Chiar dacă nu este o surpriză pentru mine, hotărârea luată de Curtea Supremă a SUA în urmă cu câteva zile, atunci când a decis că homosexualii au dreptul să se poată căsători legal pe întreg teritoriul SUA, este o hotărâre cu profunde implicaţii pentru viitorul SUA dar şi al omenirii. Este doar un pas discret, pe care cei mai mulţi nu îl văd, făcut pe direcţia intimidării şi apoi a persecutării creştinilor, SUA intrând într-o perioadă la care nu ne-am fi putut gândi în urmă cu câteva decade.
De-a lungul timpului, de fapt de la instituirea creştinismului în urmă cu 2000 de ani, persecuţia a fost ceva comun şi obişnuit pentru Biserica Creştină. Domnul Isus Hristos, Cel care a fost şi este pentru creştini Dumnezeu şi Mântuitor dar şi Model de viaţă, i-a avertizat pe cei ce doreau să-L urmeze, că, din pricina Lui, vor avea de suferit până acolo încât îşi vor putea pierde chiar şi viaţa. Iată doar un pasaj din Biblie, din multele pe care le-am putea da în acest sens:
Matei 10:28: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.
29 Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru.
30 cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.
31 Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
32 De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;
33 dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.
34 Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa.
36 Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.
37 Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.
38 Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.
39 Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.”
Spuneam că Domnul Isus a fost şi este nu doar Dumnezeu ci şi pildă de urmat prin viaţa pe care a trăit-o pe acest pământ iar ca şi pildă El nu a fost doar o pildă de sfinţenie ci şi de suferinţă. Creştinismul începe cu suferinţa Domnului Isus care s-a adus pe Sine însuşi jertfă în locul nostru, plătind prin suferinţă şi moarte păcatul pe care noi oamenii l-am înfăptuit, continuă prin sângele martirilor şi se sfârşeşte cu acest sânge al persecuţiei, după cum putem citi în Revelaţia dată de Domnul Isus apostolului Ioan în insula Patmos.
Interesant cum începe istoria SUA, a Americii cum ne-am obişnuit să spunem. Un aport însemnat în înfiinţarea acestui nou stat l-au avut creştinii care au fugit din faţa persecuţiei religioase care avea loc în Europa, ceea ce a fost odată leagănul creştinismului. În Europa creştinii cu numele i-au persecutat pe adevăraţii creştini, „cel firesc pe cel duhovnicesc”, după cum scrie în Galateni 4 cu 29: „Şi cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul tot aşa se întâmplă şi acum”. Trecuţi prin această experienţă a suferinţei creştinii care au fost implicaţi în redactarea Constituţiei noului stat înfiinţat au făcut tot ceea ce au ştiut mai bine pentru a da o lege care să interzică pentru totdeauna persecuţia. Şi vreme de câteva sute de ani în acea parte de lume creştinii nu au fost persecutaţi. S-au întâmplat lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple şi nu toţi care au ajuns acolo au ajuns pentru că au fost persecutaţi pentru credinţă, mulţi au fost aventurieri dornici de îmbogăţire, dar nimeni nu a mai suferit pentru că a fost creştin. De aceea America a atras ca un magnet nu doar pe cei dornici de îmbogăţire dar şi pe cei ce doreau să-şi trăiască credinţa în libertate şi în pace. Să ne amintim numai de valul mare de refugiaţi din vremea comunismului şi de felul în care, chiar riscându-şi viaţa, mulţi credincioşi aflaţi sub „cortina de fier” au făcut tot ceea ce le-a stat în putinţă pentru a ajunge în America.
Dumnezeu a binecuvântat această ţară şi nu există nici un motiv de îndoială în acest sens, SUA ajungând prima putere a lumii. Dar treptat, treptat, din cauza binecuvântărilor, dragostea oamenilor pentru Dumnezeu a fost înlocuită cu dragostea de sine. Sub inflenţa bunăstării doctrina a început să fie modificată, dar atât de subtil încât puţini au observat acest lucru şi omul a ajuns să fie în centrul atenţiei iar Dumnezeu să devină un slujitor pentru binele omului. Nu omul a mai trăit pentru Dumnezeu ci Dumnezeu era pentru om. Umanismul triumfa fără ca cei mulţi să observe. Erau voci care chemau la pocăinţă şi care întrevedeau dezastrul dar cine să mai audă în mijlocul potopului de bunăstare?
Derapajul a fost lent dar constant aşa că nu ar trebui să ne mirăm că în vremurile noastre s-a ajuns la acest cancer care mănâncă măduva spinării creştinismului şi care se numeşte „evanghelia prosperităţii”. Acest cancer a slăbit treptat vigoarea creştinismului din SUA şi, din nefericire, a fost importat în mare parte din mişcarea evanghelică din lume, inclusiv din România, ajungându-se să fie contaminaţi de el chiar unii care erau apreciaţi ca lideri care au suferit pentru Hristos în vremea comunismului. M-am întristat să-l aud pe unul dintre ei, chiar în aceste zile, făcând pledoarie pentru un dumnezeu care „crede în om”, care „speră în om” şi care face totul pentru om. Omul a ajuns un mic dumnezeu şi acum nu omul crede în Dumnezeu ci Dumnezeu crede în om. Ştiam până acum că omul are nevoie de credinţă dar aflăm consternaţi că şi Dumnezeu are credinţă şi că obiectul credinţei lui Dumnezeu suntem noi, creaturile… De unde credeţi că vine această învăţătură? Din America, desigur.
Cum ar fi putut corupe Satan o ţară a căror legi îi proteja pe creştini şi de care nu se putea atinge aşa cum se atingea de cei din ţările comuniste sau din lumea musulmană? Folosind lucrurile lumii. Şi „pofta firii, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii” au început să devină deziderate de viaţă şi dacă şi liderii creştini au învăţat că acestea merită căutate şi dorite şi că binecuvântările materiale sunt semne ale aprecierii lui Dumnezeu (dându-se ca exemplu pe ei înşişi) atunci de ce se ne înfrânăm şi de ce să fim cumpătaţi? Dacă Dumnezeu dă de ce să nu alergăm după ele şi să ne lăudăm cu ele?
În atare situaţie era normal ca bucuria sfântă să dispară şi oamenii care încercau să-şi umple viaţa cu lucruri să se simtă goi pe dinăuntru şi să înceapă să cadă în depresii şi nebunii. Şi atunci în biserici a fost adusă distracţia şi divertismentul. Locurile sacre odată, pentru că în ele era prezent Dumnezeu, au fost transformate în bâlci şi circ şi nu exagerez cu nimic aici. Oamenii au început să-şi dea învăţători după poftele lor şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să-şi gâdile urechile cu lucruri care să le mai stimuleze apetitul pentru viaţă. Muzica lumii a fost adusă în biserici, cosmentizată puţin şi apoi prezentată ca sacră. Viţelul de aur a fost înălţat şi distracţia a început. Hristos era doar un accesoriu la multele lucruri cu care şi-au umplut viaţa, dar era un accesoriu necesar pentru că viaţa trece şi vine veşnicia. Şi dorinţa lor era ca distracţia să continue şi după moarte, de aceea era nevoie de Hristos. Numai că Evanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu, a fost tranşată şi din ea s-a scos tot ceea ce ar mai fi putut incomoda pe creştinul lumesc. De aici şi până la a învăţa poporul că problema creştinilor apatici şi deprimaţi era că nu se iubesc pe ei înşişi nu a fost decât un pas. Această nebunie a ajuns să fie propovăduită azi peste tot, şi în România, ca şi cum de acest lucru avem nevoie pentru a scăpa de angoasele noastre. Nu păcatul în care ne-am scufundat şi traiul lumesc care ne-a dus la păcat sunt problema. Problema, spun apostolii falşi şi învăţătorii mincinoşi, este că nu ne iubim mai mult pe noi. Dar am ajuns în starea rea în care am ajuns tocmai pentru că ne-am iubit atât de mult pe noi încât nu am mai ştiut ce să inventăm pentru a ne fi bine şi a ne simţi bine. În timp ce în comunism creştinii călcau pe urmele Învăţătorului lor şi mureau suferind pentru credinţa lor în Hristos şi vedeau cu ochii lor cum se împlineşte Scriptura, în SUA creştinii luau cu asalt cinematografele şi terenurile de fotbal american şi baseball, staţiunile de recreere, parcurile de distracţii şi restaurantele „all you can eat”. Iar când toate acestea nu au mai făcut faţă pentru a-i stimula şi pentru a-i face să se simţi bine şi confortabil s-a trecut la pornografie şi homosexualitate. Are cineva vreo problemă cu acestea? Nu înţelege dumnezeul plin de dragoste şi nu are el o mare bunătate pentru toţi? Va trimite el în iad pentru atât de puţin? Cine crede că da este un fanatic şi nu înţelege dragostea lui dumnezeu. Aşa s-a ajuns ca înainte ca forul suprem legislativ din SUA, Curtea Supremă, să hotărască că homosexualii se pot căsători între ei pe întreg teritoriul SUA, sondajele de opinie să spună că circa 60% dintre americani sunt de acord cu aceasta. Marea majoritate încă declarându-se creştini, în frunte cu liderul lor Obama, probabil cel mai păgân preşedinte pe care l-au avut SUA vreodată.
Eu cred că Dumnezeu mai iubeşte America. Nu din pricina păcatului, nu, ci din pricina acelor creştini sinceri şi puţini la număr care plâng înaintea lui Dumnezeu pentru actuala stare de fapt. Şi dacă o iubeşte El vrea să o cureţe de acest creştinism păgânizat. Şi cum o poate curăţa altfel decât îngăduind ca să ajungă acolo unde au fost primii colonişti care au poposit pe acele meleaguri, prigoniţi pentru credinţa lor? Legalizarea căsătoriilor homosexuale este doar un pas înainte de a le lua creştinilor dreptul de a mărturisi adevărul şi de a-i incrimina şi pedepsi pentru curajul de a o face. Să nu ne imaginăm că acum vor suferi pentru credinţa lor aproape toţi americanii, pentru că marea majoritate se declară creştini. Nici vorbă de aşa ceva! Pentru că deja ei sunt liniştiţi şi se simt confortabil cu acest aspect şi au suficient de mulţi lideri care să-i înveţe că Dumnezeu îi iubeşte şi pe homosexuali şi că şi ei vor sta la masă în cer cu cei sfinţi. Abia de acum înainte se va vedea câţi creştini are cu adevărat SUA. Vine vremea separării iar cei ce vor rămâne strâns lipiţi de Hristos şi de adevărul Lui vor suferi şi vor fi prigoniţi. Nu cred că vor fi mulţi, dar vor fi, şi prin aceştia Dumnezeu îşi va proslăvi Numele aşa cum a făcut-o şi în comunism sau în lumea musulmană. Mirarea este că persecuţia va lovi nu în creştinii fireşti şi lumeşti, aşa cum credem noi că ar fi corect, ci tocmai în cei ce vor să-L cinstească pe Dumnezeu cu viaţa lor şi care nu vor să facă compromis! Dar prin jertfa acestora din urmă Dumnezeu îi va putea cerceta şi schimba apoi şi pe unii dintre creştinii cu numele. Apostolul Pavel, unul care a suferit pentru fraţii lui, de trup sau de credinţă, exclama: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33 )
Ce se întâmplă azi în SUA este un semn al vremurilor şi un avertisment pentru toţi cei ce vor să ia seama. Pentru că America a tuşit epidemia se va extinde în toată lumea şi nici unul dintre noi nu vom fi scutiţi. Creştinismul va reintra în normal pentru o vreme, înainte ca Domnul Bisericii să vină după ea (să înţelegem că atunci când nu a fost persecuţie a fost har din belşug dar pe care mulţi nu au ştiut să-l aprecieze); normalul care ne-a fost anunţat încă în urmă cu 2000 de ani, adică suferinţa şi prigoana prin care se va face o curăţire de tot ceea ce a murdărit şi pătat Biserica de-a lungul vremurilor. Pentru a putea rezista vremurilor care vor veni creştinii ar trebui să arunce la gunoi toate învăţăturile mincinoase care i-au otrăvit în ultima vreme şi să-L pună din nou în centru pe Hristos iar pe ei la locul smereniei şi umilinţei în care pot fi ocrotiţi. Să arunce la gunoi cărţile care învaţă cum să ai succes în cinci paşi şi să citească cărţi despre martiri sau să caute să descopere din Scripturi calea ascunsă a crucii. Vorbesc de crucea noastră nu a lui Hristos. Pentru că de crucea lui Hristos s-a tot vorbit, deoarece place creştinilor fireşti. Dar despre crucea noastră am tăcut mâlc ca şi cum ar fi fost un subiect interzis. Şi a şi fost într-un fel pentru că ştia cel rău, duşmanul sufletelor noastre, că a vorbi despre el şi mai ales că a merge pe acest drum al crucii este biruinţă adevărată pentru noi şi ruşine pentru el.
Privind la ceea ce se întâmplă în lume, în SUA şi peste tot, am putea crede că Dumnezeu a fost pus într-o postură jenantă şi că pierde războiul. Pare că cel rău merge din biruinţă în biruinţă şi nimeni nu îl mai poate opri. Dar adevărul este altul şi numai cei ce-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu văd realitatea din spatele a ceea ce văd ochii. De fapt Dumnezeu este la cârmă şi va folosi totul spre gloria şi slava Lui. Nu aşa a fost şi în cazul Domnului Isus? Cea mai mare biruinţă de pe acest pământ a venit atunci când diavolul răcnea satisfăcut privindu-L pe Domnul Isus dându-şi suflarea pe cruce. „S-a sfârşit”, cuvântul rostit de Domnul Isus, îl putem explica şi prin: s-a sfârşit domnia celui rău şi drumul către cer a fost deschis pentru toţi cei ce vor să-L urmeze pe Hristos. A fost deschis drumul către cer dar cei ce vor să meargă pe el să ştie bine că este un drum al jertfei, al renunţării, al crucii.
Probabil că sunt aproape vremurile în care creştinii din alte părţi (adevăraţii creştini) nu vor mai dori să meargă în SUA pentru a face bani sau a mânca bine ci pentru a fi misonari şi a se expune la pericole aşa cum alţii au făcut-o şi o mai fac în Africa sau comunism sau lumea musulmană. America a ajuns în vremea când are mai mare nevoie de oameni care să mărturisească adevărul lui Dumnezeu cu îndrăzneală decât de bombe sau dolari. Pentru că aproape toţi liderii lor religioşi de frunte, cunoscuţi şi urmaţi de mari mulţimi de oameni, au gura lipită a neputinţă atunci când este vorba despre adevăr dar au mare slobozenie în a vorbi vrute şi nevrute atunci când văd hârtii verzi în faţa lor.
Imposibilul a devenit posibil în SUA: creştinii să fie îngrădiţi prin legi iar Constituţia să nu-i mai poată apăra. De fapt odată cu această hotărâre a Curţii Supreme a SUA libertatea de conştiinţă şi de exprimare a luat sfârşit în această ţară care încă se mai laudă a fi campioana democraţiei. A fost dar nu mai este, SUA devenind un stat totalitar. Şi o să mă explic de ce afirm acest lucru.
Aşa cum spuneam părinţii fondatori ai SUA au dorit să se asigure că în această ţară nimeni nu va mai fi persecutat pentru credinţa lui şi au redactat, după cum apreciază cei ce se pricep, cea mai bună Constituţie din câte există. Prin urmare în SUA fiecare putea să-şi exprime orice părere în legătură cu orice subiect. Într-o ţară dominată de creştini orice altă credinţă şi-a putut găsi locul şi nimeni nu a fost persecutat pentru că credea diferit de cum cred creştinii. Pe acest fond au apărut şi mişcările eretice cum ar fi Martorii lui Iehova sau mormonii, dar până şi sataniştii au avut libertatea de a înfiinţa o biserică – biserica lui Satan. Fiecare avea dreptul să creadă orice şi oricine putea să-şi facă o biserică şi să-i dea orice nume ar fi dorit, inclusiv homosexualii. Creştinii majoritari nu au îngrădit pe nimeni şi nimeni nu a trebuit să se teamă sau să vorbească în ascuns despre credinţa lui. Dar astăzi situaţia este cu totul alta. Tinerii de până pe la 35 de ani mă vor înţelege mai greu dar cei trecuţi de această vârstă şi care au avut parte de experienţa comunismului în România mă vor înţelge mai bine. În comunism, în experienţa nefastă a totalitarismului, frica era o constantă dominantă. Oamenilor le era frică să spună ceea ce gândesc pentru că sistemul nu accepta o altă părere sau credinţă decât cea oficială. Legea impusă cu forţa îngrădea libera exprimare şi, de frica pedepsei, oamenii credeau una dar spuneau, în şoaptă, alta. Credinţa în Dumnezeu era interzisă dar pentru a avea o imagine bună în exterior comuniştii proclamau libertatea de credinţă însă nimeni nu avea dreptul de a şi-o manifesta în spaţiul public. Ei spuneau: „dacă crezi ţine credinţa ta pentru tine şi nu mai spune şi altora”. Liderii cultelor religioase erau controlaţi de statul totalitar şi creştinii care nu se supuneau acestui control şi îşi manifestau liber credinţa erau prigoniţi şi pedepsiţi chiar cu zeci de ani de închisoare sau chiar cu moartea.
Occidentul a criticat această îngrădire a libertăţii de credinţă şi de exprimare dar astăzi cea care odată a fost campioana democraţiei a ajuns să procedeze exact aşa cum procedau, şi încă mai procedează, comuniştii. În SUA astăzi linia oficială a Partidului este agenda homosexuală şi libertăţile minorităţilor sexuale. Cine îndrăzneşte să vorbească împotrivă şi să mărturisească că această linie a Partidului este greşită imediat este etichetat ca un duşman al societăţii şi constrâns să tacă. Comuniştii ne-au obligat să spunem: „Comunismul este bun”; comuniştii de azi vor să ne oblige să spunem: „Homosexualitatea este bună şi de dorit”. Şi într-un caz şi în celălalt cei ce spun altceva au avut şi vor avea de suferit. Şi atunci ca şi astăzi o minoritate a reuşit să pună mâna pe putere şi să dicteze şi să-şi impună punctul de vedere, sub lozinca că tot ce face face pentru binele general. Iar cine se împotriveşte se împotriveşte binelui omenirii. Dacă Revoluţia bolşevică a fost făcută cu ajutorul armelor şi a curs mult sânge, actuala revoluţie s-a făcut mult mai subtil cu ajutorul mijloacelor de informare, a cinematografului, televiziunii, presei şi Internetului, a sistemului educaţional – toate fiind de fapt mijloace de îndoctrinare şi propagandă.
SUA, cetăţenii acestei ţări, au ajuns să aibă şi să trăiască o experienţă nouă, de care nu au avut parte până acum: frica să spună ceea ce cred. Cei care încă mai văd adevărul şi nu au fost încă îndoctrinaţi din punct de vedere politic nu mai au curajul să îşi exprime punctul de vedere şi, de frica represaliilor, preferă să tacă. Nici măcar liderii religioşi nu mai fac lucrul acesta dar nu este nici o mirare şi am explicat pe parcursul acestui material de ce nu o fac.
Totuşi lucrurile nu se opresc aici şi va mai fi încă un pas spre a se dovedi cu putere că astăzi comunismul conduce şi în SUA. În cazul regimurilor comuniste pe care le cunoaştem Partidul aflat la putere nu se mulţumea cu faptul că nu vorbeai împotriva lui, aceasta era doar o etapă, ci făcea presiune asupra tuturor să afirme că Partidul are dreptate şi că politica lui este bună. La fel şi astăzi în SUA. Partidul nu se va mulţumi ca cei ce au o altă părere decât cea oficială să tacă ci va impune, deja o face, ca toţi să afirme că politica partidului este bună şi de dorit, că binele omenirii depinde de aceasta şi oamenii vor fi obligaţi să preamărească această linie şi să omagieze liderii care o promovează. Prin urmare libertatea de credinţă şi de conştiinţă va fi siluită aşa cum numai într-un stat totalitar se poate întâmpla. Ceea ce spun nu este ficţiune ci, pentru toţi cei ce au ochi să vadă, este realitatea care deja se întâmplă. Ţinta atacului a fost dintotdeauna, şi în trecut dar şi astăzi, Dumnezeu şi cei ce cred în El. Şi aceasta spune totul despre cine este în spatele a tot ceea ce se orchestrează. Ce se doreşte nu este binele omenirii ci tocmai distrugerea acestei omeniri prin îndepărtarea ei de Dumnezeu şi atragerea sufletelor spre iadul veşnic.
Cu toate acestea să încheiem într-un ton optimist, aşa cum le stă bine celor credincioşi şi care nu se tem de viitor, oricât de sumbru ar părea el din perspectivă omenească. Să-l lăsăm pe apostolul Petru să o facă, după ce explică bine starea de lucruri care există acum şi despre care am vorbit:
2 Petru 2:1 „În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică.
2 Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.
3 În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.
4 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;
5 dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;
6 dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,
7 şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi;
8 (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite;) –
9 înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii”.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment