Majoritatea cred că ne aducem aminte de ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani care au trecut, cu ocazia examenelor de bacalaureat. Vestea că un procent foarte mare dintre candidaţii la acest examen nu au luat notele de trecere a produs atunci multă rumoare şi nu puţin s-a discutat pe seama acestui subiect. Ne-am trezit dintr-o dată în faţa faptului împlinit şi am constatat că absolvenţii de liceu au un nivel de pregătire foarte slab şi că anii petrecuţi în liceu au fost irosiţi. Era clar şi evident că tinerii s-au concentrat pe altceva decât pe ceea ce le-ar fi putut fi de folos şi că atenţia lor s-a îndreptat pe alte direcţii. Ştim cu toţii pe ce direcţii.
Din nefericire nivelul de pregătire al tinerilor este tot mai slab cu fiecare an care trece şi se vede bine că, în general vorbind, nu mai există interes pentru studii şi pentru muncă. Există o preocupare tot mai redusă pentru instruire şi o căutare tot mai sălbatică a plăcerilor trupeşti, a traiului uşor şi fără efort. Dacă ar fi să aleg un pasaj din Scripturi care să descrie actuala stare de fapt nu cred că aş putea găsi unul mai potrivit ca şi cel din a doua scrisoare a lui Pavel către Timotei, capitolul 3: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”.
Iubirea de sine, de bani, de plăceri, obrăznicia, infatuarea şi toate celelalte se regăsesc astăzi în comportamentul tinerilor, se pare că mai mult ca niciodată.
Dar acesta este doar un aspect al problemei pentru că mai există încă unul care a dus la actuala stare de fapt: este vorba despre cei care ar fi trebuit să-i instruiască pe tineri şi să-i formeze pentru viaţă. Nici din partea aceasta nu a existat o preocupare reală şi alte interese s-au aflat şi se află la mijloc. Prin urmare nu ar fi trebuit să ne mirăm atunci când s-a cules ceea ce s-a semănat. În cartea Osea Domnul spune: „Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună.” (Osea 8:7) În felul acesta s-a ajuns în situaţia mai mult decât jenantă ca undeva spre 80 de procente dintre absolvenţii de liceu să nu fie în stare să-şi ia examenele de bacalaureat. Situaţie jenantă pentru cei ce ar fi trebuit să-i instruiască pe tineri şi care şi-au arătat în final propria incompetenţă. Pentru că vina există de ambele părţi.
Anul acesta procentul de reuşită a fost ceva mai bun. Am auzit că spre 60 de procente. Dar, şi în acestă situaţie, tot nu avem mari motive de laudă. Numai că anul acesta s-a întâmplat ceva ce ar trebui să ne dea de gândit, deşi nu cred că acest lucru se va întâmpla. Procentul mai mare de reuşită din anul acesta aflu că s-a întâmplat nu datorită pregătirii superioare a absolvenţilor de liceu ci datorită subiectelor de la examene, subiecte care au fost mult mai uşoare decât în anii trecuţi. Cred că cei din sistemul de învăţământ au gândit cam aşa: „Ca să nu ne facem din nou de ruşine mai bine să coborâm ştacheta până la un nivel accesibil la cât mai mulţi”. Şi aşa a fost. Prin urmare vom avea un procent de promovabilitate mai ridicat, o imagine mai bună şi mai mulţi viitori studenţi. Că vor fi studenţi care vor mai irosi încă patru sau cinci ani distrându-se aşa cum au făcut-o în liceu nu mai interesează pe nimeni.
Şi uite aşa ne acoperim neputinţele şi slăbiciunile prin coborârea ştachetei, prin modificarea cerinţelor şi a standardelor. Dar calitatea vieţii, a omului, pentru că de aici porneşte totul, scade şi viitorul nu este deloc luminos, aşa cum tot încearcă unii să ne spună. Era un slogan care a fost mult folosit după ceea ce numim Revoluţia din Decembrie 1989. Acest slogan era: „Aţi minţit poporul cu televizorul!” Şi era foarte adevărat. O ţară întreagă a fost manipulată în acest fel, şi încă se mai întâmplă să fie. Problema este că de atunci la televizor s-au mai adăugat multe alte mijloace de minţire a poporului iar bieţii copii şi tineri ajung pradă ispitelor şi tentaţiilor păcatului, aruncându-se cu sălbăticie în braţele plăcerilor oferite cu generozitate de duşmanul sufletelor noastre şi ajungând victime sistemului care îi îndoctrinează şi care le promite o falsă fericire.
Omul nu a evoluat din animal şi nu este mai bun astăzi pentru că ar fi progresat în timp. Este ceea ce este astăzi pentru că în timp a acumulat mai multe cunoştinţe, le-a aranjat şi sistematizat, aplicându-le vieţii. Totul s-a făcut prin muncă stăruitoare. Prin urmare suntem ceea ce suntem pentru că am fost atenţi, am adunat informaţii şi le-am pus apoi în practică, spre beneficiul nostru. Dar omul poate regresa atunci când se dedică plăcerilor şi face din acestea scopul vieţii sale. Iar faptul că suntem pe această pantă de regres ar trebui să fie evident pentru toţi. Căutarea plăcerilor şi alergarea după ele nu face altceva decât să-l aducă pe om la stadiul de animal.
„Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” îi spunea Pavel aceluiaşi Timotei. Şi banii sunt de dorit pentru împlinirea poftelor şi plăcerilor. Iar acestea pot deveni atât de presante şi de dorit încât omul să fie capabil de orice pentru a şi le împlini. Mare parte din răul în care omenirea se află se datorează acestei căutări după bani şi după plăceri. Până în vremurile moderne căutarea acestor plăceri era apanajul unei categorii restrânse de oameni, de aceea nu am fost atât de afectaţi. Acum toţi suntem îndemnaţi să le căutăm şi să nu ne refuzăm nimic. Prin urmare suntem tot mai răi cu fiecare zi care trece, tot mai insensibili, mai perverşi, mai urâţi. Şi coborâm ştacheta tot mai jos. Nu ne uităm unde ar trebui să ajungem ca oameni ci unde suntem şi nici nu vrem mai sus pentru că aceasta ar însemna muncă, trudă, renunţare, abstinenţă iar noi nu mai vrem să plătim nici un preţ. Ştacheta am ridicat-o mai sus doar în ceea ce priveşte plăcerile; în această privinţă vrem mereu mai sus. Nimic nu mai satisface astăzi, atunci când este vorba despre plăceri, şi lucrurile sunt duse pe direcţii care arată a nebunie. Sexualitatea sălbatică promovată prin toate mijloacele este doar un exemplu de nebunie. Nu le-a mai ajuns oamenilor să-şi înşele partenerii de viaţă ci au căutat să o facă cu cât mai mulţi. Nici aceasta nu a fost destul ci au început să o facă bărbaţi cu bărbaţi şi femei cu femei. Dar nici aici nu s-au oprit ci şi-au transformat copiii în obiecte sexuale şi măcar dacă le-ar fi fost deajuns. Dar alte nebunii şi lucruri ieşite din minţi bolnave şi avide de desfrâu şi plăceri se întâmplă azi în lumea noastră obosită de plăceri dar flămândă în continuare după ele. Pentru că sunt ca un drog care ucide în timp ce promite viaţă.
Prin urmare standardul este tot mai jos la cerinţe, efort şi trudă – cele care pot păstra calitatea omului şi tot mai ridicat la plăceri şi trai uşor – acestea fiind calea către autodistrugere.
Dar dacă lucrurile s-ar opri aici ar fi bine, deşi nu este bine deloc. Dacă s-ar opri la ceea ce Dumnezeu numeşte lume – adică sistemul fără de Dumnezeu şi care trăieşte aşa cum vrea, fără să ţină cont de cerinţele sfinte ale lui Dumnezeu. Din această lume Dumnezeu şi-a ales un popor sfânt care este chemat să iasă din lume, să renunţe la principiile ei şi să se pună deoparte pentru Dumnezeu, să poarte chipul lui Dumnezeu în lume, să fie o lumină în întunericul reprezentat de păcat. Biblia îl numeşte „un popor sfânt” care trăieşte după alte principii şi are alte aspiraţii, alte standarde de viaţă şi o altă ştachetă de atins. Ştacheta aceasta este foarte înaltă şi înălţimea ei a stabilit-o Dumnezeu Însuşi atunci când a spus: „Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48 ); sau „Fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Sfânt”. (1 Petru 1:16 ) Oricine vrea să-L urmeze pe Dumnezeu se face duşman al Lui dacă îndrăzneşte să coboare această ştachetă. Ea trebuie să rămână la locul ei şi fiecare care porneşte pe calea pocăinţei, a crucii, trebuie să aspire la această înălţime şi să lupte din toate puterile pentru a o atinge, crezând că este posibil a ajunge la ea, prin puterea lui Dumnezeu. De fapt după ce omul răspunde chemării lui Dumnezeu şi porneşte pe calea credinţei ţelul vieţii lui nu trebuie să fie altul decât de a ajunge la înălţimea chipului lui Hristos. Viaţa pe care o trăieşte o trăieşte în pace şi bucurie, ştiind că păcatele i-au fost iertate în numele lui Hristos dar cu dorinţa vie şi aprigă de a fi ca şi Hristos, de a atinge acel nivel înalt de trăire la care Dumnezeu ne-a chemat.
Problema este să vedem cum an după an, lună după lună şi chiar zi după zi acest standard a fost coborât şi redus. Deoarece creştinii s-au aruncat şi ei în goana după plăceri şi confort, după bani şi ceea ce poţi procura cu ei, calitatea creştinilor, valoarea lor ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu în lume, a scăzut dramatic, ajungându-se ca în multe cazuri să nu mai fie între ei şi lume aproape nici o diferenţă. Creştinii, cel puţin cei din lumea aşa zis liberă şi civilizată, ne lăudăm cu ceea ce citim că ar trebui să fim dar nu suntem. Considerăm că dacă scrie şi suntem şi nu înţelegem pentru cine a fost scris acel cuvânt rostit de Domnul în cartea Apocalipsa: „Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol…”
Crucea creştinului, cruce care este îndemnat să o poarte în umblarea lui pe acest pământ, nu a mai fost predicată şi nu s-a mai vorbit de ea. Dar s-a vorbit în schimb de o cale tot mai uşoară şi de un har care face totul şi creştinul nu mai trebuie să facă nimic. S-a spus că oricum ar trăi un om el nu poate fi despărţit de Dumnezeu şi că mântuirea nu se poate pierde orice am face, chiar dacă am ajunge să trăim din nou în păcat; că nimeni nu poate trăi aşa cum a trăit Domnul Isus şi că sfinţirea şi desăvârşirea nu sunt pentru cei ce trăiesc pe acest pământ. S-a spus apoi că Dumnezeu ne promite pe acest pământ bani, sănătate şi acceptare deplină din partea oamenilor şi că a avea acestea este un semn al bunăvoinţei lui Dumnezeu. Cine nu le are nu are o relaţie bună cu Dumnezeu.
Pentru că am crezut minciuni am început să trăim într-un mod firesc, tot mai lipsiţi de puterea şi bucuria sfântă promise de Dumnezeu. Calitatea vieţii de credinţă a ajuns să fie tot mai slabă şi rezultatele la fel. Tot mai mulţi corigenţi la examene şi tot mai mulţi cu examenele ratate. Dacă Dumnezeu a trimis un proroc ca să mustre pentru starea rea şi cheme la pocăinţă şi căutare sinceră după Dumnezeu, a fost omorât cu pietrele dispreţului şi batjocurii şi au fost căutaţi proroci care să vorbească de bine şi plătiţi bine. Creştinii nu au mai suferit şi nici nu pot suferi să le fie pus înainte standardul lui Dumnezeu pentru că este atât de departe de ceea ce sunt, atât de înalt, încât îi scoate din sărite. Şi atunci acest standard se coboară cu fiecare zi care trece şi se ţine la nivelul la care se află majoritatea, spunând că acesta este nivelul cel mai bun posibil. Se măsoară nivelul spiritual folosind măsuri omeneşti, din cauza traiului firesc, lumesc, în care cei mulţi îşi permit să trăiască.
Conducătorii de adunări au făcut şi ei compromis şi nu au mai avut pretenţii de la cei din congregaţia lor pentru că atunci ar fi avut de suferit şi poporul ar fi scăzut la număr, şi au uitat că Domnul Isus nu a coborât ştacheta niciodată şi pentru nimeni şi că în loc să alerge după unii care erau îngroziţi de înălţimea trăirii cerută de El şi care au hotărât că este prea de tot, i-a întrebat şi pe cei puţini care au mai rămas: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”
În ceea ce priveşte absolvenţii de liceu şi de facultate vom avea pe viitor tot mai mulţi astfel de absolvenţi care să nu aibă cunoştinţele şi pregătirea necesare pentru a putea fi ceea ce trebuie să fie şi care nu vor fi de mare de folos societăţii, poate de nici un folos. În ceea ce-i priveşte pe creştini constatăm că lucrurile stau la fel datorită faptului că am acceptat un nivel scăzut şi ne-am mulţumit cu numărul. Prea rar s-a mai căutat calitatea. Şi numărul poate că este mare dar aceasta nu din cauză că s-a predicat Evanghelia şi că oamenii au dat buzna ca să devină ucenici ai Domnului Isus ci pentru că au auzit o altă evanghlie şi au aflat că poţi trăi cum vrei pe acest pământ, fără să te lupţi, fără să porţi crucea şi fără să semeni cu Domnul Isus Hristos. Pentru că, deoarece ai spus odată că crezi în Isus, vei merge şi în cer. Numărul de creştini cu numele este mare nu pentru că oamenii sunt gată să trăiască şi să moară pentru Hristos ci pentru că a fost prezentată ochilor şi inimilor lor o cale lată şi uşoară, a traiului firesc, a compromisului. Dar cui vor fi de folos aceşti creştini? Celor de lângă ei nu şi nici Împărăţiei lui Dumnezeu.
Va veni şi vremea scadenţei, a examenului final. Oare cum vor sta înaintea Marelui Examinator Imparţial toţi creştinii fireşti, nepregătiţi, neformaţi, imaturi care au iubit banii şi plăcerile oferite de aceştia şi care nu au mai avut loc pentru dragostea de Dumnezeu? Şi care va fi verdictul final? Respins sau admis?
La şcoală există şi simulări de examene. Aceasta pentru ca elevii să-şi poată verifica nivelul cunoştinţelor înainte de examenul final şi, dacă nu sunt într-o situaţie fericită, să mai poată face ceva. Biblia, Pavel, ne îndeamnă şi pe noi să facem acelaşi lucru: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă.” (2 Corinteni 13:5 ) Dacă suntem în credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna atunci se va vedea prin viaţa noastră.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment