Un lucru interesant îl găsim în cuvintele Domnului Isus Hristos atunci când vorbeşte despre a doua Sa venire, la sfârşitul vremurilor. Pe de o parte Domnul dă o mulţime de detalii despre cum va fi înainte de revenirea Lui pe pământ dar tot El spune apoi că nimeni nu va şti cu exactitate când va fi ziua aceea. În afară de Dumnezeu Tatăl nimeni nu ştie când va reveni Domnul Isus (Matei 24:36).
De-a lungul timpului mulţi au crezut că, totuşi, ştiu. Şi nu puţine au fost prezicerile care au dat date „precise” în legătură cu revenirea Domnului Isus. Evident că nici măcar una nu s-a împlinit.
A vorbi şi a prezice despre acest eveniment, cu adevărat important, a rămas ca o ispită în faţa căreia nu s-a putut rezista. Recent, după intrarea în noul an, am auzit şi eu o altă astfel de „profeţie”. Am pus cuvântul profeţie în ghilimele pentru că de fapt era un scenariu ştiinţifico-fantastic demn de un film din seria „Left Behind”, serie pe care nu o recomand deşi are pretenţia de film creştin.
Aşa cum spuneam însă, chiar dacă nu putem prezice data exactă a revenirii Domnului Isus, putem totuşi observa o mulţime de semne care arată că, spre deosebire de alte dăţi şi evenimente, revenirea Domnului este posibilă în orice moment.
Creştinii l-au aşteptat pe Domnul să revină imediat după ce El s-a înălţat la cer. Mereu au fost confuzii şi interpretări greşite în privinţa revenirii Sale. Un cataclism, un război, o epidemie, cutremure şi tot felul de evenimente ieşite din comun au fost asociate cu iminenta revenire a Domnului Isus. Şi nu a fost aşa. De ce am fi azi mai îndreptăţiţi să facem astfel de previziuni? Care sunt elementele care azi ne dau dreptul să spunem că Domnul este chiar este la uşi?
Nu vreau să cad şi eu în capcana celor pe care îi critic şi să mă erijez în profet. Vreau doar să vă dau câteva elemente care ar putea să facă mai clară această perspectivă a revenirii Domnului Isus.
Mă voi lega de recentul eveniment care a avut loc în urmă cu câteva zile. Agenţiile de presă au făcut cunoscut faptul că Ariel Sharon, fost om de stat în Israel, a decedat după 8 ani de comă, la vârsta de 85 de ani.
Ariel Sharon a fost unul dintre cei mai mari oameni politici ai noului stat Israel. El a participat efectiv la toate evenimentele importante care au dus la reînfiinţarea statului, după 1900 de ani de inexistenţă, şi apoi la toată lupta care s-a dus pentru supravieţuirea noului stat creat. S-a oprit doar în 2006 din cauza unui atac cerebral. Iată o scurtă istorie a vieţii lui:
Numele lui adevărat a fost Ariel Scheinerman. S-a născut în 27 februarie 1928 în familia unor emigranţi ruşi, fugiţi din ţara natală pentru a scăpa de sovietizare. Familia sa avea o fermă în provincia Kfar Malal, aproape de Tel Aviv. Sharon a fost recunoscut drept unul dintre cei mai mari lideri politici ai Iraelului, după obţinerea independenţei din 1948. A servit în armata israeliană timp de 25 de ani, când s-a retras, în rang de general. La doar 20 de ani, în timpul Războiului de independenţă al Israelului din 1948, primea comanda Brigăzii Alexandroni. În 1967, în timpul „Războiului de şase zile”, a condus trupele israeliene. Doi ani mai târziu, Sharon a fost avansat şef al forţelor de Apărare Israeliene. În 1973, după războiul de Yom Kippur, război în care şi-a atras numele de „Arik, rege al Israelului”, după contraatacul spectaculos care a dus la prăbuşirea liniei de front egiptene şi restabilirea supremaţiei evreieşti în zonă, s-a retras din armată şi şi-a început cariera politică. În acelaşi an, 1973, a fost ales membru al Knesset-ului (Parlamentul israelian) iar un an mai târziu a devenit consilier pe probleme de securitate al prim-ministrului Yitzak Rabin. În 1981 devine ministru al Apărării, în dificila perioadă a războiului cu Libanul. Între 1983 şi 1984, Sharon este numit ministru fără portofoliu, iar în perioada 1984-1990 ocupă funcţia de ministru al Comerţului şi Industriilor. În această calitate Sharon încheie primul Acord Liber de Schimb cu SUA. Între 1990 şi 1992 devine ministru al Construcţiilor şi preşedinte al Comisiei pentru probleme de imigraţie. În 1998 Ariel Sharon primeşte portofoliul ministerului de externe, postură din care iniţiază negocierile de pace cu Autoritatea Palestiniană şi cu alte state din Orientul Mijlociu. După alegerea lui Ehud Barak ca prim-ministru al Israelului, în 1998, Ariel Sharon devine preşedinte interimar al Partidului Likud. Din februarie 2001, Sharon ocupă fotoliul de premier al Israelului, până în 2006, când a intrat în comă.
A fost căsătorit cu două evreice născute în România. În 1950 s-a căsătorit cu Margareta Zimmermann dar relaţia lor s-a întreupt brusc în anul 1962 când Margareta moare într-un accident de maşină, la doar 32 de ani. După acest accident sora ei mai mică, Rozalia Zimmermann, a trebuit să îngrijească de micuţul Gur, fiul lui Ariel şi Margareta, conform tradiţiei evreieşti. Foarte curând însă, după doar un an, opinia publică a fost surprinsă de ştirea că Ariel Sharon şi Rozalia se vor căsători. Au avut o relaţie deosebită dar şi Rozalia a murit în anul 2000, bolnavă de cancer. Ariel Sharon i-a fost soţ 37 de ani şi nu s-a mai recăsătorit.
După aceste date biografice, date care au fost necesare pentru a ne face cât de cât o idee despre cine a fost Ariel Sharon, să ne întoarcem la subiectul nostru.
Iată ce spunea Domnul Isus în legătură cu revenirea Sa (Matei 24):
29 „Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”
30 Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.
31 El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.
32 De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţia, ştiţi că vara este aproape.
33 Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.
34 Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.
35 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
36 Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”
Există, printre cei ce studiază Scripturile, o părere general acceptată că naţiunea Israel este asociată cu smochinul. În acest pasaj Domnul leagă revenirea Sa de înmugurirea smochinului şi spune că generaţia care va vedea smochinul înmugurind din nou va vedea şi revenirea Sa.
Ariel Sharon a fost unul care a avut o contribuţie majoră la reînfiinţarea statului Israel. A participat la toate bătăliile care s-au dus în acest sens, apoi a avut în mâinile lui, pentru multă vreme, în calitate de om politic, destinele acestui stat. Dacă este adevărat că înmugurirea smochinului este similară cu reînfiinţarea statului Israel în 1948 (şi avem motive să credem că aşa este) atunci Ariel Sharon a fost şi el un semn al vremurilor în care trăim. A fost un lider peste care s-a văzut mâna atotputernică a lui Dumnezeu, un lider folosit de Dumnezeu pentru a-şi duce planurile la îndeplinire. Nu vorbim despre faptul că Ariel Sharon a fost contestat în anumite momente din istoria nouă a Israelului (aşa cum a fost contestat de grupările ultraortodoxe atunci când a fost de acord cu cedarea fâşiei Gaza Autorităţii Palestiniene), ci vorbim despre un om pe care, în mod evident, Dumnezeu l-a folosit în realizarea planurilor Sale cu noul Israel. Din această perspectivă, şi în contextul actual, Ariel Sharon a fost un semn.
Trebuie să fim deosebit de precauţi atunci când acordăm credit vreunei surse care vine din afara Scripturii şi să cercetăm lucrurile cu mare atenţie. Dar nu cred că este lipsit de importanţă să menţionez un lucru deosebit de interesant şi care are legătură cu Ariel Sharon.
Pe 30 aprilie 2007 în publicaţia Israel Today a apărut o ştire de primă pagină. Era relatat un eveniment interesant legat de rabinul Yitzak Kaduri, un rabin foarte respectat în Israel şi care a decedat la vârsta de 108 ani. Pe când încă se afla în viaţă el a relatat celor din jur că Mesia i s-a revelat într-o viziune şi i-a spus că va veni în curând, după moartea lui Ariel Sharon. În acel moment Ariel Sharon era în comă.
Rabinul Yitzak Kaduri a scris pe un bilet numele lui Mesia care i s-a revelat şi a spus că numai la un an după moartea sa să se deschidă acest bilet pentru a se afla numele lui Mesia. Surpriza mare, care chiar a scindat comunitatea religioasă din care făcea parte, a fost că atunci când biletul a fost deschis s-a descoperit că numele lui Mesia este Yehoshua sau Yeshua, adică Isus pe care evreii l-au respins.
Din capul locului spun că nu sunt de acord cu cei ce încearcă să facă din orice un subiect de senzaţie şi sunt mai mult preocupaţi de aceste lucruri decât de o cunoaştere tot mai profundă a Domnului Isus şi de o viaţă de sfinţenie. Cred că un om preocupat de sfinţenie şi de o relaţie bună cu Dumnezeu, prin credinţa în Domnul Isus Hristos şi puterea Duhului Sfânt, va avea parte de Dumnezeu, indiferent când El va reveni pe acest pământ, la orice oră din zi sau din noapte. Dar tot El ne-a spus şi să fim atenţi şi să veghem. Iar vegherea are de-a face cu analiza, cu observarea a ce se întâmplă în jur. Nu are de-a face cu nepăsarea şi superficialitatea.
Vreau doar să spun că semnele despre care vorbeam indică clar că revenirea Domnului Isus este aproape şi că este vremea să ne trezim din somn şi să vedem dacă în candelele noastre mai este ulei.
Pentru că avem această pildă a celor zece fecioare, pildă care este un mare semn de atenţionare pentru cei ce se declară creştini. Toate cele zece fecioare îl aşteptau pe Mire, deci este clar că toate credeau în Isus, dar numai cinci au intrat cu Mirele, celelalte au rămas afară în întuneric şi în plâns. Ele nu au fost gata, revenirea Mirelui le-a luat pe nepregătite.
Cred că pentru cei pe care îi iubeşte Domnul a vorbit prin Ariel Sharon şi le-a transmis un mesaj al dragostei Lui, spunându-le că venirea Sa este foarte aproape.
Ariel Sharon a fost încă de la început parte a evenimentelor care au dus la înmugurirea smochinului; în 1948 avea doar 20 de ani. A murit la începutul acestui an, 2014, încă nu împlinise 86 de ani. Semn că generaţia („neamul acesta”) despre care vorbea Domnul Isus este pe sfârşit. Putem lua ca referinţă pentru „neamul acesta” anul 1948, data reînfiinţării statului Israel, sau anul 1967, data recuceririi Ierusalimului, dar oricum am proceda trebuie să recunoaştem că timpul este scurt şi generaţia aceea pe sfîrşite. Nu ne rămâne decât să ne pregătim, reconsiderându-ne priorităţile şi văzând pentru ce trăim. Apostolul Pavel, în momente despre care Duhul Sfânt i-a spus că vor fi grele pentru creştini, datorită prigoanei, scria:
29 „Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta, pentru ca cei ce au neveste, să fie ca şi cum n-ar avea;
30 cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei ce se bucură ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;
31 cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece.”
(1 Corinteni 7).
Înţelesul acestor cuvinte este că noi creştinii, cei ce până acum am avut alte priorităţi şi care am urmărit interese pământeşti să ne reconsiderăm poziţia pentru că toate acestea vor trece şi se vor duce ca un fum şi cei ce le-au căutat şi au alergat după ele se vor trezi cu mâinile goale la venirea Domnului Isus.
În Luca, capitolul 12 avem pilda Domnului Isus despre omul căruia i-a rodit mult pământul şi care a spus: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!” În această pildă, la finalul cuvântării Sale, Domnul Isus a spus câteva cuvinte pe care nu prea le luăm în seamă. Iată cuvintele Domnului:
16 „Şi le-a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult.
17 Şi el se gândea în sine, şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng rodurile.”
18 „Iată” a zis el „ce voi face: îmi voi strica grânarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate rodurile şi toate bunătăţile mele;
19 şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!”
20 Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?”
21 Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.”
Cuvântul la care spuneam că nu prea luăm aminte este „Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu”. Tot aşa, adică nebun. Domnul spune că este nebun nu doar cel ce umblă după lucruri pământeşti ci şi cel ce poate nu umblă după ele dar nici nu caută să se îmbogăţească faţă de Dumnezeu.
Există posibilitatea ca, trăind pentru noi şi fiind preocupaţi numai de noi, să ne irosim vieţile, chiar dacă am mărturisit că suntem credincioşi şi chiar dacă am fost implicaţi într-un fel sau altul în viaţa religioasă. Dar am trăit doar pentru noi şi nu pentru Dumnezeu. Aceasta este nebunie. Însă Dumnezeu ne dă azi, prin Ariel Sharon şi profeţiile Scripturii, un semnal că El este aproape dar şi că este vreme să ne trezim din letargia, lenea şi nepăsarea noastră şi să ne dăruim cu totul lui Dumnezeu, aşteptându-L cu bucurie şi cu mâinile pline de roada neprihănirii.
Şi chiar dacă Ariel Sharon nu a fost un creştin el vorbeşte creştinilor prin dăruirea şi dedicarea lui faţă de ţară. Nu a avut un alt scop în viaţă decât binele ţării sale. Nu a ezitat să-şi pună viaţa în pericol şi să lupte în prima linie a războiului încă de la vârsta de 20 de ani. Nu viaţa lui a contat cât binele concetăţenilor lui şi propăşirea ţării. Dacă creştinii ar fi la fel de dedicaţi atunci când este vorba despre Împărăţia lui Dumnezeu, dacă ar fi la fel de altruişti şi la fel de îndrăzneţi, altfel ar sta lucrurile din punct de vedere spiritual.
Ne putem imagina durerea din sufletul lui Ariel Sharon dacă duşmanii ar fi biruit şi poporul evreu ar fi fost din nou supus robiei. Poate nici nu ar fi rezistat la o asemenea tragedie. Oare de ce noi creştinii putem sta liniştiţi, legănându-ne cu gândul că vom merge odată în cer, dar în jurul nostru este tot mai multă robie a păcatului, tot mai mult formalism, tot mai multă moarte?
Doamne, dă-ne urechi de auzit atunci când vorbeşti!
Comment