Sărbătoarea are un impact puternic asupra noastră. Numai să rosteşti acest cuvânt şi starea omului se schimbă. Orice fel de sărbătoare ar fi, laică sau religioasă, ea are capacitatea de a motiva omul şi de a-l binedispune.
Sărbători au fost încă din primii ani ai omenirii şi ele aveau de-a face, în general, cu mulţumirea pe care oamenii o aduceau idolilor la care se închinau sau erau zile în care se aduceau ofrande acestor idoli pentru a-i determina să fie binevoitori faţă de oameni. În timpul sărbătorilor o caracteristică a vremurilor vechi, iar vremurile noi seamănă tot mai mult cu cele vechi, era idolatria asociată cu dezmăţul şi imoralitatea. Implicit când spuneai sărbătoare spuneai mâncare, băutură, destrăbălare. Fie că era din cauza faptului că oamenii abia aşteptau să se bucure de mâncare şi băutură, fie că oamenii aveau motivaţii religioase crezând că zeii le vor fi favorabili după ofrandele care le erau aduse în zilele de sărbătoare, un entuziasm general caracteriza sărbătoarea, atât în timpul desfăşurării ei dar chiar cu ceva timp înainte. Uneori se opreau chiar şi conflictele militare pentru perioada sărbătorii, pentru ca mai apoi conflictul să se reia, poate cu şi mai multă determinare din partea ambelor tabere.
Nu putem despărţi sărbătoarea de aspectul religios, ba chiar am putea spune că acesta a stat cu adevărat la baza sărbătorii. Cei ce am trecut prin sistemul comunist ne aducem aminte că sărbători erau şi atunci numai că erau sărbători laice, nu religioase. Adevărul este că şi atunci sărbătoarea tot un caracter religios avea, numai că acesta era mascat. Pentru că o închinare se aducea şi atunci unor oameni, unui sistem, şi tot cu scopul de a cîştiga favorurile sistemului sau a celor din fruntea lui. Bucurie nu prea era pentru că nu era nici mâncare şi nici băutură pentru cei mulţi.
Schimbarea majoră în felul în care se desfăşura o sărbătoare a venit după ce Dumnezeu şi-a ales un popor ca să fie al Lui, poporul evreu, prin Avram. Sărbătoarea nu mai avea rolul de a-L face pe Dumnezeu binevoitor faţă de popor ci trebuia să fie o exprimare a mulţumirii pentru ceea ce Dumnezeu deja făcuse pentru poporul Său; de obicei sărbătorile erau momente de aducere aminte a lucrărilor lui Dumnezeu. Rămânea bucuria dar aceasta era total diferită de bucuria păgână şi era, trebuia să fie, mult mai mare. Chiar dacă bucuria mâncării a rămas şi era o constantă a sărbătorii accentul nu mai cade pe aceasta, uneori era chiar poruncit din partea lui Dumnezeu ca să se consume verdeţuri amare în timpul sărbătorii, tot pentru o aducere aminte a unui eveniment trecut. Schimbarea cea mai importantă s-a produs sub aspectul moralităţii, al sfinţeniei. Nu putea fi sărbătoare adevărată, sub binecuvântarea lui Dumnezeu, în lipsa sfinţeniei. Prin profetul Amos Dumnezeu spunea poporului:
21 „Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre, şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare!
22 Când Îmi aduceţi arderi de tot şi daruri de mâncare, n-am nici o plăcere de ele; şi viţeii îngrăşaţi pe care-i aduceţi ca jertfe de mulţumire, nici nu Mă uit la ei.
23 Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale!
24 Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată!” (Amos 5). Aceleaşi cuvinte pline de durere şi mânie Dumnezeu le rosteşte şi prin gura profetului Isaia, în primul capitol al cărţii sale:
11 „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor.
12 Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?
13 Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
14 Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.
15 Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi ori cât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge!”
Motivul pentru care Dumnezeu ura sărbătorile ţinute în cinstea Lui era păcatul din mijlocul poporului. La capitolul 8 al cărţii lui Amos găsim următoarele cuvinte ale lui Dumnezeu:
4 „Ascultaţi lucrul acesta, voi care mâncaţi pe cel lipsit, şi prăpădiţi pe cei nenorociţi din ţară!
5 Voi, care ziceţi: „Când va trece luna nouă, ca să vindem grâul, şi Sabatul ca să deschidem grânarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strâmbăm cumpăna ca să înşelăm?
6 Apoi vom cumpăra pe cei nevoiaşi pe argint, şi pe sărac pe o pereche de încălţăminte, şi vom vinde codina în loc de grâu.”
7 Domnul a jurat pe slava lui Iacov: „Niciodată nu voi uita nici una din faptele lor!
8 Nu se va cutremura ţara din pricina acestor mişelii, şi nu se vor jeli toţi locuitorii ei? Nu se va umfla toată ţara ca râul, ridicându-se şi pogorându-se iarăşi ca râul Egiptului?
9 În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face să asfinţească soarele la amiază, şi voi întuneca pământul ziua nămeaza mare.
10 Vă voi preface sărbătorile în jale, şi toate cântările în bociri pentru morţi, voi acoperi toate coapsele cu saci şi voi face toate capetele pleşuve; voi arunca ţara într-o jale ca pentru un singur fiu, şi sfârşitul ei va fi ca o zi amară.”
Ne aflăm, din nou, în faţa unei sărbători de Crăciun, cum îi spun cei mai mulţi, sau în faţa sărbătorii naşterii Mântuitorului Isus Hristos, aşa cum ar trebui să i se spună cu adevărat. O sărbătoare care, pe bună dreptate, a ajuns să nască multe controverse şi dispute. Entuziasmul este mare şi dimensiunea sărbătorii impresionantă. Mulţi creştini au ajuns să se delimiteze de această sărbătoare, unii chiar o consideră păgână, dar marea majoritate o sărbătoresc. Motivele pentru care sărbătoarea este contestată sunt cele ce ţin de originea sărbătorii peste care a fost pliat Crăciunul, origini evident păgâne, de faptul că data nu corespunde cu realitatea momentului când Domnul Isus a venit în lume şi de felul în care păgânismul şi imoralitatea au infestat caracterul sărbătorii, sărbătoare care ar fi trebuit să fie caracterizată de sfinţenie.
Aşa că unii spun că sărbătoarea nu mai trebuie ţinută şi că a participa la o astfel de sărbătoare înseamnă compromis şi îndepărtare de Dumnezeu. Alţii, cei mai mulţi, apreciază o astfel de atitudine ca fiind extremistă, considerându-i pe cei ce au o astfel de poziţie ca fiind înguşti. Şi conflictul se ascute cu an ce trece, dar tabăra celor „înguşti” pare a pierde teren tot mai mult.
Să încercăm să lămurim lucrurile, atât cât putem, şi să vedem ce spune Biblia în legătură cu acest aspect, ce spune Noul Testament mai precis, pentru că creştinii sunt credincioşi ai Noului Legământ. În Vechiul Legământ Dumnezeu a poruncit în mod expres ca evreii să ţină câteva sărbători. Se ştia data, cum se numea sărbătoarea şi care era evenimentul care sta în spatele ei. În Noul Legământ creştinii nu mai ţin aceste sărbători, sărbători care însă sunt ţinute de evreii ortodocşi. În Noul Legământ nu mai găsim nici o poruncă de a ţine aceste sărbători dar nu găsim nici referinţe că ar fi alte sărbători în locul lor, în afară de una singură: sărbătoarea Cinei Domnului. Această sărbătoare a fost poruncită de Domnul Isus Hristos şi apostolul Pavel consemnează în 1 Corinteni 11 cu 25: „Tot astfel, după cină, (Isus) a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecâte ori veţi bea din el.”
Caracterul comemorativ al sărbătorii rămâne: aducerea aminte a ce a făcut Domnul Isus pentru noi, moartea Lui pe cruce, învierea Lui şi tot ce înseamnă aceasta pentru om. Pus lângă alte evenimente şi lucrări făcute de Dumnzeu toate pălesc în faţa marii lucrări a Domnului Isus Hristos de pe Golgota. Prin urmare nu poate fi o sărbătoare mai mare ca aceasta şi nici nu trebuie să fie, pentru că în această lucrare a Crucii şi Jertfei Domnului Hristos noi avem totul şi avem pe deplin.
Deci lucrurile se simplifică pentru creştin şi din acest punct de vedere: el are o singură sărbătoare. Ar mai fi întrebarea când trebuie să o ţină? La ce dată şi în ce fel? Avem un răspuns în acest sens, consemnat în Faptele Apostolilor, la capitolul 2, moment care are de-a face cu naşterea Bisericii, după coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime. La versetul 46 scrie că „toţi împreună (cei ce au crezut în Isus şi au fost botezaţi cu Duhul Sfânt) erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă.”Altfel spus aceşti primi creştini aveau o sărbătoare, aceeaşi, în fiecare zi. În cinstea Domnului şi a jertfei Lui frângeau pâinea (aduceau o jertfă), se bucurau şi se bucurau în curăţie de inimă, exact cele trei elemente care trebuie să se regăsească într-o sărbătoare adevărată, după voia lui Dumnezeu. Abundenţa mâncării a fost schimbată cu valoarea pâinii frânte care simboliza trupul frânt al lui Hristos; desfătarea băuturii ameţitoare a fost schimbată cu paharul de vin împărţit între toţi credincioşii, vin care simboliza sângele sfânt al lui Hristos care a curs pentru păcatele omenirii, iar sfinţenia era caracteristica celor ce se bucurau în felul acesta, după cum spunea apostolul Pavel la capitolul 5 al primei lui cărţi către corinteni: 7 „Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. 8 Să prăznuim, deci, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.”
Ce ne facem cu Crăciunul sau alte sărbători religioase? Tot apostolul Pavel are un răspuns pentru noi şi în această privinţă. Îl găsim la Romani 14 cu 5: „Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. 6 Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; şi aduce şi el mulţumiri lui Dumnezeu.” După Pavel nu este o problemă dacă cineva mai ţine şi alte sărbători, sau dacă nu ţine. Mai important este altceva: felul în care cel ce ţine sau nu ţine sărbătoarea se raportează la Hristos; totul trebuie făcut cu gândul la El şi pentru El. O astfel de atitudine îmi dă voie să sărbătoresc sau să nu sărbătoresc. Dacă în ziua în care oamenii sărbătoresc Crăciunul într-un mod păgân un creştin vrea să-L sărbătorească pe Domnul Isus Hristos cu bucurie şi cu azimele curăţiei şi adevărului (nu putem sărbători în minciună ci doar în adevăr), atunci Pavel spune că este bine. Dacă el nu vrea să se alăture unora care sărbătoresc într-un mod greşit, pentru cugetul lui faţă de Domnul Isus, iar face bine. Ideea este că tot ce facem sau nu facem să fie pentru Domnul, în curăţie şi adevăr.
Personal nu cred că Crăciunul este problema ci ceea ce a ajuns această sărbătoare; o sărbătoare care, prin felul în care se desfăşoară, arată spre păgânism nu spre creştinism. De Crăciun poate fi un moment deosebit de prielnic de a spune oamenilor despre semnificaţia naşterii Domnului Isus, despre planul lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. Nici nu mai contează dacă data corespunde sau nu cu adevărat ci dacă la inima oamenilor a ajuns vestea bună a Evangheliei. Tot Pavel îi scria lui Timotei să „propovăduiască Cuvântul la timp şi ne la timp”şi, după câte ştim despre Pavel el nu ar fi ratat nici un moment ca să le spună oamenilor despre Evanghelia Domnului Isus. Dar, la fel, el nu s-ar fi amestecat nicidecum în destrăbălarea sărbătorilor oamenilor neconvertiţi sau convertiţi doar de formă şi care nu au lepădat vechile obiceiuri păgâne de a trăi şi sărbători.
Sărbătoarea, aşa cum este ea astăzi şi felul în care se raportează la ea şi o trăiesc, creştini sau nu, este evident o palmă pe obrazul sfânt al lui Hristos. Păgânismul, idolatria, îmbuibarea, imoralitatea care se practică în aceste zile de sărbătoare ne duc mai degrabă cu gândul la orgiile şi sărbătorile păgânilor din vremurile de mult apuse şi nicidecum spre Hristos şi spre sfinţenie. Şi lucrul acesta este evident pentru oricine are ochi să vadă, pentru oricine care nu s-a lăsat prins în iureşul lumii şi al destrăbălării.
Ce să facem ca şi creştini? Putem să stăm de o parte şi să nu ne lăsăm contaminaţi de murdăria păcatului care explodează în aceste zile, numai să avem grijă să nu devenim mândri şi să-i privim pe ceilalţi cu dispreţ. Dar putem şi să profităm de moment şi să le spunem oamenilor despre ce înseamnă venirea lui Hristos în lume iar după aceea să le spunem şi că El va reveni în curând nu ca un Copil nevinovat ci ca un Judecător Atotputernic care va trimite în focul veşnic pe toţi care nu se vor supune Lui. Este obligatoriu ca să renunţăm odată pentru totdeauna la orice element păgân introdus în sărbătoare, în casele noastre şi în adunările din care facem parte, pentru a putea fi astfel o mărturie pentru ceilalţi şi pentru a ne păstra neîntinaţi de lume. Şi trebuie să arătăm lumii că noi ştim să ne bucurăm altfel decât ei, şi nu doar altfel ci mult mai mult şi într-un fel curat, plăcut lui Dumnezeu.
Dacă cei fără de Dumnezeu tânjesc după sărbătoare şi abia aşteaptă sosirea ei, ca să se simtă bine, noi, creştinii, ar trebui să-i facem invidioşi prin faptul că fiecare zi a noastră este o sărbătoare, că viaţa întreagă ne este sărbătoare şi că avem siguranţa că dacă aici pe pământ ne-am bucurat cu Dumnezeu sărbătoarea va continua veşnic în cer, în desfătări atât de măreţe încât nu sunt cuvinte omeneşti pentru a le descrie.
Creştinii, plămădeala nouă, vor înţelege ceea ce am vrut să spun şi vor sărbători cu azimile curăţiei, bucurându-se şi în aceste zile de Hristos – Pâinea vieţii şi singura care poate sătura; de Hristos – Vinul cel nou şi singurul care poate stinge setea sufletului şi poate curăţa de păcate; de Hristos – Sfinţirea noastră, Singurul care ne poate prezenta înaintea Tatălui curaţi şi fără pată; de Hristos – Bucuria noastră, Singurul care o poate da şi o poate da deplin. Cum să nu sărbătorim în acest fel şi cum să lăsăm măcar o zi ca să treacă fără să sărbătorim? Bucuria şi emoţia sărbătorii pentru creştinul adevărat este mult mai mare ca şi pentru cei ce sunt creştini doar cu numele sau ca a celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi a căror bucurie este doar mâncare, băutură şi desfrâu.
De ce creştinul nu manifestă (nu ar trebui să manifeste) atât de mult entuziasm pentru Crăciun cât cei din lume? Pentru că el are parte de un ospăţ necurmat în legătura lui, prin Duhul, cu Hristos. Dacă pe Hristos nu Îl mai cunoaştem în felul lumii nici sărbătoarea nu trebuie să fie în felul lumii. Dacă ceea ce aduce lumii bucurie ne aduce şi nouă atunci unde este diferenţa?
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment