Cei ce citesc presa au aflat că şansele ţării noastre de a fi inclusă în spaţiul Schengen sunt tot mai reduse cu fiecare zi care trece. Dacă în urmă cu câţiva ani doar Olanda era categoric împotriva accesului nostru în acest spaţiu, acum şi Germania, Finlanda şi Franţa se alătură acestei ţări.
Nu ştiu cât şi pe câţi dintre românii de rând interesează acest aspect şi câţi îi dau importanţă. Probabil că mulţi nici nu ştim bine ce înseamnă spaţiul Schengen şi de aceea nu manifestăm un mare interes în această privinţă. În principiu spaţiul Schengen reprezinţă o zonă de liberă circulaţie, fără de nici un control la frontiere şi cu evidente avantaje economice pentru cetăţenii ţărilor incluse în acest spaţiu. Un fel de Europă federală.
În ceea ce îi priveşte pe simpli cetăţeni ai ţării noastre accesul în spaţiul Schengen ar fi benefic din multe puncte de vedere. În ceea ce îi priveşte pe cei avuţi şi cu poziţie socială interesul este mic sau poate că nu există nici un fel de interes. Aşa că nu ne miră reacţia guvernaţilor noştri care, la aflarea veştii că nu vom fi primiţi în acest spaţiu, au spus că nu ne interesează. Nu am fost până acum şi nu vom pierde nimic dacă nu vom fi nici de aici înainte membrii ai spaţiului Schengen, spun ei.
De ce nu suntem primiţi în zona Schengen?
Ţările care nu ne vor aici, prin reprezentanţii lor, spun că nu îndeplinim anumite criterii. În special este vorba despre justiţie, despre corupţie.
Corupţia este fie incapacitatea fie lipsa de dorinţă a guvernanţilor de a institui în ţară legea şi ordinea. Adevărul este călcat în picioare în vederea obţinerii de avantaje şi foloase materiale pentru o persoană sau un grup de persoane. Guvernaţii sunt mai preocupaţi de binele lor decât de respectarea adevărului. Întotdeauna corupţia duce la sărăcia celor mulţi şi la îmbogăţirea celor puţini care conduc. Putem pune egal între corupţie şi hoţie, între corupţie şi minciună.
În cartea Isaia, la primul capitol, găsim următoarele cuvinte ale lui Dumnezeu, cuvinte adresate oamenilor corupţi, care nu mai înfăptuiau dreptatea:
17 „Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” (…)
21 Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, şi acum e plină de ucigaşi!
22 Argintul tău s-a prefăcut în zgură, şi vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă.
23 Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei.
24 De aceea, iată ce zice Domnul, Dumnezeul oştirilor, Puternicul lui Israel: „Ah! Voi cere socoteala potrivnicilor Mei, şi Mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei.”
Că aşa se întâmplă în România nu este nici un secret. Vedem aceasta la fiecare pas. Corupţia este peste tot. De la grădiniţă până la Guvern şi până în biserică. Minciuna, hoţia, neadevărul, mita, sunt la ele acasă şi fiecare, mai mult sau mai puţin, suntem atinşi de acest flagel. Îl condamnăm la alţii dar, dacă suntem sinceri, ne trezim fiecare dintre noi în mici (sau mari) acte de corupţie. O atenţie aici, o atenţie dincolo, atunci când avem o problemă. Ne gândim cine ne-ar putea ajuta în situaţia limită în care am ajuns, la cine am putea apela ca să ne rezolvăm problema. Aproape că nici nu mai gândim în termenii normali ai adevărului. Suntem în stare să călcăm peste alţii atunci când vine vorba despre interesul nostru, să luăm slujba altuia, dreptul altuia şi, la final, chiar să ne lăudăm că ne-am descurcat. Am spus-o şi cu altă ocazie că cei ce înjură guvernul pentru corupţie ar fi mai corupţi dacă ar ajunge în guvern. Nu facem acte ruşinoase pentru că nu avem ocazia să le facem, sau pentru că ne este frică, nu pentru că am fi cinstiţi.
Guvernaţii noştri s-au supărat pe cei care nu ne vor în spaţiul Schengen şi au căutat, ca de fiecare dată, să spună că negrul este alb. Dar cei de afară văd bine starea de lucruri de la noi şi nu greşesc cu nimic. Poate că nu văd în totalitate amploarea fenomenului corupţiei din ţara noastră.
Nici în vest lucrurile nu sunt tocmai roz în această privinţă pentru că la mijloc se află păcatul şi egoismul omului, dar comparativ cu noi lucrurile sunt diferite ca cerul de pământ. Aşa că nu îi putem judeca pe cei ce nu vor să ne primească în casa pe care ei şi-au construit-o cu trudă şi cu dorinţa de a le fi bine.
Ne-ar primi dacă am îndeplini condiţiile. Noi am vrea dar aşa cum ne place nouă, fără să ne supunem cerinţelor lor, cu corupţia după noi. Şi iată-ne în conflict.
Dar dacă cei din vest nu ne vor constatăm că ne vor cei din est şi că ei nu pun nici o condiţie. Noi românii totdeauna am fost la mijloc, sau mai bine spus la margine. Nu ne-au vrut unii ne-au vrut alţii. Evident că nu spre binele nostru. Avem în spate istoria veche de şaizeci de ani şi experienţa mai mult decât tristă a comunismului. Încă chemarea lui se mai aude din est.
Acum, ca oameni, putem să ne întristăm de refuzul unora de a ne primi în casa lor. Dar, aşa cum am spus, nu îi putem condamna pentru că ei fac un lucru bun pentru ei şi se protejează de nişte lucruri care ar putea să le strice confortul şi viaţa tihnită pentru care au trudit din greu să şi le câştige. Însă există şi un alt aspect care ar trebui să ne pună mai mult pe gânduri decât refuzul unora de a ne primi în spaţiul Schengen.
Biblia vorbeşte despre o Împărăţie a lui Dumnezeu. În acea Împărăţie lucrurile sunt atât de diferite de cum sunt aici pe pământ încât apostolul Pavel, care a fost răpit şi dus în acel loc, spune că nu sunt cuvinte omeneşti pentru a descrie frumuseţea şi splendoarea acelor locuri. Şi tot el scrie la 1 Corinteni, capitolul 2: 9 „Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”
A fost odată pe pământ un loc care întrecea cu mult în frumuseţe, strălucire şi pace spaţiul Schengen la care visăm să ajungem. Se numea grădina Edenului. A fost creat de Dumnezeu pentru om. Omul putea să se bucure de acest loc pentru veşnicie, dacă ar fi respectat regulile lui Dumnezeu. Dar el le-a încălcat şi a fost alungat din acel loc. De atunci tot pribegim pe pământ după un loc al păcii. Şi cu fiecare zi care trece este tot mai greu de găsit un astfel de loc pentru că regulile lui Dumnezeu pentru pace sunt încălcate, pentru că păcatul este tot mai prezent.
După un timp Dumnezeu a promis evreilor, în perioada Vechiului Legământ, un loc al păcii, o ţară a odihnei. Ar fi putut să o aibă dacă ar fi respectat condiţiile, şi au avut-o pentru o vreme. Dar ei nu au ascultat de Dumnezeu şi ţara s-a transformat într-o ţară a conflictului şi durerii, aşa cum este şi azi.
Omul tânjeşte după pace, aşa că eu îi admir pe germani sau alte naţii care s-au luptat să le fie bine aici pe pământ, să aibă un loc al tihnei pentru ei şi copiii lor, care nu s-au gândit doar la binele de moment ci au privit în perspectivă, la cei ce-i vor urma. Cred că Dumnezeu i-a binecuvântat tocmai pentru hărnicia lor şi pentru că s-au gândit şi la alţii, la binele comun. Ceea ce nu se vede la noi. La noi lozinca este: „Mie să-mi fie bine, de celălalt nu mă interesează. După mine potopul!”
Dar oricât de mult ar alerga omul după pace tot nu o poate avea pentru că ea, în adevăratul sens al cuvântului, nu se poate da decât în termenii lui Dumnezeu. Chiar avem o avertizare că atunci când oamenii vor vorbi mai mult despre pace, atunci va veni sfârşitul tuturor lucrurilor, sfârşitul acestei lumi care se consumă în alergarea ei.
După alungarea lui Adam şi Eva din acel loc al păcii, din Eden, după eşecul poporului evreu de a trăi în Canaan, ţara păcii, la câteva mii de ani de la căderea omului în păcat, s-a întâmplat ceva ce a uimit nu doar pământul ci chiar şi cerul. Însuşi Dumnezeu, prin Fiul Său, Domnul Isus Hristos, a coborât pe acest pământ pentru a rezolva această problemă a omului, pacea.
Scriptura spune că El a luat asupra Lui păcatele omenirii, păcate care ne despărţeau de Dumnezeu şi care ne puneau în conflict cu Dumnezeu. Nu putea fi pace pentru nişte oameni care erau în conflict cu Dumnezeu. Isaia scrie că (Isaia 59:2) „ nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte!”
Dar tot Isaia mai scrie şi cum Dumnezeu a rezolvat aceasată problemă şi cum a găsit soluţia să îndepărteze păcatele de la noi, pentru a ne putea primi din nou în comuniune cu El. Găsim aceasta în Isaia capitolul 53:
4 „Totuş, El (Domnul Isus) suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.
5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
6 Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”
Astfel că, după cum scrie şi apostolul Ioan, la capitolul 3 al Evangheliei lui, oricine crede în Domnul Isus şi Jertfa Lui primeşte iertare şi este împăcat cu Dumnezeu, păcatul lui fiind luat de Domnul Isus asupra Sa, acolo pe Golgota:
14 „După cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,
15 pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
17 Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
18 Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.”
Oamenii care cred în Domnul Isus Hristos trec din împărăţia minciunii şi hoţiei şi corupţiei, împărăţie sortită nimicirii, în Împărăţia lui Dumnezeu – Împărăţia păcii. Dar şi această Împărăţie are regulile ei.
Nu se poate intra în ea decât prin credinţa în Domnul Isus Hristos. Nici un alt mijloc sau metodă nu este de folos. Nu se poate intra prin fapte bune. Nu se poate intra pe bază de relaţii şi nu te poate ajuta un om decât în sensul de a-ţi arăta calea şi a-ţi vorbi despre ea. Omul nu poate aduce nimic înaintea lui Dumnezeu pentru a fi primit de El în Împărăţia Lui. Trebuie doar să creadă în Domnul Isus Hristos.
Efeseni 2:8. „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”
9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
10 Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Filipeni 3:9. „şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.”
În felul acesta se intră în Împărăţia lui Dumnezeu şi nu altfel. Domnul Isus spunea la Ioan 10 cu 1: „Adevărat, adevărat, vă spun că, cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar.” Acum, dacă ne uităm la tot contextul religios de azi, putem constata că sunt mulţi hoţi şi tâlhari. Mulţi propovăduiesc intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu şi pe alte căi decât prin Domnul Isus Hristos. Se spune, neglijând cuvântul Bibliei, că spre vârful muntelui (adică spre Dumnezeu) sunt multe poteci si că toate sunt bune, important fiind să ajungi la Dumnezeu şi că o poţi face pe oricare din ele. Dar cine spune aceasta Îl face mincinos pe Domnul Isus Hristos care a spus: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.
Dar şi printre cei ce-L propovăduiesc pe Domnul Isus sunt hoţi şi tâlhari pentru că ei adaugă şi alte lucruri la Jertfa Domnului Isus pentru a fi mântuiţi. Adaugă ritual şi forme, adaugă fapte proprii, adaugă Lege, se încred în ceea ce au făcut ei, etc.
Problema mare este că Dumnezeu nu va permite intrarea în Împărăţia Lui decât strict după rânduiala aşezată de El. Mulţi vor să intre acolo, pentru că este un loc minunat şi special, dar vor să intre după cum cred ei că este potrivit şi nu după rânduială divină. Însă Dumnezeu nu va permite ca Împărăţia lui să fie infestată de nici un păcat. În Apocalipsa 21 cu 27 scrie: „Nimic întinat nu va intra în ea (în Împărăţia lui Dumnezeu), nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.”
Un aspect foarte important care ţine de Împărăţia lui Dumnezeu, şi care este neglijat, este că urmaşii Domnului Isus se pot bucura de această Împărăţia chiar de aici de pe pământ. Mulţi se gândesc la Împărăţia cerului doar la timpul viitor şi doar într-o altă realitate fizică şi spirituală. Dar la Evanghelia după Luca, capitolul 17 cu 20 citim: ”Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile.
21 Nu se va zice: „Uite-o aici” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”
Prin credinţa în El, în Domnul Isus, Dumnezeu coboară Împărăţia Lui, pacea Lui, fericirea Lui, în inimile celor ce se deschid, prin credinţă, domniei lui Dumnezeu. Care acceptă condiţiile Lui, care se supun Lui şi care umblă în ascultare de El. Pentru că dacă se intră în Împărăţie respectând condiţiile puse de Dumnezeu tot aşa se şi rămâne. Unii, care cred că au intrat în Împărăţie, îşi fac propriile reguli şi rânduieli. Şi, culmea înşelării, chiar ajung să creadă că pot rămâne în această Împărăţie trăind aşa cum vor ei. Se spune tot mai mult că Dumnezeu este tolerant, plin de dragoste şi că nu va izgoni afară pe oameni, ca să-i trimită pe în iad. Ajungem să înţelegem, în mod greşit, că spaţiul Schengen are regulile lui stricte şi nu se poate intra oricum dar în Împărăţia lui Dumnezeu se poate intra şi se poate rămâne oricum, la grămadă, cu toate neajunsurile noastre şi după buna noastră plăcere.
Acestea au fost gândurile mele atunci când am văzut unde ne duc guvernanţii noştri care se gândesc numai la ei. Şi, în prima fază, m-am întristat. Apoi mi-au venit în minte gândurile pe care vi le-am mărturisit dar şi cuvintele psalmistului Asaf, din Psalmul 73. Asaf se întristase şi el din pricină că vedea nedreptate în jur şi oameni corupţi care trăiau bine:
13 „Degeaba, deci, mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie:
14 căci în fiecare zi sunt lovit, şi în toate dimineţile sunt pedepsit.
15 Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei” iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
16 M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi-a fost truda,
17 până ce am intrat în Sfântul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi.
18 Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd.
19 Cum Sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt perduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic.
20 Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!
21 Când mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie,
22 eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.
23 Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă;
24 mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
25 Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.
26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.
27 Căci iată că cei ce se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi sunt necredincioşi.
28 cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.”
Nu ştiu dacă vom ajunge în spaţiul Schengen, dar ştiu că Împărăţia lui Dumnezeu este în mine şi eu sunt un cetăţean al cerului Său. Pentru că am acceptat voia Lui şi condiţiile Lui şi vreau să trăiesc în acest fel. Oamenii pot pune piedici ca să nu ajungem în spaţiul Schengen, aşa cum şi diavolul caută să pună piedici ca să nu intrăm în ţara sfântă a lui Dumnezeu, dar nimeni nu ne poate opri să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu, prin credinţa în Domnul Isus Hristos, după cum scrie şi la Romani 10:
8 „Ce zice ea (neprihănirea pe care o dă credinţa) deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.
9 Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.
10 Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,
11 după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.”
Ca să mergem spre est, aşa cum doresc unii, este mult mai uşor, nu sunt condiţii. Dar nu este o ofertă bună. De fapt ni se ia nu ni se dă. Aşa cum s-a întâmplat în ultimii şaizeci de ani.
La fel este şi cu împărăţia celui rău. Ca să ajungă cineva în ea nu sunt condiţii, dimpotrivă. Pare a fi multă libertate, se pare că poţi face tot ce vrei, este bine şi cu corupţie, de fapt este mai bine cu corupţie pentru că împărăţia lui Satana este ţara corupţiei, a minciunii, a pumnului, a lipsei de compasiune faţă de cel slab şi nevoiaş, a păcatului, a crimei şi terorii. Oricine poate intra dar greu mai poate ieşi din ea. Şi dacă va ieşi vreodată o va face doar prin credinţa în Isus Hristos şi jertfa Lui, supunându-se Lui şi ascultând de El în toate lucrurile.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.