Aşa cum spuneam şi în editorialul precedent, în urmă cu circa o lună de zile am făcut o călătorie mai lungă, trecând Oceanul Atlantic şi ajungând în Canada. Printre alte locuri şi lucruri pe care le-am văzut a fost şi oraşul Toronto, se pare cel mai mare oraş al Canadei.
În Toronto principala atracţie turistică este CN Tower sau Turnul Naţional Canadian, o construcţie impresionantă, înaltă de 553 metri. A fost inaugurat în 1976 şi până în 2010 a fost cea mai înaltă structură din lume construită de om. Cred că toţi turiştii care ajung în Toronto îşi doresc să urce în acest turn şi să poată admira impresionanta panoramă a oraşului.
Încă înainte ca să ajung în Canada şi gândindu-mă că voi ajunge şi în Toronto mi-am adus aminte că Aiden Wilson Tozer, pot să spun omul care m-a impresionat cel mai mult prin scrierile sale devoţionale şi prin puterea de pătrundere a adevărurilor spirituale, a locuit şi a slujit în ultimii săi ani de viaţă, în Toronto. A fost pentru mine o bucurie şi numai gândul că voi ajunge şi voi vedea locurile în care acest mare om al lui Dumnezeu a slujit în ultimii săi ani de viaţă. A trecut la cele veşnice în anul 1963, când eu abia venisem pe lume.
Ajuns în Toronto, mai mult decât orice, mi-am dorit să vizitez biserica Avenue Road, biserica în care Tozer a slujit în ultimii săi ani de viaţă. I-am rugat pe prietenii care m-au găzduit să se intereseze de această locaţie ca să putem face o vizită. Ceea ce a urmat de aici înainte mi-a produs o mare durere.
După ce s-au interesat de Avenue Road Chrch mi-au spus: „Nu o să-ţi vină să crezi ce am aflat. Avenue Road Church, biserica în care Tozer a slujit, este acum un centru indian Hare Krishna…”
Nu este aici nici timpul şi nu am nici scopul de a vorbi despre ce înseamnă credinţa hindusă în comparaţie cu creştinismul. Este însă evident faptul că cele două sunt în puternică opoziţie, chiar dacă de ani buni se fac, chiar de către cei ce se numesc creştini (Papa bunăoară), eforturi însemnate de a uni aceste credinţe.
Hinduismul este o religie idolatră, pentru ei orice poate fi un zeu, un obiect de închinare, iar Isus Hristos, Dumnezeul creştinilor şi Mântuitorul care a luat asupra Sa păcatele celor ce cred în El, nu este pentru hinduşi decât unul dintre milioanele de zei la care se închină, nu mai important decât o vacă sfântă. Pentru ei curăţirea de păcate se face nu prin sângele Domnului Isus Hristos ci spălându-te ritualic, din când în când, în râul Gange, râul sfânt. Ar mai fi multe de spus dar nu intru în detalii.
Aflând despre transformarea Avenue Road Church în centru Hare Krishna m-am întrebat cum a fost cu putinţă acest lucru? Mi se părea şi încă mi se pare o lovitură perfidă a vrăjmaşului. Ar fi putut indienii care au venit în Canada (şi care nu sunt puţini) să cumpere un alt spaţiu, sau să-şi construiască unul nou, aşa cum am şi văzut în umblarea mea pe aceste meleaguri. Dar ei au cumpărat Avenue Road Church, locul de unde s-a proclamat ani de zile, cu putere, Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu…
Prietenii mei mi-au spus că s-au interesat cum de s-a putut face o astfel de tranzacţie, cum de creştinii au acceptat să vândă acel loc unor hinduşi, unor idolatri. Şi au aflat că la mijloc a fost o înşelătorie, nici nu se putea altfel, din partea hinduşilor. Au cumpărat localul, care era de vânzare, în nume propriu, pe o persoană, ascunzându-şi intenţia de a transforma biserica în centru Hare Krishna. Diavolul aşa lucrează întotdeauna: prin minciună şi înşelare. Biblia îl numeşte pe diavol „tatăl minciunii”.
Faptul că vrăjmaşul foloseşte tot felul de mijloace pentru a-şi atinge scopul nu mă deranjează atât de mult. El, Satan, este un înfrânt şi are limite trasate de Dumnezeu din care nu poate ieşi. Nu insistenţa şi perseverenţa lui mă sperie cât apatia şi lipsa determinării din viaţa creştinilor. Creştinii fie merg biruitori, din putere în putere, fie sunt înfrânţi şi făcuţi de râs. Un creştin care acţionează cu determinare şi hotărâre, care ia în serios viaţa de credinţă şi care se dăruieşte cu totul lui Dumnezeu, este un titan. Nimeni şi nimic nu poate sta împotriva lui. Apostolul Pavel scria că creştinul este nu doar biruitor ci mai mult decât biruitor, prin Isus Hristos! Dar nu orice creştin, nu cel cu numele este aşa ci acela care ascultă şi se supune în totul Celui ce l-a mântuit.
Faptul că s-a ajuns la un moment dat ca Avenue Road Church să se vândă este lucrul cel mai dureros, apoi vine faptul că a fost vândută unui centru hindus. Cum să se vândă o biserică? De ce să se vândă o biserică? Şi cum este posibil să se vândă o biserică care a avut parte de slujirea deosebită a unui om de talia lui Tozer? De câţi ani a fost nevoie ca să se şteargă amintirea predicilor unui mare om al lui Dumnezeu? Iată întrebări pe care ar trebui să ni le punem fiecare creştin.
Nu te poţi baza pe ceea ce a fost, pe un trecut glorios. Ori lupţi în fiecare zi, ca şi creştin, împotriva firii şi a păcatului, ori mori. Cineva spunea că viaţa de credinţă este ca mersul pe bicicletă: ori pedalezi ori te răstorni. Ca să ai o religie idolatră nu trebuie să faci nimic, totul vine uşor. Ca să păstrezi ce ai primit prin credinţa în Isus Hristos este o luptă. O luptă de fiecare zi. Mântuitorul Isus Hristos spunea că este nevoie de o lepădare de sine şi o purtare zilnică a crucii. Numai această purtare zilnică a crucii, prin puterea Duhului Sfânt promis, ţine firea (carnea) sub stăpînire şi duce spre biruinţă.
De ce ajung bisericile azi prin lumea dezvoltată să se vândă? Pentru că nimeni nu mai poartă crucea răstignirii faţă de sine. Se poartă multe simboluri şi Canada (sau Roamînia) este plină de cruci pe clădiri, tot felul, dar nu de aceasta este vorba. Nu la gât sau pe maşină trebuie purtată crucea ci în stăpânirea şi înfrânarea faţă de tot ceea ce ne poate fura părtăşia cu Mântuitorul. „Nu iubiţi lumea sau lucrurile din lume” spunea apostolul iubirii, Ioan, căci dacă veţi face aşa dragostea lui Dumnezeu nu va fi în voi. Iată de ce se vând bisericile în Occident. Pentru că creştinii merg la biserică dar iubesc lumea. Am citit că în următorii ani numai în Olanda se vor vinde peste o mie de biserici creştine. Pentru că în Olanda şi în Canada şi în SUA creştinii o duc bine şi nu mai au nevoie de Dumnezeu.
Este un paradox în lumea de dincolo de Ocean dar se vede tot mai des şi pe la noi. Bisericile care cândva purtau flacăra credinţei încep să se stingă. Proliferează însă acele biserici care dau curs firii şi care transformă harul lui Dumnezeu în destrăbălare. Oamenii nu mai pot suporta învăţătura sănătoasă şi adevărata închinare în Duh şi Adevăr şi le înlocuiesc cu falsuri. Aceste biserici prosperă pentru că fac totul pentru om. Omul să se simtă bine, omul să fie vindecat, omul să fie în centrul atenţiei, totul pentru om! Nimeni nu mai suportă şi nu mai vrea să sufere mustrarea, acea mare binecuvântare pe care Dumnezeu a lăsat-o în Biserica Sa. Ne ofensăm şi ne simţim jigniţi atunci când cineva ar avea curajul să ne spună că avem o problemă şi ne ridicăm cu furie împotriva lui sau ne căutăm o altă biserică. Biserică în care nimeni nu are nimic cu nimeni. Toţi se iubesc şi se pupă, dau mâna unii cu alţii şi îşi arată dinţii zâmbind după modelul filmelor americane pe care le iubesc si atât… Adică doar o faţadă. Dumnezeu nu este Stăpân ci slugă. Treaba Lui este să ne dea nouă bani şi sănătate ca să putem trăi pentru firea pământească, pentru carne. Exact ceea ce proorocea Tozer în urmă cu 60-70 de ani. Încă de atunci condamna el liberalismul şi libertinajul din adunări, distracţia în locul închinării şi predicarea prin puterea şi înţelepciunea omului în loc de cea prin puterea şi iluminarea Duhului Sfânt sau adversitatea creştinilor fireşti şi sufleteşti faţă de mustrare. Dar se pare că nimeni nu a luat aminte. Ca şi cum ar fi vorbit la pereţi.
Am rămas străpuns de durere să văd aplicat sus pe clădirea care odată era un templu al lui Dumnezeu o tablă cu inscripţia: „Hare Krishna – ISKCON- Founder Acharia His Divine Grace A.C. Bhaktivedanta Swami Brabhupada. Open daily 4AM – 9PM”.
Localul era deschis aşa că am hotărât să intrăm. Nu pentru altceva dar eram totuşi curios să văd până unde s-a ajuns. Şi am intrat.
Înăuntru totul era schimbat şi totul strălucea de curăţenie. Intresant că nu indieni erau în preajmă ci oameni care păreau fi băştinaşi. Unul dintre prietenii cu care am fost a şi intrat în vorbă cu unul din ei, încercând să-L mărturisească pe Domnul Isus.
Am aflat că la subsol se află şi călugări care au grijă de local şi care fac slujbele după ritual. Aveam o senzaţie de apăsare la ceea ce vedeam înăuntru, dar era mai mult decât ceea ce vedeam cu ochii. Era o realitate şi o senzaţie interioară mult mai puternică. Soţiei chiar i s-a făcut rău şi nici eu nu am fost departe de aceasta. Se simţea un duh de moarte şi o prezenţă demonică puternică.
Înăuntru era un altar al omului-zeu care a întemeiat această credinţă iar cei ce erau familiari cu ritualul de acolo veneau şi se închinau înaintea acestei statui iar apoi îşi continuau rugăciunile.
Nu am zăbovit în acel loc pentru că senzaţia era prea apăsătoare şi abia am aşteptat să ieşim. Aerul de pe strzi nu era destul ca să ne revenim. O puternică durere în inimă era simţită. Am plecat mai departe, fără cuvinte. La scurt timp, eram cu automobilul, am trecut pe o stradă şi nu am putut să nu remarc foarte multe steaguri şi simbolulri homosexuale. Mi s-a spus că aceasta este strada homosexualilor din Toronto. Şi dacă te uitai cu atenţie se vedea foarte bine acest lucru. Nu era departe de strada pe care odată se afla biserica lui Tozer iar strada homosexualilor poartă numele de Church Street… strada bisericii…
Am înţeles încă o dată ce luptă puternică se dă, cum cel rău vrea să pângărească totul, să arunce cu mizerie în tot ceea ce înseamnă credinţă creştină autentică, cum vrea să murdărească Numele Domnului Isus. Şi am realizat ce responsabilitate imensă apasă pe umerii celor ce se nuumesc creştini şi profunda şi dureroasa semnificaţie a cuvintelor apostolului Pavel din Romani capitolul 2:
17 “Tu, care te numeşti Iudeu, care te reazimi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău,
18 care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege;
19 tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric,
20 povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; –
21 tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi” furi?
22 Tu care zici: „Să nu preacurveşti” preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele?
23 Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi?
24 Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri” după cum este scris.”
Orice creştin care nu trăieşte la înălţimea chemării lui Dumnezeu este o pricină pentru ca alţii să hulească Numele lui Dumnezeu. Prea mulţi se mulţumesc şi se înşală la gândul că sunt mântuiţi (doar cred în Domnul Isus şi poate au făcut şi un botez) şi nu sunt interesaţi de nimic mai mult. Nu vor să Îl cinstească cu adevărat pe Dumnezeu prin toată viaţa lor şi trăiesc tot pentru carne, pentru ei. Consecinţa va fi moarte spirituală şi hulire a Numelui lui Dumnezeu. Moarte spirituală pentru ei şi pentru copiii lor. Iar în final, prin ei, creştinii, şi datorită neascultării lor, Numele Domnului va fi vorbit de rău.
De câţi ani a fost nevoie ca o biserică care vibra la rostirea adevărului lui Dumnezeu să fie transformată întru-un templu păgân aducător de moarte? Mai puţin de cincizeci. Dar nici de cincizeci de ani nu este nevoie pentru ca cineva să ajungă departe de calea credinţei, deşi se crede credincios. Mulţi intră în biserică şi nici măcar odată nu au ştiut cu adevărat ce caută ei acolo, cine sunt ei şi cine este Dumnezeu. Prin harul Domnului unii se trezesc dar alţii rămân în acea stare de înşelare şi împietrire a inimii până la finalul vieţii. Şi dacă nu ştiu nu este nici o problemă să se închine şi lui Dumnezeu şi idolilor străini. Atât de mulţi idoli fiind azi prezenţi în viaţa celor ce se numesc creştini. Uneori la fel de mulţi ca la hinduşi. Iar idolii nu aduc viaţă ci moarte. Viaţă aduce doar Isus Hristos. El şi numai El. Nimic în afara Lui. Să ne întoarcem spre El şi să căutăm, în aceste vremuri tulburi şi pline de minciună şi înşelătorie, să-L cunoaştem tot mai mult. Pentru că dacă cunoşterea şi slujirea idolilor aduce moarte, doar cunoaşterea şi slujirea lui Isus aduce viaţă.
După ce am văzut toate despre care v-am povestit am ajuns şi la CN Tower. De acolo de sus când priveşti la imaginea impresionantă care se desfăşoară înaintea ochilor tăi ai putea spune că lumea este frumoasă şi totul este în regulă. Dar nu este aşa. Detaliile de jos contează foarte mult. Centrul Hare Krishna, Street Church – strada homosexualilor, locurile în care se păcătuieşte şi desfrâul din casele oamenilor – televizor, Internet, pornografie, acestea dau de fapt adevărata faţă a lucrurilor.
Mulţi se uită la bisericile lor şi spun că este bine. Dar caută să intri în viaţa intimă a fiecărui credincios şi vei vedea că nu este bine de loc. De la distanţă lucrurile par în regulă dar abia când descoperi detaliile vezi adevărata faţă a lucrurilor şi înfrângerea celor ce spun că sunt biruitori. Mulţi părinţi cred că este bine cu copii lor pentru că dumnica îi iau de mână şi îi duc la biserică sau, dacă sunt mai mari, se duc ei la ce biserică le place, dar dacă ai harul să se deschidă faţă de tine sau dacă ai şti ce fac ei în ascuns te-ai speria şi durerea ţi-ar străpunge inima. Adevărul nu este în ceea ce vedem cu ochii, în muzica din biserici şi mâinile ridicate pe sus ci adânc în colţurile ascunse ale inimilor. Acolo stă adevărul. De multe ori mi s-a dat să cunosc starea inimii unor oameni şi apoi să-i văd în biserici manifestându-se ca şi cum ar fi cei mai mari sfinţi din lume. Bătut din palme, mâinile pe sus şi ochii închişi în ceea ce părea extazul închinării. Şi nu era aşa.
Fariseii şi cărturarii din vremea Domnului Isus exact aşa erau: frumoşi şi bine din exterior dar putrezi în interior. Chiar şi lumea spune că aparenţele înşală. De aceea este nevoie de o călăuzire specială a Duhului Sfânt. Fără aceasta şansele ca să fim înşelaţi sunt mari.
Dovada că am dreptate am avut-o chiar când am coborât din turn. De sus nu se vedea ceea ce acum vedeam jos. Jos erau mulţi tineri, sute, dacă nu mii, (culmea – îmbrăcaţi în alb !) care se destrăbălau pe străzile oraşului într-o sărbătoare care era evident organizată de cineva.
Cam aceasta este imaginea adevărată. De sus, în general, lucrurile se văd frumoase dar când cobori pe pământ, la adevărata realitate, situaţia este total diferită. Aşa este şi în viaţa de credinţă. Poate că, în general, credem că suntem bine, dar detaliile contează. Dacă-ţi construieşti o casă, aşa frumoasă cum am văzut în Canada, nu te mulţumeşti că ai patru pereţi şi un acoperiş deasupra. Pereţii contează pentru rezistenţă dar detaliile fac deliciul şi frumuseţea casei, toţi ştim asta. Când vei avea musafiri ei nu se vor uita la pereţi ci la felul în care ţi-ai împodobit casa. De ce atunci ne mulţumim doar cu pereţii, atunci când este vorba despre viaţa de credinţă, şi nu vrem să punem la punct fiecare detaliu?
Fratele Richard Wurmbrand povestea că într-o seară citea Scriptura şi a ajuns la pasajul din Apocalipsa 3 cu 2 în care scrie: „Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.” A fost străpuns de o durere în inimă, a luat aceste cuvinte chiar pentru el personal, a trezit-o pe sora Sabina care dormea şi i-a citit şi ei, apoi s-au pus amândoi pe genunchi şi, plângând, i-au cerut Domnului har să poată umbla în faptele desăvărşite pe care El le-a pregătit pentru ei.
Am pus mai multe întrebări pe parcursul acestei scrieri. Dar cred că răspunsul este unul singur la toate. De ce? Pentru că cei ce spun că sunt creştini şi care, prin Hristos şi puterea Duhului Sfânt ar putea avea totul, sunt nepăsători şi nu veghează, se lasă atraşi de lume şi împlinesc poftele cărnii, pofte care se războiesc cu sufletul şi care astfel ajung să fie goi. Adică fără Duhul Sfânt care nu rămâne oricum într-un om. Şi când pleacă El vine moartea.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment