În timp ce veneam astăzi de dimineaţă spre locul de muncă am oprit la un semafor şi am fost nevoit să aştept preţ de câteva minute. În faţa mea era un panou de reclamă electronic. Reclamele se schimbau cu repeziciune aşa că, preţ de câteva minute, am putut să văd câteva dintre cele prezentate. Ceea ce am remarcat a fost un slogan care s-a repetat, chiar dacă era vorba despre firme şi produse diferite. Acest slogan era: „Cel mai mic preţ”. Fiecare căuta să atragă clienţi ademenindu-i cu „cel mai mic preţ”.
Privind aceste reclame m-am gândit că exact la fel face şi diavolul. El are pretenţia, şi mulţi oameni îl cred, că dă tot fără să ceară nimic în schimb.
Este evident că trăim astăzi în vremuri în care oamenii cred această minciună şi caută cu tot dinadinsul să obţină cât mai mult cu un preţ cât mai mic. Suntem înnebuniţi după oferte care ne promit că putem obţine pe bani puţini lucruri de valoare. Şi nu este aşa. A aştepta sau a plăti un preţ mare pentru ceva ce ne dorim nu mai este de dorit. Vrem totul cât mai repede şi cu un cost cât mai mic. Şi abia după ce am ajuns acasă şi am despachetat lucrul pe care l-am dobândit în felul acesta constatăm că am fost păcăliţi. În final plătim mai mult şi pentru lucruri de proastă calitate.
Singur Dumnezeu este cinstit cu noi. El nu se joacă cu noi şi nu ne minte în legătură cu preţul pe care trebuie să-l plătim pentru ceea ce ne oferă. De fapt, pentru ceea ce oferă El, noi trebuie să plătim preţul cel mai mare care există. Marcu 8 cu 34: „Apoi (Isus) a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. 35 Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui.”
S-a insinuat de-a lungul timpului, printr-o înţelegere greşită a harului lui Dumnezeu, ideea că pentru a avea ceea ce Dumnezeu oferă, şi anume viaţa veşnică şi un loc în cerul Său, noi nu trebuie să facem nimic, pentru că a făcut El totul şi primim totul în dar. Ca o contrapondere la mântuirea prin fapte predicată de bisericile istorice (catolică şi ortodoxă) unii au insistat pe mântuirea prin har greşit înţeleasă. Şi dacă primii au căzut de o parte a cărării înguste ceilalţi au căzut de cealaltă parte a cărării. Pentru că Dumnezeu, prin cuvântul Scripturilor, mărturiseşte că chiar dacă pentru mântuirea noastră noi nu putem face nimic ca să ne-o câştigăm, că lucrarea a fost făcută de Domnul Isus Hristos şi nimeni nu poate să mai adauge nici măcar o virgulă la această lucrare măreaţă; că a adăuga ceva la ea pentru a ne putea socoti mântuţi înseamnă necinstirea acestei Lucrări şi Jertfe sfinte şi ofensă adusă lui Dumnezeu, totuşi, cel ce beneficiază de această lucrare măreaţă doar prin har şi numai prin credinţa în Domnul Isus, trebuie să plătească şi el cel mai mare preţ. Preţ care poate merge chiar şi până la a-şi da viaţa pentru credinţa lui. Diferenţa este că omul nu plăteşte pentru a obţine mântuirea ci plăteşte din dragoste Celui ce i-a oferit mântuirea în dar.
Situaţia în ceea ce astăzi se numeşte Biserică este similară cu ceea ce am citit pe panoul de reclamă. Chiar şi în bisericile istorice unde mântuirea este prin fapte preţul cerut este mic. Mai faci câte o faptă bună, mai participi la câte o slujbă, mai mergi pe la biserică, mai plăteşti o rugăciune şi biserica se va îngriji de tine. Poate vei suferi puţin după ce vei muri, într-un loc unde te vei purifica, dar aici pe pământ nu trebuie să îţi faci probleme. Preţul cel mai mic înseamnă apartenenţa la un grup şi la o doctrină nu costul uceniciei în şcoala lui Isus. Dar şi în bisericile care provin din Reformă, în multe dintre acestea, lucrurile nu stau mult diferit. Şi aici se promite totul la preţul cel mai mic. Şi vorbim despre har în termeni total eronaţi. Pentru foarte mulţi preţul cel mai mic înseamnă o mărturisire cu gura, un botez, o rugăciune de consacrare sau umplere, o experienţă. Aspecte care au toate valoarea lor, fără nici o îndoială. Dar este greşit a spune că dacă le-ai avut cândva înseamnă că eşti în regulă, indiferent de consacrare şi de viaţa pe care o trăieşti. Domnul Isus Hristos vorbea despre o ucenicie şi o urmare a Lui în care omul pune totul la picioarele Sale şi se predă total. „Lasă morţii să-şi îngroape morţii”; „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu”; Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine”.
Din nefericire superficialitatea şi delăsarea au cuprins mare parte din creştinătate şi multe biserici cresc nu pentru că Duhul Sfânt a convins oamenii de adevărul lui Dumnezeu ci pentru că se promite o cale uşoară, un preţ mic în schimbul unor beneficii veşnice.
Nu a fost aşa de-a lungul istoriei creştinătăţii. Dar ceea ce era evident până în urmă cu câteva zeci de ani acum nu mai are nici o relevanţă. Lucrurile s-au schimbat total. Învăţătura Scripturilor a fost deformată şi ceea ce sfinţii autentici au mărturisit timp de 2000 de ani acum este răsucit şi distorsionat de învăţătorii moderni care caută nu să se adapteze ei la învăţăturile Sfintelor Scripturi ci să adapteze aceste învăţături sfinte la dorinţele lor de a trăi în mod firesc. Am auzit, în urmă cu vreo doi ani de zile, pe cineva venit din America şi care a ţinut o conferinţă la Cluj Napoca, că sensul cuvintelor spuse de Domnul Isus din Matei 19 cu 19 sau Matei 22 cu 39, şi anume că trebuie să-l iubeşti pe apropapele tău ca pe tine însuţi ar fi acesta: „Noi nu ne iubim pe noi de aceea nu-i iubim pe cei de lângă noi. Şi nici nu îi vom putea iubi până ce nu ne vom iubi pe noi.” Îşi baza spusele nu pe Scripturi ci pe câteva experienţe ale unor creştini care nu se vedeau buni de nimic, care au fost desconsideraţi de alţii şi care, din pricina aceasta, nu aveau o părere bună despre ei. Dar această explicaţie este o interpretare eronată a Scripturilor. Pavel spunea despre el că nimic bun nu locuieşte în el, în firea lui pământească – aceasta era valoare lui Pavel, dar că poate totul prin Hristos care îşi arată puterea în slăbiciunile lui. El era ceva, şi noi de asemenea, nu prin faptul că se aprecia pe el, sau că alţii îl apreciau, ci pentru că înţelegea ce are în Hristos! Tot Pavel îi scria lui Timotei că vremurile din urmă vor fi vremuri grele tocmai pentru că oamenii se vor iubi pe ei înşişi, nu pentru că nu vor avea o părere bună despre ei! Problema noastră, dacă suntem sinceri cu noi înşine, este că ne iubim pe noi mai mult decât ar trebui, adică foarte mult. Chiar şi atunci când spunem că nu suntem buni de nimic şi ne desconsiderăm şi ne plângem de milă noi, de fapt, facem aceasta pentru că ne iubim şi ne doare că nimeni nu ne apreciază şi nu se poartă cu noi aşa cum am vrea noi. Acesta este doar un exemplu de învăţătură greşită, din multele care circulă astăzi şi care au de-a face cu preţul mic pe care omul trebuie să-l plătească pentru a-L urma pe Hristos. Dar adevărul este că orice om are valoare în Hristos şi, dacă înţelege acest lucru, toate temerile şi frământările, şi nemulţimirile, dispar. Pavel spunea, la un moment dat, că toţi l-au părăsit şi i-au întors spatele. Dar el nu a devenit un plângăcios sau un frustrat sau un depresiv ci spunea, plin de pace: „Dar Hristos nu m-a părăsit”. El nu de aprecierea oamenilor avea nevoie pentru că dacă ar fi fost aşa nu ar fi putut mărturisi adevărul ci ar fi vorbit aşa ca să placă oamenilor, lăsând adevărul la o parte. El avea nevoie de Hristos şi de aprecierea Lui şi acestea îi dădeau un confort şi o pace pe care nimeni nu i le putea lua.
Dar Pavel a plătit preţul cel mai mare pentru credinţa lui. El ştia că trebuie să plătească preţul cel mai mare încă de la primul pas pe calea credinţei. Când Hristos l-a chemat pe calea pocăinţei l-a trimis la el pe Anania şi i-a spus că-i va arăta lui Pavel tot ce trebuie să sufere pentru Numele lui Hristos (FA 9:16). Din acel moment lui Pavel nu i-a mai răms nimic în afară de Hristos. Toate celelalte lucruri pentru care l-ar fi putut aprecia oamenii: talente, şcoli, religiozitate, etc. sau transformat în gunoaie pentru preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos.
4 „Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult;
5 eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu;
6 în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.
7 Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.
8 Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos” (Filipeni 3).
Vedeţi, Pavel vorbeşte despre un preţ al cunoaşterii lui Hristos şi abia cunoaşterea Lui este viaţă veşnică, după cum mărturisea Domnul Isus la Ioan 17 cu 3. Pavel a plătit acest preţ şi nu a fost un preţ mic, cel mai mic, ci cel mai mare – renunţarea la tot ce avea şi pe ce s-ar putea baza pentru mântuirea lui şi pentru resursele de care avea nevoie pentru a face lucrarea Domnului şi pentru a trăi o viaţă după voia lui Dumnezeu. Îl cităm pe Pavel cu mândrie ca şi cum am fi urmaşii lui în ale credinţei dar prea puţini mai vrem şi mai plătim preţul total, aşa cum l-a plătit el.
Trăim vremuri grele, vremuri în care căutăm credinţa şi mântuirea la magazine second-hand şi la preţuri de nimic. Şi ne mai şi lăudăm cu achiziţile noastre, în loc să ne fie ruşine. Problema este că mulţi care au pus mâna pe un chilipir, după cum cred ei, la vremea când se vor uita mai atent la ceea ce au cumpărat pe doi bani, vor plânge şi se vor tângui, recunoscând că au fost înşelaţi. Va fi însă prea târziu. Magazinul de unde ar fi putut cumpăra ceva cu adevărat de valoare se va fi închis pentru totdeauna şi ei vor rămâne goi în faţa veşniciei.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment