Un număr (iniţial, deoarece acum sunt mult mai mulţi cei care au semnat acest document) de 27 de personalități publice române, incluzând medici, ingineri, economiști, profesori universitari, avocați, au semnat un „Apel către cetățenii români”, în condițiile „de criză sistemică la nivel global, când, în mai toate democrațiile lumii, sub pretextul „siguranței colective”, atacul asupra libertăților individuale este fără precedent”, se arată în documentul trimis pe adresa ActiveNews.
Afirmând că nu neagă sub nicio formă existența virusului Covid-19, semnatarii afirmă că „Evoluțiile de până acum arată că lupta împotriva epidemiei Covid-19 a devenit un alibi pentru încălcarea drepturilor inalienabile ale cetățenilor, precum și pentru restricționarea nejustificată și disproporționată a libertăților lor fundamentale, inclusiv exercitarea libertății religioase, de expresie și de mișcare”.
Semnatarii contestă deciziile care s-au luat în combaterea coronavirusului, considerându-le „în mare parte arbitrare și/sau abuzive și au produs numeroase efecte colaterale negative atât pentru economia românească, cât și pentru sănătatea multora dintre concetățenii noștri. Sănătatea publică nu trebuie și nu poate fi invocată ca argument pentru încălcarea drepturilor a milioane de români, și nici pentru distrugerea economiei și a țesăturii sociale a României”.
Ei cer cetățenilor români să se solidarizeze pentru a obține de la autorități mai multe doleanțe, între care enumerăm:
- încetarea internării forțate în spitale a asimptomaticilor;
- revenirea la normal a sistemului medical, „configurarea stabilită în perspectiva și în timpul acestei pandemii dovedindu-se una falimentară. Zeci de spitale au stat goale două luni de zile în așteptarea cazurilor grave de Covid-19, în detrimentul pacienților cu boli cronice, degenerative, cardiace, oncologice, rare mai ales, a pacienților cărora, fiind amânați de la spitalizare, boala li s-a agravat, unii chiar sucombând. Un asemenea tratament frizează crima împotriva umanității”;
- restabilirea totală a libertății religioase;
- anularea tuturor amenzilor aplicate pe durata stării de urgență pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, pe care CCR le-a declarat ca fiind lipsite de bază constituțională;
- retragerea derogării de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului notificată de România. Lipsită de orice argument care să îi susțină necesitatea, această derogare trezește serioase temeri că ceea ce se dorește în realitate nu este combaterea unui virus, ci instaurarea unui regim politic autoritar;
- încetarea practicilor totalitare de supraveghere și control care afectează dreptul la demnitate și la protecția datelor personale ale cetățenilor;
- se impune, de asemenea, sancționarea tuturor celor care au comis abuzuri în gestionarea stării de urgență, de la aplicarea unor sancțiuni fără o bază legală conformă Constituției.
„Îi invităm pe toți oamenii de bună credință să nu se sustragă datoriei de a coopera pentru binele comun și de a proteja sănătatea publică. Dorim și susținem o astfel de cooperare, care nu poate ocoli, însă, respectarea Constituției României și a drepturilor și libertăților individuale. Îndatoririle civile la care sunt datori cetățenii implică recunoașterea de către Stat a drepturilor lor”, se arată în finalul apelului.
Printre semnatarii apelului se numără: Prof. Univ.Dr. Vasile Astărăstoae, Acad. Eugen Mihăescu, Conf.Univ.Dr. Răzvan Constantinescu, scriitorii Alexandru Petria și Sorin Lavric, medicii Anca Nițulescu și Cristian Vântu, jurnalistul Corneliu Vlad și alții. Lista semnatarilor rămâne deschisă.
Textul integral: Apel către cetățenii români
În această perioadă de criză sistemică la nivel global, când, în mai toate democrațiile lumii, sub pretextul „siguranței colective”, atacul asupra libertăților individuale este fără precedent, considerăm că este de datoria noastră să lansăm un apel către toți românii de bună credință.
Evoluțiile de până acum arată că lupta împotriva epidemiei Covid-19 a devenit un alibi pentru încălcarea drepturilor inalienabile ale cetățenilor, precum și pentru restricționarea nejustificată și disproporționată a libertăților lor fundamentale, inclusiv exercitarea libertății religioase, de expresie și de mișcare.
Nu negăm în nici un fel existența noului virus, însă credem că măsurile luate pentru combaterea acestei epidemii au fost în mare parte arbitrare și/sau abuzive și au produs numeroase efecte colaterale negative atât pentru economia românească, cât și pentru sănătatea multora dintre concetățenii noștri. Sănătatea publică nu trebuie și nu poate fi invocată ca argument pentru încălcarea drepturilor a milioane de români, și nici pentru distrugerea economiei și a țesăturii sociale a României.
Pe zi ce trece, în întreaga lume apar îndoieli tot mai mari cu privire la contagiozitatea, pericolul și rezistența acestui virus. Tot mai multe voci cu autoritate din lumea științei și medicinei internaționale confirmă faptul că isteria mediatică în legătură cu Covid-19 este nejustificată. Avem motive să credem, pe baza datelor oficiale privind incidența bolii în raport cu numărul de decese, că această pandemie este în fapt instrumentalizată pentru a impune, pe termen lung, forme inacceptabile de control social și de îngrădire a drepturilor și libertăților democratice.
Considerăm, de asemenea, că, în numeroase cazuri, măsurile de izolare adoptate au precipitat o criză profundă care a distrus deja sectoare întregi ale economiei. Acest fapt are repercusiuni sociale și politice grave. Guvernul și Parlamentul României, precum și toți actorii responsabili au datoria să oprească aceste forme de inginerie socială, luând măsuri pentru a proteja cetățenii pe care îi reprezintă și în interesul cărora sunt obligați să acționeze. La fel, este de datoria acestora să ajute familia, celula societății, nepenalizându-i și nediscriminându-i pe cei slabi și vârstnici, inclusiv prin despărțirea dureroasă de cei dragi.
Internarea forțată și tratamentul în spitale a persoanelor asimptomatice trebuie, de asemenea, să înceteze imediat. Suntem printre puținele țari din lume care au recurs la o astfel de măsură abuzivă și nedemocratică. Nici măcar OMS, care este la originea multor decizii greșite luate de diferite state, nu recomandă asemenea abordare extremă, experții fiind de acord inclusiv ca persoanele cu simptome medii sa fie tratate ambulatoriu.
Cerem comunității științifice și medicale să își exercite vigilența, astfel încât să fie oferite tratamente pentru Covid-19 cu onestitate, pentru binele comun. Este necesar să existe garanții că interese economice obscure nu influențează deciziile celor aflați acum la conducerea României.
Ceea ce trebuie sa primeze este sănătatea cetățeanului, nu garantarea profiturilor companiilor farmaceutice spre îmbogățirea rapidă a „mafiei clientelare” transpartinice. Achizițiile publice, chiar și în situații de urgență, trebuie să fie transparente. Subliniem, de asemenea, că este inacceptabilă din punct de vedere moral, folosirea unor vaccinuri care nu au fost suficient testate sau care încalcă principii de bioetică – de exemplu, vaccinuri derivate din materiale provenite de la fetuși avortați.
Cerem ca sistemul medical sa revină la normal, configurarea stabilită în perspectiva și în timpul acestei pandemii dovedindu-se una falimentară. Zeci de spitale au stat goale două luni de zile în așteptarea cazurilor grave de Covid-19, în detrimentul pacienților cu boli cronice, degenerative, cardiace, oncologice, rare mai ales, a pacienților cărora, fiind amânați de la spitalizare, boala li s-a agravat, unii chiar sucombând. Un asemenea tratament frizează crima împotriva umanității.
Cerem restabilirea libertății religioase, care potrivit Constituției „nu poate fi limitată sub nici o formă”. Ingerința autorității publice în viața liturgică, ca și hărțuirea unor ierarhi, trebuie sa înceteze de îndată. Până în prezent biserica a fost supusă unor rigori care nu s-au aplicat nici magazinelor alimentare. Suntem îngrijorați că hrana spirituală a fost considerată a fi neesențială de către decidenți, în timp ce esențial a fost stabilit arbitrar doar accesul la hrana materială.
Solicităm anularea tuturor amenzilor aplicate pe durata stării de urgență pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, pe care CCR le-a declarat ca fiind lipsite de bază constituțională.
Solicităm și retragerea derogării de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului notificată de România. Lipsită de orice argument care să îi susțină necesitatea, această derogare trezește serioase temeri că ceea ce se dorește în realitate nu este combaterea unui virus, ci instaurarea unui regim politic autoritar.
Cerem încetarea practicilor totalitare de supraveghere și control care afectează dreptul la demnitate și la protecția datelor personale ale cetățenilor. Luând în considerare informațiile oficiale cu privire la starea de sănătate a populației și la evoluția infectării cu virusul Covid-19, considerăm că multe din așa zisele măsuri profilactice, vizează mai degrabă supravegherea populației decât sănătatea ei.
Trebuie contracarată impostura flagrantă a celor care, fără nicio legitimitate politică sau socială, susțin politici de control drastic al populației recomandându-se ca salvatori ai umanității. Responsabilitatea politică a celor care reprezintă poporul nu poate fi în niciun caz lăsată pe mâna unor „experți” sau funcționari naționali si internaționali care, pe deasupra, mai apoi vor pretinde imunitate în fața legii.
Solicităm, de asemenea, furnizarea gratuită de către stat a echipamentului de protecție a cărui purtare este impusă în anumite spații publice sau private. Este injust și inacceptabil ca populației să i se impună obligativitatea purtării de măști, cât timp nu i se acordă și mijloacele necesare achiziționării lor. Aceasta cu atât mai mult cu cât numărul celor care și-au pierdut locurile de muncă a crescut simțitor.
Denunțăm transformarea presei, prin subvențiile guvernamentale oferite din bani publici, într-un mijloc de manipulare și înspăimântare a cetățeanului, pus în slujba susținerii unor masuri arbitrare, fără o dezbatere publică reală.
Îi îndemnăm cu tărie pe cei care lucrează în mass-media să furnizeze informații exacte și să nu cenzureze, penalizeze, calomnieze și demonizeze pe cei care critică politicile guvernamentale, așa cum se întâmplă în prezent, din păcate, pe scară largă în social media, în presa scrisă și la posturile tv.
Numai oferirea de informații corecte permite cetățenilor să evalueze prin filtrul propriu faptele, fără a fi manipulați în favoarea unor interese partizane. O dezbatere democratică și onestă, care să asigure participarea vocilor nealiniate, este cel mai bun antidot în fața riscului de a impune forme mai mult sau mai puțin subtile de dictatură, care pot degenera ușor în tiranii mai grave decât cele pe care societatea noastră le-a cunoscut în trecutul recent.
Ne dorim ca experți în economie, fără partizanat politic, să caute soluții care să transforme enormele împrumuturi făcute de Ministerul Finanțelor în ultimul timp în investiții de infrastructură, energie, în proiecte de reindustrializare a țării, în finanțarea industriei alimentare, în orice proiect care ar putea aduce plusvaloare și ar putea integra forța de muncă plecată din țară, denumită generic „diaspora”. Prioritară va trebui să fie preocuparea pentru asigurarea hranei populației, în contextul în care experți ai ONU vorbesc despre „o foamete de proporții biblice” în urmă unei teribile crize economice anunțate post-pandemie.
Considerăm necesară stabilirea urgentă a unui calendar concret al procesului electoral indispensabil oricărui regim democratic. În secțiile de votare se poate asigura cel puțin regimul de siguranță sanitară din supermarketuri.
Se impune, de asemenea, sancționarea tuturor celor care au comis abuzuri în gestionarea stării de urgență, de la aplicarea unor sancțiuni fără o bază legală conformă Constituției, la răspândirea de informații false cu privire la numărul persoanelor infectate sau vindecate (a se vedea cazul județului Suceava) și a rezultatului dezastros ce a urmat deciziei de a bloca spitalele, care au fost inaccesibile pacienților cu afecțiuni grave.
Îi invităm pe toți oamenii de bună credință să nu se sustragă datoriei de a coopera pentru binele comun și de a proteja sănătatea publică. Dorim și susținem o astfel de cooperare, care nu poate ocoli, însă, respectarea Constituției României și a drepturilor și libertăților individuale. Îndatoririle civile la care sunt datori cetățenii implică recunoașterea de către Stat a drepturilor lor.
Semnează:
Prof. Univ. Vasile Astărăstoae – medic
Acad. Eugen Mihăescu – artist plastic
Dr. Răzvan Constantinescu –medic
Dr.Anca Nițulescu – medic
Dr. Cristian Vântu – medic
Prof. Univ. Radu Baltasiu
Conf. Univ. Costel Stanciu – economist
Alexandru Petria – scriitor
Rodica Oltean – jurnalist
Corneliu Vlad – jurnalist
Denis Dinulescu – scriitor, dramaturg
Sorin Lavric – scriitor
Ing. Pompiliu Dipan – manager
Mihai Somanescu – jurnalist
Iulian Capsali – publicist, regizor
Dan Chitic – avocet
Claudiu Târziu – jurnalist
prof. Irene Mariana Tataru – antreprenor
Ing. Mihai Mârțu – manager TV
Eugen Popescu – jurnalist
Florin Marius Secalean – psiholog
Radu Cujba – editor carte
Camelia Leonte – scriitor
Horia Tiganus – artist plastic
Theodor Mugurel Panait – inginer
Elena Dulgheru – critic de film
Ing. Nicolae Mușat – președ. ASCIOR”
Irina Bazon – traducător
Cosmina Cerva – avocat
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment