Autor: A.W.Tozer
Problema banilor şi locul lor în biserică necesită o revizuire însoţită de rugăciune în lumina Sfintelor Scripturi. Toată această chestiune ar trebui reevaluată şi ajustată în aşa fel încât să se conformeze învăţăturilor lui Hristos.
Dacă Noul Testament este, aşa cum pretindem că este, sursa a ceea ce ar trebui să credem despre lucrurile spirituale, atunci există motive reale să fim deranjaţi de practicile financiare actuale din bisericile evanghelice. Deocamdată nu mă gândesc la modul în care îşi foloseşte creştinul individual banii, ci la locul pe care banii îl ocupă în mintea şi practicile bisericilor şi societăţilor creştine organizate.
Adevărul creştin nu se găseşte doar în literă, ci şi în tonalitatea şi spiritul Noului Testament. Viaţa Domnului nostru pe pământ a fost la fel de revelatoare ca şi cuvintele Sale. Ceea ce simţea despre anumite lucruri, valorile pe care le punea asupra acestora, simpatiile Lui, antipatiile Lui ne spun uneori la fel de multe ca şi învăţăturile Sale mai formale.
Un adevăr pe care îl putem învăţa atât din viaţa Lui cât şi din învăţăturile Sale este acela că bogăţiile pământeşti nu pot procura fericirea omenească. E greu ca o biserică bogată să înţeleagă faptul că Domnul ei a fost un om sărac. Dacă El ar apărea astăzi pe străzile oraşului nostru aşa cum a apărut în Ierusalim, ar fi, cel mai probabil, ridicat pentru vagabondaj. Dacă ar da aici mulţimilor aceleaşi învăţături despre bani, atunci bisericile, conferinţele biblice şi societăţile misionare l-ar trece pe lista neagră ca fiind nerealist, fanatic şi periculos pentru religia organizată.
Domnul nostru pur şi simplu nu S-a gândit la bani aşa cum se gândesc aşa-zişii Lui urmaşi de astăzi; şi mai ales, nu le-a oferit locul pe care liderii noştri religioşi îl oferă banilor. Pentru ei banii sunt necesari; pentru El nu erau. El nu a avut unde să-Şi culce capul, iar noi am făcut poezii din sărăcia Lui, fiind în acelaşi timp extrem de atenţi ca nu cumva să luăm şi noi parte la ea. Am îndepărtat prin explicaţii afirmaţia Lui clară că este cu neputinţă ca un om bogat să intre în Împărăţia cerurilor. Am amestecat învăţătura lui Hristos cu învăţăturile lui Benjamin Franklin şi cu ale filozofilor dolarului pe care America i-a produs cu asemenea abundenţă, iar învăţăturile lui Hristos şi-au pierdut înţelesul pentru noi.
Finaţele bisericii reprezintă o parte bună şi corespunzătoare a vieţii bisericii, însă există pericolul mereu prezent ca ele să devină prea importante în gândirea funcţionarilor bisericii şi să dea încetişor afară lucrurile vitale. În adunările noastre locale şi în alte organizaţii evanghelice sunt semne care ar trebui să ne tulbure nespus, semne de degenerare şi decădere care nu pot conduce către altceva decât spre moarte spirituală, dacă infecţia nu este descoperită şi oprită.
Ca să fiu specific, unii dintre liderii noştri religioşi par să-şi fi dezvoltat o gândire mercantilă şi au ajuns să judece orice lucru potrivit efectului pe care îl va avea asupra finanţelor bisericii. Ceea ce poate sau nu poate face o biserică este decis de starea fondului bănesc. Cheltuiala spirituală este determinată de venitul financiar, nelăsând loc pentru miracole şi fără recunoaşterea unei slujiri spirituale care nu este legată de bani. O practică atât de dăunătoare rezultă dintr-o atitudine eronată faţă de întreaga chestiune financiară atunci când are legătură cu religia.
Este prevestitor de rău în orice biserică momentul în care casierul începe să exercite putere. Chiar dacă este considerat a fi un om al lui Dumnezeu, ar trebui să aibă un loc egal cu orice alt membru, şi dacă este un om cu daruri şi virtuţi, va avea în mod natural o anumită influenţă printre fraţi. Lucrul acesta este corect şi normal atâta vreme cât îşi exercită influenţa în calitate de om al lui Dumnezeu şi nu în calitate de casier. În clipa în care devine important pentru că este casier, Duhul va fi întristat şi menifestările Lui vor începe să se micşoreze. Apoi va urma răceală şi sterilitate spirituală pe care vom încerca disperaţi să o vindecăm prin cereri sălbatice pentru trezire aduse înaintea lui Dumnezeu. Faptul că trezirea nu vine niciodată se datorează în totalitate faptului că încălcăm legile lui Dumnezeu şi că Îl forţăm de Duhul să-Şi retragă puterea de la noi.
Din nou, este o prevestire rea şi un semn rău când un membru este promovat pentru generozitatea sa şi când i se dă un loc proeminent în biserică într-un mod disproporţionat cu darurile şi harurile sale spirituale. A curta un creştin datorită contribuţiilor sale financiare este un lucru la fel de rău ca a te căsători cu un om pentru banii lui. A flata un om, indiferent de motiv, înseamnă să ne degradăm pe noi înşine şi să-i punem sufletul în pericol. A flata un om deoarece contribuie cu mulţi bani înseamnă să-l insultăm pe ascuns, deoarece în spatele torsului şi zâmbetului afectat este părerea ascunsă că banii omului respectiv sunt mai importanţi decât omul în sine şi mai vrednici de preţuire.
Biblia are multe de spus despre bani şi despre locul lor în lucrarea şi închinarea bisericii. Este posibil să ne aducem gândirea şi practica în acord cu voia lui Dumnezeu în această chestiune ca şi în toate celelalte!
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
