adevărata şcoală, este bună pentru formarea omului, pentru dezvoltarea anumitor capacităţi, pentru progres şi pentru o viaţă normală, pentru relaţii de pace şi bună convieţuire între oameni. Dar este ceva mai mult decât atât. Este felul în care omul în şcoala vieţii se pregăteşte pentru veşnicie.
     Viaţa întreagă este o şcoală şi scopul ei suprem este să-i pregătească pe oameni pentru a fi vrednici de a avea o relaţie adevărată cu Dumnezeu şi de a se bucura veşnic de prezenţa Sa. Omul nici nu putea să-şi imagineze o asemenea ofertă, un asemenea favor, şi din incapacitatea aceasta a omului cred că s-au născut religiile pe care le numim păgâne, adică cele care şi-au imaginat un dumnezeu dar care nu au ajuns să-L cunoască pe Cel adevărat. Dar Dumnezeul Cel Adevărat s-a revelat oamenilor şi le-a spus cum pot ajunge să poată avea o bună legătură cu El, cum pot ajunge să petreacă veşnicia în cerul Său. Însuşi Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, a coborât pe pământ şi ne-a arătat cum este Dumnezeu dar şi care sunt cerinţele Lui pentru ca noi să fim ca El şi să putem fi cu El o veşnicie. Domnul Isus Hristos a spus că cine L-a văzut pe El a văzut pe Tatăl şi că ceea ce El ne-a spus şi îndemnat să facem este viaţă. Cuvintele Lui sunt viaţă şi cunoaşterea Lui este viaţă. Apostolul Ioan spunea că cine crede în Domnul Isus şi spune că Îl urmează, că rămâne în El prin ascultare, trebuie să trăiască cum a trăit Domnul Isus. Şi aceasta este adevărata viaţă, după cum tot Ioan ne spune la 1 Ioan 5 cu 20: „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.” Acesta este, de fapt, creştinismul: cunoaşterea lui Isus Hristos şi rămânerea în El, prin ascultare.
     Creştinism înseamnă, înainte de toate, un standard înalt, cerinţe înalte, pentru că are de-a face cu Singurul Dumnezeu care este desăvârşit, sfânt, atotputernic, Creatorul şi susţinătorul tuturor lucrurilor. Toate sunt din El şi pentru El, după cum spunea marele om al credinţei, Pavel.
     Pe lângă alte atribute ale lui Dumnezeu trebuie să amintim şi dragostea. El este Dragoste desăvârşită. Dar dacă nu punem dragostea lui Dumnezeu alături de sfinţenie şi dreptate ne putem rătăci şi înşela, aşa cum de fapt s-a şi întâmplat în mare parte din creştinătate. Atât de mult s-a insistat pe dragostea lui Dumnezeu, care este reală, fără să se amintească de sfinţenie, dreptate, de faptul că El este şi un foc mistuitor, că este şi Judecător, încât oamenii au ajuns să-L vadă pe Dumnezeu dintr-un unghi greşit, care le-a permis să coboare standardul şi să creadă că pot trăi oricum deoarece Dumnezeu îi iubeşte. Iar azi s-a ajuns, contrar a ceea ce afirmă Dumnezeu Însuşi în Scripturile Sale, să se spună că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi, inclusiv pe homosexuali. Standardul a ajuns atât de jos că nu se poate mai jos de atât. Şi ceea ce se întâmplă azi în creştinism seamănă destul de bine cu ceea ce am arătat că se întâmplă în sistemul de învăţământ
     Creştinii, în timp, au fost ademeniţi cu această condiţie joasă a credinţei lor şi foarte mulţi dintre ei au devenit, în crez şi practică, analfabeţi spirituali. Cred orice, li se pare bun orice şi nu mai au capacitate să judece între ce este adevărat şi ce este greşit. Chiar liderii lor, care ar fi trebuit să ţină standardul ridicat, au cedat şi pentru a nu se face de ruşine cu rezultate slabe la examene, au îngăduit în adunări lucruri care nu ar fi trebuit îngăduite. În acest fel lumea a intrat în adunări, capacitatea de discernere s-a diminuat, învăţături şi practici greşite au fost acceptate şi prorocii mincinoşi sunt tot mai greu de deosebit de cei adevăraţi. O adunare care azi mai ţine standardul sus va întâmpina dificultăţi tot mai mari de a atrage credincioşi pentru că aceştia au, peste drum, biserica în care să nu fie deranjaţi în traiul lor firesc şi unde pot face aproape tot ce vor, nediferenţiindu-se de lume decât prin nume. Totuşi, Duhul Sfânt poate binecuvânta şi o adunare care ţine standardul sus şi o va binecuvânta după o vreme de test şi încercare.
     Pericol există în ambele cazuri: pericolul să te lauzi cu mult popor, după ce ai deschis uşa larg şi poate intra oricine sau să te lauzi cu faptul că nu mulţi se adaugă adunării din care faci parte pentru că tu ai ţine calea îngustă. Şi unii şi alţii se pot legăna în somnul înşelării. Pentru că dacă poţi lărgi calea în aşa fel încât să poată intra oricine, tot aşa poţi îngusta calea mult mai mult decât Dumnezeu a gândit, prin legalism şi fariseism.
     Tendinţa spre facil şi standard coborât este vizibilă în biserici. Ori aceasta este un mare rău care se face celor ce sunt chemaţi să-L urmeze pe Cel ce nu a ales deloc o cale uşoară şi un standard coborât. De fapt este o altă cale şi tocmai de aceea pericolul este imens. Creştinismul oferă ceea ce nici o altă religie nu oferă: viaţa veşnică împreună cu Dumezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în bucuria şi desfătarea cerului. Dar şi cerinţele sunt mari şi foarte mari şi ştacheta ridicată sus. Cine vrea să intre pe sub ea, aşa cum se practică azi în creştinism, va avea parte de mari surprize.
     Dacă vrei să ai copii mediocri sau slabi nu trebuie să faci nimic altceva decât să-i trimiţi la şcoală zi de zi şi să nu te mai interesezi ce învaţă, care este nivelul lor de cunoştinţe şi să-i laşi să facă tot ce vor. Tot aşa, dacă vrei să fii un credincios mediocru, dar fără perspectivă eternă, nu trebuie decât să te duci după mersul lumii religioase care îţi spune cât de grozav eşti chiar dacă nu cerul este dorinţa ta ci pământul şi chiar dacă eşti condul de carne nu de Duhul Sfânt. Problema pentru astfel de oameni este că Dumnezeu nu a coborât standardul nici măcar cu un milimetru încă de la Adam (acesta a fost izgonit din Eden pentru un singur păcat) iar în perioada de har, de care mulţi abuzează dovedind că nu au înţeles adevăratul har, cerinţele sunt şi mai mari. Harul adevărat trebuie să mă ducă pe muntele renunţării de sine, renunţării la părerea oamenilor (uneori chiar a fraţilor de credinţă), renunţării la viaţa fizică dacă Domnul o cere, a umblării cu lepdare de sine, în smerenie şi simplitate. Şi acestea nu sunt totul. Dacă cineva spune că aceasta este o cale uşoară atunci încă nu a înţeles ce înseamnă să fii al lui Hristos şi nici nu a cunoscut frumuseţea vieţii cu El.
     Apostolul Pavel a înţeles bine ce înseamnă această cale frumoasă a pocăinţei. Încă de la începutul acestei vieţi noi Dumnezeu i-a arătat tot ce trebuie să sufere pentru numele lui Isus Hristos (F.A. 9:16). Mai târziu Pavel chiar s-a îndrăgostit de această cale grea pentru că a înţeles că la desăvârşire nu poate ajunge în alt fel, şi Pavel dorea să fie şef de promoţie în şcoala lui Dumnezeu. Era cea mai grea şcoală la care putea participa şi cerinţele erau cele mai mari dar Pavel a înţeles că pentru a atinge nivelul cel mai înalt spiritual avea neapărată nevoie de această şcoală. Şi a absolvit-o cu „magna cum laude”. Colaboratorul lui pentru o vreme, Dima, a renunţat şi s-a înscris la şcoala mult mai uşoară a lumii.
     Scriindu-i ucenicului său, Timotei, Pavel îi spune următoarele: 3 „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. 4 Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste. 5 Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. 6 Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele.7 Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.” Iar corintenilor care doreau o cale mai uşoară, a extazurilor spirituale dar fără pocăinţă şi cruce, Pavel este nevoit să le scrie: 23 „Sunt ei slujitori ai lui Hristos? -vorbesc ca un ieşit din minţi – eu sunt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte!24 De cinci ori am căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una;25 de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării.26 Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi.27 În osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte!28 Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile.29 Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard? 30 Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea.”
     Pavel ne îndeamnă şi pe noi să călcăm pe urmele lui, deoarece şi el calcă pe urmele lui Hristos. Aceasta este singura cale spre desăvârşire, spre nivelul înalt cerut de Domnul nostru care, şi El, tot pe această cale a mers. Dacă tendinţa majorităţii este spre superficial şi automulţumire, rezultatul fiind generaţii de oameni incapabili să facă şi să discearnă, sunt totuşi în lumea aceasta şcoli de elită care pregătesc pe viitorii lideri şi specialişti. În aceste şcoli totul este diferit de ceea ce ştim noi că înseamnă şcoală. Cerinţele sunt mari şi nu se face nici un fel de rabat şi nu puţini renunţă pentru că nu pot ţine pasul cu standardul înalt. Dar cei ce termină sunt bine pregătiţi şi pricepuţi. Tot aşa în cadrul armatelor sunt trupe de elită, speciale. Dacă în armată, în general, este greu, pentru trupele speciale este foarte greu, antrenamentele sunt aproape inumane. Dar cei ce trec testul ajung cei mai buni luptători. Ce trist că azi în creştinism ni se spune că este bine oricum şi suntem îndemnaţi cu insistenţă să urmăm calea uşoară a harului ieftin. Experienţele supranaturale, extazul spiritual, traiul firesc al declaraţiilor de pe buze, lenea şi delăsarea sunt preferate în locul luptei, renuţării, jertfei, crucii. Dacă această cale uşoară am ales-o să nu ne aşteptăm la performanţe spirituale şi la creştinism de elită. Şi când vorbesc de performanţe spirituale sau creştinism de elită nu mă refer la ceea ce lumea creştină de azi înţelege, căutând senzaţionalul, ci la acel creştinism care nu face nici un fel de compromis cu lumea, care doreşte, înainte de orice, gloria lui Dumnezeu, şi care trăieşte pentru Dumnezeu, în smerenie şi cu lepădare de sine. Cei ce trăiesc aşa ajung elitele lui Dumnezeu.

(Ideile din materialele postate la rubrica „Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

  • Ascultă LIVE Radio Unison
  • _blank
  • ALL CATEGORIES
  • https://audio-radiounisonro.bisericilive.com/radiounisonro.mp3