Forumul Economic Mondial de la Davos, ediţia 2022, şi-a închis porţile. Participanţii şi-au făcut bagajele, s-au urcat în avioanele particulare şi s-au întors cu toţii la locurile lor de muncă, de unde, cercetându-şi cu atenţie notiţele luate pe parcursul unei săptămâni, se vor strădui să pună în practică ceea ce au fost instruiţi să facă, în vederea Marii Resetării a lumii. Ei vor o lume nouă, mai bravă. Va fi un exerciţiu interesant să căutăm să aflăm cine este profesorul care ţine lecţiile la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Ne aflăm la mai bine de doi ani de zile de când a început toată această nebunie ce poartă numele de COVID. Disputele au fost mai aprige ca oricând iar diviziunea în societate mai vizibilă ca niciodată. Partea care nu a crezut naraţiunea oficială a fost numită retrogradă, conspiraţionistă, de rea credinţă, etc. Această tabără nu a acceptat etichetarea întregii situaţii mondiale apărute în urma efectelor noului virus ca PANDEMIE ci a numit-o, şi cu o nuanţă de ironie dar şi pentru a respecta adevărul, PLANDEMIE, adică ceva ce a fost planificat cu bună ştiinţă. Adică omenirea a ajuns la ceea ce avem astăzi din pricina unui PLAN făcut de cineva şi nu la întâmplare. Cei ce nu au crezut naraţiunea oficială au fost numiţi  conspiraţionişti. Adică ei cred că „anumite evenimente sau situaţii sunt manipulate în secret de forţe puternice, malefice”. Am citat de pe site-ul oficial al UE şi continui să citez: „De multe ori teoriile conspiraţioniste pleacă de la o suspiciune. Cei care le lansează se întreabă cine beneficiază de evenimentul sau de situaţia respectivă, identificându-i, astfel, pe conspiratori. Apoi identifică elemente pe care le modelează în aşa fel încât să se potrivească teoriei, prezentându-le drept dovezi”. După site-ul oficial al Uniunii Europene nu există nici un fel de conspiraţii în ceea ce priveşte evenimentul Covid, adică nimeni nu a prevăzut şi planificat aşa ceva iar cei ce susţin contrariul sunt de rea credinţă, ba chiar un pericol social, ei fiind vinovaţi de răspândirea de ştiri false (fake news).

Una dintre teoriile susţinute de către cei ce cred că există o conspiraţie a răului la nivel planetar şi că epidemia de Covid face parte din aceasta, este aceea că există un plan de reducere a populaţiei la nivel mondial. Cealaltă tabără afirmă că această teorie este o ştire falsă (fake news).

În anul 1979, în statul Georgia din SUA, în comitatul Elbert, în biroul companiei Elberton Granite Finishing, a intrat un domn bine îmbrăcat care s-a prezentat cu numele de R.C. Christian. El a spus că vine din partea unui grup de persoane care vor să rămână anonime şi care intenţionează să ridice în această localitate un monument din piatră, monument cunoscut astăzi sub numele de Georgia Guidestones („Pietrele călăuzitoare” din Georgia). În final afacerea a fost încheiată şi monumentul impresionant, care cântăreşte mai bine de 100 de tone şi are o înălţime de peste 6 metri, a fost ridicat în anul următor, 1980. Nici astăzi, după 42 de ani, nu se ştie cine au fost oamenii cu bani care au sponsorizat această acţiune. Pe pietrele care constituie monumentul în cauză au fost gravate zece porunci ale epocii moderne, în mai multe limbi. Prima poruncă este aceasta: „Menţineţi umanitatea în limita a 500 de milioane de oameni”. La un calcul simplu aflăm că pentru a împlini această poruncă, populaţia globului, în număr azi de 8 miliarde de oameni, ar trebui redusă cu 7,5 miliarde de oameni! Evident că este greu de crezut că cineva cu mintea sănătoasă ar putea concepe un astfel de plan şi, mai ales, să-l ducă la îndeplinire. Prin urmare am trecut evenimentul la fake news sau la curiozităţi şi nu i-am dat importanţă.

Pe lângă cele zece porunci moderne călăuzitoare de pe monumentul de piatră din Georgia există şi un ghid mai detaliat, ghid nebăgat în seamă multă vreme. Ultima regulă din acest ghid spune: „Nu fi un cancer pe pământ – lăsaţi loc naturii – lăsaţi loc naturii”. Această regulă are legătură cu prima poruncă şi cu teoria protejării Pământului, atât de vehiculată astăzi. Omul este considerat principalul pericol atunci când este vorba despre poluarea şi distrugerea casei noastre numită Terra. Prin urmare cu omul – cancerul Pământului – ar trebui făcut ceva.

În anul 1988, prinţul Philip al Marii Britanii, decedat în anul 2021, care a fost soţul actualei regine a Marii Britanii, Elisabeta a II-a, şi-a exprimat dorinţa ca, dacă ar fi să se reîncarneze, şi-ar dori să revină pe pământ sub forma unui „virus mortal” care să reducă populaţia lumii. Ciudată dorinţă venită de la soţul reginei Marii Britanii!

Christina Lagarde, Preşedinte al băncii Centrale Europene, afirma în anul 2019 că: „Problema este îmbătrânirea. Oamenii trăiesc prea mult şi sunt un risc pentru economia mondială. Trebuie făcut ceva”.

În urmă cu câţiva ani mult controversatul (pe drept) Bill Gates spunea că „Lumea azi are 6.8 miliarde de oameni, cu tendinţa de creştere la 9 miliarde. Acum, dacă facem o treabă bună cu vaccinurile noi de întreţinere a sănătăţii şi reproducerii, am putea reduce populaţia lumii, probabil cu 10 sau 15 procente”. De notat că această declaraţie era înainte de apariţia unui alt „vaccin”, mult mai eficient în acest scop, „vaccinul” anti-Covid, şi care face o treabă mult mai bună în ceea ce priveşte reducerea numărului populaţiei planetei.

Iată că prima poruncă de pe monumentul din Georgia începe să fie pusă în practică şi, ceea ce părea de neconceput atunci să devină realitate. Se vorbeşte tot mai mult astăzi în cercurile de putere globaliste, cu nici o reţinere, despre necesitatea reducerii populaţiei, ca singură soluţie pentru salvarea planetei, reducere care ar trebui să înceapă cu cei ce sunt inutili, cu cei în vârstă, după cum a afirmat doamna Lagarde, dar şi mulţi alţi globalişti. Ideea a fost vehiculată de ani buni în conferinţe şi dezbateri, în cărţi şi filme dar  nimeni nu credea că aşa ceva ar fi posibil.

Aşa cum spuneam, nu este greu să clasifici o astfel de afirmaţie ca absurdă şi să o treci în categoria ştirilor false, alarmiste, deoarece există în ea însăşi o nuanţă de iraţionalitate, de anormal, de absurd şi grotesc. Cum să poată cineva cu mintea întreagă, azi în epoca ştiinţei şi a progresului, să poată măcar gândi aşa ceva, darămite să şi pună în practică? Şi cum s-ar putea pune în practică o asemenea monstruozitate? Ce om ar trebui să fie acela (sau ce grup de oameni) care să spună cu linişte şi detaşare, cu sânge rece, ba chiar cu un aer de binefăcător, că trebuie şi că este bine ca 7.5 miliarde de oameni să fie exterminaţi, pentru binele omenirii? Nu este de mirare că mulţi nu vor să creadă că există un asemenea plan. Dar, din nefericire, el există, aşa cum am arătat şi, şi mai tragic, începe să fie pus în practică.

O scurtă privire în urmă la anii pe care încă unii dintre noi îi putem vedea, arată că ideile ce erau atunci de domeniul absurdului şi care păreau imposibil de pus în practică, în final au fost realizate, ducând la cele mai cumplite orori care au avut loc pe acest pământ. Din păcate uităm atât de uşor.

Să ne aducem aminte că cei ce fac astăzi astfel de planuri malefice, ca şi depopularea planetei, se argumentează că o fac din dorinţa de a aduce peste omenire o epocă a păcii şi fericirii cum nu a mai fost, în care, după cum spunea liderul globaliştilor, adică a celor ce sunt în spatele acestor acţiuni, Klaus Schwab (despre care vom mai vorbi), „oamenii nu vor mai deţine nimic şi vor fi fericiţi” în această lume nouă, utopică, pe care ei o propun şi pentru care luptă.

Oferta nu este nouă pentru că abia cu puţini ani în urmă comunismul a promis aceeaşi fericire pentru toţi. România este una dintre ţările care a experimentat pe viu şi în cele mai groteşti forme, ce înseamnă minciuna că poţi fi fericit într-o societate totalitară, aşa cum ni se propune astăzi. Românilor li s-a luat tot cu promisiunea că aşa vor fi fericiţi şi că cei din frunte se vor ocupa de bunăstarea lor. Dar niciodată România, în toată istoria ei, nu a cunoscut o mai mare teroare şi o mai cruntă suferinţă ca şi în anii trecuţi ai comunismului. Şi nu doar România ci tot fostul bloc comunist a avut aceeaşi experienţă a suferinţei. Lagărele de concentrare, gulagurile, închisorile, deportările, foametea, frigul, torturile şi suferinţele au venit în urma promisiunii de fericire. China şi Coreea de Nord mai sunt şi astăzi dovezi vii a ceea ce înseamnă minciuna că toţi pot fi fericiţi când orice libertate este luată şi când omul devine doar un număr sau o unealtă în mâinile celor ce vor să controleze nu doar viaţa omului ci până şi gândurile lui.

Românii (şi alte naţiuni călcate în picioare de furtuna comunistă) au avut, totuşi, partea bună că au respins comunismul şi că nu au crezut minciuna venită de la răsărit, dar forţa tancului sovietic a biruit, trecând peste voinţa populară. Dar o altă ţară, considerată atunci şi astăzi, mult mai sus în ceea ce priveşte nivelul de gândire şi dezvoltare – este vorba despre Germania – a experimentat un dezastru chiar mai mare deoarece a crezut minciuna şi a acceptat de bunăvoie un regim la fel de spurcat ca şi comunismul. Germanii nu au fost siliţi de tancuri, la început, ci au fost amăgiţi de propaganda subtilă şi de minciuna îmbrăcată în oferta de bine. Se pare că germanii nu au învăţat nimic din experienţa nazismului şi astăzi sunt, din nou, între cei ce cred minciuna şi dau credit globaliştilor.

Nazismul a fost o ofertă a fericirii bazată pe aşa zisele intenţii bune prezentate într-un mod amăgitor şi convingător de una dintre cele mai bolnave şi perverse minţi care a existat vreodată – Adolf Hitler. Un om, Hitler, care a ajuns să conducă acest regim satanic, a promis fericirea dar a dat în schimb cuptoarele în care se ardeau zilnic trupurile celor ucişi în camerele de gazare, şi tot răul care a afectat în final chiar naţiunea germană.

Înainte ca Hitler să vină la putere, chiar în închisoare fiind din pricina părerilor sale politice, el a publicat cartea „Mein Kampf” (Lupta mea). Cartea era disponibilă oricui şi până şi evreii au putut lua cunoştinţă de planurile malefice ale lui Hitler. Dar ei, evreii, au spus atunci, aşa cum majoritatea spun şi astăzi – vorbind de planurile drăceşti de depopulare a planetei pe care le au elitele globaliste – că aşa ceva este cu neputinţă, că ţara cea mai dezvoltată şi civilizată din acel timp, care a dat lumii pe marii Goethe şi Bach nu va îngădui niciodată ca intenţiile lui Hitler declarate de el în „Mein Kampf” să fie duse la îndeplinire. Încă se mai credea că omul este, totuşi, bun. A urmat iadul pe pământ.

În Marea Britanie, înainte ca să devină prim ministru, de pe locul său din Parlament, Winston Churchill a avertizat în ceea ce priveşte pericolul reprezentat de Germania nazistă dar nu a fost băgat în seamă nici măcar de cei din coaliţia din care făcea parte. El a fost considerat un fel de alarmist, adept al teoriei conspiraţiilor cum i s-ar spune astăzi. Nici englezii nu au putut crede că este cu putinţă să se întâmple ceea ce, în scurtă vreme, s-a întâmplat.

Ideea la care vreau să rămânem este că toţi aceşti dictatori şi-au afirmat intenţiile, chiar dacă le-au îmbrăcat, uneori, într-o formă care să poată fi acceptate de mulţime, folosind un limbaj înşelător, declarând că lucrează spre binele tuturor.

Acum să ne întoarcem la zilele noastre, deşi o să începem cu ceea ce spune Biblia despre vremurile din urmă, despre lucrurile care vor avea loc la finalul omenirii, în forma în care o ştim.

Biblia vorbeşte despre a doua venire pe pământ a Domnului Isus Hristos şi despre evenimentele care vor însoţi această revenire, sau o vor precede. În acele zile vor avea loc fenomene şi evenimente cu totul speciale şi ieşite din comun, va fi o perioadă de mari frământări peste omenire, dar şi o perioadă caracterizată de mari şi teribile lucrări de înşelare, de amăgire a omenirii, urmată de un haos şi de o suferinţă cum nu au mai fost, şi vorbeşte despre faptul că în toiul acestor evenimente va apărea un om care va pretinde că este salvatorul omenirii şi că lui i se va da toată puterea, adică va deveni un dictator cum nu a mai existat până atunci, dar că el va veni la început cu o ofertă de pace şi de rezolvare a tuturor problemelor omenirii, probleme care la acel moment vor fi atât de intense şi cauzatoare de disperare încât oamenii vor accepta ca acest salvator să poată exercita un control total. Oamenii îi vor da credit, deşi el şi cei ce îl propun şi sprijină vor face afirmaţii care ar trebui să pună omenirea în gardă. Este vorba despre acel personaj numit Antihristul. Ce îl va caracteriza?

În primul rând va lupta împotriva lui Isus Hristos şi a creştinismului, declarând că Isus Hristos este un mincinos şi că adevăratul salvator al omenirii este el, Antihristul. Apoi va acţiona cu precădere şi mare violenţă împotriva creştinilor care îi rămân credincioşi lui Isus Hristos, căutând să facă în aşa fel încât nimeni să nu mai creadă în Isus Hristos. A crede în Isus Hristos va fi considerat un delict, o crimă împotriva umanităţii şi oamenii vor fi îndemnaţi să-i considere pe creştini ca pe cei mai mari duşmani ai păcii iar a-i omorî să fie văzută ca o lucrare bună în folosul celor mulţi. Apostolul Pavel vorbeşte despre un moment al lepădării de credinţă, aceasta arătând că mulţi se vor lepăda de Hristos, fie fiind înşelaţi fie din cauza prigoanei crunte şi a terorii.

Apoi Antihristul va promite ceea ce numai Isus Hristos poate să facă, adică să aducă pacea peste pământ. El va solicita puteri depline, mondiale, ca să poată să-şi ducă la îndeplinire lucrarea de salvare a omenirii. Orice opoziţie va fi zdrobită şi libertatea individuală sau colectivă va fi total anihilată, forma de dictatură la care se va ajunge fiind cea mai feroce din câte au fost. Toate acestea vor fi ascunse sub bunele intenţii de fericire a omenirii, melodia care a fost cântată în orice dictatură sau regim totalitar, şi care va fi difuzată cu mai multă ostentaţie şi insistenţă ca niciodată pe toate canalele de informaţie de care omenirea va avea parte, orice glas care va critica acest demers fiind aspru cenzurat şi redus la tăcere.

Antihristul va fi un om cu o capacitate deosebită, cu o inteligenţă, putere de convingere şi carismă extraordinare şi care va fi capacitat de Satan însuşi să facă mari lucrări şi minuni, astfel încât să-i convingă pe oameni de puterea şi abilitatea lui de a aduce omenirii bunăstarea (2 Tesaloniceni 2). Se spune că el va veni cu puteri mincinoase şi tot felul de minuni, cu amăgiri ale nelegiuirii iar oamenii vor primi toate acestea şi îi vor da credit pentru că Dumnezeu va trimite un duh de rătăcire în omenirea care nu a vrut să asculte de Dumnezeu şi să se supună Lui.

Să nu uităm că despre acest Antihrist – marele dictator – Dumnezeu a vorbit prin Scripturile Sfinte creştine cu două mii de ani în urmă, atât prin cuvintele Domnului Isus Hristos, cât şi prin cuvintele sfinţilor Săi apostoli. Deci nu este ficţiune, şi nu este fake news, aşa cum toată Biblia se susţine singură dovedind că tot ceea ce s-a scris şi prezis acolo s-a întâmplat cu exactitate de ceasornic. După toate detaliile date de Scripturi este foarte posibil ca acest Antihrist să fie azi printre noi şi să i se pregătească drumul pentru domnia lui scurtă dar teribilă care va afecta omenirea într-un mod dramatic, iar noi avem destule elemente la dispoziţie pentru a-l identifica, sau, cel puţin, pentru a ne pune în gardă în legătură cu o posibilă apariţie a lui pe scena omenirii.

În cele ce urmează vreau să trag un semnal de alarmă în legătură cu acest Antihrist şi să vă prezint date care pot duce la concluzia că el este printre noi şi că ar putea fi identificat. Dar nu afirm că persoana la care voi face referinţă este Antihristul, evoluţiile ulterioare vor confirma sau nu această variantă, însă acest personaj prezintă multe elemente care îl vor caracteriza în final pe Antihrist, oricine ar fi el.

Am ajuns, deci, la vremea în care trăim şi la evenimentele mai mult decât spectaculoase la care asistăm de mai bine de doi ani de zile. Vorbeam la început de PLANDEMIA Covid, adică de planul care a existat pentru a se crea o falsă pandemie dar de care era nevoie pentru a pregăti drumul acestui Antihrist, pandemie care a deschis uşile pentru un control asupra populaţiei fără precedent. Informaţiile sunt numeroase dar încerc să fiu cât mai concis.

Trebuie să începem cu Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia, şi de la liderul acestui forum, Klaus Schwab. Acest forum a fost înfiinţat în 1971 de către Klaus Schwab şi a ajuns ca, în timp, să adune pe cei mai influenţi lideri politici mondiali, pe cei mai puternici oameni de afaceri, pe reprezentanţii principalelor mijloace mass-media, şefi ai NATO, practic tot ceea ce înseamnă pârghii de conducere şi influenţă. La întâlnirile acestui Forum se iau deciziile cele mai importante în ceea ce priveşte mersul societăţii, scopul declarat al lui Klaus Schwab fiind o resetare a societăţii prin care să se ajungă la o Nouă Ordine Mondială. El îşi doreşte o schimbare dramatică a capitalismului pe care îl acuză de răul şi inegalităţile existente în lume şi propune transformarea sistemelor economice astfel încât să se ajungă la „rezultate mai echitabile”. Capitalismul, nu socialismul, trebuie reformat iar reforma capitalismului trebuie să ducă, în final, la un nou tip de comunism în care, după cum afirma Klaus Schwab, „nimeni nu va mai deţine nimic şi toţi vom fi fericiţi”. Nu este locul acum pentru o analiză detaliată a ceea ce îşi propune şi doreşte Klaus Schwab şi Forumul Economic Mondial, voi spune doar că ideile promovate de aceşti globalişti care afirmă că îşi doresc un viitor „durabil” în care toate formele de activitate umană să fie atent monitorizate şi controlate pentru „binele planetei” sunt similare ideilor lui Karl Marx şi a altor lideri care au promovat comunismul şi care au generat tot răul ce a urmat.

Publicaţiile globaliste, cele mai importante structuri de presă, susţin planul Marii Resetări şi încearcă să ne convingă pe toţi că Marea Resetare despre care vorbeşte Klaus Schwab nu există, dar ar fi bine dacă s-ar face (!). Pe de o parte tot ei promovează aceste idei neo-marxiste şi tot ei spun că ele nu există şi că totul este o teorie a conspiraţiei, ştiri false! Iar pentru cei ce nu sunt convinşi de bunele intenţii ale globaliştilor, Klaus Schwab nu ezită să ameninţe (mă întreb de pe ce poziţie şi autoritate): „Oamenii presupun că ne vom întoarce pur şi simplu la vechea lume, viaţă bună pe care am avut-o înainte şi că totul va reveni la normal. Aceasta este o ficţiune, nu se va întâmpla aşa ceva.”

Pe lângă Forumul Economic Mondial a apărut şi World Government Summit, adică Întâlnirea Guvernului Mondial, ceea ce, de fapt, îşi doresc liderii globalişti în frunte cu Klaus Schwab. Unul dintre vorbitorii la acest Summit al Guvernului Mondial din anul 2022 a fost doamna Pippa Malmgren. Despre ea, pe scurt, voi spune că a servit ca asistent principal pe probleme economice în timpul mandatului lui George Bush Jr., este membru în Council of Foreign Relation, o organizaţie care este controlată de globalişti şi masoni, este mare specialistă în economie, deţine şi un doctorat obţinut la London School of Economics, universitate  care a fost înfiinţată în Anglia de soţii Sidney şi Beatrice Web, cei care au fondat socialismul fabian, care este incubatorul neo-marxismului. La London School of Economics a fost format şi George Soros şi nu doar el, şcoala fiind un incubator care a creat intelectuali globalişti care servesc ca şi conducători ai companiilor multinaţionale, ca şi lideri în diferite organizaţii politice şi economice cu impact mondial. Echivalent al London School of Economics este Goethe University din Germania care l-a format pe Peter Drucker cel care a dus la crearea Bisericii emergente în SUA şi care a fost mentorul lui Rick Warren, pastorul care influenţează anual mii de alţi păstori şi lideri religioşi. Iată ce a declarat Pippa Malmgren, recent, după ce a izbucnit războiul din Ucraina, la acest Summit al Guvernului Mondial care se ţine în Dubai: „Suntem în pragul unei schimbări dramatice prin care suntem gata, şi o spun cu hotărâre, să abandonăm sistemul tradiţional monetar şi să introducem un sistem monetar nou. Iar acest sistem monetar nou va fi unul digital prin care vom avea, într-un mod aproape perfect, înregistrarea fiecărei tranzacţii economice ce va avea loc; acest lucru ne va da o mult mai mare claritate asupra a ceea ce se întâmplă.”

Pippa Malmgren preciza faptul că acest sistem monetar nou, digital, a început deja să fie introdus în China, urmează ca SUA să-l introducă cât de recent, apoi Europa şi-a manifestat intenţia de a-l introduce şi ea. Tot ea recunoaşte că acest nou sistem monetar este periculos, deoarece va crea o balanţă de putere inegală între stat şi cetăţeni, deoarece acest sistem va putea fi folosit abuziv, dictatorial, faţă de cetăţeni. Cu toate acestea, din pricina faptului că elitele globaliste ne doresc binele cu orice preţ, trebuie mers înainte cu acest nou sistem monetar dar şi să se creeze o Constituţie a dreptului cetăţeanului în privinţa digitalizării economice astfel încât cetăţeanul să fie protejat. Finalul discursului ei se încheie cu aceste cuvinte: „Scopul eforturilor noastre este ca oamenii să aibă o viaţă mai bună”. Şi noi răsuflăm uşuraţi că totul va fi bine!

Acestea sunt declaraţii făcute în faţa camerelor de luat vederi şi distribuite în lumea întreagă, nu sunt ştiri false, imaginaţii ale celor ce iubesc teoriile conspiraţiilor. Şi, totuşi, când cineva atrage atenţia asupra lor şi avertizează în legătură cu pericolele ce ne pândesc este etichetat ca şi conspiraţionist, distribuitor de fake news.

Urmărind atent discuţiile care se duc atât la Forumul Economic Mondial cât şi în cadrul Summit-ului Guvernului Mondial, cât şi în alte manifestări conexe acestora, se pot înţelege două lucruri: fie cei implicaţi urmăresc binele omenirii, înţelegând cum lucrurile evoluează în prezent şi viitor, fie faptul că ei, de fapt, urmăresc înrobirea omenirii. Există un grad ridicat de perversitate în limbajul folosit, în aşa fel încât ei să promoveze cele mai macabre scenarii în ceea ce priveşte controlul dictatorial al omenirii dar, în acelaşi timp, să pretindă că, de fapt, vor fericirea omenirii şi să nu recunoască adevăratele intenţii. Vorbesc despre eradicarea bolilor, a foametei, a respectului faţă de orice minoritate (mai ales a celor sexuale), a protejării planetei şi a binelui comun şi, în acelaşi timp, vorbesc despre eliminarea oamenilor inutili, a celor în vârstă, a celor care au alte vederi decât cele promovate de elită (în special religioase), despre controlul populaţiei, mergând până acolo încât să propună (să sugereze că ar fi spre folosul nostru) să fie anihilaţi şapte miliarde şi jumătate de oameni din totalul de opt iar pe viitor, pentru a opri înmulţirea populaţiei, părinţii să nu mai poată avea copii în afara unui certificat parental eliberat de autorităţi; sau afirmând tot mai insistent faptul că nu părinţii sunt de drept posesorii copiilor lor ci statul. Este, fără nici o îndoială, un element diabolic în tot acest discurs.

Şi acum am ajuns în punctul cel mai important şi vreau să vă aduc în faţă un personaj cheie în toată această ecuaţie a globalizării şi a Marii Resetări despre care ne vorbeşte cu insistenţă Klaus Schwab; un personaj care, dacă nu este Antihristul, cu siguranţă îl descrie cel mai bine şi despre care este posibil ca voi să nu fi auzit încă. Se numeşte Yuval Noah Harari.

Mai întâi să vă spun ce zice despre acest personaj Jan Markell, o autoare creştină cunoscută în mediul creştin conservator din America de Nord, care a fondat în 1980 Fundaţia Olive Tree Ministries (Asociaţia Măslinul) şi care are circa 900 de staţii radio în toată America de Nord. Jan Markell a organizat cea mai mare conferinţă creştină din America de Nord pe teme apologetice şi profetice. Iată e a declarat ea despre Yuval Noah Harari: „Harari este unul de care Klaus Schwab ascultă mai mult decât de oricine altcineva. Harari ar putea fi cel mai periculos om de pe planetă. Când Yuval Noah Harari vorbeşte liderii mondiali îl ascultă”.

Jan Markell şi Yuval Noah Harari au ceva în comun: ambii sunt evrei. Dar ca şi convingeri religioase sunt la doi poli opuşi. Ea este creştină evanghelică conservatoare iar ce este şi ce crede Harari vom vedea în cele ce urmează.

Yuval Noah Harari este profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, este homosexual declarat şi este consilierul principal al deja mult pomenitului Klaus Schwab de la Forumul Economic Mondial. Este unul dintre vorbitorii invitaţi la Forumul Economic Mondial şi unul care contribuie la agenda acestui forum şi este, fără nici o îndoială, un om deosebit de inteligent, reuşind prin discursul său să convingă pe cei mai mulţi şi să-şi susţină ideile indiferent cât de nocive ar fi. Printre multe altele Yuval Noah Harari (cel de care ascultă  Klaus Schwab şi liderii mondiali), declară:

„Epidemia de Covid  este esenţială fiindcă aceasta este ceea ce convinge oamenii să accepte legalizarea supravegherii biometrice totale. Vrem să oprim această epidemie şi, pentru aceasta, avem nevoie nu doar să monitorizăm, să supraveghem persoanele ci să monitorizăm ceea ce se întâmplă SUB PIELEA LOR”.

            „Ceea ce am văzut întâmplându-se până acum este acţiunea de culegere a informaţiilor de către corporaţii şi guverne (!!! Se recunoaşte că aşa ceva s-a întâmplat în plandemie) despre unde merge, se deplasează o persoană, cu cine ne întâlnim, la ce filme ne uităm. Următoarea fază este implementarea supravegherii sub piele. Ceea ce vedem acum este instaurarea sistemelor de supraveghere a maselor chiar şi în ţările democratice, care anterior le-au respins şi, de asemenea, vedem o schimbare şi în natura supravegherii. Anterior supravegherea (sau monitorizarea) se făcea în general din exteriorul pielii umane, acum supravegherea intenţionează să meargă sub pielea umană. Guvernele vor să ştie despre noi nu doar unde mergem şi cu cine ne întâlnim, ci mai mult ca orice, guvernele vor să ştie ce se întâmplă sub pielea noastră: care este temperatura corpului nostru, care este tensiunea noastră arterială, care este starea noastră medicală”.

            „În trecut multă lume a încercat s-o facă dar nimeni nu înţelegea biologia atât de bine şi nu a avut atâta putere de calcul şi de stocare de date ca acum, ca să „hackuiască”milioane de oameni. Nici măcar Gestapo, nici KGB n-au putut. Dar, foarte curând, guverne şi corporaţii vor putea face asta, să „hackuiască” sistematic pe toată lumea. Oamenii trebuie să se obişnuiască cu ideea că nu mai sunt „suflete misterioase”. Suntem acum „animale hackuibile”. Elitele globale pot acum să facă ceva în plus, să facă „dictaturi digitale”. Prin această „hackuire a organismelor” elitele globale au acum puterea să intervină asupra ingineriei vieţii.”

            „Dacă vom reuşi să hackuim şi să schimbăm ingineria viului şi a vieţii atunci nu va fi numai cea mai mare revoluţie din istoria omenirii, ci cea mai mare revoluţie în biologie de la apariţia vieţii pe pământ. Pentru patru miliarde de ani, nimic fundamental nu s-a schimbat în evoluţia vieţii. A fost vorba doar despre selecţie naturală şi de reguli de chimie organică. Dar asta se va schimba acum. Ştiinţa înlocuieşte evoluţia pe bază de  selecţie naturală cu evoluţia pe bază de „design inteligent”. Nu e vorba de „designul inteligent” al unui Dumnezeu care stă în cer (cloud), ci de”designul inteligent” al nostru şi al Cloud-ului de la Microsoft, IBM, etc. Acestea sunt noile forţe motrice ale evoluţiei”.

            „Ştiinţa va reuşi să aducă viaţa şi s-o creeze pe tărâmul anorganic pentru prima dată în istoria vieţii. Oare datele despre ADN-ul meu, despre creierul meu, despre corpul meu ori despre viaţa mea îmi aparţin mie sau unei corporaţii, unui guvern sau, poate, umanităţii colective? Ideea că omul are un suflet sau că are liberul arbitru şi chestiunea aceasta că „nimeni nu ştie ce se petrece în mine, în sinea mea”, asta s-a terminat, nu mai e valabil! Astăzi avem tehnologia ca să „hackuim” fiinţa umană la scară planetară”.

            „Acum oamenii îşi dezvoltă puteri chiar mai mari decât au făcut-o vreodată. Noi dobândim acum cu adevărat puteri dumnezeieşti de creaţie şi distrugere. Cu adevărat noi upgradăm (transformăm prin îmbunătăţire) oamenii în zei…, de exemplu dobândim puterea de a-ţi reproiecta sau remodela viaţa (biologică)”.

            „Pentru a supravieţui şi prospera în secolul XXI trebuie să lăsăm în urmă (să abandonăm) concepţia naivă care afirmă că oamenii sunt indivizi liberi, concepţie moştenită din teologia creştină”.

            „Din nefericire conceptul de „voinţă liberă” nu este unul ştiinţific. Este un mit preluat din teologia creştină. Teologii au creat ideea de „voinţă liberă” pentru a explica de ce Dumnezeu e drept să pedepsească păcătoşii pentru alegerile lor rele şi să-i răsplătească pe sfinţi pentru alegerile lor bune”.

            Facem o pauză în prezentarea afirmaţiilor lui Harari pentru a arăta ce spune, în acest context, o altă voce globalistă, comisarul australian Julie Inman Grant. Cităm: „Este necesară o recalibrare a unei întregi game de drepturi ale omului, de exemplu libertatea de exprimare”.

Continuăm cu Harari:

            „Homo sapiens conduce lumea fiindcă este singurul animal care poate crede lucruri care există doar în imaginaţia lui, ca de exemplu: zei, state, bani şi drepturile omului”.

            „Dacă oamenii nu reuşesc să se cunoască pe ei înşişi prin propriile eforturi atunci poate că aceeaşi tehnologie pe care hackerii o folosesc (pentru a manipula) poate fi folosită invers pentru a ne proteja de informaţiile lor false. La fel cum computerul tău are un sistem antivirus care filtrează şi verifică, protejându-ne de viruşi, poate că şi noi avem nevoie de un sistem antivirus pentru creierul nostru. Astfel sistemul tău de protecţie, asistat de Inteligenţa Artificială, va învăţa din experienţă că tu ai o slăbiciune pentru anumite videoclipuri hazlii sau pentru discursurile înfuriate ale lui Trump şi le va bloca în numele tău”.

            Un exemplu de fake news (de ştire falsă) de care noi ar trebui să fim protejaţi, după cum declară consilierul principal al lui Klaus Schwab şi de care ascultă liderii lumii, este următorul: „Toate aceste poveşti despre Isus Hristos care a înviat din morţi şi care este Fiul lui Dumnezeu, acestea sunt fake news (ştiri false)”.

            În legătură cu numărul oamenilor pe acest pământ el mai declara: „De ce avem nevoie de atât de mulţi oameni? Mulţi sunt o clasă inutilă.”

Dar lucrurile nu se opresc aici, deşi ar fi destul ca să ne facem o idee despre cine este, probabil, cel mai periculos om de pe pământ azi, după cum spunea Jan Markell, cel care este sfătuitorul principal al lui Klaus Schwab şi de care ascultă liderii lumii, vorbim despre Yuval Noah Harari.

Acesta se declară ateu dar nu este, dimpotrivă. Este un om profund implicat în spiritualitatea orientală, un fervent practicant al ocultismului budist. A început să practice meditaţia Vipassana pe când se afla la Oxford, în anul 2000, atunci când a studiat în vederea obţinerii doctoratului în filozofie, la Jesus College (!). El spune că această practică a meditaţiei i-a schimbat viaţa. (Din punct de vedere creştin, conform cu învăţăturile Sfintelor Scripturi, această practică este una ocultă, păgână, practicantul intrând sub influenţa puterilor demonice).

Harari practică acest tip de meditaţie de 22 de ani, câte două ore pe zi. O oră înainte să-şi înceapă munca şi o oră la sfârşitul muncii zilnice. Pe lângă aceasta, în fiecare an se retrage pentru 30 de zile, fără cărţi, şi social media, într-un loc liniştit şi practică acest tip de meditaţie Vipassana. Nu o face după ureche ci are un profesor de meditaţie, un guru renumit, Satya Narayana Goenka.

Harari şi-a dedicat cartea „Homo Deus” (Omul Dumnezeu) acestui profesor al său şi spune despre el: „Goenka m-a învăţat cu dragoste lucruri importante şi nu aş fi putut să scriu această carte fără concentrarea, pacea şi cunoaşterea interioară pe care am dobândit-o practicând meditaţia Vipassana timp de 15 ani.”

Satya Narayana Goenka, maestrul lui Harari, prin învăţăturile sale accentuează calea lui Buddha de eliberare, despre care el spune că „este nonsectariană, este universală şi ştiinţifică în caracter”. A fost invitat ca vorbitor la „Millenium World Peace Summit of Religious and Spiritual Leaders” (Summit-ul milenar pentru pacea mondială al religiilor şi liderilor spirituali) care s-a ţinut în sala adunării ONU din New York, pe 29 August 2000. A călătorit mult susţinând conferinţe în faţa unui public semnificativ, inclusiv la Forumul Economic Mondial de la Davos al lui Schwab. La moartea lui un autor american şi profesor şi el în această mişcare Vipassana, pe nume Jack Kornfield, declara: „În fiecare generaţie este câte un vizionar şi un maestru spiritual profund care ţine sus torţa „Dharmei” (cu referire la Buddha) ca să ilumineze lumea. La fel ca şi Dalai Lama şi Thich Nhat Hanh, Goenka a fost unul dintre marii maeştri spirituali din timpurile noastre. El a  fost o inspiraţie şi i-a influenţat profund pe Josheph Goldstein şi Sharon Salzberg, Ram Dass, Daniel Goleman şi pe mulţi alţi lideri spirituali din Occident”. După nume par a fi toţi evrei şi toţi sunt pionieri şi învăţători ai tehnicilor de meditaţie orientale, declaraţi atei dar profund implicaţi în spiritualitate.

            Jay Michaelson a scris în Huffington Post un articol cu titlul „Omul care a învăţat lumea să mediteze” şi în care a afirmat: „El (Goenka) a fost un învăţător principal pentru prima generaţie de profesori care au predat meditaţia interioară care au avut impact în Statele Unite”. Deci Goenka a fost un fel de apostol al budismului şi practicilor oculte pe teritoriul Statelor Unite.

În anul 2000 Goenka a pus piatra de temelie a celei mai mari pagode din lume, numită Global Vipassana Pagoda. Observăm tot mai frecvent în orice denumire astăzi cuvântul GLOBAL. Este localizată în Mumbay, India, a fost terminată în anul 2009 şi în interiorul ei se află, după cum afirmă Goenka, relicvele lui Buddha. Clădirea are înălţimea unui bloc cu 30 de etaje şi o sală imensă destinată meditaţiei Vipassana, sală în care, după cum spune Goenka, cei ce meditează pot să stea în jurul relicvelor lui Buddha şi să beneficieze de vibraţiile Dhamma care provin de la aceste relicve. Găsim o paralelă în ceea ce se întâmplă în ortodoxie, referitor la închinarea la moaşte, sau în mişcarea Noua Reformă Apostolică, în special Biserica lui Bill Johnson din Redding, California, acolo unde oamenii sunt îndemnaţi să se culce peste mormintele sfinţilor pentru a absorbi puterea care vine de la aceştia.

Maestrul Goenka pretinde că ceea ce învaţă el vine direct de la Buddha şi că acesta nu pretinde că practicantul trebuie să se convertească la vreo religie sau sistem religios, Goenka spunând că Buddha niciodată nu a învăţat vreo religie sectaristă. El (Buddha) a învăţat Dhamma – calea eliberării – care este universală (din nou termenul GLOBAL – pentru toţi). Învăţăturile lui sunt deschise oamenilor din toate credinţele religioase, chiar celor fără de nici o credinţă religioasă. Eliberarea despre care vorbeşte acest tip de meditaţie înseamnă eliberare faţă de impurităţile minţii şi, ca rezultat al procesului de cultivare a unei minţi pure, eliberarea de suferinţă.

Goenka descrie Vipassana ca şi un experiment practic, ştiinţific, în care persoana implicată poate observa schimbarea constantă a naturii minţii şi trupului la cel mai adânc nivel şi în care o persoană obţine o profundă cunoaştere de sine care duce la o adevărată fericire şi pace a minţii.

Toate acestea sunt în totală contradicţie cu ceea ce învaţă Dumnezeu despre cunoaşterea de sine, despre eliberare, despre fericire şi pace a minţii şi a inimii. Dumnezeu şi creştinismul învaţă că toate acestea se pot obţine doar prin credinţa în Isus Hristos, prin naşterea din nou realizată de El, prin eliberarea omului pe care o lucrează Dumnezeu prin Duhul Sfânt în viaţa celui ce crede în Hristos. Şi la acest stadiu nu poate ajunge oricine şi pe orice cale, calea este una singură: Isus Hristos.

Cei menţionaţi vorbesc despre o cale ştiinţifică, nu spirituală, folosind un limbaj înşelător. În realitate ceea ce propun ei este un drum profund spiritual numai că nu este ancorat în adevăr ci în minciună. Ei propun oamenilor o cale falsă spre eliberare şi fericire şi este evident că aceasta nu poate decât să producă o coliziune cu creştinismul. A accepta calea propusă de Buddha înseamnă lepădare de credinţa în Isus Hristos. Ori tocmai aici vrea să ajungă Antihristul.

Pentru Harari, sfătuitorul principal de astăzi, a crede în Isus Hristos este „fake news” dar a crede în Budhha este corect şi de folos. Pe viitor, prin efectul de control al implantului pe care liderii mondiali şi-l doresc, credinţa în Isus Hristos va fi combătută iar credinţa în Budhha – marele aducător de fericire globală – va fi insinuată şi promovată.  Cu adevărat libera voinţă a omului este o problemă pentru liderii globalişti şi ei lucrează de zor pentru a o anihila.

            Nu cred că mai este nevoie să adăugăm ceva pentru a ne face o idee despre ce gândeşte şi ce vrea cel ce dă astăzi sfaturi liderilor globalişti şi despre ce se doreşte şi se urmăreşte în legătură cu viitorul omenirii. Este evident, din spusele lui Harari, că el este condus de duhul lui Antihrist despre care Scripturile Sfinte vorbesc clar şi limpede. Acest duh a fost prezent în lume încă de acum două mii de ani (1 Ioan 4:3) şi el a vorbit tot timpul împotriva lui Dumnezeu Tatăl şi împotriva lui Isus Hristos, Fiul. Oriunde a fost o astfel de luptă sau împotrivire a fost prezent duhul lui Antihrist. Dar la finalul vremurilor, pe care Scripturile îl descriu şi care se apropie cu paşi repezi, tot aceste Scripturi Sfinte vorbesc despre apariţia fizică a acestui Antihrist.

Gândindu-mă la toate acestea mă întreb: Cine este, de fapt, sfătuitorul lui Klaus Schwab – doctorul în filozofie Harari sau guru-ul budist Goenka? Sau nici unul nici altul ci altcineva mai umbros?…

Citind în cartea Apocalipsa m-am întrebat de ce cei ce vor primi acel implant, semnul fiarei, pe mână sau pe frunte, nu vor mai avea niciodată şansa de a fi primiţi de Dumnezeu (Apocalipsa 14: 9-12) şi restauraţi? Doar Dumnezeu primeşte la El pe oricine îşi recunoaşte greşeala şi păcatul, prin pocăinţă şi îl reabilitează. Dar ceea ce spune Harari că ar putea face acel implant explică de ce nu ar mai fi cale de întoarcere, de pocăinţă: pentru că cel ce primeşte acel dispozitiv nu va mai putea să se pocăiască, nu va mai putea să-i pară rău, pentru că şi pocăinţa va fi tot un „fake news” care va fi combătut şi eliminat din gândul omului prin mecanismele şi tehnologia la care omenirea a ajuns în aceste vremuri. Omul va fi controlat prin ceea ce i se va introduce „sub piele” şi va fi condiţionat ce să creadă şi ce nu, ce să facă şi ce nu. Alţii vor gândi şi alege pentru el! Este ultima, cea mai mare şi cea mai perfidă lovitură dată de Satan.

Omul este mântuit, salvat de nenorocirea veşnică, doar prin credinţa în Isus Hristos. Dar dacă el nu mai poate crede în Isus Hristos, din pricina faptului că nu i se mai dă voie să creadă datorită controlului minţii sale de către această Inteligenţă Artificială implantată în corp căreia i se face atât de multă reclamă azi, atunci nici salvare de la pedeapsa veşnică nu va mai fi. Este bine să ne aducem aminte că şi acest pas al anulării voinţei noastre se va face tot prin promisiuni de bine în folosul nostru şi al întregii umanităţi.

Voinţa noastră va fi provocată până în punctul în care să ne pierdem viaţa aceasta fizică, să renunţăm la ea, din pricina faptului că fără acel implant nu vom mai putea trăi (Apocalipsa 13). Va fi atunci o ultimă, ca să zic aşa, exercitare a liberei voinţe. Cine va respinge implantul îşi va mântui sufletul, murind fizic (de foame sau martirizat), iar cine îl va primi a acceptat să fie „hackuit” şi controlat ca un computer, trăind încă o vreme dar nu ca un om ci ca un mutant, un hibrid, o monstruozitate.

Vechii comunişti şi torţionarii lor, îi chinuiau pe creştini, spunându-le că, dacă se leapădă de Hristos, vor fi liberi să-şi trăiască vieţile din nou. Unii, din pricina fricii şi a suferinţei teribile, i-au crezut pe comunişti dar, în unele cazuri, după lepădarea lor de credinţă erau împuşcaţi. De ce îi împuşcau dacă torţionarii şi-au atins scopul şi bieţii oameni s-au lepădat de Hristos? Ca să nu mai poată ulterior să se pocăiască şi să se întoarcă la El. În felul acesta diavolul ştia sigur că acel suflet va fi damnat pe veci.

Se pare că, după spusele acestui Guru modern, semnul fiarei va face acelaşi lucru – va duce la imposibilitatea omului să se întoarcă la Hristos şi să se căiască de lepădarea de El sau de orice păcat deoarece va fi condiţionat prin impulsurile ce le va primi ce să creadă şi ce nu. Este lucrarea Antihristului care, cred eu, este deja între noi. Nu ca şi până acum, doar duhul lui. În curând este posibil să se arate şi fizic. Că va fi inteligentul şi abilul Yuval Noah Harari, sau că va fi altul, vom vedea. Dar tot acest sistem păgân al Noii Ordini Mondiale drumul Antihristului îl pregăteşte. De aceea creează toată această criză cu Covid-ul, războiul din Ucraina, crize energetice sau alimentare, pentru că lumea trebuie să ajungă la un impas teribil când se va propune un salvator. Fie că va fi Yuval Noah Harari, fie că va fi altul, aceleaşi principii le vom auzi şi aceeaşi luptă împotriva lui Hristos şi a adevăraţilor creştini se va duce.

Să respirăm câteva momente…

La fel ca în trecut mulţi vor spune că aşa ceva este imposibil, că într-o lume civilizată aşa ceva nu se poate întâmpla, că oamenii se vor trezi şi vor lua atitudine şi că, la fel ca şi în alte momente dificile ale istoriei rana se va vindeca şi omenirea va merge înainte. Oricât de binevoitor aş vrea să fiu şi de încurajator, Biblia nu mă lasă să gândesc în acest fel. Biblia a vorbit despre tot ce se întâmplă acum, cu două mii de ani înainte (şi chiar mai mult, vezi profetul Daniel) şi a descris lucrurile cu exactitate.  Astfel Biblia afirmă că urmează să aibă loc evenimente şi catastrofe teribile care vor afecta întreg pământul, care vor aduce omenirea în pragul disperării şi care vor duce la un final inevitabil al omenirii. În punctul acesta – şi numai în această privinţă, dar cu o nuanţă diferită – sunt sută la sută de acord cu Klaus Schwab: niciodată lucrurile nu se vor mai întoarce la ceea ce au fost! Dar controlul globaliştilor şi al Noii lor Ordini Mondiale va fi scurt şi, după un timp de mari încercări care vor veni peste omenire şi când sataniştii îşi vor freca labele cu satisfacţie, crezând că au biruit, va apărea pe norii cerului Cel ce a fost mort dar care a înviat şi care este viu în vecii vecilor şi împotriva căruia luptă toţi globaliştii de astăzi: Isus Hristos. Îşi va distruge duşmanii care astăzi se văd pe val şi pe toţi care nu au crezut în El dar îi va primi în slava Sa pe toţi cei care i-au fost credincioşi şi care nu s-au închinat Antihristului şi va începe o altă etapă a omenirii – un cer nou şi un pământ nou unde nu va mai fi loc de companii farmaceutice care să omoare, de lideri mondiali corupţi, de magnaţi superbogaţi, de dictatori şi cozi de topor, de control al minţii şi de înrobire, pentru că Satan va fi legat pe veci şi aruncat în iazul de foc, împreună cu toţi care i-au fost slugi supuse pe acest pământ. Atunci Klaus Schwab şi consilierul lui Yuval Noah Harari vor regreta veşnic eroarea în care au trăit, iar cei ce nu i-au crezut pe ei ci L-au crezut pe Dumnezeu se vor bucura veşnic.

Ministrul pentru Finanţe al Germaniei, Christian Lindner, declara, încercând să vorbească profetic şi să dea speranţe de viitor : „Când totul se va termina la sfârşitul acestei perioade teribile a pandemiei şi al războiului (din Ucraina) atunci vom face o dezvoltare a civilizaţiei şi se va forma o nouă economie, o nouă societate şi, parţial, o Nouă Ordine Mondială. Acesta este un scop pentru care se rentează să muncim, în fiecare zi din nou, începând cu ziua de azi şi mai departe”.

Adevărul însă este altul şi este rostit de Dumnezeu în ultima carte a Bibliei, Apocalipsa 1:1-8:

1 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. 2  Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.

3  Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. 4  El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

5  Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”

6  Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. 7  Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu. 8  Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”

            Cu Isus Hristos începe totul şi tot El este ultimul Cuvânt.

 

(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)

 

 

.