Lucrurile se degradează, se alterează, şi funcţie de mediul în care se află, la ce sunt expuse. Alimentele, şi în general tot ceea ce se numeşte materie, pot rezista la procesul alterării mult mai mult timp dacă sunt păstrate corespunzător. Pe când expunerea la căldură, umiditate, etc., conduce la o degradare rapidă a acestora. Sunt lucruri cunoscute de oricine, chiar şi de către copii.
Dar dacă vorbim de alterare, de degradare, trebuie să avem în vedere că nu doar materia este în acest pericol şi proces ci chiar şi lucrurile ce ţin de spiritual, de ceea ce nu se poate pipăi şi atinge. Există o alterare şi a acestora şi cauza acestui proces este tot expunerea la condiţii improprii. Felul în care păstrăm ceva bun ne va ajuta să ne putem bucura de acel ceva multă sau foarte multă vreme. O tratare neglijentă ne va priva de beneficiile pe care ni le-ar putea aduce.
Viaţa omului cu bune sau rele, pe lângă factorii exteriori pe care omul nu-i poate controla, depinde în foarte mare măsură de gândurile lui. Gândurile omului sunt o sursă a binelui sau a răului. La Proverbe 12 cu 5 scrie: „Gândurile celor neprihăniţi nu sunt decât dreptate, dar sfaturile celor răi nu sunt decât înşelăciune.” Apostolul Pavel scrie şi el la 2 Corinteni 11 cu 3: „Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.” Iată că Pavel vorbeşte despre un proces al alterării care se produce nu în cazul alimentelor ci al gândurilor. Un gând se poate strica atunci când este expus la un mediu impropriu, sau ţinut în acel mediu. Ţinut mult acolo el se va degrada, oricât de bun ar fi fost mai înainte şi oricât de nobil. Mediul în care ajunge poate fi un mediu bun, care îl păstrează, sau poate fi un mediu neprielnic care îl va deteriora. Tot sfântul Pavel scria la Filipeni 4 cu 7: „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” El face legătura între inimă şi gânduri şi înţelegem că inima bună este un mediu bun de păstrare a gândurilor. Inima bună duce la gânduri bune sau gândurile bune păstrează o inimă bună, nu pot fi despărţite unele de altele, trebuie să meargă împreună sau să se despartă şi să se strice. Iată ce scrie Matei, la capitolul 15 al Evangheliei sale: „15 Petru a luat cuvântul, şi I-a zis: „Desluşeşte-ne pilda aceasta.” 16 Isus a zis: „Şi voi tot fără pricepere sunteţi?17 Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pântece, şi apoi este aruncat afară în hazna? 18 Dar, ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. 19 Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. 20 Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om.”.
Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, adică frumos şi nobil. Nu la fel ca Dumnezeu, cum spun unii, ci asemănător Lui. Dar când înăuntrul omului, în inima şi gândurile lui, s-au aşezat lucruri stricăcioase, aduse de duşmanul nostru Lucifer, atunci acel chip frumos primit de la Dumnezeu s-a stricat, s-a spurcat, s-a degradat. Omul trebuia să-şi păzească inima şi gândurile dar nu a făcut-o.
Ca să se poată feri de acest proces al degradării gândurilor şi al inimii apostolul Pavel îi scria ucenicului său, Timotei, următoarele: 6 „Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o până acum.” 15 „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi. 16 Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.”
Degradarea omului a venit întotdeauna prin inimă şi gând. La început a fost o idee, idee care nu era nobilă şi pe măsura chipului lui Dumnezeu din om, dar care a fost acceptată, aşa ca Eva în grădina Edenului. Degradarea şi-a urmat cursul ei. Unde s-a ajuns pe firul acesta al nevegherii asupra gândurilor şi al inimii ne arata istoria lumii şi istoria personală a fiecăruia, dacă vrem să vedem. Prima crimă comisă de Cain şi apoi toate crimele din lume, violurile, războaiele, comunismul, terorismul, ura, etc. La început a fost o idee, un gând, în mintea unuia numit Marx, apoi în alte minţi care s-au stricat şi lumea întreagă a luat foc. A fost odată un gând în mintea unuia numit Barack Obama cum că homosexualii fac bine ceea ce fac şi că toată lumea trebuie să fie de acord cu ei şi să facă ca şi ei. Alţii au preluat gândul şi vom vedea câtă nenorocire va veni peste pământ, peste oameni, din această cauză.
Gândurile stricate din inimile stricate au condus la aberaţii şi, cu toate acestea, pentru mulţi par lucruri normale. În România se discută de o vreme despre cazul familiei Bodnariu din Norvegia. Probabil că toţi aţi aflat despre ce s-a întâmplat şi cum statul le-a luat pe cei cinci copii, plasându-i în alte familii şi demarând o procedură de adopţie a acestora. Cazul Bodnariu şi discuţiile pe marginea lui au scos la iveală aberaţiile care au loc în Norvegia în ceea ce priveşte multe aspecte dar, în special, aşa zisa protecţie a copilului. Îţi vine greu să crezi că într-o ţară zis civilizată se pot întâmpla astfel de aberaţii, lucruri grele care sfidează logica şi bunul simţ, mai grele chiar decât s-au întâmplat în dictaturile comuniste. Şi totuşi este adevărat. Şi nu doar atât dar legislaţia internaţională pe direcţia aceasta se îndreaptă şi răul acesta (care nu poate fi mai rău) ajunge să fie numit bine. Minţile oamenilor, gândurile lor, s-au stricat şi în lume începe să duhnească a putred, a hoit.
Nici Biserica nu este scutită de gânduri stricate. Pe fondul inimilor care nu au mai fost cu totul pentru Domnul Isus, cel rău a strecurat gânduri care nu ar avea ce căuta în locul sfânt. Aşa ca în Norvegia te tot uimeşti şi te miri cum de în Biserică atâtea lucruri stricate au ajuns să fie acceptate ca bune şi promovate. De la muzică la învăţături greşite sau la credinţe false, la o falsă spiritualitate, lucruri atât de aberante şi clar departe de litera şi Duhul Sfintelor Scripturi ajung azi să fie apreciate ca bune. Nume mari de învăţători, urmaţi de mari mulţimi de credincioşi, cu surle şi trâmbiţe, proclamând biruinţă şi o nouă trezire, au lăsat ca idei stricate şi false să prindă viaţă în minţile lor şi merg cu elan pe un drum care niciodată nu a dus către cer dar care aşa a fost şi este prezentat.
Mediul în care trăim este tot mai puţin potrivit pentru păstrarea lucrurilor bune. De aceea şi degradarea avansează cu repeziciune aproape în orice domeniu, chiar şi în cel religios. Când aproape peste tot se spune că drumul către cer nu este doar unul, ci că sunt mai multe, şi că Isus Hristos nu este decât unul dintre aceste căi, când acest lucru este mărturisit zi de zi şi chiar de către cel ce are pretenţia că este conducătorul bisericii creştine, nu este de mirare că credinţa, chiar şi a celor ce au crezut bine, se strică. https://www.youtube.com/watch?v=07dPzM5q43c&feature=youtu.be
Când în ceea ce unii numesc biserică este acceptat păcatul homosexualităţii, adică se spune că homosexualitatea nu este păcat, şi când tot mai insistent se prezintă acceptarea păcatului ca pe o dovadă a dragostei creştine, nu este de mirare că gândurile, chiar a unora bine intenţionaţi dar neatenţi, se strică. https://www.youtube.com/watch?v=nf93TDOOreY
Când lumea intră în biserică şi se prezintă ca pe un binefăcător, când începe să-şi etaleze marfa şi o face insistent, fără ca cineva să o ia de moţ şi să o scoată afară, nu este de mirare că cei ce până atunci se cam fereau de lume se strică în gândirea lor şi ajung să creadă că de fapt lucrurile nu stau chiar aşa şi că s-ar putea găsi un profit din această alianţă. https://www.youtube.com/watch?v=Y1Z76CfuPfY
Care este soluţia şi ce putem face ca să ne păstrăm gândurile şi inimile curate? Trebuie să ne ferim de tot ceea ce se pare rău, să închidem orice canal care ne poate perverti gândurile şi inima. Mijloacele de informare, audio, video, cărţile, sunt mijloace prin care ni se pot strecura idei şi gânduri false şi stricate. Ideile care se transmit sunt uneori atât de seducătoare încât cad în capcana lor chiar oameni care păreau a fi maturi din punct de vedere spiritual. Nu este nici o mirare că se întâmplă aşa pentru că la fel s-a întâmplat cu Adam şi Eva la începutul istoriei omenirii. Eva a mâncat şi i-a prezentat şi lui Adam ideea. El ar fi trebuit să o respingă dar a căzut în plasa înşelării, a seducţiei. În materie de credinţă, a relaţiilor din familie, a vieţii în general, nu trebuie să acceptăm nimic nou cu uşurinţă ci să aducem totul la Scripturi şi să verificăm totul prin ele. Dar să avem grijă şi la cine alergăm după explicaţii şi răspunsuri la necunoscutele pe care le avem. Şi mie îmi scriu unii şi alţii întrebându-mă cum să procedeze într-un caz sau în altul. Oamenii vor răspunsuri şi li se pare că ei singuri nu le pot găsi în Scripturi. Poate pentru că nu le citesc cu atenţie şi stăruitor, cu rugăciune ca Dumnezeu să aducă lumină în toate aspectele. Este mai uşor să apelezi la oameni atunci când ai o nelămurire, te scuteşte de efort, dar te şi expune la un mare pericol. Da, Dumnezeu are şi oameni care te pot ajuta dar şi cel rău are mulţi falşi învăţători care iau chip de îngeri de lumină. De aceea trebuie să veghem, aşa cum ne învăţa Domnul Isus Hristos.
O problemă mare pe care eu o văd este amestecul tot mai mare care azi se face între biserică şi lume şi confuzia şi gândurile stricate de aici vin. Mediul este foarte important şi inimile şi gândurile nu pot fi păstrate în bune condiţii într-un mediu viciat. De aceea creştinii trebuie, la modul cel mai categoric, să se separe de lume. Nu să iasă din lume ci să nu ia parte de loc cu cei din lume la lucrările şi preocupările lor. Când aud că tinerii de la biserici merg împreună, chiar cu liderii lor, la cinematograf, mă cuprinde durerea. Sigur că inimile şi gândurile lor se strică. Dar nenorocirea mare este că creştinii şi-au adus cinematografele în casele lor prin DVD-uri sau prin televiziune. Cei ce au astfel de preocupări nici măcar nu realizează că deja au fost înşelaţi şi gândurile lor s-au stricat. Ei merg în continuare la biserică şi cred că sunt curaţi dar în ei nu mai există viaţă din Hristos ci viaţa lumii. S-au stricat, s-au alterat şi nu mai sunt o mireasmă spre viaţă ci o mireasmă spre moarte. Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi te influenţează spre bine sau spre stricăciune. De aceea trebuie să fim conştienţi că fără separare nu ne putem păstra gândurile curate. În Apocalipsa 18 scrie: 1”După aceea am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. 2 El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; 3 pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.” 4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! 5 Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.”
Vorbind despre „Babilonul cel mare” mulţi cred că acesta este biserica apostată, cea care s-a stricat atunci când a început să aibă legături cu lumea şi care nu s-a păstrat curată. Creştinii poate mai gândesc că nu trebuie să se amestece cu lumea, cei care se mai gândesc, dar ei trebuie să ştie că nici cu ceea ce se numeşte biserică dar care a ajuns să-L scoată pe Hristos din ea mărturisind că nu doar El este calea către cer, nu trebuie să se amestece. Această aşa zisă biserică a ajuns să accepte orice învăţături şi practici stricate şi astfel să fie nu temelia şi stâlpul adevărului ci „un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte”. Cum să nu te alterezi în gândire când stai în mijlocul acestei biserici, adică acceptând învăţăturile ei?
Să avem mare grijă şi să veghem asupra noastră şi asupra celor pe care Domnul ni i-a dat în preajmă. O mâncare alterată ne putem permite să o aruncăm la gunoi dar un suflet este prea de preţ pentru a fi aruncat la coşul de gunoi al universului, în locul de chin veşnic. Să căutăm fiecare dintre noi să păstrăm un mediu curat, bun, propice pentru ca Dumnezeu să se folosească de el pentru gloria Lui. Să rămânem la calea veche şi îngustă şi să nu alergăm cu uşurinţă spre cele noi şi seducătoare care au o formă de evlavie dar care vin din stricăciunea oamenilor înşelaţi de Satana. Şi, după cum spunea sfântul apostol Pavel, să căutăm să avem în noi gândul care era şi în Hristos. În epistola lui către credincioşii din Filipi scria, la capitolul 4: 7 „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. 8 Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. 9 Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine, şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.”
De câteva ori în acest pasaj Pavel foloseşte cuvântul „vrednic”: „vrednic de cinste”, „vrednic de iubit”, „vrednic de primit”. Adică nu oricine şi orice învăţătură este vrednică de cinste. Poate fi un om cu nume mare dar învăţătura lui să nu fie vrednică de primit. Mulţi vor vorbi şi vorbesc azi despre dragoste dar nu orice este vrednic de a fi iubit, dimpotrivă, de unele lucruri trebuie să ne ferim ca de foc şi să le urâm, ca să nu fim întinaţi de ele. Probabil că niciodată nu s-a vorbit atât de mult ca astăzi despre dragoste, dar niciodată în termeni atât de greşiţi. Păcatului şi compromisului li se spune dragoste. Dar apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, spune că trebuie să fim însufleţiţi nu de ceea ce oamenilor li se pare bun şi de iubit ci de adevăr. Gândurile şi inimile bune se păstrează în bune condiţii numai în acest recipient al adevărului lui Dumnezeu, altfel se strică şi încep să miroase urât, aşa cum se şi întâmplă din nefericire.
Să ne păstrăm gândurile în Hristos Isus – Adevărul, adică în învăţătura Lui şi în felul în care El a trăit şi să fim însufleţiţi pentru o astfel de viaţă. Acesta este mediul bun în care gândurile şi inimile vor fi ferite de alterare şi de stricăciunea care este în jur.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment