Psalmul 127. 1 “Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte.
2 Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi tîrziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci prea iubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.”
Biblia vorbeşte despre lucruri care rămân şi lucruri care se risipesc. Despre lucruri care au valoare şi lucruri fără de nicio însemnătate. Despre lucruri de valoare limitată şi lucruri de valoare veşnică. Şi mărturiseşte că omul înţelept ştie să facă alegerea cea bună alegând lucrurile cele mai bune.
Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1:27) iar una dintre trăsăturile lui Dumnezeu este că lucrează. Ioan 5 cu 17: „Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.”
Diferenţa dintre om şi Dumnezeu este că tot ceea ce face Dumnezeu este perfect, desăvărşit, iar ceea ce face omul, aproape tot, este corupt, prin păcat. Lucrările lui Dumnezeu rămân iar ale omului sunt efemere, fără valoare veşnică, majoritate dintre ele fiind chiar sub osânda lui Dumnezeu.
Nu a fost aşa înainte de căderea omului în păcat. Adam a făcut lucrări mari şi minunate, apreciate de Dumnezeu, dar păcatul a compromis lucrările lui şi a transformat bucuria muncii în blestemul trudei.
De atunci încoace omul se tot trudeşte şi tot face. Şi face multe lucruri. Astăzi realizările omului par a fi impresionante. Nivelul la care ştiinţa şi tehnica au ajuns îl fac pe om să privescă cu mândrie înspre el şi să se considere dumnezeu, mărturisind că nu este Dumnezeu.
Niciodată nu a fost atât de multă agitaţie în această lume, atât de multă activitate. Ai putea spune că pământul seamănă cu un stup de albine. Şi, dacă nu am lua aminte la cuvintele lui Dumnezeu, am putea spune că este bine şi că omul lucrează cu folos. Dar Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu spune că totul este DEGEABA. Pentru că omul nu mai face nimic împreună cu Dumnezeu, aproape nimic.
Un credincios chinez a fost invitat să facă o vizită în SUA. Când s-a întors în ţara lui prietenii l-au întrebat ce părere are despre cea mai cunoscută ţară din lumea aceasta? Răspunsul lui a fost: „Am rămas impresionat să văd ce lucrări mari poate să facă omul fără să aibă nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.”
Da, omul poate să facă multe fără de Dumnezeu, dar toate aceste lucrări au o etichetă pe care scrie: DEGEABA.
Mă gândesc la imaginea ţăranilor din copilăria mea care ştiau în fiecare zi că depind de Dumnezeu şi că, oricât de mult ar face ei şi oricât s-ar trudi, dacă nu binecuvântează Dumnezeu munca lor, totul este degeaba. De aceea priveau atât de mult la cer. Erau ei cei ce munceau dar Îl aşteptau pe Cel ce le putea binecuvânta munca.
Dacă rămânem doar la cel ce lucrează pământul iată că în timp lucrurile s-au schimbat. Nu mai depindem de Dumnezeu. Avem sisteme de irigaţii, ne lăudăm că putem provoca ploaia, avem culturi controlate în spaţii închise ferite de ceea ce numim „capriciile naturii”, avem culturi şi organisme modificate genetic care să reziste la boli şi secetă, care să crească într-o lună cât altele într-un an, etc. Aşa că nu mai privim spre cer ci privim spre noi, spre ce poate omul să facă. Legătura cu cerul s-a întrerupt şi omul face ceea ce face singur. Eticheta pe munca lui este: „DEGEABA”.
Anunţăm că sunt speranţe de viaţă mai generoase şi că omul poate trăi, cu ajutorul ştiinţei, şi 150 de ani. Nu mai privim la Dumnezeu pentru viaţa noastră ci privim spre om. Şi chiar dacă omul ar ajunge să trăiască 150 de ani, dar o face privind mereu spre el, cu spatele la Dumnezeu, rezultatul final este un mare DEGEABA.
Pentru sănătatea lor oamenii ar face şi ar da orice. Şi îi înţelegi pe cei ce sunt fără de Dumnezeu pentru că ce altceva le mai rămâne în afară de această viaţă? Mai greu îi înţelegi pe cei credincioşi care afirmă că au viaţă veşnică după ce se termină totul aici pe pământ şi care, la fel ca cei din lume, sunt la fel de disperaţi în momentul încercării şi al bolii. Şi viaţa aici pe pământ, oricât de lungă sau de scurtă, fără de Dumnezeu este DEGEABA. Dar cu El, cu Isus, nici dacă viaţa aceasta durează doar douăzeci de ani, nu este degeaba ci este cu mare folos.
Am văzut poza unei femei în vârstă care arăta ca una de treizeci de ani. A apelat la tot ceea ce pot face operaţiile estetice la ora actuală şi a cheltuit mulţi bani în acest sens. Biblia spune că este DEGEABA, fără de nici un rost şi fără de nici un folos.
În urmă cu mai mulţi ani, după ce m-am întors la Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos, am început să cunosc oameni care trăiau cu Dumnezeu şi care au fost schimbaţi de Dumnezeu în mod radical. Acei oameni noi despre care vorbeşte Scriptura, oameni care semănau cu Dumnezeu. Este adevărat că nu erau mulţi de felul acesta dar erau. Am ajuns la o adunare de sfinţi ai lui Dumnezeu şi la urmă, după ce slujba s-a terminat, am rămas la discuţii cu un mic grup de credincioşi. Era acolo o credincioasă care avea în jur de 65-70 de ani. Cât timp a durat discuţia am fost pur şi simplu uimit de frumuseţea acestei credincioase. Nu era ceea ce îşi închipuie cei mai mulţi. Nu era o frumuseţe exterioară, ci era ceva ce venea din interior. Nu am văzut nici un fel de bijuterii sau lucrări de cosmetică şi nici hainele nu atrăgeau privirea. Dacă mi s-ar cere să folosesc doar un cuvânt pentru a descrie acel suflet atunci aş folosi cuvântul simplitate. Dar ce strălucire avea! Ce frumuseţe! O frumuseţe despre care nu am ştiut nimic până atunci. Am înţeles pe loc că acea femeie umbla cu Dumnezeu şi frumuseţea ei era o frumuseţe venită de la Dumnezeu. „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.”
Vezi oameni care adună mari bogăţii dar nu le adună împreună cu Dumnezeu. La suprafaţă par a fi fericiţi dar când presa de scandal reuşeşte să intre în viaţa lor privată rămâi uimit să vezi cât de nefericiţi sunt. Iar înţlepciunea lui Dumnezeu spune: DEGEABA bogăţie.
Proverbe 17:1 „Mai bine o bucată de pâine uscată, cu pace, decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă!”
Proverbe 19:1 „Mai mult preţuieşte săracul, care umblă în neprihănirea lui, decât un bogat cu buze stricate şi nebun.”
Se luptă omul azi să ajungă cineva, să-şi facă un nume, să fie apreciat, poate chiar visează la cinstea pe care o va primi după moarte, la faptul că va fi trecut în cărţile de istorie şi generaţii după el îşi vor aduce aminte de el. Dacă însă a făcut totul fără ca să fie condus de Dumnezeu şi în colaborare şi ascultare de El este DEGEABA.
Se fac azi mari şi multe lucrări religioase. Omul şi aici se descurcă foarte bine fără de Dumnezeu. În timpul în care Domnul Isus se afla pe acest pământ a intrat în conflict cu cei mai religioşi oameni care trăiau în acel timp. Cărturarii, fariseii, saducheii, marii preoţi. Într-o discuţie cu ucenicii Lui Domnul Isus a spus (Matei 13:12-14):
12 „Atunci ucenicii Lui s-au apropiat, şi I-au zis: „Ştii că Fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit?”
13 Drept răspuns, El le-a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină.
14 Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.”
Despre liderii religioşi ai poporului evreu, lideri deosebit de respectaţi de poporul de rând, Domnul Isus afirmă că sunt „călăuze oarbe”, răsaduri care vor fi smulse de Dumnezeu pentru că nu El le-a sădit. Ei se foloseau de Dumnezeu doar pentru binele şi interesul lor personal. Pe oameni nu îi ajutau să ajungă la Dumnezeu iar pe Dumnezeu nu Îl cinsteau aşa cum s-ar fi cuvenit.
Dacă Îl credem pe Domnul Isus care a spus că mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi, care a spus că poarta către cer este strâmtă şi calea într-acolo este îngustă şi că puţini merg pe această Cale, atunci ar trebui să ne punem serioase semne de întrebare în legătură cu tot ceea ce numim creştinism. Cu siguranţă circa două miliarde de creştini declaraţi azi nu pot fi calea îngustă.
Se poate, prin urmare, să se facă multe şi mari lucrări religioase fără de Dumnezeu. Toate acestea însă poartă în urma lor un trist şi dureros DEGEABA.
Cea mai mare lucrare pe care a făcut-o vreodată un Om pe acest pământ este lucrarea făcută de Domnul Isus Hristos. El a fost şi Om şi Dumnezeu. Dar s-a „dezbrăcat”, după cum spune Scriptura, de atributele Lui de Dumnezeu şi, ca Om, a ascultat în toate de Tatăl ceresc. La Ioan, capitolul 8, citim:
28 „Isus, deci, le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu Sunt, şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu.
29 Cel ce M-a trimis, este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.”
Scopul Tatălui pentru noi este ca şi noi să trăim cum a trăit Domnul Isus (1 Ioan 2:6), adică în totală dependenţă şi ascultare de El. Domnul Isus spunea la Matei 7 cu 21: „Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.”
Şi pentru că am vorbit despre lucrări religioase, despre mari jertfe pe care le fac oamenii în numele lui Dumnezeu sau al religiei lor, iată ce spunea Dumnezeu prin gura prorocului Samuel, atunci când împăratul Saul nu a ascultat de Dumnezeu (1 Samuel 15 cu 22): „Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.”
Toţi marii oameni ai lui Dumnezeu pe care îi găsim pe paginile Scripturii şi apoi în istorie au fost oameni care au ascultat de Dumnezeu şi au lucrat împreună cu Dumnezeu. De fapt ei erau instrumentul prin care Dumnezeu a lucrat. Exemplul suprem fiind Domnul Isus Hristos. Din această cauză ceea ce au făcut ei nu a fost DEGEABA ci a avut şi are o valoare veşnică.
Cât din viaţa ta, din ceea ce ai făcut până acum, a fost DEGEABA?
Cât din ceea ce ai făcut azi a fost DEGEABA?
Cât din lucrările tale pe care ai crezut că le-ai făcut pentru Dumnezeu au fost DEGEABA?
Poate zideşti, predici, cânţi, lucrezi, păzeşti, te trudeşti, alergi, transpiri, oboseşti, DEGEABA…
Pentru că lucrezi singur, fără de Dumnezeu, fără călăuzirea Lui, condus doar de puterea şi ambiţiile tale, sau de necredinţa ta. Poţi face şi realiza multe şi oamenii pot fi impresionaţi şi totuşi Dumnezeu să spună: DEGEABA.
Ce risipă poate fi o viaţă trăită DEGEABA, independent de Dumnezeu şi voia Lui, dar ce împlinire fantastică şi ce succes, cu efecte veşnice, pentru acel ce se lasă condus de Dumnezeu pas cu pas şi care nu face nimic în afara voii lui Dumnezeu. Viaţa poate fi o simfonie chiar şi aici pe pământul corupt şi infestat de păcat pentru că Împărăţia lui Dumnezeu a coborât în cei ce cred în Isus Hristos, ascultă de El şi umblă cu El, sau poate fi un iad şi o trudă necurmată, întreruptă din când în când de mici plăceri care nu duc decât la amărăciune, pentru cei ce trăiesc după voia lor, aroganţi şi mândri că se pot descurca şi fără Dumnezeu.
Dumnezeu se uită din cerul Lui peste pământul acesta ca un stup de albine, la toată alergarea omului şi dă verdictul: DEGEABA…
Eşti cumva prins în această nebunie?…
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment