Am avut o copilărie frumoasă şi lipsită de griji. Mi-au plăcut “Amintirile” lui Ion Creangă pentru-că m-am regăsit de multe ori în ele. Constat cu tristeţe că azi copiii nu mai au copilărie. Dar aceasta este o altă poveste. Tristă de această dată. Vreau doar să spun că la un moment dat, în timpul copilăriei mele, a apărut un aparat ciudat dar care a constituit o atracţie deosebită pentru toţi din satul meu, adulţi sau copii şi evident că şi pentru mine. Este vorba despre televizor.
Toţi au fost deosebit de încântaţi de cutia de sticlă, mai puţin o femeie în vârstă (undeva spre 75-80 de ani), credincioasă, care s-a delimitat hotărât de noua invenţie declarând că este o lucrare a Satanei. Toţi am râs de ea şi am pus această afirmaţie pe seama simplităţii şi a lipsei de cunoaştere. Ca şi cum noi, ceilalţi, am fi fost mai deştepţi.
Fac un salt mare în timp şi constat că celor înţelepţi şi cu şcoală le-au trebuit vreo patruzeci de ani ca să ajungă la aceeaşi concluzie la care a ajuns o femeie înaintată în vârstă din satul meu şi care probabil că nu a fost la şcoală nici măcar o zi. Vreo patruzeci de ani în România şi mult mai mulţi în Occident, acolo unde invenţia drăcească a apărut cu mult înaintea ţării noastre, aflată sub regim comunist.
Efectele televiziunii le vedem azi dacă ne uităm cu băgare de seamă la cei de lângă noi.
Pentru credincioşi televizorul a fost o provocare. Unii l-au interzis şi dacă aveai televizor erai dat afară din biserică. Alţii, aşa cum a fost şi în satul meu, l-au acceptat considerând că nimic rău nu ar fi în el.
Lucrurile stau şi azi la fel. Credincioşii sunt şi azi împărţiţi atunci când aduci în discuţie televizorul şi efectele lui asupra celor ce-l privesc.
Desigur că în timp programele vizionate au suferit mari şi însemnate modificări. Nici nu se mai poate face o comparaţie între ce era difuzat în vremea copilăriei mele şi ce se difuzează azi. Diferenţa este izbitoare. Şi poate din această cauză unii dintre creştini spun că nu este o problemă să te uiţi la televizor dacă ştii să selectezi programele şi să le alegi pe cele care nu sunt nocive. Problema este că prea puţini mai ştiu să selecteze sau că nu prea mai ai ce selecta. Inclusiv emisiunile care aduc în discuţie subiecte despre natură sunt construite pe tema lipsei lui Dumnezeu din Creaţie, de fapt sunt emisiuni care proclamă sus şi tare că Dumnezeu nu există.
Puternica atracţie exercitată de televizor, ispita la care puţini rezistă, i-a făcut pe creştinii care au intuit că este ceva rău în spatele televizorului dar care nu au vrut să renunţe la el, să inventeze o şi mai mare minune. Este vorba despre TELEVIZIUNEA CREŞTINĂ.
În ceea ce-i priveşte pe creştini eu văd această invenţie mult mai periculoasă decât televiziunea comercială şi în ceea ce urmează o să vă expun motivele pentru care cred aşa.
Dacă vorbim despre poporul lui Dumnezeu şi lume întodeauna Dumnezeu a trasat între aceste două grupări o linie clară de demarcaţie. Satan a căutat tot timpul să facă această linie cât mai neclară. A început de la Eva şi continuă şi azi, cu mult succes. Spuneam cu altă ocazie că azi nu se mai ştie ce înseamnă cu adevărat pocăinţa şi în ceea ce priveşte trezirile spirituale de asemenea puţini mai ştiu cum arată una autentică. Şi toate ca urmare a lucrărilor insistente de amăgire şi înşelare a celui rău. Televiziunea aşa zis creştină o văd ca o altă lucrare de amăgire a celui rău, de fapt lucrare fără de care nu şi-ar putea duce la îndeplinire multe alte lucrări de amăgire.
Să pornim de la interdicţia lui Dumnezeu pentru poporul Lui de a-şi face chip cioplit. Cultele protestante şi neoprotestante îi acuză pe credincioşii ortodocşi şi catolici de faptul că ei încalcă această poruncă a lui Dumnezeu. Dar s-ar putea să nu fie nici o diferenţă între unii şi alţii atunci când vorbim despre închinarea la chip cioplit.
De-a lungul timpului s-au făcut multe filme care au prezentat viaţa Domnului Isus. Marea majoritate a regizorilor carea au regizat aceste producţii nu au fost creştini sau au fost creştini cu numele, nefiind evidente în viaţa lor efectele naşterii din nou despre care îi vorbea Domnul Isus lui Nicodim. Biblia spune că lucrurile duhovniceşti nu pot fi înţelese decît de cei duhovniceşti, că cei lumeşti nu le pot pricepe, că Domnul Isus poate fi cunoscut în felul lumii, adică într-un mod greşit. Cu alte cuvinte un film făcut despre Domnul Isus de un om care nu a avut o întâlnire reală cu Dumnezeu nu poate exprima adevărul, oricât de bine ar fi el documentat şi oricâte surse ar fi cercetat, pentru că ar fi fost necesară o lucrare tainică, de descoperire, venită prin Duhul Sfânt, lucrare pe care omul firesc nu o poate primi. Prin urmare ceea ce va transmite acel film va fi un fals, o lucrare de înşelare, de amăgire. Va prezenta un fals Isus. Dacă aţi urmărit astfel de filme aţi putut constata că fiecare regizor are un punct de vedere diferit. Prin urmare sunt mai mulţi “Hristoşi” şi noi ne putem alege unul care să ne placă. Poate mai blând, mai înţelegător, mai tolerant. Ori Hristos este Unul singur şi doar Duhul Sfânt Îl poate face cunoscut şi nu unuia care se uită la televizor ci unuia care se smereşte şi se pocăieşte.
Cunoaşterea de Dumnezeu nu a venit niciodată prin ceea ce văd ochii de carne ci prin ceea ce văd ochii interiori, luminaţi de Duhul Sfânt. Dacă Dumnezeu ar fi putut fi cunoscut prin vedere ar fi găsit o cale să ni se arate tuturor. Dar El s-a ascuns de noi în felul acesta şi ne-a lăsat în schimb credinţa care crede lucruri pe care nu le-a văzut dar despre care a auzit.
Un “Isus” dintr-un film poate să fie foarte lesne un chip cioplit la care oamenii să se închine. Poate chiar în timpul rugăciunii, atunci când cineva pomeneşte numele lui Isus, în imagine să îi apară chipul actorului care a jucat rolul lui Isus. Şi răul cel mai mare este deja făcut. Ce diferenţă între un ortodox care se închină la o icoană sau un neoprotestant care se închină la o altă icoană?
Să nu mai vorbim despre actorii care l-au interpretat pe Domnul Isus. Oameni fireşti care trăiesc în felul lumii, în păcat, fără o cunoaştere de Dumnezeu, fără lumină de sus. Cum ar fi putut ei să scoată în evidenţă adevăratul caracter al Domnului? Eu cred că în demersul acesta nu ar trebui să se implice nici măcar un credincios autentic pentru-că Domnul Isus a fost unic şi nimeni pe pământul acesta nu va putea transmite ceea ce El a transmis. Adevăraţii credincioşi sunt cei ce calcă pe urmele Domnului Isus, tind şi îşi doresc să devină tot mai mult asemenea Lui şi, într-un fel, poartă chipul Lui, seamănă cu El, calcă pe urmele Lui, dar întotdeauna rămâne o distanţă dictată de smerenie şi reverenţă.
Pericolul de a fi înşelaţi atunci când urmărim un film creştin este mult mai mare decât aşa zisele beneficii pe care le-am putea avea. Poate câteva cunoştinţe de ordin istoric şi cultural care oricum nu ajută la nimic împotriva firii pământeşti, decât poate că o gâdilă puţin.
Pe lângă filmele despre viaţa Domnului Isus s-au făcut o puzderie de alte filme aşa zis creştine. De fapt creştinii şi-au spus următoarele: Dacă nu putem să ne uităm la filmele din lume de ce să nu ne facem filmele noastre? Unde să nu fie femei dezbrăcate şi scene care să ne incomodeze, cel puţin când sunt copii cu noi. Şi pentru că nu putem fără filme ni le-am făcut. Dar bazate tot pe principiile luate din producţiile lumeşti. Subiecte despre răpire, despre Apocalipsa sau alte lucruri senzaţionale, au avut şi au priză la public. Faptul că totul este distorsionat sau prezentat în aşa fel încât să placă şi atragă, să seducă pe cei ce le privesc, în detrimentul adevărului, nu mai interesează pe nimeni. Tehnicile de prezentere, de filmare, efectele speciale, structura întreagă a acestor producţii, duc înfiorător şi scandalos de aproape de ceea ce numim producţii lumeşti, sortite focului şi nimicirii.
De fapt televiziunea creştină nu este decât o soră a televiziunii comerciale, este adevărat cosmetizată din belşug, ca să pară altceva decât este. Pentru-că se bazează pe aceleaşi tehnici şi principii, fără de care nu ar putea exista.
Nu ar putea exista fără bani. Şi din această cauză proprietarul televiziunii trebuie să facă concesii. Ori celui care sponsorizează, ori telespectatorilor care contribuie. Adică să le ofere ceea ce vor. Şi în spate ori sunt interese ori sunt dorinţe. Care de puţine ori coincid cu ale Împărăţiei.
Sora comercială şi-a construit imperiul pe bani şi senzaţional. La fel face şi sora creştină. De aceea veţi auzi mereu că este nevoie de bani. Apeluri la donaţii şi susţinere financiară. Evident scopul este ca lucrarea Domnului să se poată face în continuare. Dacă mai vrei trebuie să plăteşti. Şi ca să mai vrei ţi se dă ceea ce te poate ţine în priză. Lucruri senzaţionale, ieşite din comun. Cele mai de succes posturi de televiziune creştine din Occident şi-au cucerit numele şi faima pe baza aşa ziselor lucrări supranaturale realizate de presupuşi vindecători şi eliberatori. Dar dacă se intră în culisele acestei afaceri te îngrozeşti de ceea ce afli. Însă totul se muşamalizează pentru-că altfel, fără bani şi senzaţioanl, televiziunea creştină bate pasul pe loc sau moare.
Muzica este un alt element preluat de la sora creştină. Şi fără de care creştinii azi nu mai pot. Şi faptul că nu mai putem fără imagine (filme, muzică, etc) este un semn că ceva s-a stricat în noi. Muzica lumii a fost inundată de cîţiva ani de imagini. S-au inventat videoclipurile şi MTV-ul a ajuns printre cele mai cunoscute canale TV din lume. Între timp au apărut şi alte canale destinate în special muzicii şi videoclipurilor. Tinerii au ajuns dependenţi de acestea mai ceva ca şi de droguri. Valorile lor au fost răsturnate cu ajutorul “muzicii” şi a videoclipurilor. Muzica este una dintre cele mai puternice forţe în mâna lui Satan şi mai ales de cînd televiziunea da o mână de ajutor în acest sens.
Televiziunea creştină trebuie să ofere ceva similar şi s-a apucat să facă videoclipuri. Le vedem şi noi. De cel mai multe ori arată jalnic. Pentru-că creştinii s-au apucat să facă ceva ce nu ştiau să facă şi nu erau chemaţi să facă. S-au apucat să imite ceea ce vedeau la televiziunile comerciale. Ori lucrarea lui Dumnezeu nu poate să imite o lucrare drăcească. Cei din lume sunt profesionişti în a face ceea ce fac iar când încerci să faci ceea ce fac ei, şi nu trebuie să faci aşa ceva, eşti patetic, de plâns. Dar nu aceasta este cel mai rău. Cel mai rău este că de o vreme încoace producţiile “creştine” au ajuns aproape la nivelul celor din lume. Puteţi spune că este un progres. Nu ne mai facem de râs. Este o nenorocire! Pentru că asta spune că ne-am străduit atât de mult şi am depus un efort imens ca să imităm lumea şi modelele ei! Între artiştii creştini (!) şi cei din lume cu greu mai poţi face diferenţa. Şi în ceea ce priveşte performanţele artistice şi în ceea ce priveşte genul muzical sau nivelul tehnic al producţiilor. Totul seamănă aproape perfect. Şi aceasta datorită televiziunilor creştine care au fost forţate şi au forţat nota ca să poată ţine pasul.
Nu este apoi de neglijat faptul că o lucrare publică, fie că este vorba despre predicare şi mai mult despre muzică sau semne şi minuni, predispune la mândrie. De când cu televiziunile creştine au apărut şi vedetele creştine. Şi nu intră în această categorie cei care suferă pentru Hristos sau trăiesc în smerenie şi lepădare de sine şi lume pentru-că smerenia este incompatibilă cu lucrarea de televiziune care mereu expune, ridică, înalţă, preamăreşte.
Vedetele creştine se deosebesc radical de creştinii autentici şi sunt un produs al televiziunii. Nu suferă pentru credinţa lor, sunt cunoscuţi şi apreciaţi, cîştigă bani şi notorietate, sunt în centrul atenţiei. Toate acestea fiind urâciuni înaintea lui Dumnezeu. De vină nu sunt numai ei ci şi cei ce i-au făcut vedete pentru-că au avut nevoie de ei, după modelul lumesc. Adică cei ce deţin aceste posturi creştine împreună cu amatorii de televiziuni creştine.
Mulţi spun aşa: “Este adevărat că în programele televiziunilor creştine sunt şi lucruri nepotrivite dar sunt şi lucruri bune. Aşa că le luăm pe cele bune.” Dar Biblia spune cu totul altfel prin apostolul Iacov. Iacov 3 cu11: “Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară?”
Adaptând pasajul la subiectul nostru este oare posibil ca o lucrare să fie apreciată ca fiind a lui Dumnezeu pentru că, din când în când, mai găsim, printre multe lucrări false, şi lucruri bune? Oare nu tocmai în aceasta constă şi pericolul mai mare? Oamenii se pot feri de ceea ce ştiu că este rău dar nu şi de ceea ce cred că le face bine. Ne putem imagina în ceea ce-L priveşte pe Domnul Isus sau pe apostoli o lucrare de felul acesta? Adică lucruri amestecate. Şi bune şi rele? Evident că nu! O lucrare ori este curată în întregime ori este întinată, deci spurcată, lepădată de Dumnezeu. Gândiţi-vă numai cât de strict era Dumnezeu în Vechiul Legământ atunci când era vorba de slujba preoţilor, de închinare, de foc străin pe altar. Şi apoi treceţi în Noul Legământ unde stricteţea este şi mai mare pentru că promisiunile sunt mai mari şi preţul plătit pentru credincioşi, adică sângele Domnului Isus, este mult mai preţios decât sângele unei vite. Gândiţi-vă la Anania şi Safira şi la ce preţ au plătit pentru că au crezut că se poate oricum sau la pasajul din Evrei 12 care spune:
18 “Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună, 19 nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul, care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească, 20 (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata”.
21 Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încît Moise a zis: „Sunt îngrozit şi tremur!”).
22 Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, 23 de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,
24 de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
25 Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să-L asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri.”
Unele lucrări care nu sunt duhovniceşti pot să apară chiar dacă deţinătorul postului de televiziune este bine intenţionat. Dar nu are ce să dea pe post. Aşa că ajunge la un compromis şi umple spaţiul cu ceva. Lucrările cu adevărat de la Dumnezeu, aşa ca şi oamenii adevăraţi care sunt în slujba Lui, sunt rare. Pe de altă parte aceasta nu afectează cu nimic grila posturilor creştine. Dimpotrivă. 24 de ore din 24 totul funcţionează fără întrerupere. Spre nenorocirea celor mulţi şi flămânzi după televizor. Şi în special a tinerilor.
Starea creştinătăţii de azi, în special din Occident, felul lumesc de viaţă al celor ce se numesc creştini, care de mulţi ani au “beneficiat” de slujirea televiziunilor creştine, dovedeşte că ceea ce spun nu este doar o părere ci este adevărul.
Dacă noi cei din România am fost scutiţi o vreme de acest rău, iată că azi suntem expuşi acestei lucrări de înşelare, fie prin posturile creştine străine recepţionate prin satelit şi cablu, fie prin posturile în limba română apărute şi pe meleagurile noastre.
Sunt unele canale comerciale care dau orice din dorinţa de a avea audienţă sau de a oferi contra cost un anumit spaţiu în grila lor de programe. Oameni care nu au înţeles niciodată ce înseamnă creştinismul vin aici ca să explice cum stau lucrurile cu credinţa. A vorbi despre farfurii zburătoare sau Dumnezeu pentru ei este acelaşi lucru. Nu trebuie să fii matur spiritual ca să înţelegi că nu merită să-ţi pierzi timpul cu ei. Dar pericolul mai mare vine dinspre posturile, să zic aşa dedicate, care au în conţinutul lor doar programe cu conţinut creştin şi care au pretenţia că fac o lucrare specială în slujba lui Dumnezeu. Am identificat deja un astfel de post de televiziune şi la noi în ţară. Prin accentul pe care îl pune pe lucrările supranaturale, de vindecare şi eliberare, prin sprijinul pe care îl acordă celor ce promovează aceste lucrări după modelul din Vest, prin muzica şi felul de închinare nou şi lumesc promovate cu insistenţă, prin celelalte aspecte pe care le-am semnalat mai sus şi pe care le-am regăsit deja în structura acestui canal de televiziune, pot să spun că lucrarea care se face acolo este o lucrare de rătăcire şi înşelare. Poate chiar fără ca proprietarii canalului respectiv să-şi dea seama şi chiar să fie convinşi că fac o lucrare bună aprobată de Dumnezeu.
S-a spus de multe ori că sângele martirilor a întărit Biserica. Şi aşa este. Dar şi Satan a văzut acest lucru. Şi a realizat că o metodă mai bună de a distruge este seducţia. A interzice credinţa nu duce la rezultate pe termen lung dar a înşela şi a oferi piste false, care să semene cu cea adevărată, poate avea rezultate mult mai bune, din perspectiva sa. Aşa că azi lucrează din plin iar noi trebuie să fim atenţi şi să veghem. Multe din lucrurile de care credem că avem nevoie nu doar că nu ne ajută ci chiar ne fac rău. Şi după cum văd eu lucrurile televiziunea creştină este doar unul dintre acestea.
Comment