În căutarea lui după mai bine omul este în stare de mari sacrificii şi nu de puţine ori se expune la mari riscuri. Migraţia este o modalitate prin care omul a căutat să-şi îmbunătăţească condiţiile de viaţă numai că migraţia nu este un cec în alb ci, de multe ori, este un eşec. Uneori aduce satisfacţii, alteori frustrări şi neîmpliniri.
Migraţia este o dovadă a faptului că omul este mereu în căutarea a ceva mai bun. Arată spre o insatisfacţie şi priveşte înainte cu speranţă de mai bine. Stau alături în inima omului un sentiment veşnic de nemulţumire dar şi o speranţă continuă după un tărâm al păcii şi al bucuriei, al liniştii şi al împlinirii.
Ne confruntăm azi în Europa cu o criză a imigranţilor şi, într-un fel, căutăm să-i înţelegem pe cei ce forţează graniţele Europei cu speranţa într-un viitor mai bun. Dar nu doar în sufletul lor este această căutare după mai bine. Vizitând ţări din Europa sau de peste Ocean am văzut că lucrurile stau la fel, chiar dacă nu vorbim de refugiaţi de război. Am petrecut mai mult timp în Irlanda. Am constatat că în Irlanda se află mulţi români dar şi polonezi şi spanioli, adică imigranţi din ţări care nu o duc chiar rău din punct de vedere economic, aşa ca şi românii sau bulgarii. Cu mirare am aflat că irlandezii, spre a căror ţară se îndreaptă mulţi emigranţi în căutare după o viaţă mai bună, sunt cam 4 milioane în Irlanda dar vreo 40 de milioane în toată lumea. Şi ei sunt mereu în căutarea după mai bine. Dar nu puţine sunt cazurile în care unii ajung în ţara mult dorită şi apoi regretă că au ajuns acolo şi fie îşi doresc să se întoarcă înapoi de unde au pornit, fie caută o altă destinaţie.
Nu ne mirăm de valul de români care s-au împrăştiat în toată lumea, mai ales în Europa, motivându-şi plecarea din motive economice sau din pricina corupţiei, dar ne mirăm să auzim că străini vin să se stabilească în România, englezi bunăoară; oameni a căror ţară ar fi râvnită de mulţi români şi, din această pricină, gestul lor îl înţelegem mai greu.
Toate acestea arată că omul este un veşnic nemulţumit de ceea ce găseşte aici pe pământ. Statisticile spun că foarte mulţi dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei sunt nefericiţi şi nu puţini ajung la suicid; pentru că nu aveau unde să emigreze, nu era o ţară mai bogată unde să poată ajunge.
Am cunoscut oameni ajunşi în ţări prospere din punct de vedere economic dar nemulţumiţi şi, într-o măsură mai mare sau mai mică, neîmpliniţi şi, tot într-o anumită măsură, nefericiţi. Gândul că de unde ai plecat sau în altă parte ar fi fost mai bine rodea ca un mic vierme şi nu lăsa ca bucuria să se instaleze pe deplin.
M-am uitat la toate acestea şi am căutat să înţeleg ce se întâmplă cu noi. Ce am înţeles este că omul nu va fi niciodată cu adevărat fericit şi împlinit în alergarea lui pe acest pământ; că pământul nu ne poate da o satisfacţie deplină în atingerea aspiraţiilor noastre după mai bine şi după pace. Este adevărat că sunt ţări în lume, puţine, unde oameni harnici au reuşit să-şi construiască un mic paradis şi când ajungi acolo chiar ai impresia că este raiul pe pământ, dar aceasta este doar la suprafaţă. Pentru că abia dacă stai alături de ei o vreme şi ajungi să îi cunoşti începi să le cunoşti stările şi neîmplinirile şi temerile. Am auzit de americani (creştini chiar) care şi-au construit camere speciale în care îşi fac provizii de mâncare pentru o vreme îndelungată, anticipând un conflict sau o criză.
Cred că este ceva adânc în sufletul omului, o căutare după acel Paradis pierdut odată dar care nu mai este de găsit pe acest pământ. Odată cu izgonirea omului din Eden spinii şi pălămida au tăiat din porţia de bucurie şi nu au mai lăsat să fie cu adevărat întreagă, oricât ne-am lupta pentru aceasta. Parcurile de distracţii, restaurantele pline cu mâncare, plajele însorite, arenele moderne sau strălucirea ecranelor de televizor sau al cinematografelor, nu sunt decât doze scurte de fericire pe care le luăm constant, ca un medicament, neglijând efectele secundare pe care le generează şi care ne afectează şi mai mult. Pământul nu poate satisface pe deplin, oricât ar lupta omul în acest sens. Poţi găsi un lucru pe care l-ai căutat dar îţi poate lipsi un altul la care nici nu te-ai gândit. Şi puse cap la cap sau adunate într-o aritmetică a fericirii vezi că nu dau rezultatul pe care l-ai fi dorit şi ecuaţia este fără răspuns.
Din fericire nu-i pierdut totul; dacă înţelegem care este cheia. Şi puţini înţeleg şi află această cheie, iar dintre cei ce o găsesc unii o pierd. Ar fi fost bine să şi-o lege la gât, aşa cum învăţa înţeleptul Solomon, vorbinde despre bunătate şi credincioşie.
Ştiind că pământul acesta, pervertit fiind de păcat, nu poate asigura fericirea omului, Dumnezeu a venit pe pământ, a rezolvat problema omului (păcatul care ne despărţea de El), ne-a dat un Mântuitor şi ne-a deschis drumul către Ţara eternă – Împărăţia lui Dumnezeu. Este locul păcii şi fericirii desăvârşite, locul care nu are rival şi care nu are concurent şi în care cei ajunşi au satisfacţie deplină şi nici un regret nu se mai poate naşte în sufletul lor, niciodată. Pentru că nu poate fi ceva mai frumos şi mai de dorit. Apostolul Pavel a fost răpit de Dumnezeu în acel loc şi spune că acolo „a auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească” (2 Corinteni 12:2-3) şi că ceea ce a pregătit Dumnezeu în acel loc pentru cei ce cred în El şi-L iubesc sunt „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Corinteni 2:9 ).
Cei ce au înţeles ce a pregătit Dumnezeu pentru cei ce cred în El nu şi-au mai pus încrederea în vre-un loc pământesc şi ţinta vieţii lor a devenit cerul lui Dumnezeu. Deşi pentru o vreme au o cetăţenie pământească ei au dobândit una mai bună, cerească, prin credinţa în Domnul Isus Hristos. Iată două citate din Sfintele Scripturi:
Evrei 11:13 „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.”
1 Petru 2:11 „Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.”
Omul care a înţeles oferta lui Dumnezeu devine un străin şi un călător pe acest pământ. El este în aşteptarea patriei veşnice şi este un veşnic nemulţumit cu ce oferă lumea deşi este omul cu sufletul cel mai mulţumitor. Nemulţumit pentru că vede că nu poate fi satisfăcut cu oferta lumii în care este un străin dar mulţumit pe deplin pentru grija pe care Dumnezeu i-o poartă în scurta lui alergare pe pământ, mai mulţumit decât cei ce au mult din cele pământeşti, putând spune ca şi omul lui Dumnezeu Habacuc, la capitolul 3 al cărţii sale:
17 „Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri,
18 eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!
19 Domnul Dumnezeu este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor, şi mă face să merg pe înălţimile mele.”
Din nefericire nu puţini dintre cei ce se numesc creştini fie nu au avut niciodată această bucurie a lui Habacuc şi a celor ce se declară străini şi călători pe acest pământ, fie au pierdut-o din pricina îmbuibării şi a îngrijorărilor acestei lumi. Domnul Isus spunea (Luca 21 cu 34): „Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.”
Lumea aceasta este împărţită. Sunt bogaţi şi sunt săraci. Cei bogaţi sunt în pericolul îmbuibării iar cei săraci sunt în pericolul îngrijorării, deşi de îngrijorări greu scapă şi cei bogaţi. Avertizarea Domnului Isus este seriosă şi ar trebui să medităm asupra ei, dar cine o mai face? Îmbuibările şi îngrijorările afectează întreaga plajă a omenirii, fie că vorbim despre bogaţi fie că vorbim despre săraci. Singurul mod în care putem scăpa de acestea este aţintirea privirii noastre lăuntrice înspre promisiunile lui Dumnezeu şi renunţarea de bună voie la oferta lumii, apreciind la justa valoare atât ce oferă lumea cât şi ce oferă Dumnezeu.
Durerea este să vezi creştini care odată au pornit înspre Ţara eternă dar, prin îngrijorări şi prin atracţia pe care lumea a exercitat-o asupra lor, au început să tânjească după ce au lăsat în urmă, adică lucrurile trecătoare şi fără de folos veşnic. Ei nu au renunţat explicit şi verbal la Ţara eternă, ba chiar mărturisesc că spre ea se îndreaptă, dar, prin atitudinea lor faţă de pământ dovedesc că le pare rău să-l lase şi că nu mai sunt siguri că numai cerul este de dorit. Sunt într-un conflict care îi macină. Nu ar vrea să renunţe nici la cer dar nici la pământ. Şi, pentru că au apărut tot mai mulţi astfel de creştini, într-o lume a bunăstării, au apărut şi învăţători care gândesc la fel şi care s-au grăbit să dea învăţături care să-i liniştească pe aceşti creştini cu inima împărţită între cer şi pământ şi care vor o patrie cerească dar nici la cea pământească nu vor să renunţe. Aşa a apărut o generaţie de creştini care predică şi propovăduiesc o evanghelie falsă a prosperităţii, mărturisind că Dumnezeu vrea să ne bucurăm pe deplin atât de pământ, chiar şi de păcat uneori, dar şi de cer. Oricât de mult optimism ar afişa aceşti oameni şi oricât ar încerca să-i convingă şi pe alţii Duhul Sfânt mărturiseşte împotriva lor şi nu cred că au linişte şi pace deplină. Pentru că nu poate avea linişte şi pace deplină nici măcar unul care a emigrat într-o altă ţară dar care încă mai tânjeşte după cea din care a plecat, atunci cum să aibă unul cu inima împărţită între cer şi pământ? Pacea deplină vine doar atunci când un om se abandonează cu totul în mâna lui Dumnezeu şi când pământul acesta nu mai este sursa bucuriei lui ci, umblând pe acest pământ şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, el oftează tot mai des şi mai bolnav de dragoste după patria cerească, mai ales după Acela care este Stăpân acolo, dar şi Mire drag şi care a mers înaintea noastră pentru a ne pregăti un loc. Domnul Isus, Mirele celor ce cred în El şi-L ascultă, a spus la Ioan 14 cu 1: „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.
2 În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. 3 Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”
Nu vom fi cu adevărat fericiţi pe acest pământ oriunde ne-am afla, numai dacă, oriunde ne-am afla, noi suntem, în duhurile noastre, în cer cu Domnul Isus Hristos.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment