Editorial

Legiferarea naivităţii şi a nebuniei

Legiferarea naivităţii şi a nebuniei          Nu mai judecăm lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Le judecăm după cum ni se pare nouă potrivit, influenţaţi de păreri şi doctrine care provin din tot felul de surse. Din cauza aceasta degradarea morală şi spirituală continuă şi se întinde tot mai mult.
          Mântuitorul Isus Hristos le spunea celor din vremea Lui. Luca, capitolul 6:
46 „De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne!” şi nu faceţi ce spun Eu?
47 Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele, şi le face.
48 Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte, şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape, şi s-a năpustit şuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.
49 Dar cine aude şi nu face, se aseamănă cu un om, care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Şi s-a năpustit şuvoiul asupra ei, ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.”
          Este adevărat că azi puţini mai ştiu ce spune Domnul Isus. Ca să afle ar trebui să citească Biblia. Dar Biblia nu mai este citită nici măcar în institutele teologice şi în seminarii. Până şi acolo sunt mai importante părerile oamenilor despre Dumnezeu decât ceea ce spune El Însuşi despre El. Aşa că oamenii nu mai cunosc adevărul. Adevărul este îngropat tot mai adânc, cu fiecare zi care trece, sub păreri omeneşti, ca să nu spun drăceşti.
          Aşa că aproape nu ne mai surprinde, dar ne doare, iniţiativa unui grup de deputaţi din Parlamentul României de a include în nomenclatorul de meserii şi vrăjitoria.
          Să punem în contrast argumentele lor şi ce spune Dumnezeu:
          Ce spun oamenii, în speţă deputaţii?
          Ei spun că o mare parte a populaţiei ţării sunt naivi şi că apelează la nişte şarlatani pentru rezolvarea problemelor lor. Care, în final, nici nu se rezolvă de fapt. Şi naivii trebuie protejaţi. Este datoria mai marilor noştri să îi protejeze pe naivi, adică pe cei ce apelează la vrăjitori. Naivii plătesc zilnic sute de mii de euro, neimpozabili, celor ce se ocupă cu practicile oculte. Prin urmare dacă persoanele care practică aceste activităţi de ghicit ar fi obligate să posede autorizaţie de liberă practică, dacă „s-ar amplasa cabinete de ghicit şi vrăjitorie sau de practicare a activităţilor oculte în proximitatea lăcaşurilor de cult (!), a instituţiilor publice, a instituţiilor de învăţământ sau a unor instituţii de interes public”, situaţia ar fi ţinută sub control şi starea lucrurilor s-ar îmbunătăţi. Personal nu văd de ce ar fi mai bine aşa, în afară de faptul că statul ar putea încasa ceva bani de pe urma acestor „activităţi”. Deşi nu am nici un fel de credinţă că vrăjitoarea va declara sumele primite sau că Garda Financiară sau Poliţia va face ceva pentru a depista evaziunea fiscală. Lor le este mult mai simplu şi mai comod cu cei ce se ocupă cu lucruri pământeşti şi care se dovedesc a fi de neapărată nevoie traiului de fiecare zi.
          Se aseamănă foarte multe argumentaţia mai marilor noştri, cu felul în care a pledat, cu ceva timp în urmă, PDL-ul atunci când a propus legalizarea prostituţiei. Şi atunci, tot pentru protejarea naivilor şi pentru ceva bani în plus la buget, s-a propus legalizarea a ceea ce Dumnezeu numeşte păcat.
          La fel se întâmplă şi azi, pentru-că iată ce spune Dumnezeu despre acest subiect:
          Exodul 22:18 „Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască.”
          Aş putea să vă dau multe alte pasaje din Biblie care să arate faptul că Dumnezeu interzice practicarea ocultismului, sub orice formă, dar mă opresc doar la acest cuvânt care spune totul, sau ar trebui să spună.
          Parlamentarii noştri îi numesc pe cei ce apelează la ocultişti, naivi. Naiv este un termen care poate să nu ne ofenseze prea mult, deşi nici unul dintre noi nu ne bucurăm totuşi să fim incluşi în categoria naivilor. Dar Dumnezeu are un cuvânt mai aspru în Ieremia capitolul 4: 22
          „Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaşte; sunt nişte copii fără minte şi lipsiţi de pricepere; sunt meşteri să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.”
          Şi pentru a întări faptul că Dumnezeu îi consideră nebuni pe cei ce practică ocultismul iată încă două citate din Biblie:
          Isaia 44:25 „Eu (spune Dumnezeu) zădărnicesc semnele proorocilor mincinoşi, şi arăt ca înşelători pe ghicitori; fac pe cei înţelepţi să dea înapoi, şi le prefac ştiinţa în nebunie.”
          Ieremia 23:13 „În proorocii Samariei am văzut următoarea nebunie: au proorocit pe Baal, şi au rătăcit pe poporul Meu Israel!”

          Din experienţa pe care o am şi din ceea ce ştiu că se întâmplă în ţara aceasta în legătură cu practicarea ocultismului suntem o ţară de naivi, după cum spun parlamentarii noştri şi o ţară de nebuni, după cum spune Dumnezeu.
          Parlamentarii spun că naivitatea ar trebui legiferată dar Dumnezeu spune că pe vrăjitoare nu trebuie să o laşi să trăiască, iar cei ce apelează la „serviciile” ei sunt la fel de vinovaţi şi sunt nebuni.
          Aştept reacţia Bisericii Ortodoxe Române la aceste iniţiative legislative. Şi la fel, aştept reacţia ei în legătură cu foarte mulţi preoţi care se mişcă în această zonă periculoasă a ocultismului. Deşi, sincer să fiu, nu cred că va fi nici o reacţie. Sau, în cel mai bun caz, una foarte palidă, pentru a nu se putea spune că nu s-a făcut totuşi nimic.
          În felul acesta casa pe care vor să o zidească paralmentarii noştri este o casă zidită pe nisip. Şi dacă Îl credem pe Domnul Isus Hristos atunci urmează o prăbuşire. O prăbuşire impresionantă: „ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.” Pentru-că am zidit pe părerile noastre, care poate ni s-au părut bune şi de folos, dar care sunt în contradicţie flagrantă cu ceea ce spune Dumnezeu.
          Şi ocultismul nu este singurul domeniu în care zidim pe părerile noastre. Păreri care se bat cap în cap cu ceea ce spune Dumnezeu. Oamenii nu mai cunosc voia lui Dumnezeu şi nu mai pot să audă vocea Lui. Interesant însă că alte voci le aud. Spre exemplu parlamentarii noştrii „creştini” nu mai aud deloc vocea lui Dumnezeu dar aud tot mai bine şi mai desluşit vocea Uniunii Europene. Voce care urlă împotriva lui Dumnezeu. De ce pe aceasta o aud? Oare nu pentru-că fac parte din acelaşi sistem şi vorbesc aceeaşi limbă?
          Dar tu? Tu care voce o auzi şi din care sistem faci parte? Zideşti pe stâncă, adică pe voia lui Dumnezeu sau zideşti pe nisip, adică pe părerile tale, sau mai grav, pe voia lui Satan?
          Vrăjitoarea, şarlatanul, a ajuns om de afaceri iar noi am ajuns o ţară de nebuni. Chiar dacă unii încearcă să îndulcească tonul. Ultimul cuvânt îl are, totuşi, Dumnezeu.