Noi, românii, avem roşiile ţuguiate, sau olteneşti, şi acum ne aflăm în plin sezon. Nu ştiu dacă le avem numai noi sau le mai au şi alţii. Sunt gustoase şi aşteptate cu nerăbdare după un sezon în care mâncăm roşii din import, fără gust şi fără miros. Numai că bucuria întâlnirii cu roşiile olteneşti mi-a fost stricată de un articol găsit pe Internet în care specialistul spunea că roşiile ţuguiate sunt aşa din cauza concentraţiei mare de substanţe chimice folosite în creşterea lor, substanţe de fapt interzise în România şi care sunt cancerigene. Trebuie să recunosc că după această ştire mi-a trecut pofta. Cineva mai şugubăţ comenta ştirea punând o întrebare: da dacă-i tăiem moţul se poate consuma fără probleme? Numai că, tot la comentarii, cineva spunea că nu este adevărat ce spune specialistul ci că specialistul este manipulat de către marii producători şi lanţurile mari de magazine care nu mai vând roşii când apar pe piaţă cele autohtone: şi mai bune şi mai ieftine… În această situaţie ce să facem cu roşiile ţuguiate? Le mâncăm sau nu?
Auzi apoi că un mare demnitar a fost prins cu mâţa-n sac şi că este pasibil de puşcărie. Sunt dovezi importante împotriva lui. Dar când îi asculţi varianta afli că nu este aşa ci că duşmanii politici au fabricat dovezile împotriva lui şi că el ar fi curat ca lacrima.
Cad două turnuri în New York după ce două avioane au încurcat pista de aterizare şi ni se spune că musulmanii, teroriştii, au vrut aşa – supăraţi pe americani şi politicile lor. Dar alţii vin şi spun că lucrurile nu stau chiar aşa ci că americanii şi-au făcut-o cu mâna lor şi că au dat două turnuri pentru alte scopuri mult mai mari şi mai ascunse. Şi unii şi alţii îşi pledează cauza cu determinare şi convingere încât îţi vine să dai dreptate şi unuia şi altuia. Numai că, dacă suntem confuzi, cel puţin mai credem că nu pot fi adevărate ambele variante deodată. Deşi începem să ne îndoim şi de aceasta…
Ruşii s-au apucat să facă ordine prin Ucraina şi să mai taie câte o felie din tort. Ne apucăm să le plângem de milă vecinilor ucrainieni şi să ne rugăm ca Domnul să-i scape de urs (şi să ne scape şi pe noi), până când aflăm că de fapt vina pentru dezastru nu ar fi a ruşilor ci a americanilor şi a europenilor care au zgândărit lucrurile şi şi-au băgat nasul unde nu le era locul.
Spune Papa că trebuie să fie pace cu orice preţ şi că între Mahomed şi Isus Hristos nu este nici o diferenţă, aşa cum nu este nici o diferenţă între Biblie şi Coran. Noi, creştinii, ştiam altfel până acum. Dar dacă zice Papa…
Tot aşa până acum ştiam că este un bine şi un rău, că a face unele lucruri (bunăoară a avea relaţii sexuale bărbaţi cu bărbaţi şi femei cu femei) este un lucru deosebit de rău care pur şi simplu, şi numai din bun simţ, nu se face. Nu doar atât dar până nu cu multă vreme în urmă încă mai ştiam că nu doar bărbat cu bărbat nu are voie să facă asemenea lucruri dar nici un bărbat cu o femeie care nu-i este soţie, iar tinerii trebuie să aştepte până la vârsta căsătoriei. Acum apare specialistul şi spune că nu este deloc aşa şi că tocmai ceea ce până acum era considerat greşit este, de fapt, de dorit şi de folos.
Prin urmare astăzi este multă confuzie şi derută şi nu trebuie să ne mirăm că oamenii o iau razna şi tot mai mulţi ajung abonaţi la spitalul de nebuni. Dacă şi atunci când te uiţi în farfurie şi papilele gustative îţi dau ghes să tai şi să mânânci dar frica că ai putea mânca ceva ce ţi-ar face rău îţi pune frână, dacă şi atunci nu poţi să te bucuri în linişte şi în pace, confuz fiind, atunci să ne mirăm că suntem în starea în care suntem? Dacă după ce ai jubilat că a ieşit la alegeri favoritul tău dar, după aceea, afli că de fapt a fost o lucrătură iar tu nu ai fost decât un pion pe o tablă de şah, sau poate un nebun, cu ce chef vei mai participa la astfel de tombole în viitor?
Fără doar şi poate, voi spune eu, este un plan împotriva noastră şi cineva vrea să ne zăpăcească. Dar dacă nu este aşa şi doar mi se pare?…
Omul are nevoie de stabilitate. Aşa suntem construiţi de Dumnezeu. Stabilitatea ne oferă confort şi echilibru emoţional, împlinire. Familia a fost un centru de stabilitate. A fost dar nu mai este. Părinţii şi copiii împreună alcătuiau un univers în care fiecare era împlinit. De când cu asaltul împotriva familiei, a divorţurilor, a avorturilor, şi iată acum nebunia relaţiilor homosexuale, toată stabilitatea familiei s-a năruit şi oamenii plutesc în derivă, derutaţi şi fără perspectivă.
Mulţi au plâns după Ceauşescu, rămânând cu nostalgia acelor zile. Eu nu am fost printre ei dar am înţeles de ce au procedat aşa. Era o stabilitate care le aducea un anumit confort. Ştiai bine pe ce coordonate urma să se desfăşoare viaţa ta de dimineaţa până seara, la ce cozi vei sta, ce mâncare vei mânca, cum va fi vacanţa, maşina, haina, săpunul, inclusiv ce vei vedea la televizor în cele două ore aprobate pentru aşa ceva, şi chiar ce ţi se va întâmpla dacă ai fi contra. Era totul previzibil. Era stabilitate.
Tot atunci, de fapt tot timpul, cel rău a încercat să aducă instabilitate în ceea ce priveşte credinţa în Dumnezeu. Dar planul lui nu a funcţionat aşa cum şi-ar fi dorit. Pentru că dacă oficial trebuia să spunem într-un fel toţi ştiam că adevărul este cu totul altul. Mi-a plăcut ceea ce spunea un slujitor al lui Dumnezeu din România care a trecut prin perioada comunistă şi care a avut parte de o familie numeroasă şi părinţi credincioşi devotaţi, care şi-au învăţat copiii calea lui Dumnezeu. Acest bărbat spunea cam aşa: „Noi am fost învăţaţi de părinţi că ceea ce spun comuniştii nu este adevărat şi că adevărul este altul”. Era o stabilitate în ale credinţei chiar şi atunci, eu spun mult mai mare decât astăzi. Astăzi în libertate este mai multă confuzie în ceea ce priveşte adevărata cale a credinţei decât oricând până acum. Pentru că şi aici dezinformarea a funcţionat şi funcţionează cu succes.
Ce avem atunci de făcut ca să nu o luăm razna şi să nu ajungem să vorbim singuri pe stradă, aşa cum vezi tot mai mulţi cu fiecare zi care trece? Dumnezeu care ne-a creat nu ne-a lăsat să plutim în derivă, fără nici un reper. El care trăieşte în afara timpului şi care cunoaşte toate lucrurile ştia ce vremuri vom trăi şi ce mare confuzie va face duşmanul. Şi ne-a dat ceva ce ne poate călăuzi, mângâia, îmbărbăta şi ţine în acea stabilitate de care avem nevoie. Este Biblia sau Cuvântul lui Dumnezeu după cum mai este numit. Iată ce spune Cuvântul despre Cuvânt:
Psalmul 119:89 „Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri.”
Psalmi 119:140 „Cuvântul Tău este cu totul încercat, şi robul Tău îl iubeşte.”
Domnul Isus îi spunea Tatălui în rugăciune (Ioan 17:14) : „Le-am dat (ucenicilor) Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.”
Dacă duşmanul oamenilor, Satan, a căutat şi chiar a reuşit să producă confuzie în rândul acestora, cu siguranţă că el va căuta să distrugă ultimul bastion de siguranţă care există: Sfintele Scripturi – Biblia. A căutat să facă acest lucru dintotdeauna dar acum urlă cu şi mai mare putere. Cum altfel am putea vedea şi aprecia afirmaţia carismaticului Papă Francisc din urmă cu câteva zile când a spus că Biblia are aceeaşi autoritate ca şi Coranul? Dacă până acum atacurile veneau de pe direcţia necreştinilor şi a ateilor acum atacul vine chiar din creştinism, din partea celei mai mari autorităţi din creştinism, după cum îl consideră foarte mulţi pe Suveranul Pontif. Dacă era destulă confuzie în rândul creştinilor de rând să vezi de acum!
Să nu uităm însă ce spunea marele apostol Pavel (adică Dumnezeu care l-a inspirat) în cartea sa către credincioşii din Galatia, capitolul 1 din carte:
6 „Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie.
7 Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.
8 Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!
9 Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!”
Papa ar fi trebuit să ştie aceste cuvinte. Dar dacă nu le ştie el ar trebui să le ştim noi şi să nu ne lăsăm duşi de vânturile şi de valurile învăţăturilor stricate care astăzi se revarsă peste omenirea întreagă ca un tsunami de scursuri şi care numai viaţă şi pace nu pot aduce.
Să rămânem la Cuvânt dacă vrem să ne fie bine. Găsim în el tot ceea ce avem nevoie atât pentru viaţa aceasta pământească cât şi pentru cea veşnică. Numai el ne poate oferi stabilitate şi siguranţă într-o lume care se îndreaptă spre haos şi instabilitate.
O să mă întrebaţi: găsim răspuns chiar şi la problema roşiilor ţuguiate? Şi vă răspund, fara nici o ezitare: „da”. Dar răspunsul acesta hotărât este doar pentru cei ce iubesc Scripturile şi meditează asupra lor, căutând a le împlini. Pentru aceştia Scripturile au răspuns la orice problemă, cât de mică ar părea, şi ei văd limpede şi lămurit soluţiile la problemele lor, de orice natură. Cei ce nu sunt în această categorie nu pot vedea nimic, nici chiar ceea ce este evident, vizibil şi mare. Ei se află în întuneric şi în confuzie, chiar dacă au impresia că văd bine şi că drumul pe care merg este cel bun şi de dorit.
În 1 Samuel, 2 cu 2, scrie: „Nimeni nu este Sfânt ca Domnul; Nu este alt Dumnezeu decât Tine; Nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru.” Iar apostolul Ioan scria în Evanghelia care îi poartă numele, la primul capitol: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” Deci Dumnezeu este Stânca – simbolul stabilităţii şi siguranţei, şi El este Cuvântul. El s-a revelat pe Sine prin Cuvânt, altfel greu ne-ar fi fost să-L cunoaştem şi să-I înţelegem voia şi planurile Sale bune pentru noi. Şi nici nu am fi ştiut cine suntem, de unde venim şi spre ce ne îndreptăm, ce ne face bine şi ce ne face rău, adică am fi fost fără de repere. Dar Dumnezeu a avut grijă şi dragoste faţă de noi şi ne-a dat Cuvântul. Să-l preţuim şi să-l împlinim – spre fericirea noastră veşnică. Şi să-l şi apărăm cu toată hotărârea în aceste vremuri în care se duce o ofensivă puternică împotriva lui.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment