Se zice că avva Antonie cel Mare ar fi spus următoarele: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească, şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.
Sunt cuvinte grele şi ofensatoare pentru omul modern care are pretenţia că merge spre perfecţiune şi desăvârşire, care şi-a făcut din ştiinţă un idol în care se încrede pentru fericirea lui. Dar oricât de grele ar fi ele se dovedesc a fi fost cuvinte profetice şi starea umanităţii arată desluşit că spre această nebunie ne îndreptăm.
Biblia, vorbind despre nebuni şi nebunie, spune că la acestea se ajunge din pricina relaţiei oamenilor cu Dumnezeu. Să cităm doi psalmi:
Psalmul 14:1 (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) „Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este nici unul care să facă binele.”
Psalmul 53:1 (Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe flaut. O cântare a lui David.) „Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte, nu este nici unul care să facă binele.”
După cum marele om al lui Dumnezeu, inspirat de Duhul Sfânt, împăratul David mărturiseşte, a spune că nu există Dumnezeu este nebunie, dar vom vedea în cele ce urmează că există o nebunie chiar şi mai mare decât atât. Eu cred că necredinţa în existenţa lui Dumnezeu este doar un început de nebunie dar aceasta poate lua forme tot mai grave şi mai severe atunci când omul se pune, cel puţin încearcă şi crede că poate să o facă, în locul lui Dumnezeu, încercând să schimbe ordinea lui Dumnezeu şi să-i oblige şi pe alţii să intre în această stare de nebunie.
O dovadă clară în acest sens este recentul raport Matic, adoptat în Parlamentul European, şi pentru care au votat 378 de europarlamentari, între ei aflându-se şi europarlamentarii români care reprezintă USR-ul, 255 de europarlamentari au fost împotrivă iar 42 s-au abţinut.
Acest raport are pretenţia că vine în ajutorul femeilor şi persoanelor transgen, adică a acelora care şi-au declarat într-o vreme o altă identitate de gen decât cea constatată la naştere şi a celor non-binare, adică a acelora care nu se identifică nici cu genul feminin şi nici cu cel masculin. Deja am ajuns pe terenul alunecos ce duce spre nebunie. Dar nu este doar atât. Pe lângă faptul că raportul prevede ajutor nelimitat pentru femeile care vor să facă avort, se pare că indiferent de vârsta fătului, el solicită ca bărbaţilor transgen sau a celor ce se declară non-binari, nici bărbat nici femeie, să li se recunoască şi garanteze de către state dreptul de a naşte! Prin urmare o femeie nu mai vrea să fie femeie şi hotărăşte să devină bărbat. Ajutat(ă) de stat îşi face operaţiile complicate de schimbare de sex, devine bărbat (!), dar, mai târziu, i se face dor de a procrea, de a face copii. În acest caz statul trebuie să îi acorde tot sprijinul pentru a-şi putea împlini dorinţa. La fel în cazul persoanei care nu mai ştie ce sex are.
Căutaţi să prindeţi înălţimea sau adâncimea nebuniei de care vorbeam. O femeie, conform acestui raport, poate face avort şi este îndemnată să-l facă, pentru binele ei, la orice moment al sarcinii, se discută ca să-şi poată omorî fătul chiar şi după ce s-a născut, dacă ea consideră că este spre binele ei. De fapt prin avort şi impunerea acestuia, prin mijloacele contraceptive oferite, statul nu urmăreşte decât reducerea populaţiei, a limitării numărului de naşteri şi alocă sume considerabile pentru aceasta. Nu am stat să studiez în detaliu acest raport Matic dar se pare că medicii care refuză avortul din motive de conştiinţă sau religioase sunt pasibili de pedeapsă. La fel cei care vorbesc împotrivă măsurilor impuse de acest raport, pot ajunge să facă chiar închisoare. Deci se urmăreşte ca femeile să nu mai nască şi li se sugerează şi oferă toate mijloacele necesare pentru a se ajunge la acest lucru, dar bărbaţilor (indiferent cum au ajuns ei să fie „bărbaţi” din punct de vedere biologic) trebuie să li se creeze toate condiţiile pentru a putea naşte. Aceasta au hotărât aleşii noştri, neo-comuniştii, sexo-marxiştii care conduc Uniunea Europeană şi care nu mai au absolut nimic de-a face cu adevăratele valori europene, creştine, dar nici măcar cu bunul simţ, şi aceasta caută să ne impună nouă, cei care vrem să trăim într-o lume normală, creştină. Ei se pun în locul lui Dumnezeu şi caută să ne facă şi pe noi părtaşi nebuniei lor. Din nefericire, în mare parte reuşesc, pentru că oamenii de rând nu mai au reperele sănătoase date nouă de Dumnezeu şi s-au lăsat manipulaţi de noua ideologie marxistă care ne-a sufocat prin toate mijloacele de dezinformare în ultimele decade.
Nu trebuie neapărat să fii de acord cu acest raport Matic pentru a fi vinovat înaintea lui Dumnezeu şi a semenilor, este suficient să zâmbeşti ironic sau să taci în privinţa lui, nedemascând falsitatea şi absurditatea propunerilor pe care le conţine. Singurul lucru pe care un om normal îl poate face, pentru a nu fi şi el afectat de nebunie, este să vorbească hotărât împotriva acestui raport şi să demaşte incoerenţa, inconsecvenţa şi pericolul social pe care îl reprezintă pe termen mediu şi lung. Faptul că mai mult de jumătate din europarlamentarii noştri au fost de acord cu prevederile acestui raport nu arată că majoritatea trebuie urmată, deoarece gândeşte bine, ci arată că majoritatea aşa zişilor noştri aleşi nu mai au o gândire sănătoasă şi că au intrat în conflict direct cu Dumnezeu. A-i urma înseamnă a trece de partea răului şi de a te pune rău cu Dumnezeu.
Din nefericire, dacă avva Antonie cel Mare a spus adevărul, ne putem aştepta ca şi astfel de legi care vin total împotriva noastră, a vieţii în general şi a lui Dumnezeu, să fie acceptate de cei mai mulţi, oamenii trecând astfel de partea nebuniei, iar cei ce vor vedea lucrurile altfel să fie etichetaţi ca nebuni şi pedepsiţi ca atare. Dar până la urmă nu oamenii vor pune corect nici diagnosticul nebuniei ci Dumnezeu. Tot ce contează este cum ne vede El şi să rămânem de partea Lui, cu minţile întregi şi în pace.
Tot vorbind despre viaţă şi moarte, dar inversând lucrurile, Europa nu vede că se află pe marginea prăpastiei şi că nu mai este mult timp până la prăbuşirea în abis. Iar cei ce vor cu adevărat să o salveze nu mai sunt băgaţi în seamă şi sunt consideraţi duşmani, nebuni.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)