Cu siguranţă lumea creştină nu a fost mai fărâmiţată ca în zilele în care trăim. Şi procesul acesta se amplifică cu fiecare zi care trece. Încă de la bun început vreau să spun că nu sunt de acord şi că nu văd cu ochi buni încercarea de a uni toate religiile, nici măcar pe cei ce se numesc creştini. Da, Domnul Isus dorea ca toţi să fie una dar nu în afara adevărului. Iar azi se vorbeşte despre o astfel de unitate care nu ar folosi la nimic scopurilor Împărăţiei lui Dumnezeu, poate doar intereselor noastre meschine de a putea trăi în pace, pentru a putea păcătui cât mai mult şi cât mai bine. Eu chiar cred că avem nevoie de o diversitate şi de controversă (dacă se duce în limitele dragostei şi a bunului simţ) tocmai pentru ca cei buni să se vadă şi adevărul să iasă la iveală; după cum scria şi apostolul Pavel în 1 Corinteni 11 cu 19, încercând să medieze în conflictul care apăruse în Biserica din Corint (iată un conflict apărut chiar în vremea apostolului Pavel). Dar prima „schismă” apărută în Biserică (folosesc acest cuvânt „schismă” doar în sensul de a atrage atenţia, nu în sensul rău care i se atribuie astăzi) mie mi se pare că a apărut foarte devreme şi îi are ca protagonişti pe doi titani ai Bisericii, doi prieteni, oameni care au fost chemaţi la o lucrare specială şi pe care Dumnezeu i-a folosit cu putere până la sfârşitul vieţii lor. Este vorba despre Pavel şi Barnaba.
Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt (F.A. 11:24). El a fost cel care l-a introdus pe Pavel în cercul apostolilor, mărturisind convertirea acestuia şi lucrarea mare pe care Dumnezeu a făcut-o în Pavel (F.A. 11:23-27). Apoi au pornit împreună în lucrare şi Dumnezeu se folosea de ei într-un chip minunat; erau o echipă puternică (F.A. 11,12,13,14 şi 15). Ceea ce părea imposibil până în acest moment se întâmplă totuşi pe la sfârşitul capitolului 15 din F.A. Apare un conflict şi echipa se rupe în două iar cei doi se despart, continuându-şi lucrarea. Aş vrea să ne uităm, pe scurt, la mărul discordiei. Acesta s-a numit Marcu, tot unul dintre ucenicii Domnului, care, probabil că într-un moment de slăbiciune, i-a părăsit pe apostoli în lucrarea pe care o făceau în Pamfilia (F.A. 15:38). Este clar că nu a fost o părăsire şi o renunţare la credinţă, ca în cazul lui Dima, pentru că aflăm că după acest conflict Marcu a fost luat ca partener de lucrare de către Barnaba.
Aşa cum spuneam, eu aici văd o primă despărţire semnificativă în Biserică. Dar este cu totul diferită de ceea ce vedem astăzi. Pentru Pavel şi Barnaba nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte învăţătura, doctrina, adevărul. Ei s-au despărţit dar au predicat exact acelaşi lucru. Neînţelgerea a constat doar în lucruri fără importanţă – poate Pavel l-a considerat pe Marcu un laş iar Barnaba i-a găsit circumstanţe atenuante. Dar ei au rămas în aceaşi lucrare şi cred că se rugau unii pentru alţii, mai ales că ştiau prin ce greutăţi trec şi unii şi alţii. Dar astăzi lucrurile stau cu totul altfel. Percepţiile sunt atât de diferite în legătură cu adevărul încât eu chiar nu cred că poate fi unitate aşa cum îşi doresc unii şi care promovează ecumenismul. Pentru că nu o astfel de unitate, bazată pe compromis, doreşte Dumnezeu.
Pavel, vorbind bătrânilor Bisericii din Efes (F.A. 20), le spunea: 28 „Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
29 Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30 şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.
31 De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi nopate, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.”
Pavel, probabil înştiinţat de Duhul Sfânt, a ştiut că după ce el nu va mai fi în Efes ca să vegheze asupra Bisericii, se vor ridica unii care nu vor rămâne în adevăr şi vor învăţa „lucruri stricăcioase”, făcând despărţire în Biserică. Această despărţire îl durea pe Pavel. Pericolul nu era Marcu cu laşitatea lui (sau orice altceva ar fi fost la mijloc) ci învăţătura care strica adevărul. Ultima referinţă pe care o avem în Biblie despre Biserica din Efes este în Apocalipsa 2. Găsim o biserică care a luptat pentru adevăr, a dovedit ca mincinoşi pe lupii răpitori, a suferit pentru Numele Domnului Isus cu răbdare, n-a obosit în toate aceste lupte, dar – în toate aceste lupte – şi-a părăsit dragostea pe care a avut-o la început. De multe ori mă gândeam că atunci când lupţi pentru adevăr – o slujbă pe care trebuie să o facem toţi – suntem în pericolul să ne pierdem dragostea. Adevărata dragoste nu cea cu care ne ispiteşte Satana.
Deci Pavel le spunea bătrânilor din Efes să aibă grijă să rămână în adevăr şi să nu se lase înşelaţi de cei ce vor veni din exterior cu lucruri amăgitoare sau de cei ce în biserică vor accepta învăţături stricate. Cum au ajuns aceştia, din biserică, să strâmbe adevărul lui Dumnezeu? Au primit învăţătură din altă parte. Şi atunci ca şi astăzi multe feluri de învăţături erau şi toate păreau atrăgătoare. Fiecare învăţătură are în ea ceva care atrage, care ispiteşte, chiar dacă vine de la cel rău – şi majoritatea vin de la cel rău.
Lupta pe care trebuiau să o ducă bătrânii bisericii din Efes era pe două direcţii: cu cei câţiva care se vor ridica din mijlocul bisericii, deformând adevărul, şi cu cei ce vor veni din exterior, aducând învăţături stricate, care nu au fost convertiţi cu adevărat. Dacă ai fi avut atunci ocazia să intri în Biserica din Efes şi ai fi participat la slujbele de acolo, sunt convins că adevărul lui Dumnezeu era repetat mereu şi poporul era avertizat în legătură cu pericolul despre care le-a vorbit Pavel. Se spunea ce este bine şi ce pare a fi bine. Credincioşii erau sfătuiţi cu insistenţă şi nu se trata cu uşurinţă nici un aspect al vieţii de credinţă. Probabil că li se spunea: „Fraţilor! Să fim treji! Să nu uităm avertizarea preaiubitului frate Pavel şi să nu lăsăm ca cel rău să strecoare între noi şi în inimile noastre sămânţă de neadevăr. Să stăruim asupra Scripturilor şi să cerem ca Duhul Sfânt să ne lumineze. Să nu ne luăm după orice învăţătură care pare a fi interesantă”. Şi Apocalipsa 2 ne spune că au reuşit în această privinţă.
Mă gândesc acum la starea bisericilor din ziua de azi şi mă întristez, dar nici nu mă mir tare de ce se întâmplă. Motivele sunt multe pentru care adunările de azi sunt departe de ceea ce ar trebui să fie dar despre un motiv aş vrea să vorbesc, căutând în felul acesta să trag un semnal de alarmă pentru cei ce vor să audă.
Influenţa învăţăturilor care puteau intra atunci în Biserica din Efes era foarte limitată, în comparaţie cu ceea ce avem azi. Da, credincioşii intrau în contact şi atunci, în viaţa de zi cu zi, cu tot felul de oameni şi învăţături, dar faţă de ceea ce este azi această influenţă era mică. Pentru fiecare adunare locală poate că existau pericole diferite. Într-un loc trebuiau să lupte împotriva unei învăţături, în alt loc provocarea era diferită. Şi bătrânii ştiau cu ce probleme se confruntă adunarea. Azi însă lucrurile sunt total diferite şi, datorită Internetului şi televiziunilor creştine, stau în faţa noastră provocări şi ispite atât de mari încât puţini le vor face faţă.
Lupii răpitori îmbrăcaţi în sutană de predicatori şi şcoliţi în şcoli dubioase îşi aruncă învăţăturile stricăcioase peste oricine, din orice colţ al acestei lumi creştine, pozând în oameni ai lui Dumnezeu şi încercând să ne convingă prin semne şi minuni. Limbajul dulce, atrăgător şi subtil, combinat cu adevăr şi minciună, este o altă mare capcană în care creştinii de bună credinţă dar care nu au discernământ cad în plasă ca muştele. Internetul şi televiziunile creştine sunt o junglă în care cei mai mulţi intră nepregătiţi, neantrenaţi şi fără să se poată apăra de pericolele mari ce le ies în faţă în fiecare zi. Confuzia mai mult decât siguranţa îi stăpâneşte azi pe creştini şi, dacă totuşi sunt siguri de ceva, de cele mai multe ori sunt siguri de lucruri pe care ar fi trebuit să le respingă. Nu ne-a făcut bine avalanşa aceasta de învăţături de pe toate canalele, aşa cum credem. Mulţi spun: „Ce bine că azi avem atâtea predici, atâtea emisiuni creştine, avem cu ce ne hrăni spiritual”. Dar acesta este un bine fals. Pentru că dacă ai otravă în mâncare vei muri, oricât de frumos ar fi garnisită mâncarea şi oricât de bine ar arăta în exterior. Ceea ce mă miră şi mă doare este că nu mai văd oameni ca şi Pavel care să se ridice şi să avertizeze poporul aflat în pericol; că nu mai văd bătrâni care să lupte pentru adevăr; să văd că nimeni nu mai zice nimic împotriva nimănui pentru că trebuie să ne iubim şi să nu ne mai judecăm unii pe alţii. Acesta este unul dintre motivele importante pentru care creştinii de azi sunt fără busolă şi umblă în derivă. Ei iau o bucăţică de aici, o alta de colo şi, până la urmă se obişnuiesc şi cu mâncarea nesănătoasă, ba chiar li se pare mai bună ca cea sănătoasă.
Cum să mai fie unitate în biserici când biserica celor mai mulţi este Internetul? Ei doar mai merg duminica la biserica locală dar deja au fost configuraţi acasă (aşa cum se exprima un lider de biserică din România pe când se întorcea din Africa de Sud de la biserica lui Chris). Iar dacă predicatorul din biserica locală le mai spune adevărul (tot mai rari sunt aceştia) cel din sală se simte ofensat şi deranjat şi începe să nu se mai simtă bine în adunare. Va căuta o alta în care să se înveţe ceea ce deja îi place lui şi nu va fi o problemă să o găsească. Îşi va da învăţători după poftele lui şi va dori să audă lucruri care să îi gâdile urechile. Nu va mai întreba pe un om duhovnicesc în problemele şi căutările lui ci va întreba Internetul. Şi Internetul îi va răspunde funcţie nu de ceea ce are nevoie ci de ce vrea să audă. Şi putem fi o biserică cu sute de membri dar şi cu sute de diviziuni, cel puţin zeci.
Cine este de vină? O să ziceţi: Internetul! Da, dar numai în parte. Vina cea mai mare o purtăm noi fiecare pentru că suntem superficiali şi nu căutăm, mai mult ca orice, adevărul din Scripturi. Preferăm să ni-l descopere alţii, să citească şi să studieze ei pentru noi. Şi ei o fac dar nu cu gând bun ci ca să aibă un folos de la noi; ca să le meargă lor bine, să aibă ei case şi haine frumoase, sau faimă mare, ca să fie apreciaţi şi lăudaţi de oameni.
O vină mare au şi cei puşi să vegheze şi care fac compromis. Fie că au un interes personal, fie că le este frică, fie că – şi acest lucru este cel mai grav – nu mai pot vedea adevărul pentru că şi ei au fost influenţaţi de învăţăturile stricate de pe Internet! Domnul Isus spunea despre astfel de oameni: „Lăsaţi-i sunt nişte călăuze oarbe”. Şi unde poate duce un orb pe un alt orb dacă nu la groapă? Am văzut şi auzit recent (pe Internet…) pe un păstor renumit din România şi pe care îl apreciază foarte mulţi, vorbind despre Răpire. Se vedea lămurit că nu Biblia l-a inspirat în mesajul lui ci filme „creştine” din seria „Left Behind” – filme pe care le-am văzut cu mulţi ani în urmă, atunci când credeam şi eu că orice zboară se mănâncă, adică orice se numeşte „creştin” şi este aşa.
Dacă sunt totuşi unii care iau atitudine împotriva a ceea ce este rău, imediat sunt atacaţi şi li se spune că nu iubesc sau că judecă. „Cine eşti tu ca să judeci?” este o întrebare tot mai frecventă pe Internet. Sigur că sunt judecăţi pe care nu avem voie să le facem, acestea îi aparţin numai lui Dumnezeu iar noi nu trebuie să intrăm pe domeniul Lui, dar Biblia ne îndeamnă să veghem şi să ne ferim de orice se pare rău. Problema este că nimic nu ni se mai pare rău, totul este relativ şi chiar bun. De multe ori ne este frică să luăm atitudine chiar şi împotriva a ceea ce este evident rău. Dar Pavel s-a despărţit de bunul prieten şi colaborator, Barnaba, pentru un lucru mult mai mic şi neînsemnat.
Să nu se înţeleagă că toţi cei ce sunt nemulţumiţi şi care pleacă sau fac dezbinare ar fi călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu. De cele mai multe ori şi aceştia sunt înşelaţi, chiar dacă pretind că numai ei deţin adevărul. Şi în cazul lor infecţia s-a produs tot în urma virusului adus de învăţăturile stricate aruncate cu prisosinţă peste tot pământul, prin Internet sau alte mijloace de dezinformare în masă.
După ce i-a avertizat pe bătrânii bisericii din Efes, Pavel îl avertizează pe ucenicul său, Timotei, scriindu-i următoarele: 2 Timotei 3 cu 1: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.
2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,
3 fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,
4 vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;
5 având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.
6 Sunt printre ei unii, care se vâră prin case, şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte,
7 care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.
8 După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa.”
Aceştia, „oamenii stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa”, nu vor acţiona în lume pentru că altfel Pavel nu i-ar fi scris despre ei lui Timotei şi nu ar fi menţionat că au o formă de evlavie – adică par religioşi. Iar Timotei nu mai avea de-a face cu lumea. Aceştia vor fi în ceea ce numim biserică. Ei vor învăţa întotdeauna dar nu vor ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului. Ce să faci cu astfel de oameni? Să te îndepărtezi de ei. Pentru că lumina nu poate merge la un loc cu întunericul.
Dacă nu mai poţi vedea, dacă recunoşti că eşti orb sau confuz, pentru că te-ai alimentat de la izvoare tulburi, de pe Internet sau televiziunile „creştine”, recunoaşte-ţi starea înaintea lui Dumnezeu, pocăieşte-te de nevegherea ta şi, în smerenie, revino la Scripturi, cerându-I Domnului să te lumineze şi să te aducă la adevăr. Şi, dacă este regret sincer şi dorinţă vie, dacă este smerenie, atunci Dumnezeu va lucra şi nu te va lăsa în jungla în care te-ai afundat ci te va scoate la liman.
Din nefericire aici ne aflăm. Sunt conştient că aceste rânduri nu vor rezolva problema înşelării în care se află foarte mulţi creştini. Dar poate cuiva îi va fi de folos. Cineva va lua aminte şi se va păzi de ceea ce până acum nu s-a păzit. Internetul poate fi de folos numai celor deja maturi şi care s-au deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul. Pentru ceilalţi este un pericol imens. Şi este o cale pentru realizarea ecumenismului. Catolici, protestanţi, neo-protestanţi, anglicani, ortodocşi, etc. încep să vadă lucrurile la fel, chiar dacă merg la biserici diferite. Nu înseamnă că până acum le-au văzut corect ci că acum începe să fie o uniformizare şi să vadă toţi la fel. În sensul acesta Internetul uneşte.
Când îi spui cuiva că eşti creştin te întreabă la ce biserică mergi şi spune: „Important este să credem în Dumnezeu – El este peste tot!” Dar acesta este un mare neadevăr şi o mare minciună. Dumnezeu nu este acolo unde este pomenit ci numai acolo unde este ascultat. Şi aceasta – ascultarea de Dumnezeu – poate fi un element care să ne ajute să putem deosebi pe creştinii adevăraţi de restul celor mulţi şi care merg pe calea lată, cu ochii roşii din cauza Internetului sau a televizorului.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment