Vacanţa ce ne-o dorim

          Am intrat în luna septembrie lăsând în urmă ultima lună a verii şi ultima lună a vacanţelor şi a concediilor. Ne pregătim de toamnă şi apoi de iarnă dar încă de acum visăm la o altă vară, la altă vacanţă sau la alt concediu.
          Se prea poate că deşi v-aţi pregătit un an de zile pentru această vacanţă, cel puţin emoţional, totuşi, în final, să nu fi fost aşa cum v-aţi dorit. Se întâmplă multora.
          În acest an am avut şi eu parte de vacanţă aşa cum nu am avut în alţi ani şi gândurile pe care vreau să vi le împărtăşesc s-au născut tocmai în această perioadă.
          Cu toate că, datorită saltului tehnologic şi creşterii producţiei de bunuri de consum, ar trebui să ne simţim mai relaxaţi, mai liniştiţi, se întâmplă exact contrariul. Tot mai mulţi oameni, dacă nu aproape toţi, se plâng de faptul că sunt obosiţi, stresaţi, nervoşi, nemulţumiţi, neîmpliniţi, frustraţi, speriaţi, că nu mai au timp.
           Şi din această cauză concediul apare ca o oază într-un pustiu. Dar nu întotdeauna lucrurile se rezolvă în concediu. Probabil pentru-că nu de un concediu aşa cum ne gândim noi avem nevoie.
           M-am gândit la ce spune Biblia despre concediu. Nu am reflectat la acest aspect până acum şi am aflat lucruri, cred eu, deosebit de utile şi interesante. Eu cred ca în Biblie găsim răspunsuri la toate problemele noastre, mici sau mari, trebuie doar să le căutăm. Mulţi mărturisim acest lucru dar de foarte multe ori procedăm altfel decât ne învaţă Scriptura, nici măcar nu ne mai gândim ce are Dumnezeu de spus în această privinţă. Şi dacă am fi atenţi probabil ne-am speria să vedem cât de departe sunt gândurile şi planurile noastre de cele ale lui Dumnezeu.
          Mai întâi cred că suntem cu toţii de acord că vacanţă sau concediu înseamnă o oprire. O oprire dintr-un ritm care la un moment dat ne-ar putea sufoca. Trupul acesta uman are în el nişte limite, deşi există în el totuşi un potenţial extraordinar. El ar funcţiona foarte bine în ceea ce am putea numi parametrii normali. Dar pentru-că aceşti parametri azi nu mai există, trupul nostru, influenţat şi de partea spirituală, are tot mai mult de suferit. Vorbind de trup, ca parte fizică, şi suflet şi duh, ca parte spirituală, nu putem să le separăm şi constatăm că una influenţează pe cealaltă. Un trup sănătos va avea efect benefic asupra stării spirituale şi invers.
          Atât timp cât Adam a fost într-o relaţie bună cu Dumnezeu, înainte de căderea în păcat, nu a avut nevoie de concediu pentru-că munca era o bucurie. După căderea în păcat Dumnezeu, prin Legea dată lui Moise, instituie o zi de odihnă pe săptămână, din cauză că munca era acum un chin, omul se afla sub blestem, după cum scrie în Geneza cap.3:
17 Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el” blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
18 spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp.
19 În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
          Păcatul din viaţa omului a făcut ca munca să fie o corvoadă şi din această cauză el avea nevoie, din când în când, de odihnă. Pentru aceasta însă Dumnezeu a ales o zi pe săptămână şi a ales sărbătorile, câteva pe an. În timpul acestor zile speciale omul trebuia să se oprească din iureşul vieţii şi să se gândească la Creatorul lui, închinându-se după rânduiala lăsată de Dumnezeu. Odihna şi pacea veneau în sufletul omului atunci când relaţia lui cu Dumnezeu se rezolva.
          Nu doar munca şi efortul fizic sau intelectul aduc trupul într-o stare de oboseală şi epuizare. Aşa cum am mai spus chiar trupul omului este afectat din cauza păcatului, nu doar partea spirituală. Împăratul David a ajuns într-o astfel de situaţie după păcatul cu Bat-Şeba . Iată cum a fost afectat trupul lui de păcat:
          Psalmul 32 (Un psalm al lui David. O cântare.)
1.Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit!
2 Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!
3 câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
4 Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.
5 Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.
6 De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.
7 Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.
8 „Eu-zice Domnul-te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
9 Nu fiţi ca un cal sau ca un catîr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.
10 De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.
11 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!
          Păcatul a făcut ca trupul lui David să sufere şi soluţia nu a fost ca David să meargă la munte sau la mare ci să-I ceară iertare lui Dumnezeu pentru păcatul lui. După aceea în loc de jale au venit cântările de bucurie. În sensul acesta sunt unii oameni care aleg concediul pentru a-şi rezolva unele probleme care nu se pot rezolva decât prin pocăinţă. Este adevărat că un timp petrecut undeva departe, fără grija zilei de mâine, în confort şi linişte poate face ca poverile să fie uitate pentru un timp. Problema este că după ce ajungi acasă constaţi că ele te aşteaptă acolo cu răbdare şi toată apăsarea şi stresul îşi fac din nou simţite prezenţa. Astfel că soluţia ar putea părea pentru unii a fi un concediu nesfârşit. Ceea ce este o imposibilitate aici pe pământ. Dar nu este o imposibilitate la nesfârşit. Un concediu care nu se mai termină poate fi o realitate pentru orice om.
          Concediul este o perioadă de odihnă. În Biblie nu găsim cuvântul concediu dar despre odihnă citim în multe locuri. Aşa cum am spus, după căderea în păcat, omul a fost blestemat şi condamnat la muncă şi oboseală. Evident că una dintre cele mai mari nevoi este odihna. Pe pământ va fi puţină dar poate fi deplină pentru unii oameni în veşnicie. Iată ce scria autorul Epistolei către evrei:
          Evrei 4:1 Să luăm, deci, bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea tîrziu.
2 Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.
3 Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El, când a zis: „Am jurat în mânia Mea, că nu vor întra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.
4 Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”
5 Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!”
6 Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea buna n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor,
7 El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi” -zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”
8 Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
9 Rămâne, deci, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
10 Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
11 Să ne grăbim, deci, să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.
          Cei care nu vor intra în acestă odihnă vor avea parte de o muncă şi o corvoadă veşnică, de un chin veşnic. Citim ce scrie la Apocalipsa 20:10: Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi (cei necredincioşi) vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.
          Aici pe pământ avem posibilitatea să ne mai odihnim din când în când. V-aţi gândit vreodată cât de greu ne-ar fi să nu avem nici o zi liberă, nici o sărbătoare, nici o zi de concediu? Dar poate oare cineva să-şi închipuie ce înseamnă o veşnicie întreagă în care nici măcar noaptea să nu te poţi odihni? Poate oare cineva să-şi imagineze ce înseamnă chin veşnic? De acesta vor avea parte toţi câţi au fost amăgiţi de Satan şi care nu s-au supus voii lui Dumnezeu.
         Iată cum păcatul poate face ca nici pe pământ oamenii să nu aibă odihnă dar ceea ce este cel mai rău, nici în veşnicie.
         Soluţia pentru rezolvarea problemei o dă tot autorul Epistolei către evrei: Evrei 5
5 Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
6 Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.”
7 El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
8 cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.
9 Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice,
10 căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.”
11 Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tîlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere.
          Deci soluţia este Marele Preot Isus Hristos. Toţi care ascultă de El vor avea parte de mântuire, deci de odihnă veşnică. Problema azi însă este că mulţi sunt greoi la pricepere şi nu înţeleg, sau nu vor să înţeleagă şi să primească planul de mântuire al lui Dumnezeu.
          Cum caută oamenii azi să rezolve problema odihnei? Păcătuind şi mai mult.
          Când ucenicii Domnului Isus, trimişi de El în lucrare, se întorc şi mărturisesc lucrările mari pe care Dumnezeu le-a făcut prin ei, după o luptă spirituală în care a fost puternic implicat şi trupul acesta fizic, Domnul Isus Îi scoate din mulţimea care se îmbulzea în jurul lor, Îi duce într-un loc retras ca să se poată odihni (Marcu cap.6). Diferit de cum se procedează azi.
          Azi cele mai căutate locuri în care oamenii doresc să-şi facă concediile sunt cele mai aglomerate, în special în perioada de vară. Cineva imi spunea că a fost într-o zi la ştrand şi acolo era o aglomeraţie atât de mare încât oamenii “erau ca viermii”.
          Localurile sunt pline, staţiunile sunt pline, muzica este la maxim, nici noaptea nu te poţi odihni, băutura curge fără măsură, păcatul este la el acasă, ba unii chiar de aceea se duc în concediu ca să poată face cât mai mult păcat. Oamenii cred că în felul acesta vor veni acasă mai odihniţi şi problemele lor se vor rezolva. Dar niciodată mulţimea şi păcatul nu au adus odihnă pentru om, dimpotrivă.
          În lupta pe care Domnul Isus a avut-o pe acest pământ, luptă mult mai grea decât oricare luptă ce a fost dusă, El se retrăgea în locuri tainice şi ascunse şi se ruga Tatălui. Aşa primea El putere. Aflându-se într-o zi în mulţime o femeie bolnavă de mulţi ani s-a atins de El ca să fie vindecată. Domnul Isus a ştiut că cineva s-a atins de El pentru-că o putere a ieşit din El. Până şi pe El care trăia în sfinţenie mulţimea Îl făcea să-Şi piardă din putere. Ne putem imagina cât de goi vin oamenii acasă din concediile în care au fost îmbulziţi de mulţime şi în care păcatul a fost la el acasă şi aşezat la loc de cinste tot acel timp?
          Spuneam că vacanţa înseamnă o oprire, sau că aşa ar trebui să fie, dar dacă suntem atenţi vacanţa nu este o oprire ci intrarea într-un iureş şi mai mare. Este o nebunie colectivă la care participăm pentru-că participă toată lumea. Dar Dumnezeu nu ne-a învăţat aşa. Dimpotrivă. Vacanţele şi concediile în forma cu care deja ne-am obişnuit nu sunt altceva decât o altă faţetă a felului lumesc de vieţuire cu care Dumnezeu nu este de acord. Oamenii plătesc tribut încă o dată orbirii spirituale în care Satan îi ţine cu toată puterea acestui veac stricat şi murdar.
          Necazul mare este că în această capcană au fost prinşi chiar şi cei ce spun că sunt creştini născuţi din nou. Şi ei iubesc luxul, călătoriile şi amestecul cu mulţimea, băile de mulţime. Nu mai sunt deranjaţi de murdăria spirituală din jur ci chiar se simt bine în ea. Simpli enoriaşi sau chiar pastori se scaldă în apa murdară a concediilor în care păcatul dă tonul şi unde ruşinea nu mai are loc, fiind de mult declarată persona non grata.
          Vi-l imaginaţi pe Pavel stând pe plajă, cu un pahar de băutură în mână, alături de câteva fete care şi-au uitat acasă o parte din costumul de baie, cu muzica deşănţată a lumii acesteia bubuindu-i în urechi pentru-ca seara să stea în faţa mulţimilor şi să proclame Evanghelia Împărăţiei lui Isus? Sau şi mai rău: Cheltuind sume imense pe mese extravagante sau hoteluri cu multe stele în locaţii în care altădată numai prinţii ar fi ajuns. Astăzi însă ajung în aceste locuri cei ce se cred prinţii lui Dumnezeu şi care mulg de zor turma încredinţată lor pentru păstorire. Dacă le-a fost încredinţată şi nu cumva şi-au cumpărat acest drept pe căi oculte. După ei se iau şi cei ce adună cu greu un bănuţ de-a lungul anilor şi care tânjesc după luxul mai marilor lor spirituali, nădăjduind că va veni într-o zi şi vremea lor. Trist este că nici chiar în biserici mulţi nu mai găsesc odihna în Hristos, nici măcar liderii, şi de aceea o caută pe cea care o dă lumea. O dată pe an. În concediu. Şi de aceea semănăm atât de mult cu lumea, ne identificăm cu ea, deşi nu vrem să recunoaştem cu nici un chip lucrul acesta. Azi în biserici şi la amvoane se pare că sunt mai mulţi farisei decât pe vremea Domnului Isus. Proclamăm abstinenţa dar burţile mari şi biletele scumpe de avion arată că numai buzele sunt implicate în marturisirea noastră. Inimile au fost demult vândute pentru un blid de linte sau în valuta forte a trădării Celui ce nu a avut unde să-Şi plece capul şi care nu a stat la masă cu cei bogaţi, care nu a avut un bănuţ ca să-Şi plătească impozitul şi Care a ales să-Şi facă concediul în mahalaua numită “Pământ”. Nu pentru-că ar fi avut nevoie de odihnă sau să impresioneze ci pentru-că alţii (adică noi) aveau nevoie de odihnă. Nu pentru-că avea nevoie de fericire şi pace în suflet ci pentru-că alţii aveau nevoie de acestea. Nu ca să fie servit ci ca să slujească tuturor nenorociţilor care erau murdari şi goi, adică nouă. Nu ca să se sature şi să se ghiftuiască ci ca să se frângă ca Pâine a vieţii pentru flămânzii din toate timpurile. Nu ca să se răcorească cu băuturi reci ci ca să bea paharul amar al pustiului părăsirii de Tatăl, pentru ca noi să ne răcorim în briza mântuirii. Nu ca să murmure pentru primirea rea care i s-a făcut ci ca să se roage pentru cei ce, în nebunia lor, nu ştiau ce fac omorându-L.
          Da, avem nevoie de odihnă. Din cauza păcatului din jur presiunile sunt mari şi tot mai mari. Pentru trup şi pentru suflet. Dar felul în care căutăm odihna arată cui, de fapt, aparţinem. Lumii sau lui Dumnezeu.