Mă gândesc, uitându-mă la evenimentele din jurul nostru, la cât de adevărată este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu şi cum, în tot ce mărturiseşte ea te poţi încrede pe deplin şi fără nici o îndoială.
Apostolul Petru mărturisea un cuvânt care este tare ca o stâncă şi orice om sincer va adeveri ceea ce el afirmă. El scria aşa: 24 „Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, 25 dar Cuvântul Domnului rămâne în veac.” (1 Petru 1)
Mi-am adus din nou aminte de acest cuvânt în aceste zile de frământări care au loc în frumoasa dar trista noastră ţară. M-am gândit la cât de repede trece slava lumii, slava omului, şi cum se împlineşte Scriptura sub ochii noştri.
Cu numai un an în urmă domnul Victor Ponta era aproape sigur că va urca pe scara ierarhiei sociale şi va ajunge preşedinte de ţară. Acum nu mai este nici prim-ministru dar nici măcar preşedinte de partid nu mai este, în schimb este inculpat într-un dosar care îl poate trimite după gratii.
Fostul primar al sectorului 4 din Bucureşti, Cristian Popescu Piedone, era în urmă cu numai câteva zile în culmea succesului. A venit ziua neagră de la Clubul Colectiv şi primarul a devenit fost primar şi inculpat.
Trei tineri, proprietarii Clubului Colectiv, se bucurau de reuşită, de bani mulţi, distracţii şi vacanţe în cele mai căutate şi dorite locaţii şi, peste noapte, toată slava lor se duce ca un fum şi acum îşi aşteaptă şi ei, înfriguraţi, sentinţa.
În trecutul mai îndepărtat era un împărat aflat în culmea succesului. Se numea Nebucadneţar sau Nabucodonosor, împăratul Babilonului. El spune despre el şi perioada de slavă şi măreţie în care se afla: 4 „Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea, şi fericit în palatul meu. 5 Am visat un vis, care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.” Visul a fost o înştiinţare din partea lui Dumnezeu şi în urma acestui vis Nebucadneţar a ajuns ca un animal de pe câmp care paşte iarbă. Istoria din Daniel 4 continuă astfel: 31 „Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a coborât din cer şi a zis: „Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia! 32 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremuri, până vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!” 33 Chiar în clipa aceea, s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului, şi unghiile ca ghiarele păsărilor.” Totul s-a întâmplat cu repeziciunea unui fulger.
În vremea apropiată de noi era un dictator numit Ceauşescu. Făcea ce dorea în ţara pe care o conducea şi pe care o considera proprietatea lui. Părea a fi de neclintit şi cei ce doreau să scape de el şi oprimarea care o aducea peste popor se gândeau că doar moartea îl poate înlătura. Şi aşa a fost numai că moartea nu a fost de bătrâneţe (deşi nici tânăr nu era) ci ca un fulger venit în plină zi şi pe neaşteptate.
Istoricii, politologii, comentatorii, se adună după astfel de evenimente, pe la ziare şi televiziuni, şi se prostesc explicând contextul şi cum de s-a putut ajunge acolo. Dar singura explicaţie este că omul este ca iarba şi că toate evenimentele sunt în mâna lui Dumnezeu şi că El face tot ce vrea. Şi dacă am lua la răsfoit toate paginile istoriei am găsi pe fiecare astfel de pagină exemple ca şi cele de mai sus. Omul este ca iarba, adică trecător.
Moise a fost cu adevărat înţelept, pentru că a crezut în şi L-a cunoscut pe Singurul Dumnezeu adevărat şi de aceea a putut rosti aceste cuvinte profetice pe care le găsim în Psalmul 90: 1 „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.
2 Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!
3 Tu întorci pe oameni în ţărână, şi zici: „Întoarceţi-vă fiii oamenilor!”
4 Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.
5 Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:
6 înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
7 Noi suntem mistuiţi de mânia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta.
8 Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.
9 Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
10 Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.
11 Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
12 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!”
Cred că până aici majoritatea îmi veţi da dreptate, pentru că este evident ceea ce încerc să scot în evidenţă. Doar dacă sunteţi stăpâniţi de o puternică atitudine de împotrivire şi de neacceptare a ceea ce contravine părerilor pe care vi le-aţi format în timp nu veţi fi de acord cu mine. Mirarea este că noi oamenii, deşi vedem cum stau lucrurile, adică să constatăm că omul este ca iarba iar slava lumii o deşertăciune, tot după acestea alergăm şi le dorim, fiind în stare de mari sacrificii. Oamenii se sacrifică să ajungă în vârful ierarhiei deşi văd că din acest vârf se cade des şi căzăturile sunt dramatice. Probabil Moise ar fi spus că omul nu ia seama la faptul că este ca iarba şi că aleargă după năluci.
Inima înţeleaptă este inima care vede lucrurile aşa cum le vede Dumnezeu, dar omul nu poate ajunge la această înţelepciune urmând căile lumii ci numai căutând faţa lui Dumnezeu, prezenţa lui Dumnezeu.
Slava lumii este un pericol chiar şi pentru credincioşi. Nu la întâmplare apostolul iubirii, Ioan, scria: „15 Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. 16 Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. 17 Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.” (1 Ioan 2)
Domnul Isus a fost ispitit cu toate aceste ispite (lucrurile din lume şi slava lumii), de către diavol, după postul din pustiu. Dar le-a respins pe toate şi s-a împotrivit celui rău mărturisind adevărul. Din nefericire atât de mulţi creştini nu se mai împotrivesc la fel ca şi Cel ce spun că este Stăpânul vieţii lor şi caută slava lumii şi o doresc, alergând după ea. Slava lumii prin bani şi posesiuni materiale, prin faimă şi nume mare, cu influenţă, chiar prin implicare în treburile lumeşti, în strânsă legătură cu fii acestui veac care umblă în întunericul preocupărilor mărunte şi meschine. Slava lumii are puterea de a seduce şi de a atrage.
Calea adevărată care duce la pace, la fericire pe pământ şi la cea veşnică, este calea total opusă. Este calea renunţării, calea crucii, calea jertfei, calea suferinţei, cea pe care şi Mântuitorul Isus Hristos a mers. Când era pe pământ cei din apropierea Lui doreau cu ardoare să-L facă împărat, chiar şi împotriva voii Lui, gândind că în felul acesta se va deschide calea către fericire pentru popor. Dar Domnul Isus ştia că felul acesta de gândire nu era în acord cu gândirea cerului. Şi a refuzat calea lumii, mergând pe calea trasată de Tatăl. Calea aceasta era o nebunie pentru lume şi încă mai este şi azi şi din păcate chiar şi pentru unii care se numesc credincioşi.
Cele mai mari titluri în cer şi cea mai mare onoare o au cei ce au renunţat la oferta lumii cât timp au fost pe pământ, şi au mers până acolo încât nu şi-au iubit nici măcar viaţa aceasta pământească. Ei au fost înţelepţi şi nu au urmat şi căutat slava lumii ci slava lui Hristos şi gloria Numelui Său. În prima sa epistolă către creştinii din Corint Pavel scrie aşa, la capitolul 1:
26 „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.
27 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.
28 Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; 29 pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.”
Şi adevărul este acesta: Dumnezeu are pregătită pentru oameni o slavă care nu poate fi comparată cu nimic din lumea aceasta. Dar nu este pentru toţi ci doar pentru cei ce au înţeles la ce îi cheamă Dumnezeu, şi-au pus încrederea în Hristos şi jertfa Lui, au renunţat să mai caute slava lumii ba chiar au renunţat la ea atunci când li s-a oferit, şi Îl urmează pe Hristos în ascultare de El şi cu lepădare de sine, ştiind că au în cer o casă veşnică a păcii. Apostolul Pavel continuă în al doilea capitol din prima scrisoare către corinteni aşa:
6 „Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi.
7 Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,
8 şi pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.
9 Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”
Cine umblă după slava lumii o va pierde pe cea cerească şi nici pe cea a lumii nu o va avea decât pentru foarte scurtă vreme. Unii pentru o zi, alţii pentru o lună, alţii pentru un an iar alţii pentru scurta lor viaţă pământească. Totul se duce ca un fum.
Dar este o slavă veşnică pe care nu mulţi o vor avea. Nu pentru-că Dumnezeu nu vrea să le-o dea ci pentru că sunt total nepăsători şi în loc să caute lucrurile de preţ aleargă după cele trecătoare care se duc ca un fum. Biblia numeşte această atitudine nebunie. Şi cu adevărat aşa este, o poate mărturisi orice minte limpede şi luminată. Cum să nu fie nebunie să alergi după ceva ce nu eşti sigur că vei avea şi care oricum durează puţin, renunţând la ceea ce nu are egal ca valoare şi care durează şi veşnic?
Darul acesta al deosebirii lucrurilor de preţ faţă de cele care nu au preţ să-l cerem cu toţii de la bunul Dumnezeu. Pentru că alegerile le facem mereu şi în fiecare zi. Iar lumea ne face cu ochiul şi ne prezintă oferta ei în ambalaj strălucitor. Copiii sunt înşelaţi, oamenii maturi, care s-au deprins să aibă o gândire duhovnicească, nu.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment