Vrea oare Dumnezeu să ne spună ceva prin alternanţa celor patru anotimpuri? Eu cred că da. Cred că El vrea să ne vorbească despre naştere, despre creştere şi maturizare, despre rodnicie şi despre moarte. Uitându-ne cu atenţie la ceea ce El a creat putem înţelege mai bine viaţa din punct de vedere spiritual.
În general iarna este mai puţin aşteptată şi, tocmai de aceea, primăvara este un anotimp mult dorit de către noi. Urmărim şi căutăm să depistăm un semn cât de mic care ar arăta că primăvara este pe aproape şi ne legăm de el cu o speranţă şi o credinţă care ne înviorează şi ne încurajează.
Anul acesta primăvara a dat semne că se grăbeşte să vină înainte de vreme. A împins iarna mai devreme din aşternutul ei iar nouă ne-a dat un prilej de bucurie, căutând să mai şteargă din întristările pe care, nu ştiu de ce, le lăsăm să se cuibărească la locul unde nu ar trebui să-şi facă cuib niciodată. Vorbesc despre cei ce mărturisesc că au totul prin Hristos şi că pacea Lui a intrat în inimile lor. Deci prietenul nostru primăvara ne întinde o mână de ajutor, cu bucurie.
Sunt mai multe semne că primăvara este pe aproape sau că şi-a intrat deja în drepturi: natura prinde viaţă, mugurii copacilor şi pomilor se umflă şi încep să se înverzească, ploaia îndeamnă iarba să crească mai cu îndrăzneală, păsările se reunesc şi îşi încep stagiunea de primăvară iar soarele încălzeşte cu mai multă putere decât în timpul iernii.
Într-una din zilele trecute mă gândeam la toate acestea dar, dintre toate acestea, în acea zi, lipsea un element: soarele. Bucuria era dar parcă nu era deplină. Peste o vreme însă norii s-au dat la o parte cu eleganţă şi au făcut loc soarelui. Atunci am înţeles mai bine cât de important este soarele: lumina şi căldura lui. Fără el nu ar fi viaţă şi fără el nu ar fi bucurie deplină.
Mi-am adus aminte că în ţările nordice oamenii au mai multe probleme de ordin psihic decât cei din ţările în care soarele străluceşte mai mult şi mai puternic. Depresiile şi suicidul sunt mult mai dese în aceste ţări în care soarele stă ascuns aproape tot timpul în spatele norilor. Poate şi din această cauză se întâmplă şi ororile şi nebuniile de care am aflat recent atunci când presa a relatat drama familiei Bodnariu şi a celorlalte familii aflate în situaţii similare. Când soarele stă ascuns multă vreme oamenii o pot lua razna şi să nu li se pară nimic neobişnuit în asta. Medicii spun clar şi limpede că organismul are nevoie de soare pentru a fixa elementele care îi asigură o bună funcţioare. Nu-i soare ne stricăm şi ne răblăgim. Mai funcţionăm o vreme dar în parametri mult reduşi faţă de potenţialul existent. Ca un autoturism a cărui motor s-a uzat prin lipsa lubrefiantului sau prin utilizarea unuia de calitate slabă. Poate ca în cartea tehnică a motorului să fie trecute performaţe care să uimească şi să creeze amatorilor de aşa ceva pasiuni deosebite dar realitatea de la volan arată că situaţia de fapt este cu totul alta. Aşa este natura fără soare şi aşa este omul fără soare. Mai merge, ne mai descurcăm o vreme, mai folosim ceva pastile dar nu sunt performanţe maxime şi, lucru deosebit de important, nu este bucurie deplină, din belşug. Cântă păsările, înverzeşte natura, se încălzeşte atmosfera dar dacă lipseşte soarele nu este totul complet şi nu este acea satisfacţie care să ne umple pieptul de mulţumire.
Mi-a fost dat să ajung prin Irlanda de mai multe ori. Acolo plouă mult şi ţara este frumoasă în special datorită verdelui intens al ierbii care creşte din abundenţă. Dar când răsare soarele atunci parcă ai fi într-o ţară de basm. Mi-a rămas un astfel de moment în minte chiar în prima călătorie în această ţară. Eram în autoturism cu prietenii care m-au invitat, ploua şi era înnegurat dar la un moment dat norii s-au dat la o parte şi soarele a strălucit. Era după masa, soarele spre apus, şi peisajul, felul în care lumina soarele, natura din jur, au creat împreună un tablou atât de fascinant încât am rămas mut de uimire. Va rămâne pentru mine un moment special, greu de uitat.După o vreme soarele a fost ascuns din nou de nori şi vraja momentului s-a risipit.
Trupul acesta de carne se bucură de creaţia lui Dumnezeu şi se bucură de soare. Dar noi oamenii nu suntem doar carne. De fapt învelişul acesta de carne este doar o coajă care, mai devreme sau mai târziu, putrezeşte şi eliberează partea aceea din noi care nu se poate vedea şi pe care o numim suflet. Dumnezeu a creat mai întâi trupul acesta de carne luând ţărâna pământului şi modelând-o şi apoi a suflat peste ea şi a adus în ea suflare de viaţă, aşa cum scrie în cartea Geneza 2 cu 7: „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” Mă gândesc că de aceea răspundem noi atât de vibrant şi intens la semnele pe care natura le dă, la creaţia lui Dumnezeu, pentru că, într-o măsură importantă, suntem parte din ea, suntem pământ. Se schimbă vremea şi noi simţim, rezonăm, răspundem, suferim, ne bucurăm, pentru că suntem pământ, am fost luaţi din ţărână şi modelaţi, şi pământul răspunde la pământ.
Dar nu suntem doar atât ci mult mai mult decât atât. Ţărâna din care am fost făcuţi va răspunde pentru ultima dată ţărânei atunci când se va întoarce în ea şi când, prin putrefacţie, se va schimba în pământ fără nici o valoare. Aceasta se va întâmpla atunci când sufletul, viaţa care ţine ţărâna, se va despărţi de ea. Înţeleptul Solomon spunea: „Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână, şi toate se întorc în ţărână.” (Eclesiastul 3:20)
Nu vreau să vorbim acum despre veşnicia sufletului care, fiind viaţă venită de la Dumnezeu, nu este perisabil, aşa ca pământul, ci rămâne veşnic şi, din această pricină, omul are o mare responsabilitate pentru sufletul său, suflet care, după ce va fi îmbrăcat cu un alt trup – nu de pământ ci de slavă, nepieritor – ori va ajunge cu Dumnezeu în fericire veşnică ori va fi despărţit de Dumnezeu şi va ajunge în chinul veşnic, ci vreau acum să vorbesc despre faptul că şi sufletul omului are nevoie de soare pentru a se bucura cu adevărat – şi pe pământ dar şi în veşnicie.
Aşa ca trupul şi sufletul are nevoie de multe lucruri pentru a fi fericit. Şi oamenii se îngrijesc de suflet aşa cum ştiu ei mai bine. După cum spunea Domnul Isus pilda cu omul bogat (Luca 12) căruia pământul i-a adus un rod atât de mare încât nici nu mai ştia ce să facă cu el. Omul s-a uitat la situaţia în care se afla, o situaţie fericită am spune noi, şi a zis: 16 „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng rodurile.”18 „Iată” a zis el „ce voi face: îmi voi strica grânarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate rodurile şi toate bunătăţile mele; 19 şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!” 20 Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” 21 Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” Omul vorbea sufletului său, adică sufletul cu pământul, aşa cum facem şi noi tot timpul, fără să ne dăm seama.
Oamenii dau sufletelor lor tot felul de lucruri pentru a le face fericite. Din nefericire aceste lucruri aduc sufletelor o fericire foarte scurtă, care nu durează şi care, în final pot duce la nenorocirea lor veşnică. Mâncarea şi băutura, aşa ca în cazul bogatului din pildă, aduc satisfacţie nu doar cărnii ci şi sufletului, dar nu împlinesc cu adevărat. Putem menţiona multe alte lucruri de care oamenii se îngrijesc pentru a-şi sătura sufletele mereu flămânde: case, maşini, haine, poziţie socială – lucruri care nu sunt rele în sine dar care devin rele atunci când pun stăpânire pe om şi îl subjugă, conducându-i viaţa. Sunt alte lucruri care sunt nespus de rele şi de dăunătoare pe care oamenii le dau sufletelor lor şi după care alergă – aceste lucruri aducând sufletelor vătămări veşnice şi chinul acela veşnic despre care am vorbit – este vorba despre păcat: curvii şi tot ceea ce înseamnă imoralitate, droguri, alcool, tutun, petreceri, îmbuibări cu mâncare şi băutură, minciuni, furtişaguri, perversiuni sexuale, homosexualitate şi altele asemenea lor. Dar ispita nu se termină aici. Mai sunt lucruri care pot face rău sufletelor oamenilor chiar dacă oamenii cred că le fac bine. Între acestea putem menţiona ocultismul, ghicitoria, magia albă sau neagră, vrăjitoria, religiile false, religiozitatea asociată cu idolatria. Sunt tot lucruri care oamenii le caută pentru că ei cred că sufletele lor au nevoie de ele. Nenorocirea este că, în final, duc la moarte veşnică, la despărţirea de Dumnezeu.
Există o categorie aparte, pe care unii cu greu ar include-o între lucrurile care pot fac rău sufletului omului, dar care, aşa cum vom vedea, sunt periculoase pentru că pot opri manifestarea binecuvântată a Soarelui în viaţa omului. Vorbesc despre religie şi lucrurile care ţin de ea, de spiritual. În această categorie putem menţiona ritualul religios, rugăciunile, diferite slujbe şi practici de natură spirituală, chiar cititul cărţilor sfinte şi chiar al celor cu adevărat sfinte – Sfintele Scripturi sau Biblia – singurele care ne pot conduce la adevăr. Acestea ar fi pentru unii aşa cum sunt păsările primăvara, sau natura sau florile ce înfloresc sau ploile ce inviorează pământul. Pot fi bune dacă sunt folosite aşa cum trebuie şi cum Dumnezeu a hotărât şi ele fac parte din viaţa de credinţă, cea care aduce sufletului mângâiere. Dar dacă ne oprim doar la ele nu va fi viaţă cu adevărat şi nici împlinirea aceea despre care chiar ea, Biblia, vorbeşte.
Nenorocirea unor oameni este că aleg păcatul să le satisfacă sufletul iar păcatul îi duce la moarte. Altă nenorocire este să crezi că lucrurile materiale ca şi mâncarea şi băutura, confortul şi bunăstarea materială pot aduce împlinire. Dar o mai mare înşelare este ca oamenii religioşi să creadă că îşi pot hrăni sufletele şi le pot păstra vii şi în fericire prin forme şi ritualuri religioase. Ei sunt ca acei depresivi din ţările nordice, mereu nefericiţi şi neîmpliniţi. Şi ştiţi de ce? Pentru că le lipseşte Soarele. Au câte ceva dar n-au Soare. Iar Soarele este Isus Hristos. Ei sunt înşelaţi aşa ca cei din cadrul religiilor false, a New Age-ului, a spiritismului, a oricăror religii şi credinţe care nu Îl acceptă pe Isus Hristos ca fiind Dumnezeu şi Singur Mântuitor. Ei se luptă, fac, se roagă, postesc, se închină, dar niciodată peste toate eforturile lor nu va veni Soarele care să aducă rod, împlinire şi bucurie autentică şi din belşug.
Profetul Maleahi, încă înainte ca Domnul Isus să vină, anticipa bogăţia fericirii pe care El o va aduce, vorbind despre Soarele neprihănirii – Domnul Isus Hristos. Maleahi 4:1 „Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi, vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură. 2 Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi, şi veţi sări ca viţeii din grajd. 3 Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor.”
Toţi care s-au încrezut în religiozitatea lor, care au fost mândri că au cea mai bună religie, singura care poate aduce satisfacţie sufletului, chiar şi o mare parte dintre cei ce se numesc creştini, vor arde ca un cuptor. Dar peste cei luminaţi de Soarele neprihănirii, adică de Isus Hristos, va veni viaţă şi priviţi la comparaţia extraordinar de sugestivă pe care profetul o foloseşte pentru a exprima adevărata bucurie: „veţi ieşi, şi veţi sări ca viţeii din grajd.” O manifestare a bucuriei pe care viţeii o au atunci când ies din întunericul grajdului la lumina binecuvântată a soarelui de primăvară. Nu au cuvinte şi nu îşi pot exprima bucuria ca un om dar poate fi o manifestare mai minunată ca a lor?
Să nu fiu înţeles greşit de unii care judecă lucrurile pripit. Avem nevoie de Biblie. Biblia însă care nu-i duce pe oameni la Isus, la adevărata cunoştinţă a Lui, nu este de nici un folos. Toată Biblia vorbeşte despre Isus Hristos şi caută să îndrepte inimile oamenilor spre El. Isus Hristos este centrul Scripturior Sfinte. Cine le citeşte şi ajunge la ritualuri şi forme şi nu la Isus le citeşte degeaba. Avem apoi nevoie de rugăciuni dar la cine să te rogi dacă nu l-ai cunoscut pe Isus? De nici un folos nu sunt rugăciunile care nu vin în Numele adevăratului Isus Hristos pentru că nu este nici o intrare la Tatăl decât în numele lui Isus. Cerul nu se deschide pentru nici un om decât în Numele lui Isus Hristos şi în baza sângelui Său cel sfânt prin care am fost declaraţi de Tatăl Dumnezeu drepţi şi sfinţi. Este o cântare (din nefericire sunt multe care nu mărturisesc adevărul) care spune că „rugăciunea ne înalţă către stele şi că ne ajută în vremuri grele”. Eu nu sunt de acord cu aceasta. Nu rugăciunea mă înalţă şi nici nu mă ajută. Singurul care mă înalţă şi mă ajută este Isus Hristos iar rugăciunea, dacă este făcută aşa cum El vrea, este un mijloc prin care mă apropii de El, în smerenie şi umilinţă. Multe rugăciuni se fac şi se fac degeaba şi nu ridică pe nimeni la stele pentru că nu se fac aşa cum vrea Dumnezeu.
Avem apoi nevoie de slujbe, de cântări, de predici, de forme prin care să ne manifestăm bucuria atunci când ne adunăm împreună cu alţi credincioşi care cred în Isus Hristos. Dar toate strângerile laolaltă care nu-L au în centru pe Isus Hristos şi care nu Îl onorează pe El nu sunt de nici un folos real pentru suflete şi, nu de puţine ori, sunt chiar o scârbă înaintea Lui. Prin profetul Isaia Dumnezeu vorbea poporului religios şi care făcea multe slujbe dar care nu-L cinsteau pe Dumnezeu aşa: 2 „Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea. 3 Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.” 4 Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele (…) 10 Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! 11 „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. 12 Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile? 13 Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!14 Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.” (Isaia 1)
M-am întrebat de multe ori de ce lipseşte bucuria din inimile credincioşilor şi de ce viaţa lor este o lungă şi zbuciumată agonie şi căutare care nu se mai termină. Singurul răspuns pe care îl am este că ei, aşa cum scria Pavel în Epistola către Romani 9: 4 „Ei sunt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, 5 patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!” dar nu au ajuns încă la Hristosul Cel mai presus de toate lucrurile. Au rămas la înfiere – se laudă cu ea; la legământ – se laudă cu el; la slujbe – cât de mândri sunt de ele!; la făgăduinţe – cine ştie dacă le cred cu adevărat; la preoţia şi la patriarhii lor, dar nu Îl au pe Isus ca Soare al neprihănirii, nu îngăduie ca El să-i lumineze şi să strălucească faţa Lui peste ei, Îl ţin ascuns sub norii religiozităţii lor. Ori adevărata explozie de bucurie numai de aici poate veni – din Isus Hristos. Şi în loc de o primăvară fără de sfârşit nu este decât o lungă iarnă care nu se mai termină şi care omoară sufletul şi îl duce la depresie şi necredinţă.
Daţi norii la o parte, prin cunoaşterea lui Isus şi prin credinţa adevărată în El şi lăsaţi să vină astfel în voi viaţa care te face să sari ca viţeii ce ies din grajd, viaţă care vine numai când razele binecuvântate ale Soarelui neprihănirii – Isus – ne luminează şi ne încălzesc.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment