Autor: A.W.Tozer
În epistola către Evrei, există următoarea declaraţie cu privire la maniera în care funcţionează noul legământ al lui Dumnezeu cu poporul Său: „Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!” Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor” (Evrei 8:11-12).
Întrebarea care se pune este: „Poate fi religia predată?” Astăzi se pune mare accent pe ceea ce numim „educaţie religioasă”. Eu cred în educaţia religioasă… dacă înţelegem bine ce înseamnă ea. Doctrina şi etica pot fi predate. Poţi să aduni nişte copii şi să-i înveţi: „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8); „Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Geneza 1:1); „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu” (Ioan 3:16); „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit” (FA 16:31). Aceasta este doctrină şi doctrina poate fi predată.
Şi etica poate fi predată – legile drepte. Poţi să-i aduni pe micuţi lângă tine şi să-i înveţi: „Ascultaţi de părinţii voştri, să nu minţiţi, să nu furaţi.” Îi putem învăţa asta – şi ar trebui să o facem. Doctrina ar trebui să fie predată. Etica ar trebui să fie predată.
Mântuirea, totuşi, nu poate fi predată. Mântuirea este lucrul care se petrece în viaţa unui om ca urmare a faptului că el crede doctrina pe care a auzit-o. Da, este posibil ca un om să audă doctrina, să o înveţe şi să dea un examen din ea; poate recita la perfecţiune catehismul de la cap la coadă şi tot să nu fie creştin, deoarece nu poţi face creştin un om prin educaţie – cu toate că prin educaţie poţi să-l stimulezi să îşi dorească să fie creştin. Poţi să îi arăţi cum să fie creştin. Odată ce a devenit creştin, poţi să-l înveţi, aşa cum a spus Isus, „toate lucrurile… tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). Însă nu îl poţi face creştin prin educaţie.
Nu s-a pus încă la punct un curriculum care poate să facă un copilaş. Copilaşii sunt viaţă, născuţi din viaţă. Cu toate acestea, după ce se naşte şi creşte, acesta poate fi trimis la şcoală şi supus unui curriculum şi poate învăţa multe lucruri pe care ar trebui să le cunoască.
Cu toate acestea, viaţa trebuie să fie începutul. Nu poţi crea viaţă prin educaţie. Mă întreb câţi dintre aşa-numiţii creştini sunt creştini numai datorită instrucţiei – numai datorită educaţiei religioase; numai pentru că a fost cineva care să-i manipuleze, să îi bage în apă sau să îi stropească cu apă. E tragic faptul că putem merge la Biserică, putem fi parte din ea şi putem fi ştiuţi ca fiind creştini datorită faptului că ne comportăm ca nişte creştini. Nu facem asta şi nu facem cealaltă. Suntem din Biserică şi dăruim. Suntem cât de cât cizelaţi. Prin urmare ne comportăm ca nişte creştini, însă lucrul înfiorător e că suntem creştini prin manipulare – prin educaţie – şi nu prin regenerare. Mântuirea aduce printre alte lucruri o implantare în suflet a unui factor necunoscut care îl îndeamnă pe cel mântuit să se comporte într-un anume fel. Creştinul adevărat strigă după Dumnezeu dintr-un impuls dat de Duhul Sfânt. El nu cere nimănui să-l educe. Nimeni nu vine să îi spună noului creştin: „Spune: Abba – Tată”. El o face deoarece Duhul Fiului este în inima lui şi îi spune ce să zică.
Întrebarea lămuritoare la care trebuie să răspundem e: S-a întâmplat acest lucru cu mine? L-am primit oare pe El? Am crezut în El? A produs El în mine acest miracol care să mă împingă să fac binele şi să mă doară dacă nu îl fac? Este imperios ca să ne punem aceste întrebări şi să dăm nişte răspunsuri veridice. Este imperios ca răspunsurile să fie afirmative.
Ar fi dureros – şi cel puţin dezamăgitor – dacă ni s-ar perimite să stăm în faţa unei biserici oarecare şi să îi întrebăm pe toţi cei ce păşesc afară din ea: „Eşti cu adevărat creştin în interior? A fost implantat în tine prin miracolul naşterii din nou acel factor necunoscut care sunt legile lui Dumnezeu – acel lucru care să te facă să îţi doreşti neprihănirea şi să urăşti păcatul, să Îl iubeşti pe Dumnezeu şi să urăşti nedreptatea? Eşti tu însuţi binecuvântat cu acest factor lăuntric ce îndeamnă la sfinţenie?”
Ai primit vreun răspuns sincer? Ţi s-ar arăta spatele la 99 la sută din cazuri. Dacă ai primi vreun răspuns sincer ţi s-ar rupe inima, deoarece nu rămâne urmă de îndoială. Dacă toată lumea care merge la biserică ar avea acest factor necunoscut, acel lucru care să-i împingă înspre neprihănire, această ţară ar arăta altfel de cum arată acum. A fi „creştin” ar însemna cu totul altceva decât înseamnă acum.
Să ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu şi să spunem: „Doamne, nu mă lăsa să fiu una dintre acele persoane care este ca cimpanzeul dresat să se comporte ca un om, dar care nu e om şi va muri un cimpanzeu. Ajută-mă Doamne să nu fiu un păcătos – un păcătos bun, un păcătos moral, un păcătos cu standarde morale înalte, un păcătos religios, dar, cu toate acestea, tot un păcătos”. Aceasta ar fi o tragedie teribilă. Numai Duhul Sfânt, prin Cuvântul lui Dumnezeu, poate penetra atât de adânc sufletul unui om încât să producă schimbarea radicală de care e nevoie pentru ca cineva să devină creştin.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
