Unul dintre sloganurile folosite azi în cea mai murdară campanie pe care am vazut-o în această ţară şi care se duce pentru a împiedica oamenii să participe la referendumul pentru familie din 6-7 octombrie 2018 este: „dragostea nu se votează”. Poate unii chiar cred că este aşa dar, în cele ce urmează, vă voi spune de ce eu cred altfel. Adică cred că dragostea se votează, adică se alege, se caută, se aleargă după ea. Şi fiecare găseşte ceea ce caută.
În Evanghelia după Matei, la capitolul 22, găsim următoarele cuvinte: 35 „Un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus (Domnului Isus) întrebarea următoare: 36 „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” 37 Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” 38 „Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. 39 Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” 40 În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.” Conform acestor cuvinte venite de la Însuşi Dumnezeu dragostea este cel mai important lucru şi mai de preţ în viaţa unui om, dar nu orice fel de dragoste şi nu aşa cum îşi imaginează omul.
Adevărata dragoste, singura care aduce beneficii pentru sufletul omenesc, trebuie să înceapă cu dragostea de Dumenezeu. Dacă nu începe de aici mari încurcături se vor face şi în mare necaz va ajunge sufletul ce urmează o cale greşită a dragostei. Probema oamenilor care nu încep cu dragostea pentru Dumnezeu este că ei confundă pornirile egoiste ale sinelui, pofta care vine din carne şi care duce la distrugerea sufletului omenesc, cu dragostea. Pofta pentru trupul altuia, pofta pentru perversiuni sexuale, pofta pentru împlinirea unor dorinţe trupeşti indiferent cât de mult rău şi durere ar cauza celor asupra cărora se focalizează ea, nu este dragoste. Este doar un instinct, mai degrabă animalic, care trece peste orice barieră pentru a-şi atinge scopul. Doar dacă, mai întâi, omul se îndreaptă spre Dumnezeu şi, cunoscându-L, este cuprins de dragoste pentru El este ferit de dragostea falsă, altfel nu. Chiar şi în cazul unora dintre cei ce au ajuns la o anumită credinţă şi cunoaştere a lui Dumnezeu, creştini dedicaţi, există pericolul ca dragostea să se axeze pe sinele lor, să se iubească pe ei înşişi mai mult decât pe Dumnezeu şi să se amăgească crezând că sunt ceea ce, de fapt, nu sunt. Nu la întâmplare Domnul Isus Hristos şi sfinţii Săi apostoli atenţionează mereu în privinţa acestui pericol al dragostei de sine. În acest caz omul poate fi moral, să nu fie de acord cu familia formată din două persoane de acelaşi sex, să militeze vehement pentru adevărul lui Dumnezeu, dar el să fie într-o poziţie greşită faţă de Dumnezeu, pentru că dragostea se focalizează pe el. De aici vin egoismul, răutatea, iritabilitatea, judecata, mânia, mândria şi multe alte păcate care îl ţin pe om legat în legături de care nici nu este conştient. Sunt păcatele sinelui, invizibile pentru cei mai mulţi, dar care stau la baza păcatelor grave în care lumea se scufundă tot mai mult şi vedem bine acest lucru azi.
Primind revelaţie prin Duhul Sfânt în legătură cu vremurile din urmă în care, iată, am ajuns, apostolul Pavel îi scria ucenicului său Timotei următoarele (2 Timotei 3): 1 „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, 3 fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine,b 4 vânzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; 5 având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.”
Nu ştiu ce om sincer şi onest ar putea să spună că nu sunt adevărate cuvintele apostolului Pavel, scrise în urmă cu aproape 2000 de ani, că nu sunt o caracterizare exactă a felului de a fi al oamenilor de azi. Să notăm că în capul listei răului, de aici decurgând consecinţe ce duc la decăderea naturii umane, este dragostea de sine. O dragoste greşit înţeleasă şi canalizată doar pentru împlinirea poftelor cărnii. Ştim că această dragoste este greşită din pricina faptului că dragostea de oameni, de semeni, nu o urmează, nu există, cea pretinsă este doar un fals, o faţadă după care ne ascundem. După dragostea de sine vine ura faţă de oameni, ura faţă de cei ce gândesc altfel decât tine şi care, într-un fel, pot fi un obstacol în împlinirea dorinţelor tale. O astfel de dragoste nu va duce niciodată la adevărata împlinire. Ea îl va consuma pe om şi, în final, îl va lăsa pustiu şi gol.
Lucifer, Diavolul sau Satana (sunt nume ale aceleiaşi persoane malefice) a fost creat de Dumnezeu într-o imagine, frumuseţe şi strălucire cum nu mai era nici o altă fiinţă creată. Numai Dumnezeu îl întrecea în strălucire şi frumuseţe. Căderea lui Lucifer a venit atunci când el şi-a îndreptat atenţia, dragostea, spre el şi şi-a abătut-o de la Dumnezeu, Singurul care merită adorat. Lucifer a votat cu o dragoste care l-a dus la dezastru, la pierderea frumuseţii, strălucirii şi gloriei ce o avea în cer şi l-a transformat într-un înger al întunericului, alungat din preajma lui Dumnezeu şi condamnat la chin veşnic. De atunci el duce o luptă furibundă (cred că niciodată ca în aceste zile nu am conştientizat atât de bine această luptă) pentru a abate dragostea oamenilor de la Dumnezeu, a o canaliza spre ei înşişi şi a naşte în acest fel în inimile lor ură faţă de ceilalţi. În vremea comunismului, vreme în care această ură a ajuns la paroxism, comuniştii nu îi urau doar pe cei ce nu gândeau ca ei dar au ajuns să se urască chiar între ei. Este o consecinţă firească a dragostei greşit alese.
Când vorbim despre dragoste cel mai bun exemplu din felul în care omul este construit este dragostea de mamă. De ce este dragostea de mamă superlativul dragostei pe acest pământ, adică ce poate da un om? Pentru că în perioada în care fătul este în trupul mamei se întâmplă ceva ce nu este comun fiinţei umane: se naşte dragostea care se jertfeşte, se dăruieşte fără a cere nimic în schimb.
Cine spune că dragostea nu se votează greşeşte amarnic. O afirmaţie de felul acesta arată că acea persoană nu a înţeles şi nu a cunoscut ce este dragostea adevărată. Pentru că sentimentele care aprind carnea şi o fac să poftească nu sunt dragoste. Sunt egoism, dragoste de sine care se va transforma în ură. Drumul vieţii neîmplinite este presărat de dragostele părăsite şi transformate în cenuşă şi durere. Pentru că cei ce au votat odată cu ele au votat în necunoştinţă de cauză şi din interese egoiste. Veşnicia va fi plină de durerea dragostei greşit votate în fiecare zi. Orice alegere greşită va atârna greu în balanţa veşniciei şi clipele scurte de fericire egoistă se vor transforma în râuri nesfârşite de regrete şi lacrimi ce nu se vor termina niciodată. Nu doar acum, la refendumul pentru familie, va trebui să votăm dragostea, ci ar trebui să verificăm în fiecare zi dacă dragostea noastră este corect canalizată. Şi dacă nu este, în primul rând, canalizată spre Dumnezeu, suntem într-un pericol teribil şi trebuie să votăm altfel de cum am votat până atunci.
La referendumul din 6-7 octombrie 2018 dragostea se votează cu DA dacă nu vedem lucrurile în mod egoist şi dacă ne gândim cu drag la ceilalţi, în special la copii şi viitorul lor.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment