Ceea ce ne asigură, nouă oamenilor, pacea şi liniştea este stabilitatea, mersul lucrurilor după un tipar previzibil. Ne naştem fără voia noastră dar imediat după aceea voia noastră preia controlul şi vrem ca lucrurile să meargă după un tipar convenabil nouă. Începem de la biberon şi terminăm cu butonul arsenalului nuclear. Când ordinea ce ni se pare normală se modifică ne pierdem stabilitatea şi, nu de puţine ori, ne clătinăm şi ne prăbuşim, indiferent de condiţia socială sau de instruirea de care avem parte. Avem aşteptări de la viaţă care ni se par normale şi stabilitatea noastră ţine de împlinirea acestor aşteptări. Ne aşteptăm să fim sănătoşi şi când se întâmplă ceva ce ne afectează sănătatea intrăm în panică. Ne aşteptăm să avem prieteni, familie, loc de muncă, să fim înconjuraţi de dragoste, să fim apreciaţi – cel puţin să nu fim depreciaţi şi înjosiţi. Ne aşteptăm la lucruri bune din partea guvernanţilor, la pace pe pământ şi poate chiar la o pace veşnică. Ne aşteptăm să ieşim la pensie şi să avem o pensie bună care să ne scutească de grija zilei de mâine. Şi pentru că nu le avem pacea se risipeşte ca un nor şi îngrijorarea şi neliniştea se instalează ca la ele acasă.
Necazul omului şi neliniştea lui nu sunt de azi de ieri dar în ultimul timp acestea apasă cu o putere tot mai mare pentru că instabilitatea este mai multă ca oricând. Ordinea de zi poate fi cuprinsă într-un singur cuvânt: instabilitate. Am citit un articol despre Afganistan, ţara sfâşiată de conflicte. Dar ceea ce m-a mirat a fost să aflu că în urmă cu circa 40-50 de ani această ţară era total diferită şi lumea trăia în pace iar fundamentalismul musulman nu exista. Întotdeauna au fost probleme pe pământul acesta dominat de păcat dar de la septembrie 2001 lumea a fost cuprinsă mai mult ca oricând, şi gluma se îngroaşă cu fiecare zi ce trece, de instabilitate şi imprevizibil. Nu mai eşti sigur pe ce va fi nici măcar când ieşi din casă ca să te duci să-ţi faci cumpărăturile. Tensiunea şi îngrijorarea au cuprins omenirea întreagă şi o ţin strânsă ca într-un corset al terorii şi fricii.
Ce să facem în aceste condiţii? Se poate rezolva problema noastră, a omenirii? Este posibil ca siguranţa, stabilitatea să vină în vieţile noastre şi să avem pace? Da, se poate dar trebuie să o căutăm acolo unde se găseşte. Pentru că tulburarea va continua. Domnul Isus spunea următoarele cuvinte, vorbind despre vremurile de final în care noi ne aflăm:
25 „Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;
26 oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.
27 Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.
28 Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21)
El spunea că groaza va cuprinde omenirea. Tulburarea va creşte foarte mult şi siguranţa va dispare. Pe nimic nu te vei mai putea sprijini. Dacă ţi-ai pus încrederea în ţară şi în potenţialul militar al ţării sau al aliaţilor, ai greşit. Dacă ţi-ai pus încrederea în prieteni, fraţi de credinţă sau chiar familie ai greşit pentru că „fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî” (Matei 10:21). Dacă ţi-ai pus încrederea în sănătate şi viaţă lungă vei vedea că viaţa se duce ca un fum, secerată fie de molime fie de mâna crudă a războiului. Dacă ţi-ai pus încrederea în bogăţii vei vedea că fie se duc şi le vei jeli cu inima neagră fie că nu îţi pot folosi la nimic atunci când pământul întreg, cu tot ce este pe el, va arde. Să nu mai vorbesc dacă ţi-ai pus încrederea în tinereţe, frumuseţe, putere fizică, inteligenţă, talent, farmec, etc.
Bolile psihice se înmulţesc azi mai mult ca orice boli, chiar dacât cancerul. Şi unele şi celelalte au drept cauză tulburarea şi nesiguranţa, neliniştea. Este clar că soluţia oferită de lume, de mai marii acestei lumi, de guvernanţi, oameni de ştiinţă, pedagogi, medici, învăţători, este greşită şi nu este viabilă. Cu cât o urmăm mai hotărâţi şi cu cât credem mai mult în aceste soluţii cu atât suntem tot mai tulburaţi şi nevrotici.
Aşa cum spunea Domnul Isus Hristos, şi aşa cum putem vedea bine fiecare dintre noi, dacă avem ochi să vedem, lucrurile se îndreaptă spre o culme a tulburării, haosului şi nebuniei. Şi problema este că, vrem sau nu, şi noi facem parte din acest tot, din acest carusel al nebuniei care se învârte cu o viteză tot mai mare, până acolo că stă să se rupă şi să arunce în gol pe toţi care ne aflăm în el. Trebuie neapărat să coborâm din el, cât timp se mai poate şi până ce viteza nu îl mai face de neoprit, adică acum. Dacă ai deja ameţeli înseamnă că eşti în carusel şi nu ai coborât iar el începe să prindă viteză. Avem nevoie nu să ne învârtim în carusel până ne pierdem minţile ci de stabilitate, de teren solid sub picioare. Iar stabilitatea nu o putem găsi decât în Dumnezeu.
El mărturiseşte despre El că este Acelaşi, neschimbat din veşnicie. De fapt este Singurul care nu se schimbă, care nu evoluează pentru că este desăvârşit, care nu se degradează pentru că El este Sursa tuturor lucrurilor şi toate au fost create şi sunt susţinute de El şi este veşnic, incoruptibil, nesupus degradării. Un cuvânt spus de El are valoare veşnică şi niciodată El nu greşeşte şi nu trebuie să se ajusteze la vremuri şi contexte şi nici să să-Şi ceară scuze spunând: „Pardon! Am greşit!”De aceea tot ce spune Dumnezeu are valoare unei stânci care nu se clatină nici în faţa celui mai mare val. Cuvântul Lui este încercat prin anii şi veacurile care au trecut de când El a făcut tot acest Univers, şi pe om, după chipul şi asemănarea Sa.
Lupta cea mai mare care s-a dus s-a dus pe această direcţie a subminării autorităţii şi suveranităţii lui Dumnezeu, pentru că ştia vrăjmaşul sufletului nostru că dacă ne dezlipeşte de Dumnezeu şi ne lipeşte speranţele şi năzuinţele de altceva atunci ne-a destabilizat şi câştigat pentru deznădejde şi disperare. Ne-a luat Singurul punct de sprijin de care ne putem agăţa şi care nu este o minciună. A pus în schimb multe alte proptele false care, atunci când ne-am sprijinit mâna pe ele, s-au rupt şi ne-au împuns adânc în sufletele noastre. Nu la întâmplare spunea Dumnezeu prin prorocul Ieremia (17:5): „Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!”
Atacul care se duce azi împotriva sufletelor noastre se duce concertat pe mai multe direcţii şi aceasta aduce panică, chiar dacă oamenii nu realizează şi nu ştiu de ce sunt bolnavi. Dar schimbarea reperelor, a criteriilor după care ne conducem viaţa, a normelor care ne sunt călăuză, creează un disconfort şi o tragedie care nu poate fi egalată de nici o altă calamitate. Nu mai contează ce spune Dumnezeu ci ce vrem noi să spună Dumnezeu, sau chiar am ajuns să ne găsim mai înţelepţi decât El. Distrugerea valorilor pe care viaţa s-a susţinut până acum, valori în ce priveşte familia – în SUA a fost recunoscută zilele acestea prima fiinţă care se declară neutră ca gen: nici bărbat, nici femeie; sexualizarea forţată a copiilor şi introducerea tuturor acestor concepte şi practici chiar în biserică, modificând drastic şi violent principiile lui Dumnezeu au dus, ajutate de restul condiţiilor ce creează instabilitate, la această stare de haos în care trăim şi care se amplifică pe zi ce trece.
Iată ce mărturisesc Scripturile Sfinte despre felul în care putem găsi stabilitate:
Psalmul 18:30 „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.”
Proverbe 30:5 „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El.”
Cu cât vedem mai mult degradarea din jur şi instabilitatea cu atât mai mult ar trebui să alergăm la Dumnezeu, la adăpostul aripilor Sale şi să ne ascundem în El. Psalmul 63:7 „Căci Tu eşti ajutorul meu, şi sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale”. Pur şi simplu nu este altă şansă! Dacă cineva vrea să scape de nenorocire să alerge la Hristos, să-şi încredinţeze viaţa în mâna Lui, să-şi dezlege inima de cele trecătoare şi să caute faţa Lui necurmat.
Domnul Isus s-a supărat pe cei din vremea Lui pentru că El, Mesia, era între ei, semnele prezise de prooroci se împlineau în faţa lor, erau clare şi evidente, şi totuşi ei nu le puteau vedea şi nu-L recunoşteau ca fiind Mesia. Matei 16:1 „Fariseii şi Saducheii s-au apropiat de Isus, şi, ca să-L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer. 2 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Când se înserează, voi ziceţi: „Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roşu.” 3 Şi dimineaţa, ziceţi: „Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roşu-posomorât.” Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi? 4 Un neam viclean şi prea curvar cere un semn; nu i se va da alt semn decât semnul proorocului Iona.” Apoi i-a lăsat şi a plecat.” Tot El a avertizat apoi şi ne-a solicitat atenţia la semnele vremurilor care vor prevesti cea de-a doua Sa venire. Dumnezeu chiar vrea să fim atenţi şi veghetori pentru ca acele zile să nu ne găsescă nepregătiţi, în neveghere spirituală. Ieri la adunare cineva ne spunea că a vorbit cu un frate în vârstă care i-a spus că Domnul Isus nu va veni nici în generaţiile copiilor copiilor lui. Poate chiar crede acel bărbat că Domnul nu va veni niciodată, după cum scrie apostolul Petru că erau şi în vremea lui unii. 2 Petru 3 cu 3: „Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, 4 şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” Oamenii aceştia nu mai pot deosebi semnele vremurilor, deşi ele sunt atât de clare. Au adormit din punct de vedere spiritual, legaţi fiind cu inima de lume şi departe de cer. Dacă mai crede cineva că mai poate fi pace şi linişte pe pământul acesta se înşală amarnic şi de mari deziluzii va avea parte.
Vă chem să ne legăm mai strâns ca niciodată inimile de cer, de Isus Hristos care este Stânca veacurilor şi să nu ne mai facem iluzii în legătură cu binele pe acest pământ. Nu sunt pesimist ci sunt realist şi îmi fac o datorie din a chema pe toţi cei ce vor să fie fericiţi şi împliniţi pentru viaţa de pe acest pământ dar, mai ales, pentru cea veşnică, să se lege strâns, prin credinţă şi dragoste, de Mântuitorul Isus Hristos. Evenimente dramatice urmează să se întâmple pe acest pământ, groază şi suferinţă vor veni şi puterile întunericului se vor ridica (deja se ridică) cu tot mai multă putere. Scăpare nu va fi în nici un alt loc decât la Isus Hristos. Psalmul 25 cu 3, afirmă hotărât: „Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.”
Sunt mai actuale ca niciodată cuvintele apostolului Pavel din 1 Corinteni 7 cu 29: „Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta, pentru ca cei ce au neveste, să fie ca şi cum n-ar avea; 30 cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei ce se bucură ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; 31 cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece.” Şi la fel cuvintele apostolului Petru din 2 Petru 3: 10 „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. 11 Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, 12 aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? 13 Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. 14 De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace.”
Într-o lume, într-un Univers chiar, în care toate se vor clătina, şi deja se clatină, este un singur punct stabil, după cum mărturiseşte autorul Epistolei către Evrei, la capitolul 12: 25 „Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să-L asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri, 26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul”. 27 Cuvintele acestea „încă odată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină. 28 Fiindcă am primit, dar, o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică; 29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”. Împărăţia lui Dumnezeu este singurul loc stabil, care nu se va clătina, pentru că este locul în care domneşte Isus Hristos şi în care se poate ajunge numai prin Isus Hristos. Cei ce au devenit cetăţeni ai acestei Împărăţii să se arate mulţumitori, printr-o viaţă evlavioasă şi cu frică de Dumnezeu şi să caute cele de sus, dezlipindu-se de lume. Cei ce nu au intrat încă în această Împărăţie să se grăbească pentru că timpul este scurt şi vremurile sunt pe sfârşite. Uşa cerului mai este încă deschisă dar se poate închide în orice moment. Orice ezitare poate fi fatală şi poate avea consecinţe veşnice catastrofale.
Chiar în timp ce scriam acest material am primit pe telefonul mobil un mesaj de pe un telefon necunoscut. Nu ştiu cine mi l-a trimis. Iată acest mesaj: „Dumnezeu te-a ales mai dinainte ca să cunoşti voia Lui…că martor vei fi în faţa tuturor oamenilor despre cele ce ai văzut şi auzit… Şi acum ce mai zăboveşti? Du-te! Oare nu te trimit Eu? Pentru mărturie căci mântuire nu vor. (Faptele Apostolilor 22:14-16). Scurtă vreme de săptămâni se porneşte şuvoiul personal şi planetar…”
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment