După ce Dumnezeu a creat omul i-a dat acestuia libertatea să facă tot ce vrea, cu exceptia unui singur lucru. Nu l-a întrebat pe om dacă este de acord cu această restricţie şi niciodată de atunci încoace Dumnezeu nu l-a chestionat pe om ca să vadă dacă acesta este de acord sau nu cu ceea ce a hotărât Dumnezeu. Dumnezeu îşi făcea cunoscută voia Sa pentru om şi funcţie de ascultarea sau neascultarea omului acesta suporta consecinţe: binecuvântare sau pedeapsă.
După ce oamenii care au ieşit de sub autoritatea lui Dumnezeu şi care s-au împrăştiat pe toată suprafaţa pământului, au început să se organizeze şi să formeze popoare, în fruntea lor şi-au ales lideri politici şi militari care să-i conducă. Aceşti lideri fie au fost aleşi fie s-au impus cu forţa dar, şi într-un caz şi în altul, ei erau suverani peste popor şi aveau drept chiar de viaţă şi de moarte.
Astăzi lucrurile stau cu totul altfel şi, în marea majoritate a cazurilor, liderii sunt aleşi de către popor. Este adevărat că tot liderii iau hotărârile importante în ceea ce priveşte conducerea ţării dar, periodic, aceşti lideri sunt validaţi de popor. În acest proces care se numeşte democraţie sondajele de opinie joacă un rol deosebit de important. Se spune că se sondează pulsul poporului pentru a se vedea care sunt dorinţele oamenilor şi direcţia spre care se îndreaptă preferinţele lor electorale. Şi funcţie de acestea cei ce intră în cursă pentru a fi aleşi ca şi lideri fac promisiuni şi caută să câştige încrederea populaţiei. Nu vorbim despre faptul că şi sondajele de opinie pot fi măsluite pentru a-i determina pe cei mulţi să alegă o anumită direcţie, pentru că nu acesta este scopul discuţiei noastre în acest moment.
Ideea este că Dumnezeu niciodată nu-i întreabă pe oameni ce le-ar plăcea lor şi cum ar vrea ei să trăiască şi că nu Îl interesează sondajele de opinie. Dumnezeu îi spune omului care sunt condiţiile pentru ca omul să fie fericit şi împlinit şi dacă omul nu le acceptă atunci pierde beneficiile de care Dumnezeu vrea să îi facă parte. Ascultarea de Dumnezeu face bine omului întotdeauna, chiar şi atunci când omul nu înţelege, iar neascultarea îl duce pe om spre dezastru şi nenorocire. Prin gura profetului Moise, Dumnezeu spunea: „Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi, ca să fii fericit?” (Deuteronomul 10:12-13)
Fericirea omului depinde de ascultarea lui de Dumnezeu, lucrul aceasta este mărturisit clar de Scripturile Sfinte şi de către toţi cei ce au ascultat de Dumnezeu şi s-au supus Lui.
Biserica lui Isus Hristos este cea mai măreaţă şi minunată creaţie din câte există în acest Univers. A fost instituită de Domnul Isus Hristos prin moartea şi învierea Lui şi Duhul Sfânt este Cel ce o conduce şi o sprijină. Toţi oamenii sunt chemaţi să facă parte din ea dar nu fac parte decât cei ce acceptă în totalitate termenii şi condiţiile puse de Dumnezeu. Nu se poate adăuga nimic la ceea ce Dumnezeu cere şi nici scoate nimic. În Biserica Lui se intră acceptând condiţiile puse de Dumnezeu şi se rămâne în această Biserică tot în acest fel. Spun aceasta pentru că mulţi vor sau se cred în Biserică fără ca să ştie cum se poate intra acolo şi folosesc o cale greşită, o cale imaginată de mintea omului.
O mare nebunie a vremurilor în care trăim azi, nebunie de care mulţi nu sunt conştienţi, deşi s-ar putea să o trăiască şi să fie părtaşi la ea, este biserica înfiinţată şi condusă după tehnicile de piaţă, biserica în care se intră şi se rămâne după gândiri şi imaginaţii omeneşti.
Pentru ca bisericile conduse după tehnicile de marketing să poată lua fiinţă a fost nevoie de sondajele de opinie. Oamenii au fost întrebaţi cum ar vrea ei să fie biserica din care să facă parte, ce să le ofere, şi după ce s-a aflat care este părerea şi dorinţele lor exact aceasta li s-a dat. Aşa că nu este nici o mirare că aceste biserici s-au umplut la prima strigare şi că ele continuă să crească şi să facă pui peste tot în lume. Singura problemă stă în faptul că aceste biserici nu sunt Biserica lui Hristos pentru că Hristos nu a procedat aşa la înfiinţarea bisericii Sale şi nu cere părerea nimănui despre cum ar vrea să fie Biserica Lui. Condiţiile sunt puse, termenii sunt clari şi nu este nici o altă portiţă pentru a intra în Biserică. Nu poate fi Biserica lui Hristos un loc în care lumea aduce tot ce vrea, de la psihologie la muzică, la divertisment, la o viaţă trăită aşa cum omul carnal vrea, fără nici un fel de restricţii şi limitări, fără purtarea crucii lui Hristos. Nici nu seamănă cu tot ceea ce ştim despre Biserică şi vedem pe paginile Sfintelor Scripturi sau în istoria de 2000 de ani. Ideea că trăim în vremuri noi şi că ceea ce a fost nu mai este relevant pentru zilele în care trăim este o perdea urâtă şi murdară după care se ascund noii apostoli ai noilor învăţături şi aceasta nu poate rezista decât în faţa celor neştiutori şi lesne crezători de minciuni. Dacă ar fi aşa atunci totul ar putea fi supus schimbării şi ne-ar lipsi reperele pentru stabilitatea de care toţi avem nevoie. Adevărul este că Dumnezeu este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci şi că principiile Lui rămân aceleaşi şi nu se schimbă niciodată. Iar cine se crede mai deştept decât Dumnezeu şi schimbă regulile Lui nu realizează că se ridică împotriva Lui şi şi-L face duşman pe Însuşi Dumnezeu.
Unii, seduşi de creşterea extraordinară a numărului de membri din bisericile conduse de tehnicile de piaţă, nu au mai făcut sondaje de opinie dar au preluat tehnicile propuse de cei ce le-au făcut şi care au pus bazele unor noi principii şi pe care le-au popularizat prin cărţi şi prin mijloacele mass-media şi care sunt disponibile tuturor. Ereziile ascunse în învăţăturile acestor noi învăţători se înmulţesc ca şi buruineile după ploaie şi, deşi sunt eviente, ele sunt ascunse pentru cei mai mulţi. România a fost şi ea invadată de ele şi mulţi le citesc sau le ascultă fără să realizeze pericolul din aceste învăţături deoarece sunt îmbrăcate într-un limbaj bisericesc şi folosesc o terminologie biblică. Problema este că deşi limbajul este seducător aceste învăţături subminează tocmai adevărul care ne poate face liberi şi duc într-o robie şi mai cruntă decât a celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu deoarece o falsă spiritualitate este prezentată ca cea reală şi un fals isus este pus în faţa Celui adevărat. Este lucrătura finală şi iscusită a vrăjmaşului care îi înşală pe oameni făcându-i să creadă că ei sunt la cel mai înalt nivel de spiritualitate dar aceştia să fie departe de drumul către cer şi să meargă pe o cale total greşită. Ce bine ar fi putut ieşi din acest demers în care oamenii sunt întrebaţi cum ar vrea ei să fie biserica din care să facă parte? Absurdul situaţiei este şi mai absurd aunci când nu realizăm absurdul din această logică. Omul aflat în întuneric, fără lumina lui Dumnezeu, nu-şi poate imagina cum să fie Biserica pentru că el nu poate face acest lucru şi nici nu este chemat să o facă. El doar trebuie să accepte în totalitate termenii stabiliţi clar de Dumnezeu. Restul este pierdere de vreme şi vătămare iremediabilă a sufletului şi a destinului veşnic.
O altă înşelătorie, care merge cumva paralel cu cea despre care am vorbit, este în cazul celor ce deja se află în Biserică dar, în timp, datorită înşelării şi vicleniei vrăjmaşului, prin ispitire şi neveghere, au ajuns să coboare standardul chemării lui Dumnezeu şi să lărgească calea pocăinţei. Traiul lumesc s-a instalat chiar dacă doctrina poate a fost păstrată în termeni biblici. Dar viaţa a dispărut şi bucuria umblării cu Hristos s-a evaporat. Dacă în primul caz entuziasmul este la culme, deşi el nu vine din relaţia cu Hristos şi nu Duhul Sfânt l-a generat ci tehnicile omeneşti şi lucrările fireşti, în cel de-al doilea caz bucuria sfântă s-a dus ca o ceaţă care se risipeşte la apariţia soarelui. Şi nici aceasta nu este Biserica lui Hristos, chiar dacă învăţătura poate fi bună şi doctrina corectă, pentru că dacă ar fi Biserica Lui atunci El ar fi prezent acolo şi ar umple inimile oamenilor de adevărata bucurie sfântă. Şi dacă El nu este acolo înseamnă că ceva L-a făcut să plece. Poate păcatul, poate lipsa de interes pentru cele sfinte, poate compromisul, poate dragostea de lume şi lucrurile ei, etc. Şi cu toate acestea oamenii se amăgesc spunând că se află în Biserica lui Hristos.
Dacă tot vorbim despre sondajele de opinie trebuie să aducem în discuţie şi posturile de radio şi televiziune creştine. Răul pe care acestea îl pot face este mult mai mare decât binele la care sperăm. Aceste posturi de radio sau televiziune sunt dependente de rata audienţei. Dacă nu au audienţă nu există iar pentru a avea audienţă ele trebuie să se conformeze cererilor celor ce ascultă. Şi astfel ajung să le dea oamenilor ceea ce vor. Nu se pune problema de ce au oamenii nevoie ci de ceea ce vor ei. Lucrarea este similară cu bisericile conduse de tehnicile de piaţă. Chiar dacă ne uităm la posturile de radio sau televiziunile din lume, comerciale, observăm că aproape toate se concentrează spre subcultură, spre trivial şi obscen. Acum nu ştiu dacă fac aceasta pentru că aceasta caută oamenii (deşi asta caută) sau pentru că, în timp, în felul acesta oamenii au fost condiţionaţi şi formaţi. Cert este că un post de radio cultural nu poate trăi din reclame şi trebuie finanţat de stat, dacă mai vrea cineva să facă acest lucru. Sigur oamenii nu ar avea nevoie de manele, muzică satanistă sau subculturală, indecentă, nici de filme sexi sau pornografie şi nici de bălăcăreli politice şi limbaj suburban. Dar totuşi pe acestea le au şi le doresc. Întorcându-ne la posturile creştine este clar că multe lucruri pe care creştinii le găsesc acolo sunt otravă ambalată în ambalaj de ciocolată şi oamenii le caută. Că au fost aşa de la început, adică fără discernământ, sau că în timp au ajuns aşa, nu ştiu. Ce ştiu sigur este că nu poate un post de radio sau televiziune creştin să se conducă după audienţă şi după sondajele de opinie. Dacă în vremurile din urmă, după cum îi scria Pavel lui Timotei, vor fi vremuri grele şi oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu; îşi vor da învăţători după poftele lor şi vor face tot ce pot ca să audă lucruri plăcute care să le gâdile urechile, atunci nu vor căuta toate acestea şi la radio sau TV şi nu vor fi impopulare şi neascultate acele posturi care difuzează nu ceea ce oamenii vor ci ceea ce au nevoie? Dacă un post de radio sau TV creştin se conformează cererilor pieţei, a oamenilor conduşi în viaţă de scopuri, de tehnicile de piaţă, de plăceri în final, mai poate rămâne acesta fidel adevărului biblic? Cu siguranţă că nu!
Mulţi creştini văd că mare parte din ceea ce se poate auzi sau vedea la aceste posturi creştine, sau în unele biserici, este otravă dar ei spun, înşelaţi fiind, că nu iau de acolo decât ceea ce este bun. Evident că se înşală crezând în felul acesta. Lumina şi întunericul nu pot sta împreună. Cea mai bună contraargumentaţie la această idee, că din toate nu se ia decât ceea ce este bun, am auzit-o de la cineva care a spus: „Ca să ajungi la cozonac (adică lucrurile bune) trebuie să scormoneşti în gunoi”. Şi chiar aşa stau lucrurile.
Domnul Isus şi apostolii Săi au avut atitudini foarte diferite de cum au astăzi liderii religioşi sau cei ce conduc reţelele media creştine. Ei nu le-au dat oamenilor ceea ce oamenii şi-au dorit ci ceea ce aveau cu adevărat nevoie. De aceea cei mai mulţi au şi respins oferta bună deoarece aceasta nu corespundea dorinţelor lor. Dacă Domnul Isus ar fi făcut un sondaj de opinie despre cum ar vrea evreii să fie Împărăţia lui Dumnezeu şi ce rol ar fi trebuit să ocupe Isus în acest plan, lucrurile ar fi stat cu totul altfel de cum era planul lui Dumnezeu. Chiar şi marele apostol Petru la un moment dat avea păreri total diferite de Domnul Isus şi, la un sondaj făcut în acel moment, Petru ar fi votat împotriva planurilor lui Dumnezeu. (Matei 16:23)
Domnul Isus a atras în final mulţimi de oameni nu pentru că a căutat să fie „relevant pentru societate” (un termen uzitat de noua biserică condusă de piaţă dar care este de fapt o formulare drăcească) ci tocmai pentru că a ţinut la un mesaj care l-a făcut impopular pentru o vreme. Crucea, batjocura, suferinţa, moartea pe care le-a îndurat s-au datorat tocmai faptului că nu a căutat să facă pe placul mulţimilor. El nu trebuia să facă sondaje de opinie pentru că le cunoştea inima şi ştia bine ce vor, cum văd ei fericirea, dar ştia că felul lor de a gândi este greşit şi a rămas fidel planului lui Dumnezeu, singurul care putea aduce beneficii pentru omenire. Şi Pavel şi toţi marii oameni ai lui Dumnezeu au procedat la fel. Profetul Ieremia ştia care sunt dorinţele oamenilor, ce vor ei să audă, dar nu a putut rosti decât mesajul lui Dumnezeu care a ofensat întreaga ţară şi care l-a făcut pe Ieremia să ajungă un proscris. Dacă azi lipseşte ceva atunci eu văd că lipsesc profeţii autentici ai lui Dumnezeu. Un profet vorbeşte din partea lui Dumnezeu, după nevoile adânci şi reale ale oamenilor. El nu vorbeşte de bine atunci când lucrurile merg rău. Azi sunt puzderie de „profeţi” care nu vorbesc decât de bine poporului deşi întunericul nu cred să fi fost mai mare vreodată. După cum scria Ieremia ei „leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: „Pace! Pace!” Şi totuşi nu este pace!” Cum ar putea ei să vorbească din partea lui Dumnezeu când accentul cade pe ce vor oamenii să audă şi ce le-ar face lor plăcere? Un cunoscut lider evanghelic român afirma în aceste zile următoarele: „Şi dacă noi venim la El şi zicem: „Păi eu nu sunt vrednic… eu sunt păcătos…” El spune: „Da cine îţi spune că eşti păcătos? Eu îţi spun că te iubesc şi sunt bun şi vreau să fii ca Mine. Scoate-ţi din cap că eşti păcătos!”
Domnul Isus nu s-a conformat mulţimii ci mulţimea a trebuit să se conformeze mesajului Său şi cerinţelor Lui. Şi nici urmaşii Lui autentici nu au procedat în alt fel. La începutul Bisericii apostolul Petru a avut o atitudine care astăzi l-ar pune pe scaunul electric şi biserica s-ar dezice de el. Anania şi Safira au aflat pe pielea lor ce înseamnă să vrei să fii parte din Biserica lui Hristos dar să fii condus de voia ta şi principiile tale. Pe Petru nu l-a interesat creşterea Bisericii în orice condiţii, aşa cum sunt interesaţi liderii de azi. Dar dacă azi cineva ar mai proceda în felul acesta ar mai putea fi el popular, ar mai atrage acea biserică mari mulţimi? Mai probabil că nu. Astăzi oferta de biserici, de posturi de radio sau televiziune creştine este mare şi oamenii migrează spre ceea ce le place şi le satisface dorinţele lor. Nu se mai pune problema dacă acea biserică sau acel post de radio le face cu adevărat bine ci dacă le împlineşte nişte dorinţe, dorinţe care pot fi carnale chiar dacă oamenii nici măcar nu-şi dau seama de aceasta.
Pericole sunt de ambele părţi. Pe de o parte ne putem justifica neputinţa prin faptul că adevăraţii credincioşi sunt puţini şi că pe calea îngustă nu merg mulţi. Şi nu ne mai gândim de ce nu creştem numeric dar şi calitativ, din punct de vedere spiritual. Şi devenim orgolioşi şi mândri chiar de neputinţa noastră şi de lipsa noastră de dăruire şi trăire autentică cu Dumnezeu.
Sau ne putem uita la creştere şi să ne mândrim de asemenea deşi acea creştere să nu fie nicidecum rezultatul lucrării Duhului Sfânt ci doar a vicleniei celui rău şi a omului care a abandonat căile lui Dumnezeu în detrimentul lucrărilor firii pământeşti. Şi într-un caz şi în altul tot înşelare se cheamă. Profetul Osea spunea: „Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput, să le înţeleagă! Căci căile Domnului sunt drepte; şi cei drepţi umblă pe ele, dar cei răzvrătiţi cad pe ele.” (Osea 14:9) Cei răzvrătiţi sunt cei ce nu ascultă de voia Domnului şi îşi urmează căile lor, crezând că fac voia Domnului. Interesant este faptul că Osea spune că sunt unii, cei răzvrătiţi, care cad chiar pe căile Domnului. Adică ei despre ele vorbesc, au un limbaj duhovnicesc, dar, cu toate acestea, sunt răzvrătiţi şi cad chiar pe ceea ce numesc calea Domnului.
Oare ne vom trezi din rătăcire noi cei ce mărturisim o credinţă în Domnul Isus şi vom începe să căutăm doar calea şi voia Lui abandonând orice cale a noastră, omenească, şi orice lucrare inspirată din această înţelepciune pământească, firească, drăcească, înţelepciune falsă, pentru că suceşte calea lui Dumnezeu şi pune în loc altceva?
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment