Pentru creştini există multe porunci. Dar de multe ori, înţelegem greşit rostul lor. Poruncile lui Dumnezeu ne sunt date pentru a ne păzi de capcanele duşmanului sufletelor noastre şi pentru a rămâne într-o stare după voia lui Dumnezeu, nicidecum pentru a ne mântui sufletele şi a-L determina pe Dumnezeu să ne ducă în cer. Şi mai păzim poruncile Lui datorită faptului că Îl iubim pentru tot ceea ce am înţeles că este El şi a făcut pentru mântuirea sufletelor noastre.
Una dintre porunci (putem să-i zicem şi sfat) o găsim în Evrei 12 cu 2:”Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” La ce ne poate folosi ascultarea de această poruncă?
Omul are o mare problemă: păcatul din viaţa lui care îl condamnă înaintea sfinţeniei lui Dumnezeu. Păcatul pune între om şi Dumnezeu un zid de despărţire şi dreptatea lui Dumnezeu Îl obligă să ne pedepsească, din cauza acestui păcat. Rezolvarea a găsit-o El şi L-a trimis pe Domnul Isus pe pământ pentru ca să ia asupra Lui toate păcatele noastre. Apostolul Pavel scrie: Romani 10 cu 4: „Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.”
Romani 10 cu 11: „după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.” Şi Domnul Isus spunea, înainte de oricine altcineva: Ioan 3 cu16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”
Ioan 3 cu18: „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.”
Problema păcatului din om a fost rezolvată prin faptul că Domnul Isus a luat asupra Lui păcatul nostru, a fost pedepsit în locul nostru şi noi am fost iertaţi, adică socotiţi sfinţi, doar prin credinţa în Domnul Isus. Pavel scria la Efeseni 2: 8 „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Dar a mai rămas o problemă pentru cei ce au crezut de acum: umblarea în sfinţenie şi în ascultare de Domnul Isus, până la sfârşitul vieţii pe acest pământ. Şi Domnul Isus ne-a avertizat că nu va fi uşor. Ioan 16 cu 33: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Umblarea în ascultare de El se face tot prin El şi prin puterea Lui, aşa că nu trebuie să ne temem că nu vom putea împlini voia Sa. „Îndrăzniţi” din cuvintele Domnului este să ne aducem mereu aminte de ce a făcut El pentru noi şi de promisiunile Sale, cine este El, şi să credem în puterea Sa de a ne păstra în harul Său, feriţi de păcat. Sau, cum spunea Pavel pe care deja l-am citat: „să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus”. El a început şi El va desăvârşi ceea ce a început în noi. Poate să facă aceasta pentru că este Dumnezeu. Ce trebuie să facem noi? Să avem mereu privirea aţintită spre El! Acesta este secretul biruinţei pentru creştin.
Dar şi duşmanul nostru ştie aceasta şi va încerca să ne împiedice să facem acest lucru şi să ne îndrepte privirile spre orice altceva. Nu la întâmplare avertiza şi apostolul Ioan spunând: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.” ( 1 Ioan 2:15) Dacă iubim lumea şi lucrurile ei privirea noastră se abate de la Domnul Isus şi rămâne fixată pe ceea ce inimile noastre iubesc. Şi multe sunt lucrurile care ne abat atenţia de la Domnul Isus. Creştinul care doar din când în când se mai gândeşte la Dumnezeu, şi o face şi superficial, să nu se aştepte să aibă biruinţă în lupta lui, pentru că nu putem neglija sfaturile lui Dumnezeu şi să fim şi tari spiritual şi plăcuţi Lui.
Astăzi vreau să vă vorbesc despre un lucru care abate atenţia creştinilor de la Isus: este vorba despre sărbătoarea numită în România, Crăciun, iar în alte părţi are alte denumiri.
Crăciunul a ajuns una dintre sărbătorile care cred că întristează cel mai mult inima Domnului Isus. Nu ştiu dacă El s-a bucurat vreodată de ea dar ştiu sigur că azi este supărat din pricina a ce se întâmplă cu ocazia Crăciunului.
Comuniştii, în trecut, erau împotriva acestei sărbători tocmai pentru că se vorbea despre Isus şi Satana nu putea fi de acord cu aceasta. Aşa că l-au inventat pe Moş Gerilă. Astăzi nu mai este nevoie să inventăm nimic pentru că Domnul Isus nu mai este ţinta privirilor creştinilor moderni. Încă în România se mai vorbeşte despre Domnul Isus Hristos, într-o anumită măsură, dar în rest aproape că lipseşte din sărbătoare orice referinţă la El. Ştim cu toţii cu ce a fost înlocuit. Moş, brad, colind, mâncare, distracţie, păcat cât duce trenul. Spre acestea privim astăzi şi acestea sunt sursa bucuriei noastre de Crăciun. Deşi nu vrem să recunoaştem. Cineva care s-a întors din străinătate ieri, cu câteva ore înainte de sărbătoarea de Crăciun, mi-a arătat nişte poze făcute prin locurile prin care a umblat. Este vorba despre reprezentări care se fac prin oraşele Europei în legătură cu momentul naşterii Domnului Isus. Numai că din aceste reprezentări a ajuns să lipsească tocmai Domnul Isus! Îi găseşti pe Iosif, pe Maria (îmbrăcată ca o adevărată regină), pe magi, oile, pe Irod chiar sau chiar capul lui Ioan Botezătorul, dar nu pe Isus ! Isus a ajuns să dispară din sărbătoarea Naşterii Lui. Pentru că, din perspectiva lui Satan, nu este o problemă să gândim sau să privim la orice altceva, numai să nu privim la Isus şi, mai ales, să nu ne gândim şi să nu medităm la El. De fapt a privi adânc şi a medita la Domnul Isus nici nu mai este cu putinţă azi, de Crăciun, pentru că iureşul şi gălăgia sunt prea mari şi ne prind în vârtejul lor şi nu ne mai trezim decât atunci când zilele de sărbătoare s-au dus şi ne vedem în situaţia tristă de a intra din nou în rutina zilelor care nu ne aduc nici o bucurie. Nu avem timp să privim la Isus şi să stăm în intimitate cu El în zilele obişnuite, spunând că viaţa este prea agitată (şi este) şi nu avem timp nici când vin zile de odihnă, pentru că atunci avem nevoie de odihnă şi trebuie să ne refacem fizic şi intelectual. Şi iată că nu mai avem timp niciodată, şi viaţa trece… Iar Domnul Isus mai primeşte din partea noastră doar priviri fugare şi scurte, de parcă am vrea doar să ne convingem că mai există, pentru că cine mai poate şti cum stau lucrurile cu El?… Cândva, dacă nu ne vom pierde credinţa (sigur că nu vrem să se întâmple aceasta), promitem solemn, vom sta liniştiţi şi vom privi la El, vom avea intimitate cu El, dar nu acum. Acum nu se poate şi El ştie…
Numai că atitudinea aceasta şi toate aceste preocupări de Crăciun nu ne fac bine, dimpotrivă. Nici bradul, nici moşul, nici mâncarea (cu siguranţă păcătuim prin îmbuibare), nici distracţia (pe care am numit-o relaxare ca să nu ne acuze prea mult conştiinţa) nici chiar aşa zisele slujbe religioase, nu ne fac bine. Nici nu am putea fără ele, imaginaţi-vă cât de greu ne-ar fi astăzi să nu avem nimic altceva la sărbătoarea de Crăciun decât pe Domnul Isus. Cât de trişti am fi…
Apostolul Ioan avertiza în finalul primei sale epistole: „ Copilaşilor, păziţi-vă de idoli.” Într-o altă traducere am citit aşa acest cuvânt: „Copilaşilor, păziţi-vă de orice lucru care ar putea lua locul lui Isus în inimile voastre!” Aceasta se întâmplă când privirea noastră nu mai este aţintită la El ci s-a abătut spre cele lumeşti sau religioase care ne asigură confortul şi fericirea.
Citind zilele acestea din Biblie am dat peste un verset care arată cel mai bine starea creştinilor (pentru că de ceilalţi ce să mai vorbim?) în timpul sărbătorii de Crăciun. Este vorba despre versetul 21 din Epistola lui Pavel către Filipeni, capitolul 2: „Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos.” Cât de bine exprimă acest verset realitatea sărbătorii! Oricât am încerca să ne amăgim că facem multe pentru Domnul: colind, mers la biserică, discuţii, mese de dragoste, etc. De fapt acestea sunt doar subterfugii pe care le folosim pentru a umbla după foloasele noastre. Probabil că sunt unii care nu se lasă duşi de valul înşelării dar cred că sunt foarte, foarte puţini. Pentru că „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9) omul a ajuns expert în a vorbi despre Dumnezeu dar a se cinsti şi înălţa pe sine. Este expert în a căuta tot binele lui dar a vorbi despre cât de mult Îl cinsteşte pe Dumnezeu în ceea ce face.
Şi se mai întâmplă un lucru care nu ar trebui să se întâmple: ne creştem copiii – în case sau în biserici – în acelaşi spirit. Şi, dacă aşa facem, să nu ne mirăm că peste ani Isus va fi pentru ei doar ceva vag despre care au auzit cândva de la părinţi sau la biserică, când mai mergeau, dar care nu prezintă mare interes. Probabil că îl vor confunda cu alte personaje de poveste de care lumea lor este tot mai plină prin intermediul filmelor şi televizorului. S-ar putea ca pentru ei personajele din Harry Potter să fie mai reale ca Domnul Isus Hristos şi mai atrăgătoare. Şi, desigur, Moş Crăciun. Harry Potter mai puternic şi Moş Crăciun mai bun. Iată unde suntem – adică cât de departe de ceea ce Dumnezeu ar vrea.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment