Biblia ne îndeamnă să fim atenţi la vorbire, să nu vorbim mult.
Iacov 1:19 “Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie.”
Vorbirea noastră ne responsabilizează, vom da socoteală de cuvintele pe care le-am rostit.
Matei 12:37 “Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”
Limba omului are un potenţial distructiv imens, după cum scrie din nou apostolul Iacov:
“Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei. Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblînzesc, şi au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei! Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară?” (Iacov 2:6-11).
Dacă am lua aminte la avertismentele care sunt în Scriptură în legătură cu vorbirea atunci ar trebui să vorbim foarte puţin, cu măsură, atenţi. Atenţi la ce vorbim şi când vorbim. Apostolul Pavel ne spune şi cum şi ce trebuie să vorbim. Citim la Efeseni 5 cu 19 :”Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.”
Ne place să credem, şi uneori chiar ne lăudăm cu aceasta, că noi iubim Scriptura şi că credem tot ceea ce este scris în ea. Numai că practica dovedeşte contrariul. Cel puţin în ceea ce priveşte vorbirea noastră. După cum văd eu lucrurile prea puţini luăm aminte la ceea ce Biblia ne învaţă în legătură cu vorbirea. Rar mi-a fost dat să particip la o întâlnire în care să se adune câteva persoane şi să împlinească Scriptura pe această direcţie, să fie o vorbire cu psalmi, cu cântări de laudă şi duhovniceşti. Chiar dacă cineva a căutat să ducă discuţiile pe această direcţie şi s-a mai încercat o cântare sau un cuvânt din Scripturi, în final tot la cele lumeşti s-a ajuns, de obicei la lucruri fără importanţă, dar de foarte multe ori la bârfă şi lucruri care nu fac cinste unor creştini.
Este o plăcere diabolică în a vorbi despre lucruri fără de valoare sau în a vorbi despre alţii, evident cu răutate. Pericolul mare constă şi în faptul că cei ce vorbesc, care chiar bârfesc, cred că fac o lucrare bună, chiar duhovnicească, aşa că insistă şi mai mult, spre nenorocirea lor.
În vremurile moderne în care trăim a mai apărut un mijloc prin care creştinii pot cultiva foarte bine acest limbaj şi vorbire la care, de fapt, ar trebui să renunţăm total. Este vorba despre telefon, în general, si despre telefonul mobil în special.
Aşa ca şi cu alte mijloace moderne, puse la dispoziţia noastră de cele mai noi cuceriri ale tehnicii şi ştiinţei, care ne-au fascinat, telefonul mobil a fost primit cu multă bucurie şi atracţia faţă de acesta a crescut cu fiecare zi, cu cât a ajuns mai performant şi cu cât a devenit mai accesibil.
Nu vreau să spun că telefonul mobil nu are şi aplicaţii care ne sunt de ajutor şi nu vreau să spun că trebuie să renunţăm la el total, dar pentru unii ştiu sigur că această variantă, a renunţării, ar fi cea mai bună şi mai cu folos. Pentru că am ajuns să încălcăm Scriptura folosind telefonul mobil. Şi nici măcar nu realizăm acest lucru.
Vorbitul la telefon azi a ajuns o ocupaţie, o distracţie, o pierdere de vreme, o dependenţă, un păcat. Aşa ca Internetul, Facebook-ul, fotbalul, pornografia, jocurile de noroc, etc. Să nu vă miraţi că spun aceasta. Mai demult vorbeai la telefon pentru că aveai nevoie. Acum vorbeşti la telefon pentru că ai minute incuse în tarif şi dacă nu vorbeşti, oricum le pierzi. Aşa că hai să vorbim. Dar ce să vorbim de 4000 de minute sau chiar mai mult? Orice. Important este să vorbim.
4000 de minute înseamnă aproape 67 de ore pe lună! Peste două ore pe zi! Şi pentru mulţi două ore de discuţii la telefon este prea puţin, probabil ajung la mult mai mult.
În primul rând este o pierdere de timp care ar trebui să ne sperie. Câţi creştini stau de vorbă cu Dumnezeu nu două ore pe zi ci măcar o oră? Probabil foarte puţini.
Problema însă nu este doar cât vorbim la telefon ci şi ce vorbim la telefon. Oare ce vorbesc creştinii la telefon ore întregi? Credeţi că îşi citează versete din Scriptură, sau psalmi sau cântă cântări de laudă lui Dumnezeu? Când ai făcut ultima dată aceasta vorbind cu cineva la telefon? Nu-i aşa că nu o facem niciodată? De obicei vorbim tot felul de lucruri fără sens şi fără valoare, care pot să nu fie lucruri păcătoase, dar devin păcătoase prin faptul că ne pierdem vremea cu lucruri care nu zidesc, când am putea să facem altceva, să citim Biblia sau alte cărţi cu folos spiritual, sau să ne rugăm, sau să facem un bine cuiva. Însă, de cele mai multe ori, se ajunge şi la păcat pentru că discuţiile degenerează în bârfă. Ce a mai făcut cutare, ce a mai zis cutare, cât de mult a greşit cutare, etc.
Telefonul mobil a ajuns astfel o unealtă de preţ în mâna lui Satan.
Cu ani în urmă adevăraţii creştini se fereau de tot ce era lumesc. Oricât vi s-ar părea de deplasat, doar cu zeci de ani în urmă, adevăraţii creştini nu frecventau cinematografele, teatrele, stadioanele. Să ştiţi că nu ei erau greşiţi ci noi suntem.
A trecut o vreme şi creştinii nu mai frecventează cinematografele ci şi-au adus cinematografele în casă. Vechii creştini ar fi făcut infarct la aşa ceva. Azi este ceva normal. Dar acum, prin intermediul telefoanelor mobile, am ajuns la ceva şi mai şi: creştinii au adus cinematograful în Biserică!!!
Nu doar că vorbesc vrute şi nevrute şi le trece viaţa vorbind la telefon dar au adus urâciunea în Biserică şi nu mai pot nici două ore la adunare fără telefonul mobil! Este de-a dreptul incredibil. Este scandalos şi este o ruşine.
Mulţi spun că atunci când merg la adunare îşi pun telefonul pe silenţios, ca să nu deranjeze pe alţii, dar tot timpul sunt cu ochii pe el. Ce mesaj a mai primit, ce mai face cutare, ce poze şi-a mai pus X pe Facebook. Numai la Dumnezeu nu îi este mintea şi inima. Nu evlavia ci bunul simţ ar trebui să ne spună clar şi răspicat că nu avem ce căuta cu telefonul mobil în adunare. Nu o să crape pământul chiar atunci dar dacă o să se întâmple mai bine să te găsească crăpatul pământului cu ochii şi inima la Domnul decât la telefonul mobil. Nu telefonul mobil te va salva de la dezastru.
Suntem suciţi şi strâmbi de nu se poate. Ne-am pierdut orice simţ şi plutim pe marea tulbure a ofertelor de tot felul. Inima este moale şi cugetul întinat. Dragostea de lume ne-a cuprins atât de tare încât pur şi simplu ne-a sufocat. Şi nu mai vedem şi nu mai simţim. Am fost anesteziaţi şi drogaţi şi nu mai ştim ce este cu noi.
O să ziceţi că azi nu se poate fără telefonul mobil. Aşa spunem despre toţi idolii noştri moderni pe care îi iubim cu disperare: despre televizor, despre fotbal, despre modă, despre Facebook, etc. Dovedim prin aceasta cât de legată ne este inima de ceea ce nu ar trebui să fie. Un creştin ar trebui să poată fără orice, în afară de Isus Hristos. Pentru că El spunea că trebuie să renunţăm chiar şi la mamă, tată, fii, fiice, avere, ba chiar la viaţa noastră, pentru El. Şi mai spunea Domnul Isus că poţi chiar şi fără un ochi şi fără o mână. Că dacă mâna sau ochiul te îndeamnă spre păcat taie-o sau scoate-l. Este mai bine să mergi în cer fără ochi sau mână, decât în iad, întreg. Aşa că nu ar trebui să fie prea greu să înţelegi că ar fi mai bine pentru tine, dacă nu te poţi stăpâni, să arunci telefonul mobil la gunoi decât să arzi în iad. Vorbele multe şi fără sens pe care le tot macini toată ziua ca într-o moară vor sta odată ca mărturie împotriva ta. Şi felul total greşit şi păcătos în care ţi-ai folosit telefonul, poate chiar în adunare, îţi va aduce lacrimi de disperare şi deznădejde. Atunci o să regreţi că ai avut telefon mobil şi că nu l-ai aruncat la container, luând aminte la Scriptură şi avertismentele Domnului din ea.
Apostolul Pavel scria: “Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău.” (1 Tesaloniceni 5:21-22). Dar mai pare azi ceva creştinilor, ca fiind rău? Azi toate lucrurile ne sunt îngăduite, că tot Pavel spunea şi aceasta. Că nu ne sunt de folos sau că sunt spre pierzare, pe cine mai interesează?
Am sentimentul că, pe măsură ce oamenii vorbesc tot mai mult la telefon, vorbesc tot mai puţin cu Dumnezeu. Şi dacă mai punem la socoteală şi alte mijloace care îi ţin ocupaţi (Internet, Facebook, televizor, sport, filme, etc) oare mai vorbesc cu El măcar puţin? Dacă nici în Biserică nu sunt cu toată inima îndreptată spre El, oare sunt atunci când pleacă de acolo?
Acum se pare că factura pentru convorbirile pe care le facem la telefonul mobil nu este mare, ofertele sunt bune, dar odată vom primi o factură care s-ar putea să ne sperie şi să ne dea fiori. Mulţi nu vor putea plăti acea factură. Costul ei se va calcula după următoarea formulă, rostită de chiar Domnul Isus: “Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.” (Matei 12:36).
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.