În timpul unui război între două naţiuni, dar nu doar în această situaţie de criză, crima cea mai mare este trădarea. În această situaţie cineva dintr-o tabără trece în tabăra inamicului. O poate face în mod fizic, dezertând, ceea ce este un lucru grav, dar nu cel mai grav. Cel mai grav este, cu consecinţe mult mai nefaste pentru tabăra din care a făcut parte, atunci când rămâne în tabără, pretinzând că este loial, dar trimiţând informaţii inamicului, colaborând cu el. În acest fel trădătorul lucrează pentru distrugerea propriului popor. Dacă este descoperit este împuşcat imediat, ca pedeapsă pentru trădarea lui dar şi pentru a fi un exemplu pentru alţii care ar fi ispitiţi să procedeze în acelaşi fel.
Trădarea vine din mai multe cauze. Una ar fi nemulţumirea pentru care cineva a fost tratat în tabăra lui, poate i s-a făcut un rău (sau doar i s-a părut că aşa ar fi fost), dar, de obicei, trădarea vine pe fondul unei oferte a inamicului care, în schimbul informaţiilor, a colaborării, oferă avantaje materiale, mai mici sau mai mari. Şi chiar acest motiv face ca trădarea să fie un lucru josnic, acel om care ajunge la actul trădării fiind unul de cea mai joasă speţă deoarece el nu se gândeşte la poporul, prietenii, familia în care s-a născut ci doar la interesul lui material. În actul trădării sunt cuprinse ură, laşitate, viclenie, perfidie, minciună, egoism, avariţie şi multe altele asemenea.
Îmi imaginez că ceea ce se întâmplă azi în lume, în acest context a ceea ce numim pandemie, este un război şi încă unul foarte puternic între puterea întunericului şi cea a luminii. Ceea ce stă împotriva întunericului, singura forţă care poate opri întunericul şi care poate aduce lumii vindecarea, este Biserica lui Isus Hristos. Războiul pornit de întuneric este tocmai împotriva Bisericii iar virusul şi toate măsurile de închidere a societăţii, lupta pentru apariţia unei religii mondiale acceptată de toţi, nu sunt decât pretexte pentru ca Biserica să fie cucerită, supusă controlului, anihilată, siluită.
Au fost oameni care au trădat, înşelaţi fiind de duşman cu mare iscusinţă. Altora li s-au oferit mari avantaje materiale şi promisiunea unui trai liniştit şi sigur. Altora, care au fost prinşi cu nereguli care date în vileag le-ar fi adus mari prejudicii, li s-a promis uitarea şi iertarea. Toate acestea le putem găsi şi azi în cazul celor din Biserică care trădează şi colaborează cu duşmanul, mai ales la lideri. Securitatea comunistă era deosebit de abilă în a-i face pe unii lideri să trădeze. Atunci era folosită şi ameninţarea cu represalii dure asupra celui vizat sau a familiei lui. Nu ştiu cum stau lucrurile astăzi în această privinţă dar cred că liderii cei mai vizaţi sunt cei ce nu au vegheat asupra căilor lor, care s-au angajat în tot felul de lucruri murdare, poate imoralitate, cu siguranţă tot felul de afaceri necurate, şi care sunt acum ameninţaţi cu dezvăluirea lucrurilor mârşave în care s-au angrenat, dacă nu acceptă colaborarea şi trădarea. În cei treizeci de ani de libertate religioasă din România liderii religioşi din ţară, mulţi dintre ei şi mulţi din vârful ierarhiei, şi-au permis mai mult decât puteau să îşi permită şi au devenit, în felul acesta, şantajabili. Liderii politici le-au oferit un scaun alături de ei, locuri în forurile de conducere, salarii grase, ajutoare pentru construcţia de clădiri sau pentru întreţinerea lor precum multe altele de acest fel, iar acum vine – a venit deja – vremea scadenţei în care li se cere colaborarea şi loialitatea în schimbul trădării fraţilor şi surorilor. Politicul vrea subordonarea Bisericii, aşa cum şi-a dorit-o întotdeauna. A colabora cu duşmanul în timp de război sau în timp de pace tot trădare se numeşte. Ceea ce nu trebuie făcut la prigoană nu trebuie făcut nici când cineva, acelaşi care prigoneşte, îţi zâmbeşte mieros, aşa cum a făcut în ultimii treizeci de ani.
Dar trădarea Bisericii, venită tot prin lideri, mai îmbracă o formă, mult mai subtilă. Este acceptarea în Biserică a lucrurilor lumii, a compromisului. Duşmanul ştia că nu poate cuceri o Biserică integră, fidelă lui Hristos în trai şi învăţătură curată, care nu face compromis cu lumea. Aşa că a prezentat unele dintre lucrurile lumii ca fiind benefice şi spre creşterea Bisericii şi a invitat liderii religioşi să se folosească de acestea, promiţându-le în schimb bani, popularitate, faimă, locuri de cinste alături de liderii lumii. Astfel au fost aduse în Biserică lucrurile lumeşti în privinţa felului în care este înţeleasă închinarea, muzica, relaţiile dintre membri, învăţătura, practic în toate aspectele ce ţin de viaţa de zi cu zi şi de credinţă. Trădătorii au fost liderii religioşi care au acceptat aceste oferte şi le-au transpus în practică dar şi toţi creştinii care au fost de acord cu ele, slăbind în felul acesta puterea sfinţilor.
Se cuvine să fac aici o remarcă. Atunci când spun Biserica lui Hristos în mintea mea sunt două aspecte. Primul aspect se referă la Biserica adevărată care nu poate fi compromisă, sedusă, înşelată şi care este formată din toţi credincioşii autentici, născuţi din nou şi care umblă şi trăiesc prin Duhul Sfânt. Aceasta este adevărata Biserică pe care porţile locuinţei morţilor nu o pot birui şi împotriva căreia se va dezlănţui prigoana. Din nefericire nu toţi care frecventează Biserica sunt în această situaţie, mulţi se regăsesc între fecioarele nechibzuite şi neînţelepte din pilda celor zece fecioare. Ei participă la slujbele Bisericii, împreună cu cei dedicaţi, dar ei se află, din nefericire, între cei înşelaţi şi compromişi. Să aveţi în vedere această nuanţă atunci când mă refer la Biserică.
Aşa cum spuneam Biserica lui Hristos este singura sursă de lumină şi viaţă pentru omenire. A accepta, în orice fel şi din orice motiv, ca Biserica lui Hristos să fie închisă sau subordonată scopului politic înseamnă a comite un act de trădare, având în vedere că exact aşa ceva îşi doreşte şi Satan, duşmanul sufletelor omeneşti. Oricât de înţelept ar crede cineva că este, oricât ar crede că este bine intenţionat, atunci când rezultatul acţiunilor cuiva duce la închiderea Bisericii sau la subordonarea ei politicului, devenind o unealtă în lupta politică, acea grupare nu mai este Biserică, chiar dacă poartă acest nume iar liderii care sunt de acord cu această subordonare nu mai slujesc lui Dumnezeu ci duşmanului Lui.
Dacă vă veţi uita în istoria Bisericii veţi vedea că această luptă s-a dus întotdeauna dar şi că adevărata Biserică niciodată nu a colaborat cu duşmanul. Este drept că a curs mult sânge sfânt din cauza conflictului dar Biserica a ştiut bine care este menirea ei. Comunismul cel trecut este o dovadă în acest sens. Dacă credincioşii nu se puteau aduna în clădirile dedicate se adunau clandestin, prin păduri şi văgăuni chiar, dar nu au renunţat. Nici o ameninţare şi nici o jertfă nu i-au putut opri. Unii lideri au spus şi atunci că nu trebuie procedat în felul acesta, că trebuie colaborat cu autorităţile, că nu este înţelept a te împotrivi sistemului politic şi mulţi au ales calea uşoară a compromisului, ajungând la dezastru şi ruină.
Astăzi, în contextul pandemiei globale, asistăm la aceeaşi luptă de a ascunde adevărul şi de a compromite, de a ascunde Biserica lui Hristos, singura ce poate aduce lumină lumii, adică pe Isus Mântuitorul. Şi dacă Biserica, prin liderii ei, susţine discursul politic oficial, ea nu mai este Biserică, cu durere o spun. Când Biserica, prin liderii ei, recomandă şi acceptă închiderea locaşurilor de cult, distanţarea membrilor ei şi terorizarea lor prin măsuri absurde şi prin promovarea fricii, nu mai face lucrarea lui Dumnezeu, orice argumente ar căuta să prezinte.
Unii obiectează şi spun că nu doar Biserica este vizată atunci când se impun măsuri de izolare, că toate activităţile culturale, sportive, de recreere au de suferit, prin urmare a vedea în toate aceste măsuri o luptă împotriva Bisericii este fals. Şi astfel de poziţie o au chiar unii lideri religioşi. Aceasta se întâmplă pentru că lucrurile sunt văzute doar la suprafaţă şi doar în oferta făcută de duşman care caută, evident, să îşi ascundă de noi adevăratele lui intenţii.
Sunt de acord că sportul, cultura, recreerea, au toate un rol important pentru om şi că ele ne sunt date spre binele nostru, dacă le folosim aşa cum trebuie, altfel sunt doar o sursă de boală. Dacă veţi dori să observaţi veţi putea constata cu uşurinţă că sportul, cultura şi sursele de recreere au fost toate pervertite în mod grosolan, tot cu sprijinul şi prin presiunea constantă făcută şi recomandată de aceeaşi clasă politică, şi că acestea nu mai pot face bine omului în forma în care se află. Marxismul cultural, sprijinit de politic, a reuşit să corupă cultura şi să o transforme în ceva grotesc, morbid, obscen, indecent. Indecenţa şi obscenitatea au devenit azi acte de cultură. Ceea ce în trecut făcea bine acum duce la anihilarea fiecărui sentiment nobil şi-l transformă pe om în animal, exact ceea ce s-a urmărit prin pervertirea culturii, de către clasa conducătoare. Un animal este mai uşor de controlat decât un om sănătos la cap. Nebunia acestor vremuri, pornografia, a ajuns să fie numită act de cultură, de divertisment.
Sportul este şi el corupt fiind şi el un instrument politic condus de ban şi sistemele politice. Arenele sunt locuri ale dezmăţului şi terorii şi s-a ajuns până acolo, în nebunia acestor zile, încât la competiţii destinate exclusiv femeilor să poată participa azi bărbaţi care se declară femei pentru că aşa le vine lor mai bine.
Ce să mai vorbim despre ceea ce se numeşte azi divertisment şi recreere? Toate (cu foarte puţine excepţii) au ajuns, prin compromitere, metode de îndobitocire a populaţiei căreia i se dă din belşug pâine şi circ. De aceea spuneam că afirmaţia că nu doar Biserica suferă din pricina restricţiilor nu mă satisface. Deoarece doar Biserica, nu celelalte aspecte şi activităţi, mai sunt aducătoare de bine pentru om. Celelalte, în forma în care le-am descris, pot face bine doar renunţând la ele şi interzicând accesul la ele.
Biserica trebuie să fie, aşa cum a fost în orice perioadă în care şi-a îndeplinit menirea şi aşa cum a fost chemată, acel spital militar în care cei răniţi mai au unde să se adăpostească şi să primească ajutor. Dar ea nu îşi va îndeplini menirea dacă o corupi. Dacă ai desfiinţat acel spital (şi ce motiv ai avea să faci aceasta?) oamenii vor muri fără se aibă vreo şansă la salvare. Soluţia nu este la ATI, acolo oamenii mor pe capete şi azi se pare că un om are cele mai mari şanse să moară dacă ajunge la aceste secţii de terapie intensivă, dar Biserica are cu adevărat atât leacul cât şi dragostea care aduc vindecare. La ATI nu este nici leac şi, mai ales, nici dragoste, în afară de cea de bani, rădăcina tuturor relelor şi crimelor din lume, după cum desluşit putem vedea.
Multă lume vorbeşte astăzi, văzând crimele care au loc în aşa zisul sistem medical controlat de ocultism, despre o zi când toţi cei vinovaţi vor plăti în faţa unui tribunal. Nu ştiu dacă se va mai întâmpla acest lucru, pe acest pământ, dar, cu siguranţă că se va plăti în faţa unui Tribunal ceresc, în curând. Tribunalele militare sunt cele ce judecă şi pedepsesc cel mai rapid pe trădători. Plutonul de execuţie îşi face rapid slujba şi războiul continuă. Dar azi, şi nu doar azi, pedeapsa vine mai încet. Este, cred eu, din cauza milei, bunătăţii şi îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, care îi cheamă chiar şi pe trădători la pocăinţă. Chiar şi pe cei din mediul religios, pe lideri, care au făcut jocul duşmanului şi au slăbit puterea şi influenţa Bisericii prin măsurile pe care le-au luat. Când un om ajunge în valurile mării şi este pe punctul să se înece iar tu ai în mână un colac de salvare pe care nu i-l arunci ca să se poată prinde de el este crimă cu sânge rece. Pastorii şi preoţii care refuză să arunce acest colac de salvare închizându-şi bisericile şi trimiţându-i pe enoriaşi în izolare, în faţa televizoarelor care revarsă peste ei scursura fricii şi terorii (făcând exact ceea ce vrea duşmanul) sunt astfel de cinici şi trădători. În loc să le inspire credincioşilor curaj le inspiră frică.
Biserica nu este o sursă de infecţie, aşa cum spun cei ce vor să o închidă şi care au urât-o întotdeauna, pentru că l-au urât pe Hristos, ci ea este acel balsam vindecător de care omenirea are nevoie. Ea are acel medicament interzis de autorităţi, ieftin şi de o eficacitate maximă care este sângele lui Isus Hristos şi care se dă gratuit tuturor celor ce îl cer dar pe care cineva vrea să îl ţină ascuns, oferind în locul lui vaccinul aducător de moarte şi suferinţă al falsei industrii de sănătate căreia nu-i pasă decât de arginţii ei murdari. Biserica, în acest sens, trebuie să fie o sursă de contaminare şi să nu se ruşineze pentru aceasta; ea este chemată să vindece putreziciunea din societate dar nu o poate face ascunzându-se şi colaborând cu duşmanul ci expunându-se la prigoană, oferind lumii dragostea ei, prin sacrificiu.
Am vorbit într-un alt context despre Biserica on-line şi am spus şi cred că nu aceasta este soluţia la problemă. Eu cred că această soluţie este o altă capcană întinsă azi Bisericii. Oamenii se obişnuiesc cu acest mod de părtăşie, socializare, care, cred eu, nu va aduce beneficii pe viitor. Îmi spunea un tată care are un fiu de 18 ani că după multe luni de zile de carantină în care nu au mai mers la Biserică din cauza restricţiilor, că fiul lui nu mai vrea acum să meargă la strângerile Bisericii spunând că este la fel de bine să stea acasă, la Biserica on-line. Aceasta şi-au şi dorit liderii noştri politici şi acolo au şi ajuns cu ajutorul unor lideri creştini. Liderii religioşi, cei din mediul evanghelic, tare s-au mai grăbit să recomande acest mijloc de comunicare, în loc să îndemne enoriaşii, cu orice preţ şi în orice loc, să se adune împreună. Vor secera ce au semănat, şi fiecare dintre noi la fel, funcţie de cum am trădat sau nu pe Hristos, frăţietatea şi omenirea care moare în păcat. Fiecare poate participa, dacă nu este cu băgare de seamă, la lucrarea duşmanului de slăbire a Bisericii.
Să nu ne scape din vedere un aspect foarte important, atunci când vorbim de autorităţi. Azi autoritate nu mai este cea locală, pe care cetăţenii o aleg. Azi autoritate înseamnă o elită care îi conduce pe cei aleşi de popor, un grup de oameni cu resurse financiare imense şi care îşi pot permite să-i plătească pe cei cărora le cer serviciile şi cărora le dictează ce să facă şi cum să-şi manifeste puterea. Sunt cei din fruntea organismelor internaţionale sau a marilor corporaţii financiare. Ei nu acţionează pentru interesul celor mulţi ci al lor, oricare ar fi acesta. Religia lor este, în foarte multe cazuri, satanismul, în cel mai bun caz sunt atei. Ei sunt anticrişti, lucrează împreună pentru distrugerea creştinismului, acesta este unul dintre scopurile lor majore, şi aceasta nu este o teorie a conspiraţiilor ci este adevărul adevărat constatat în urma declaraţiilor şi acţiunilor lor. Aşa că ei nu vor lucra niciodată pentru un bine al Bisericii ci numai spre compromiterea ei. Liderii politici locali care colaborează cu ei sunt marionetele lor (Dumnezeu ştie de ce a permis şi permite acest lucru deoarece fiecare stăpânire vine de la El), aşa că este absurd să credem că putem lucra împreună cu ei spre un scop bun. Este un proverb românesc care nu face cinste înţelepciunii populare. El spune: „Fă-te frate cu dracul, până treci puntea”. Este invocat atunci când este vorba despre un compromis sau o abatere de ordin moral şi este o scuză pentru orice abatere, atunci când se invocă o anumită cauză. Problema este că această gândire este coruptă până în esenţa ei şi că, la final, duce la dezastru. Dacă liderii religioşi cred că pot acţiona în acest fel, sau dacă nu văd că aceasta li se cere şi că dracul li se prezintă ca şi frate, atunci ei se află într-o mare şi grozavă capcană. Şi noi care îi urmăm, la fel. Un român înţelept spunea, în legătură cu acest aspect: „creştineşte vorbind, nu există – şi nu poate exista – bine adevărat pe care să îl dobândeşti pe calea răului sau în complicitate asumată cu el, decât cu preţul morţii sufleteşti, al pierderii mântuirii, al trădării lui Hristos în numele lui Antihrist”.
Aceşti lideri mondiali, ajutaţi de liderii politici locali, au susţinut şi susţin mişcările care luptă pentru dezintegrarea societăţii creştine, în forma în care aceasta a adus stabilitate şi propăşire societăţii omeneşti. Ei luptă tocmai împotriva creştinismului! Susţin şi sprijină feminismul şi dezintegrarea familiei tradiţionale; susţin mişcările pro-homosexualitate, LGBT şi avort; susţin şi supun societatea la presiuni pentru acceptarea educaţiei sexuale de la cea mai fragedă vârstă şi caută să ia copiii din familiile care nu sunt de acord cu aceasta; au promovat satanismul prin Hollywood şi industria cinematografică, alături de pornografia care ucide sufletele oamenilor; au sprijinit şi sprijină destrămarea unităţilor statale în favoare unui guvern unic mondial care să impună prin forţă anularea libertăţilor cetăţeneşti; susţin anularea proprietăţii private şi transformarea întregului pământ într-un stat totalitar format dintr-o elită de stăpâni iar restul sclavi; trec peste legile supreme ale fiecărei ţări, aşa cum o fac acum în timpul pandemiei, şi impun practici totalitare pentru constrângerea populaţiei la măsuri absurde, aşa cum este situaţia vaccinului aflat în discuţie – ei sunt primii care calcă legea dar ne cer celorlalţi să o respectăm; gândesc eliminarea tuturor religiilor şi formarea uneia globale, care să nu fie altceva decât tot un instrument politic. Şi mai fac multe alte rele de acest fel. Să stai la masă şi să negociezi cu astfel de oameni crezând că vei obţine de la ei concesii în favoarea Bisericii, crezând că ei vor binele Bisericii, este lipsă totală de lumină şi de discernământ. Dracul ajută doar aparent şi doar pentru a da impresia că este prieten; nu citim noi în Biblie că el se transformă în înger de lumină, căutând să înşele?
De aceea fac următorul apel către pastorii şi preoţii din ţara noastră:
Lăsaţi Biserica să lumineze şi nu o ascundeţi prin propriile voastre hotărâri şi directive. Nu staţi la discuţii cu Satan şi nu vă vindeţi pentru treizeci de arginţi murdari ci asumaţi-vă riscul pe care toţi sfinţii, de la Hristos încoace, şi l-au asumat – riscul pedepsei, suferinţei, închisorii şi, poate, chiar al morţii de martir. Nu puneţi lacăt la adunări cu propriile mâini şi nu mai cereţi de la oamenii care sunt duşmani ai Bisericii drepturi pe care deja Hristos vi le-a dat; nu mai negociaţi adevărul stând la masa tratativelor cu fii întunericului care Îl urăsc pe Hristos şi pe urmaşii Lui. Pavel scria că dacă cineva vrea să fie prezbiter, să fie în fruntea congregaţiei de creştini, face un lucru bun. Dar în acele vremuri un astfel de lider se expunea din prima zi pericolului şi morţii. Nu era ca în ultimii treizeci de ani în România când, cu viclenie şi scop mârşav, în condiţii foarte avantajoase, li s-au oferit pastorilor şi preoţilor o parohie, bani, trai liniştit, bunăvoinţa şi aprecierea oamenilor, chiar a autorităţilor. Nu vedeţi că v-au mituit pentru ca acum şi în vremurile care vin să le susţineţi politicile de distrugere şi să lucraţi alături de ei spre nenorocirea celor mulţi? Cred că mulţi nu aţi ştiut ce se urmăreşte, aţi fost înşelaţi, aşa cum cred că unii aţi fost constrânşi la aceasta pentru că v-aţi murdărit într-un fel sau altul şi vă este teamă să nu se dea pe faţă ceea ce vreţi să rămână ascuns. Dar să nu uitaţi că totul va fi dat pe faţă şi că nimic nu va rămâne ascuns în faţa acelui Tribunal ceresc şi că ACUM încă mai este o şansă la pocăinţă şi iertare. Daţi oamenilor simpli ca noi ocazia să vedem în voi lepădare de sine, curaj, spirit de sacrificiu, dragoste fierbinte pentru Hristos şi semeni; daţi-ne şi nouă şansa, prin exemplul vostru, să ne ridicăm din neputinţele cu care aţi fost de acord până acum şi pentru care nu ne-aţi mustrat; lăsaţi-ne să vedem cu adevărat ce înseamnă frumuseţea curajului sfânt! Lăsaţi Biserica să lumineze cu orice risc! Înţelegeţi că voi nu sunteţi slujitorii oamenilor ci ai lui Dumnezeu!
Biserica şi-a pierdut frumuseţea şi atracţia atunci când a respins suferinţa şi a început să umble după foloase lumeşti, aşa ca unii dintre voi care aţi îndemnat-o spre această nebunie. Ea va străluci din nou, chiar pentru o vreme scurtă înainte ca Hristos să revină, ieşind din cursa fricii şi a dragostei de sine, îmbrăcându-se în haina jertfei şi slujirii, din dragoste pentru Hristos, după ce şi voi vă veţi fi dat ca exemple demne de urmat. Ajutaţi-o să facă aceasta şi astfel vă veţi împlini menirea. Nu mai primiţi instrucţiuni de la cancelariile lumii sau de la OMS şi nu semnaţi protocoale cu duşmanii lui Dumnezeu ci vedeţi mai bine, în umilinţa şi smerenia atât de rare azi la liderii religioşi, ce are Dumnezeu a vă spune. Voi ar trebui să daţi sfaturi liderilor politici, nu ei vouă. Aveţi demnitatea de a rămâne fermi în ascultare de El şi Cuvântul Lui. Este adevărat că El nu oferă onoruri, bani şi lucruri pământeşti (altul le oferă) ci că, mai degrabă, oferă o cruce şi un jug, dar nu ne-aţi spus voi de atâtea ori că nu este o altă cale? Mergeţi pe ea şi ajutaţi-ne şi pe noi să prindem curaj şi fie ca toţi să putem fi loiali şi dedicaţi Împăratului care ne-a răscumpărat cu sânge sfânt şi care a făcut din cei ce cred în El, preoţi – preoţi adevăraţi. Faceţi în aşa fel încât cuvintele frumoase pe care ni le-aţi spus în vremuri de pace să se dovedească vii în voi în aceste vremuri de strâmtorare. Iar noi, căutând să nu cădem în capcana condamnării şi judecăţii care îi aparţin doar lui Hristos, ne vom ruga pentru voi, ce altceva mai putem face?
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment