Fiecare om crede cu tărie (sunt şi excepţii, dar puţine) că se află în adevăr, că felul în care înţelege el lucrurile este cel corect şi că alte variante sunt greşite.
Dacă vorbim despre felul în care ne organizăm viaţa, cum muncim, cum ne câştigăm existenţa, etc. atunci unii, da, sunt în adevăr, adică au o înţelegere corectă asupra acestor aspecte şi văd lucrurile mult mai sănătos decât mulţi alţii. Ţine şi de mediul în care au fost crescuţi şi formaţi, de educaţia primită, de influenţa la care au fost expuşi încă din copilărie, inclusiv de factorul religios care i-a modelat. Este evident că unii văd lucrurile mai bine comparativ cu alţii, viaţa fiind etalonul după care, privind tot timpul la parcursul oamenilor prin ea, putem aprecia dacă felul în care aceştia şi-au organizat-o şi trăit-o a fost urmare a unei alegeri corecte sau greşite. Dar felul în care ne organizăm viaţa aici pe pământ, chiar dacă are o mare importanţă, are efecte doar pentru scurtă vreme, să zicem pentru maxim o sută de ani, puţini ajungând la această vârstă. Există însă o componentă spirituală după care oamenii se ghidează, un „adevăr” care îi conduce, şi care are efecte veşnice. Aşa cum o viaţă care se conduce după principii sănătoase poate duce la o viaţă împlinită din punct de vedere social şi material pentru maxim o sută de ani (şi lucrul acesta îl putem observa cu uşurinţă în jur) tot aşa, o viaţă care, din punct de vedere spiritual se conduce după Unicul Adevăr şi după adevăratele principii sănătoase care decurg din acesta, se poate împlini pentru veşnicie.
Din nefericire există o luptă puternică care se duce pentru ascunderea Adevărului. Iar această luptă se duce cu armele foarte puternice ale înşelării. Primul care a ieşit din Adevăr a fost Lucifer, Satan, şi de atunci şi până azi şi atât timp cât îi va mai fi permis de Adevăr, el va căuta să-i înşele pe oameni prezentând minciuna ca adevăr, oprindu-le oamenilor accesul la viaţa veşnică, la fericirea eternă. Domnul Isus Hristos spunea că viaţa veşnică este ca oamenii să Îl cunoască pe Dumnezeu Tatăl şi pe Dumnezeu Isus Hristos (Ioan 17:3). Lesne putem deduce din aceste cuvinte că Adevărul care duce la viaţa veşnică este Dumnezeu şi cunoaşterea Lui, adevărata Lui cunoaştere.
Apostolul Ioan consemnează în Evanghelia lui, la capitolul 8 următoarele: 30 „Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El. 31 Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi într-adevăr ucenicii Mei; 32 veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Şi acelaşi apostol Ioan scrie în prima lui epistolă, la capitolul 2, următoarele: 21 „V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi, şi ştiţi că nici o minciună nu vine din adevăr. 22 Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.” La capitolul 14 al Evangheliei după Ioan Domnul Isus spunea: 6 „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”
Spaţiul nu ne permite acum să insistăm, dar dovezile de mai sus sunt destule pentru a înţelege că Adevărul este Domnul Isus Hristos şi cuvintele Sale şi că doar ascultarea de El face posibilă aceea viaţă împlinită şi aici pe pământ şi duce la dobândirea vieţii eterne în raiul lui Dumnezeu. Nu putem avea promisiunile lui Dumnezeu decât rămânând în Adevăr, în Isus Hristos şi cuvintele Sale.
Vorbind despre starea omenirii în raport cu aceste cuvinte ale Domnului Isus, luând aminte la mărturia Adevărului şi la felul în care oamenii trăiesc în raport cu Acesta, se poate deduce cu uşurinţă că marea majoritate a oamenilor trăiesc nu în adevăr ci în minciună. Ei sunt ferm convinşi că felul în care trăiesc şi apreciază lucrurile este ca urmare a faptului că au înţeles adevărul şi că se află, din acest punct de vedere, pe o direcţie bună şi chiar foarte bună. Această înşelare a lor vine tot în urma eforturilor disperate pe care Satan le face pentru a da minciunii o faţă de adevăr şi înţelepciune.
Subtilitatea argumentelor pe care el le aduce este mare, trebuie să recunoaştem, şi el nu se mulţumeşte să-i ducă în eroare doar pe cei ce nu cunosc Adevărul revelat în Scripturi şi descoperit de Dumnezeu Duhul Sfânt celor ce s-au smerit pentru a-L putea primi, ci caută să-i înşele (cu subtilităţi şi mai mari) chiar pe cei ce odată au primit acest adevăr şi L-au crezut. În Evanghelia lui Marcu găsim următoarele cuvinte de avertizare ale Domnului Isus (Marcu 13:22): „Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.” Deci falşii hristoşi şi prooroci vor face ceva ce seamănă cu ceea ce au făcut Hristos şi apostolii Lui. Aici nu mai este vorba de o negare a Adevărului ci de o contrafacere a Lui. Pentru cei ce vor primi aceste contrafaceri, datorită nevegherii, rezultatul va fi acelaşi ca şi la negarea Adevărului. Unor oameni religioşi care conduceau poporul în vremea când Domnul Isus era pe pământ, care aveau o doctrină corectă despre Dumnezeu (Matei 23:3) dar care nu mai erau în Dumnezeu, în Adevăr, şi care aveau o influenţă nefastă asupra poporului, Domnul Isus le spune (Ioan 8:44): „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.”
Interesant este că din afară aceşti lideri religioşi erau apreciaţi a fi în adevăr, ei citau Scripturile Sfinte şi vorbeau în aşa fel încât totul părea a fi în adevăr. Pe buzele lor erau cuvinte ale Scripturii şi împlineau multe din rânduielile Vechiului Legământ, dacă nu chiar pe toate, şi totuşi Dumnezeu spune că ei erau în minciună pentru că nu pe Dumnezeu Îl urmau ci pe duşmanul, pe diavolul care este tot timpul în minciună. Tatăl lor nu era Dumnezeu pe care se părea că Îl onorează prin ceea ce spuneau ci era diavolul pe care, aparent, ei îl condamnau. Ei slujeau nu pe Cel ce îl lăudau ci pe cel împotriva căruia vorbeau! Trebuie să recunoaştem că această stare în care acei lideri religioşi se aflau este un vârf al înşelării. Şi mai trebuie să recunoaştem că dacă ei căzut în plasa înşelării oricine poate să cadă.
Aşa cum spuneam, cei mai mulţi astăzi sunt departe de adevăr, Hristos nefiind pentru ei sursa adevărului şi îşi întemeiază existenţa lor, şi principiile spirituale după care se conduc, pe basme şi poveşti. Dar chiar şi dintre cei ce au primit odată adevărul despre Hristos puţini mai sunt în adevăr şi mai urmează Adevărul cu lepădare de sine şi în smerenie. Se consideră azi că o mărturisire cu gura a unor principii bune din Scripturi, a faptului că Domnul Isus a murit şi a înviat pentru ca noi oamenii să fim mântuiţi, este suficient şi că nimic rău nu se poate întâmpla din acest moment, uitând că lupta se dă până la capăt şi că cel rău va căuta să-i înşele chiar şi pe cei aleşi. În Matei 7 găsim exemplul unor astfel de oameni care, pe acest pământ, au făcut multe şi însemnate lucrări în Numele Domnului Isus dar care la final au auzit din partea Domnului cuvintele: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” Ei erau ferm convinşi că se află în Adevăr dar erau total imersaţi în minciună. Putem spune că aceşti oameni sunt varianta Noului Testament a fariseilor făţarnici care aveau ca tată pe diavolul.
Multă lume religioasă creştină azi se amăgeşte cu faptul că vorbeşte despre Domnul Isus, că Îi menţionează numele în predici sau în cântările ce le cântă, în slujbele pe care le face, dar viaţa ascunsă a acestei părţi foarte însemnate din creştinism este departe de ceea ce Dumnezeu doreşte. Aceşti creştini cred că se află în adevăr dar diavolul a reuşit să-i adoarmă şi să-i ţină în minciună. Ei se bazează pe exteriorul lor creştin dar viaţa lăuntrică este putreziciune, asemănare cu lumea, la fel ca a fariseilor din vechime. Cel rău a reuşit în lupta lui de înşelare.
Că se duce o luptă cruntă împotriva Adevărului o dovedeşte parcursul ultimelor decade şi eforturile pe care Satan le face, prin liderii politici din toată lumea, de a scoate Adevărul în afara legii. „Corectitudinea politică” este una dintre cele mai mari nebunii de care lumea a avut parte şi era normal ca în urma ei să se târască ceilalţi serpi ai minciunii: propaganda homosexuală, transgenderismul, multiculturalismul şi toate celelalte surori izvorâte din acelaşi izvor otrăvit. Adevărul a fost oprit în curţile legiuitoare şi a-L rosti te face deja un criminal. Satan nu s-a oprit în a-i înşela pe oameni ci a atacat şi pe celălalt front al interzicerii prin lege de a mai rosti adevărul. El a făcut aceasta şi în trecut dar azi frontul lui este mult mai larg. Citiţi istoria şi vedeţi cu câtă ură a încercat el în trecut să împiedice ca Biblia – Adevărul lui Dumneueu – să ajungă în mâinile şi la inimile oamenilor. Chiar ceea ce se numea Biserică a fost factorul represiv împotriva celor ce au tradus Biblia în limbile naţiunilor. Biserica ce spunea că Îl reperezintă pe Dumnezeu pe pământ era cea care îi ardea pe ruguri sau îi arunca în închisoare pe cei ce făceau lucrarea lui Dumnezeu, dându-le oamenilor Adevărul. Biserica interzicea tipărirea Adevărului sau mărturisirea lui public. Corectitudinea politică exista şi atunci pentru că Satana nu s-a oprit din a-i înşela pe oameni. Astăzi lucrurile merg un pas mai departe şi se caută a se rescrie Scripturile pentru a nu-i ofensa pe cei ce trăiesc în păcat, şi mare parte din biserica vizibilă dar apostată este de acord cu acest demers.
Şi atunci ca şi aproape tot timpul a rosti adevărul era un act de curaj. Şi va fi şi mai mult de aici înainte, în contextul în care a mărturisi adevărul te face inamic public şi te aşează în categoria criminalilor. Cred că aţi înţels de ce şi că pe acest pământ Satan este stăpân iar legea lui este minciuna. Cei ce au curajul să rostească adevărul intră în vizorul lui şi sunt declaraţi proscrişi, duşmani ai binelui omenirii, duşmani de clasă. Marxismul – comunismul – a venit cu o mare diversiune punând o coroană imensă pe capul minciunii. Lucrarea lui azi se face cu şi mai mare zel şi subtilitate. În numele păcii şi frăţiei între popoare, al bunăstării şi fericirii minciuna este încoronată regină şi adevărul aruncat în închisoare. Lupta aici se dă, pe acest teren, restul este doar diversiune pentru a-i înşela – încă o dată – pe cei mulţi, lesne crezători sau necunoscători.
A fost o vreme bună când rămăşiţa Bisericii era destul de însemnată şi avea un cuvânt greu de spus. Se pare că acele vremuri au apus. Rămăşiţa nu o mai găseşti în prim plan ci tot mai mult prin catacombe. Se vorbeşte foarte mult despre trezire dar aproape că poţi fi sigur că acolo unde se întâmplă ceva este o diversiune, acolo unde se află reflectoarele mass-mediei nu este o mărturisire a Adevărului ci o mistificare a Lui. V-am spus: mulţi se lasă înşelaţi de faptul că se vorbeşte sau cântă despre Dumnezeu, etichetând marele entuziasm ca trezire dar, ca să ştii cu adevărat ce se întâmplă, va trebui să cauţi în smerenie, pe genunchi, să identifici duhul care face lucrarea. Ori duhul de înşelare este puternic.
În cartea Faptele Apostolilor, capitolul 16, găsim descrisă întâmplarea în care Pavel şi Timotei ajung în Filipi. Aşa cum le era obiceiul au început să vestească Evanghelia. Acolo se afla o femeie, o roabă, care avea un duh de ghicire şi care, cu ajutorul acestui duh, aducea mult câştig stăpânilor ei. Ea s-a luat după Pavel şi tovarăşii lui şi, timp de mai multe zile, striga în gura mare, în auzul tuturor: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.” Pavel a răbdat câteva zile apoi a poruncit duhului de ghicire să iasă din femeie, ceea ce s-a şi întâmplat, stârnind reacţia furioasă a stăpânilor roabei care s-au văzut văduviţi de câştigul ce-l aveau de pe urma roabei posedate. Ideea este că astăzi la multe lucrări spirituale le fac reclamă mijloace nepotrivite şi se fac într-un fel nepotrivit, cu mijloace şi într-un mod aproape lumesc, de oameni lumeşti. Pavel nu a fost fericit cu o afirmaţie atât de adevărată şi sută la sută adevărată, venită însă de pe buzele unei posedate. Şi nici oamenii pe care şi-i alegea ca să fie cu el în lucrare nu erau aleşi la întâmplare şi nu-i accepta doar pe baza unei mărturisiri cu gura dar nesusţinută de o schimbare radicală şi vizibilă în viaţa lor. Când Pavel s-a despărţit în lucrare de Barnaba – un foarte bun colaborator, un om dedicat Domnului – a fost din pricina lui Ioan Marcu care la un moment dat i-a părăsit în Panfilia. Poate că i s-a părut prea riscant a continua să fie cu Pave şi a dat înapoi. Pentru Pavel a fost suficient ca să renunţe nu doar la Ioan Marcu cât şi la bunul său colaborator şi prieten, Barnaba. A urma azi exemplul lui Pavel ar însemna legalism şi lipsă de dragoste, îngustime religioasă. Criteriile după care se face lucrarea astăzi sunt total diferite şi sunt bine primiţi în lucrare oameni nenăscuţi din nou şi care se ghidează în continuare după principii lumeşti. A lua poziţie împotriva lor, de partea Adevărului, te expune batjocurii şi oprobiului public, a bisericii, şi este un act de curaj pentru că ajungi marginalizat şi etichetat în diferite feluri.
Starea de decădere la care s-a ajuns azi este şi din pricina faptului că nu mai găseşti, decât foarte rar, oameni care să aibă curajul să se expună rămânând ferm de partea Adevărului, acceptând consecinţele, prigoana, martirajul, suferinţa, lepdarea ce către ceilalţi. Înţelegem mai bine cuvintele Domnului Isus că cine nu renunţă la toate, ba chiar la viaţa Lui nu poate fi un ucenic al Lui. O dragoste greşit înţeleasă îi face pe oameni să renunţe la Adevăr. Urmările nu pot fi decât catastrofale în timp. Adică o biserică slabă, compromisă, lumească, nepregătită de întâlnirea cu Cel pe care mărturiseşte cu buzele că-L iubeşte şi-L aşteaptă. Exact ceea ce îşi doreşte şi duşmanul sufletelor noastre.
Atât în mediul laic cât şi în biserică (pentru că aceasta fost compromisă şi infiltrată de elementele subversive ale răului) va fi tot mai periculos a susţine adevărul şi fără o doză însemantă de curaj – de har – această slujbă puţini o vor face pentru că puţini vor mai accepta să sufere. Aceasta este perspectiva ce ne stă în faţă şi de aceea (pentru că va mărturisi Adevărul unei lumi care îl urăşte) adevărata Biserică va trece prin încercări şi prigoană. Cuvintele Domnului Isus din Marcu 13 sunt cât se poate de clare şi fac referinţă la zilele de final ale omenirii: 8. „Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete şi tulburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor. 9 Luaţi seama la voi înşivă. Au să vă dea pe mâna soboarelor judecătoreşti, şi veţi fi bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să le slujiţi de mărturie. 10 Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor. 11 Când vă vor duce să vă dea în mâinile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.12 Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî.13 Veţi fi urîţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.”
Toată această grozăvie se va întâmpla celor ce vor rămâne credincioşi Adevărului şi nu Îl vor ascunde, chiar şi atunci când furia celor din jur se va dezlănţui. Pasajul citat este încurajator în sensul că în persecuţie unii (mulţi sau puţini) vor ţine adevărul sus şi nu se vor teme pentru vieţile lor, vor fi credincioşi adevăraţi chiar şi în aceste vremuri de mare strâmtorare. Şi drept este să fie aşa pentru că Dumnezeu, faţă de care au fost credincioşi, neacceptând minciuna şi compromisul, îi va ocroti şi îi va duce cu El în pacea şi fericirea eternă. Să căutăm să fim acei oameni gata să plătească orice preţ pentru Adevăr dar şi să fim convinşi că vom plăti acest preţ. Altfel nu se poate – mărturisirea Adevărului şi a sta de partea Lui cere un preţ şi este un act de curaj. M-aş bucura şi eu ca Domnul să vină în curând şi să ne ia pe toţi care Îl iubim şi să ne ducă în cer, înainte ca să dezlănţuie mânia Lui peste pământ, peste necredincioşii care au luptat împotriva adevărului şi împotriva copiilor lui Dumnezeu. Dar Biblia nu mă lasă să cred aşa ceva ci îmi spune că „toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12 ). Să ne rugăm dar, pentru curaj într-o vreme a apostaziei şi lepădării de credinţă, pentru că cei mai mulţi din biserici vor iubi lumea şi lucrurie ei, vor fi iubitori de bani, vor iubi plăcerile din lume, vor fi obraznici faţă de Adevărului lui Dumnezeu şi îl vor strâmba, se vor întoarce de la adevăr şi vor iubi istorisirile închipuite şi poveştile religioase care să le gâdile urechile, dându-şi învăţători după poftele lor – care să le spună că sunt bine oricât de rău ar fi. Nici nu este de mirare că acest cancer care face ravagii în biserici şi care se numeşte „Evanghelia prosperităţii” a înflorit în aceşti ultimi ani ai minciunii. Mărturiseşte pentru acest cancer şi nu vei avea nici un preţ de plătit, dimpotrivă vei fi urmat de mari mulţimi. Dar mărturiseşte despre purtarea crucii şi lepădarea de sine asupra căreia trebuie să veghem în fiecare zi şi te vei trezi mergând singur pe un drum plin de spini şi pietre. Însă aceasta este Calea pentru că pe ea au mers Domnul Isus şi cei ce L-au iubit şi nu este alta care să ducă în cerul şi prezenţa Sa. Dar este nevoie de curaj. Cine nu urmează această Cale este un laş şi un trădător. Ori, în cerul lui Dumnezeu nu vei găsi aşa ceva, ei – laşii şi trădătorii – îşi vor avea locaşul veşnic în focul care nu se stinge şi în prezenţa viermilor care nu mai au somn.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment