Au fost momente când am spus, uitându-mă la tot răul din jur, la păcatul care se înmulţeşte şi care creşte cu fiecare zi, la înstrăinarea tot mai mare a oamenilor de Dumnezeu, la degradarea societăţii, că noi nu avem ce face şi că tot ceea ce este scris în Scripturi se va întâmpla. Era o acceptare fatalistă a realităţii. Desigur că şi acum cred că ceea ce este scris în Scripturi se va întâmpla, ba chiar cred aceasta tot mai mult, cu fiecare zi care trece, dar o schimbare totuşi s-a produs în percepţia lucrurilor.
Noi, creştinii, avem multe promisiuni în Scripturi, dar una este deosebită, şi pe cât de măreaţă este această promisiune pe atât de greşit înţeleasă a fost de multe ori. Sunt cuvintele Domnului Isus din Matei, capitolul 18: 18 „Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer.
19 Vă mai spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.
20 Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”
Aşa cum spuneam, de foarte multe ori aceste cuvinte au fost înţelese greşit de credincioşi şi, bazaţi pe această înţelegere greşită şi idei false nu de puţine ori s-au făcut abuzuri şi lucruri care au ieşit din contextul Scripturii. Dar este clar că în aceste cuvinte Dumnezeu oferă credincioşilor o autoritate deosebită, autoritate pe care eu nu o văd manifestată azi aşa cum ar trebui. Motivele pentru care nu manifestăm această autoritate este fie că nu o înţelegem bine, fie că suntem leneşi şi nu ne pasă de autoritatea dată şi de ceea ce se întâmplă în domeniul spiritual.
Promisiunea este că legarea şi dezlegarea are de-a face cu cerul şi pământul, eu înţeleg cu realităţile spirituale. Apostolul Pavel, atunci când ne îndeamnă să luăm toată armura dată de Dumnezeu pentru a putea lupta (Efeseni 6) ne spune şi împotriva cui avem de luptat: 12 „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”
După ce arată importanţa fiecărei componente a armurii apostolul Pavel scrie: 18 „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.”
Legarea şi dezlegarea are de-a face cu rugăciunea, cu adevărata rugăciune în Duhul, şi are legătură cu lupta creştinilor, luptă care nu a fost uşor de dus nici până acum şi care va fi tot mai grea cu fiecare zi care trece. Satana a luptat întotdeauna cu furie împotriva creştinilor, căutând să-i distrugă. Avem, în acest sens, o istorie lungă de 2000 de ani. Regimurile comuniste din diferite ţări şi-au propus şi declarat distrugerea completă a creştinismului iar lupta care s-a dus a fost crâncenă. Odată cu căderea acestor regimuri totalitare ne-am lăsat înşelaţi de aparenţe şi am spus că de acum nu se mai poate întâmpla nimic rău. Libertatea a triumfat şi democraţia ne apără. Numai că lucrurile nu stau deloc aşa şi la orizont se arată nori negri pentru creştini, poate mai negri ca niciodată.
Cel mai odios plan pus la cale de cel rău, nu doar împotriva creştinilor ci a omenirii întregi, este sexualizarea forţată a societăţii şi renunţarea la orice noţiune de bine şi rău. Vrăjmaşul sufletelor noastre ştie că prin sexualizare şi renunţarea la orice norme în această privinţă a corupt şi demolat toate structurile care mai puteau susţine clădirea omenirii şi că aceasta se va prăbuşi în hăul săpat de el. Răul acesta a existat şi până acum, sub diferite forme, dar astăzi s-a ajuns acolo unde nici un om raţional şi cu mintea limpede nu ar fi crezut că se poate ajunge: şi anume ca legile ţărilor să sprijine imoralitatea şi perversiunile sexuale şi să-i declare pe cei ce se opun acestora duşmani ai societăţii, vinovaţi de ură şi pasibili de pedeapsă! Totul a fost răsturnat cu susul în jos… Ce era în afara legii (şi doar a celei morale, nescrise) a ajuns să fie apărat de legi iar ceea ce constituia baza societăţii şi asigura progresul ei (familia, relaţia dintre bărbat şi femeie, relaţia părinţi-copii, normele de convieţuire bazate pe cele 10 porunci din Scriptură) a ajuns să fie pus la zid şi etichetat ca pericol social. Mişcările pentru drepturile femeilor, liberalizarea avorturilor, acordarea de drepturi minorităţilor sexuale, acceptarea căsătoriilor şi a adopţiei de copii de către cuplurile de homosexuali şi lesbiene, obligativitatea predării în şcoli şi chiar grădiniţe (şi prezentarea ca fiind benefice) a relaţiilor homosexuale şi a masturbării încă de la vârste fragede, au dus omenirea într-un punct atât de periculos încât, dacă se continuă pe această direcţie, distrugerea ei este iminentă. Părinţii, unii dintre ei care mai pot vedea răul mare care se întâmplă, se văd fără putere şi legaţi de mâini în faţa tăvălugului care striveşte inocenţa copiilor lor şi nu mai ştiu ce să facă, unde să se ducă pentru a-i feri de rău.
Că lumea se va distruge nu este o problemă atât de mare – oricum aceasta este soarta ei, ştim din Sfintele Scripturi. Problema este ce vor face creştinii în vremurile acestea nespus de grele şi cum vor face faţă presiunilor care vor veni. Cum îşi vor creşte copiii şi cum îi vor feri de mizeria prin care cel rău vrea să le infecteze sufletele şi să-i nenorocească, furându-le copilăria şi orice noţiune de bine şi rău?
Eu nu văd o altă soluţie decât ceea ce Dumnezeu ne învaţă prin Sfintele Sctipturi: legarea şi dezlegarea. Rugăciunea în acest scop. În sensul acesta Dumnezeu ne-a dat autoritate în războiul cu puterile întunericului care luptă împotriva noastră.
Din nefericire rugăciunea a ajuns să fie cenuşăreasa creştinilor, aspectul cel mai neglijat din viaţa de credinţă. Şi chiar acolo unde se mai practică a ştiut cel rău cum să îi facă pe credincioşi să îşi irosească timpul şi energia cu lucruri de mică importanţă: binele lor personal, sănătatea, partea materială a lucrurilor. Am văzut oameni care aleargă la rugăciune dar au în minte şi în scop doar aceste interese mărunte. Dacă comparăm rugăciunile pe care le găsim în scrierile apostolilor, direcţia spre care erau îndreptate acestea, şi rugăciunile creştinilor de azi vom vedea că nu mai suntem deloc în acord şi unitate cu sfinţii apostoli şi marii oameni ai lui Dumnezeu. Astăzi totul este centrat pe om şi nu pe slava şi gloria lui Dumnezeu; pentru binele omului dar nu pentru lărgirea Împărăţiei sfinte a lui Dumnezeu.
În contextul luptei în care spuneam că ne aflăm putem să cădem în aceeaşi capcană şi să ne concentrăm numai pe noi. Dar nu trebuie să uităm niciodată că dacă ne dorim binele nostru şi al celor dragi nouă acest bine trebuie să fie legat în special de biruinţa în cele spirituale iar această biruinţă va aduce laude lui Dumnezeu şi glorie Numelui Său. Să nu uităm niciodată pentru ce luptăm şi pentru ce Dumnezeu ne-a încredinţat autoritatea de care vorbeam şi rugăciunile noastre să ţintească acolo unde trebuie în aşa fel încât întăriturile duşmanului să se dărâme şi el şă nu-şi poată duce planurile la îndeplinire. Dacă pe primul plan în rugăciunile noastre este sănătatea fizică şi pâinea atunci încă nu am înţeles nimic din măreţia chemării Domnului la luptă.
Dacă am înţeles chemarea şi autoritatea date de Dumnezeu şi dacă am hotărât să fim oameni ai luptei prin rugăciune, atunci trebuie să mai facem un pas şi să ne unim cu încă unul sau doi care văd lucrurile la fel şi să începem lupta. Promisiunea Domnului este că El va fi cu acei doi sau trei. Şi dacă El este cu ei atunci va fi şi biruinţa Lui. Ce trist şi patetic că credincioşii revendică această prezenţă a Domnului doar când se duc la adunare pentru a se simţi bine…
Să nu uităm însă că această luptă este continuă, ea nu se termină niciodată, pentru că războiul în care ne aflăm nu se termină până când Domnul Isus nu va reveni pe acest pământ şi îşi va supune toţi duşmanii. Cuvîntul apostolului Pavel este clar: „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.” Şi al Domnului Isus şi mai clar: 1 „Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase” (Luca 18)
De ce se întinde răul tot mai mult pe acest pământ şi creştinii sunt în defensivă şi nu în ofensivă? Nu pentru că aşa trebuia să se întâmple, că este scris în Scripturi, ci pentru că creştinii au abdicat de la slujba lor, s-au lenevit şi dorm somnul nepăsării. Este scris în Scripturi că în vremurile din urmă va fi greu şi va fi o lepădare de credinţă nu pentru că Domnul aşa dorea ci pentru că El ştia că cei ce-şi spun creştini vor da înapoi. Pe fondul acesta duşmanul a avansat şi a cucerit noi teritorii. Cu cât răul se întinde mai mult cu atât se dovedeşte că creştinii nu mai luptă şi nu se mai roagă. Nu mai ştiu ce înseamnă să legi şi să dezlegi în lumea spirituală.
Ca să nu mai fie atenţi la felul în care cel rău preia frâiele guvernelor care dau legi împotriva celor ce au votat aceste guverne, subordonând totul lui Satana, oamenilor li s-au servit tot felul de lucruri care să-i ţină ocupaţi: sport, muzică, vacanţe, televiziune, Internet, jocuri pe calculator, sexualitate, pornografie, lucruri materiale, etc. Dar şi cei din biserici au căzut în aceeaşi plasă, deşi au fost avertizaţi de Dumnezeu să se ferească de tot ceea ce le-ar putea lega şi atrage inima. Nu este de mirare că mulţi nici nu mai văd pericolul, cum să lupte atunci împotriva lui? Ca să fie înşelarea maximă creştinii au adus lumea în biserici şi se închină ei acolo, amăgindu-se. Muzica lumii în biserici, moda lumii în biserici, sexualitate în biserici, divorţ în biserici, cuvântări care să placă firii în biserici, învăţături stricate în biserici dar care au pretenţia de duhovniceşti, concedii la mare în biserici, mâncare şi distracţii în biserici şi ce nu mai găseşti în biserici?
Ne aflăm în război total, nu a fost unul mai mare de la începutul omenirii, pentru că şi cel rău ştie că timpul lui este aproape de final şi urlă ca un leu şi răcneşte căutând să distrugă tot şi să târască după el în iad fiecare suflet de om. Ce facem noi în faţa acestui duşman? Intrăm în panică şi dezertăm, sau ne predăm duşmanului pe noi şi pe toţi ai noştri, sau ne ridicăm şi luăm armele puse la dispoziţie de Dumnezeu şi ne aruncăm în luptă cu credinţă, ştiind că biruinţa a fost câştigată de Domnul Isus şi că, prin El, şi noi suntem biruitori? Apostolul Pavel nu a avut lupte mai mici de dus, dimpotrivă, şi el a spus că „armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. 5 Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:4-5)
Aleşii noştri (oare chiar mai contează pe cine alegi azi?) sunt la un pas de a adopta parteneriatul civil, indiferent de sex. Acest proiect a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor. Presiunea din partea forurilor politice europene şi de peste ocean dă rezultate. Halal protecţie socială!
Este oare totul pierdut? Dacă privim la ceea ce văd ochii, da. Dar dacă privim la promisiunile lui Dumnezeu, încă nu. Numai să ne ridicăm din pasivitate şi inactivitate şi să folosim armele puse la dispoziţie de Dumnezeu. Doi sau trei sunt de ajuns, chiar dacă în unele locuri este greu sa găseşti doi sau trei care să ducă această luptă, după cum îmi spunea cu lacrimi în ochi un frate de credinţă din SUA. Dar rugăciunea nu are graniţe. Dacă nu am doi sau trei lângă mine pot fi unit în duh cu doi sau trei aflaţi la mii de mile depărtare. Şi aceştia, uniţi prin Duhul lui Hristos, sunt mai mult decât biruitori.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment