Din perspectiva lui Dumnezeu oamenii sunt împărţiţi doar în două categorii: păcătoşi şi sfinţi. Păcătoşii sunt cei ce nu vor să asculte de Dumnezeu, trăiesc în păcat sau pur şi simplu îşi urmează căile lor, îi poţi găsi peste tot în lume, chiar în mijlocul bisericii, iar sfinţii sunt cei ce au luat aminte la cuvintele lui Dumnezeu, s-au recunoscut ca fiind păcătoşi, prin credinţă L-au primit pe Domnul Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor al vieţilor lor şi, fiind născuţi din nou din El, umblă în ascultare de El, cu bucurie, iubindu-L, în fiecare zi a vieţilor lor.

Dar vrăjmaşul sufletelor noastre este foarte abil, el este ucigaş şi tatăl minciunii, şi ştie cum să facă despărţiri cât mai multe, cu scopul de a-i învrăjbi pe oameni unii împotriva altora. Cea mai recentă despărţire pe care a reuşit să o facă este cea dintre cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi.

Cei ce s-au vaccinat au acceptat să facă lucrul acesta din mai multe motive: au crezut că le face cu adevărat bine şi că nu vor mai răci, infectaţi de acest nou virus, şi astfel vor scăpa de moarte. Unii au acceptat să îl facă, chiar dacă nu au fost convinşi că este spre binele lor, deoarece au fost sfătuiţi de alţii în care au avut o oarecare încredere. Alţii l-au făcut pentru că au fost ameninţaţi că nu vor mai fi primiţi la şcoală, la locul de muncă, că îşi vor pierde slujbele. Alţii l-au acceptat ca să poată călători, să meargă la un meci, la un spectacol, la un restaurant. Şi se pare că ar fi şi unii care au fost pur şi simplu obligaţi. Aproape toţi aceştia au dat credit mijloacelor de informare în masă, presei scrise, televiziunilor şi celor ce le folosesc, guvernanţilor care au folosit mijloace de tot felul pentru a-i convinge pe omeni că acest lucru, vaccinul, trebuie făcut spre binele tuturor.

De cealaltă parte se află cei ce nu au crezut toată această propagandă şi care au ajuns să creadă că vaccinul face mult rău, că are efecte adverse foarte grave şi că există chiar pericolul morţii. Ei au urmărit alte surse de informare decât primii şi au aflat că foarte mulţi dintre cei ce au primit vaccinul au avut aceste reacţii adverse şi foarte mulţi au murit. Pe de altă parte ei s-au uitat şi la alte aspecte, ce ţin de etic, moral şi religios, şi au găsit nenumărate motive care să îi facă să fie reticenţi la a lua vaccinul. Amintesc doar câteva motive: vaccinul nici nu ar fi vaccin ci doar un ser experimental care ar fi fost creat nu pentru vindecarea oamenilor ci spre nenorocirea lor, spre depopularea planetei după cum afirmă unii dintre liderii noii conduceri mondiale; în acest ser experimental se află multe elemente care fac rău organismului uman şi chiar substanţe de contrast prin care organismul ar putea fi identificat ca orice marfă, cu un scanner şi, eventual, controlat prin noua reţea 5G; că ar conţine celule de fetuşi umani avortaţi; că nu este altceva decât un mijloc de control al populaţiei, din moment ce cei nu îl primesc nu mai pot lua parte la activităţile obişnuite, fiind respinşi de societate şi consideraţi paria.

Doar pe scurt am prezentat părerile celor două tabere şi sunt sigur că nu v-am spus nimic nou până aici. Dar, deoarece subiectul acesta ce deja a divizat societatea în două, conţine, fără nici o umbră de îndoială, şi un aspect spiritual, religios care nu poate fi neglijat sub nici o formă şi pentru că creştinii ştiu că noi suntem angajaţi într-o luptă cumplită cu puterile întunericului şi că diavolul este foarte abil să mintă şi să înşele, vreau să vorbesc în câteva cuvinte despre un aspect şi să vă îndemn la meditaţie asupra lui.

Biblia spune că lumina nu poate sta împreună cu întunericul şi nu poate fi NICIO LEGĂTURĂ între cei răi şi păcătoşi şi între sfinţi şi mai spune că o împărăţie nu poate lupta împotriva ei înşişi; adică Împărăţia lui Dumnezeu nu poate lupta împotriva ei înşişi dar nici împărăţia lui Satan nu poate lupta împotriva ei înşişi.

Ce am observat eu în această propagandă pro şi contra vaccin, este că pro, adică pentru – în favoarea lui – se află toţi cei ce luptă şi împotriva lui Dumnezeu. Sunt cei ce promovează homosexualitatea, mişcările LGBT, feministe, care sunt pro-avort, pro imigraţie şi care sunt ostile creştinismului. Aceştia au susţinut până acum cu putere, şi o fac în continuare, o cultură a morţii, şi uneori o fac chiar pe faţă şi prin forţă. Ei spun că bătrânii sunt o povară pentru societate, că ar trebui să fim cât mai puţini pe pământ ca să nu-l sufocăm şi ei au sprijinit şi sprijină, contribuind cu banii publici, avortul. Zeci de milioane de bebeluşi au fost avortaţi, dacă nu sute de milioane, în ultimele decade şi maşina de omorât bebeluşi funcţionează din plin. Mai există apoi şi aspectul eutanasiei pe care tot ei îl promovează. Trebuie să fii orb ca să nu vezi că cei ce azi caută să impună vaccinarea, motivând că o fac pentru a salva vieţi, promovează de multă vreme o cultură a morţii. Ceea ce este un nonsens. A devenit o împărăţie care a ajuns să lupte împotriva ei înşişi? Bine ar fi dar eu mă îndoiesc că aşa se întâmplă.

Ce m-a determinat să scriu aceste rânduri a fost un clip publicitar în care vedeta de muzică numită Lady Gaga recomanda călduros fanilor ei să se vaccineze.

Aşa cum am spus şi cu altă ocazie eu am fost în tinereţea mea un fan al muzicii rock, sataniste. Când spun asta spun că toată muzica rock este satanistă, să nu cumva să creadă cineva că ar putea fi şi ceva bun pe acolo, inclusiv, desigur, muzica rock creştină, cea ce este o contradicţie în termeni. Sigur că după ce L-am cunoscut pe Hristos am lepădat această muzică care îşi are originea în burta iadului. Formaţiile pe care le ascultam atunci promovau şi promovează şi azi satanismul, sunt adoratori ai lui Satan, sprijină această cultură a morţii, a iadului, a violenţei, a anarhiei, a desfrâului şi imoralităţii şi sunt, evident, împotriva creştinismului. Multe mi-a fost dat să văd şi să aud în acel timp în care ascultam această muzică, dar aşa ca mulţi alţi tineri, eram pur şi simplu orb şi nu vedeam ce era în spatele scenei, deşi lucrurile nu erau deloc ascunse. Când L-am cunoscut pe Hristos am primit lumină şi m-am îngrozit de ce am trăit şi în ce lume mi-am găsit satisfacţia. Şi dacă am văzut multe totuşi Lady Gaga le întrece pe toate. Ea este o satanistă desăvârşită şi o spun aceasta nu ca să denigrez ci ca să fiu în adevăr şi chiar cred că ea s-ar bucura să audă aceasta. Deci spun ceea ce spun doar ca să ştim unde ne aflăm. Sigur că ea are toată libertatea să creadă şi să trăiască cum vrea, dacă o mai are. Bine ar fi ca fiecărui om să i se ofere încă libertatea de a trăi conform convingerilor pe care le are, inclusiv creştinilor.

Ştiind ce ştiu despre această vedetă şi ascultând  cu câtă convingere făcea reclamă aşa zisului vaccin am fost asaltat de câteva gânduri. M-am întrebat cum poate cineva care a fost tot timpul împotriva vieţii, promovând moartea şi depravarea umană aşa cum puţini au mai făcut-o, şi care a batjocorit creştinismul şi pe Cel ce l-a fondat cât de mult a putut, să dorească binele oamenilor, să le dorească viaţă? Pentru mine este clar că acest lucru nu este posibil. Acest personaj promovează în continuare cultura morţii şi ceea ce face şi îndeamnă nu poate duce decât la moarte. Satan nu va lupta niciodată împotriva lui însuşi. Acesta a fost primul gând şi prima întrebare. A doua este şi mai cutremurătoare. M-am întrebat cum este posibil ca lideri religioşi, papi, episcopi, pastori, preoţi, să se afle de această dată în aceeaşi barcă cu Lady Gaga? Pe liderii politici îi înţeleg, dar pe cei religioşi nu. Gândul acesta m-a sfărâmat şi m-am întrebat unde am ajuns? Cine ne conduce? Şi nu pot să nu pun şi următoarea întrebare: Lady Gaga a trecut în tabăra lui Hristos şi a devenit o sfântă lucrând pentru salvarea oamenilor de la moarte şi foc veşnic sau alţii au trecut, nu ştiu cum şi din ce motive, dacă sunt conştienţi sau nu, în tabăra duşmanului şi în loc să promoveze cultura vieţii o promovează pe cea a morţii?

Este întuneric mare, dragii mei. Lucrurile se amestecă cum nu s-au mai amestecat vreodată. Lupta pentru sufletele noastre este mai cruntă ca niciodată. Dacă un lucru se strâmbă şi se acceptă ca drept se pot şi se vor strâmba toate. Confuzia este atât de mare încât nici ceea ce este vizibil unii nu mai pot vedea, dar atunci lucrurile ascunse?

Să căutăm faţa lui Hristos cum nu am mai căutat-o vreodată, cu disperare, cu foame şi sete şi să ne ascundem în El prin ascultare, smerenie şi pocăinţă continuă. Când ceea ce pare a fi lumină dă mâna cu întunericul promiţând fericire pe pământ este semn că întunericul a ajuns să stăpânească şi cultura morţii face legea.

Să ne obişnuim să stăm la picioarele lui Hristos şi să ne deprindem a-I asculta glasul, ca şi Maria. Acolo glasul mincinos al vrăjmaşului va fi depistat cu uşurinţă şi respins iar viaţa ne va inunda din cuvintele Celui ce este Viaţa.

 

(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)

 

 

 

.