Deşi marea majoritate a instituţiilor de presă tac în legătură cu acest aspect, ca şi cum ar fi lipsit de importanţă, sau, mai bine, având un interes pentru a nu face referire la el, am aflat totuşi că săptămâna trecută, începutul lunii iulie 2018, circa 238 de creştini nigerieni au fost masacraţi de către musulmanii din acastă ţară. Astfel numărul total al creştinilor omorâţi de musulmani în Nigeria, doar în acest an – 2018, se ridică la cifra de 6.000. Cei ce ar fi trebuit să ofere protecţie, serviciile de securitate din ţară, nu au făcut nimic, în ciuda apelurilor ce le-au fost adresate.
Multe dintre victime au fost bătute până la moarte, altele decapitate cu maceta, altele arse de vii (unele chiar în bisericile care au fost închise pe dinafară), multe femei fiind agresate sexual înainte de a fi omorâte.
Autorităţile nigeriene sau occidentale refuză să recunoască faptul că motivul acestui masacru este religios, încercând să prezinte lucrurile dintr-o altă perspectivă, ca o confruntare dintre bogaţi (creştinii) şi săraci (musulmanii). Încă din anul 2012 (conflictul durează de mulţi ani) preşedintele de atunci al SUA, Bill Clinton, încerca să minimalizeze amploarea şi importanţa genocidului, declarând că totul se întâmplă din pricina inegalităţii şi sărăciei. Preşedinţii care i-au urmat nu au făcut nici ei nimic pentru a stopa genocidul ce are loc împotriva creştinilor. Au căutat să dea impresia că ar căuta să facă lucrul acesta, că ar dori să identifice motivul confruntării, dar nu au făcut nimic. Şi creştinii din Nigeria sunt martirizaţi în fiecare zi.
Interesant faptul că Occidentul are o mare grijă faţă de musulmanii care îşi părăsesc ţările de origine şi emigrează în Europa, aducând cu ei conflict şi terorism, dar nu mişcă nici un deget pentru a-i proteja pe creştinii care sunt nu doar persecutaţi ci pur şi simplu martirizaţi, supuşi fiind la atrocităţi demne de regimurile hitleriste sau comuniste. Iar tăcerea funcţionează atât în dreptul violenţelor pe care musulmanii ajunşi în Europa le comit cât şi în dreptul violenţelor mult mai grave pe care aceştia le comit în ţările lor de baştină, împotriva creştinilor.
Cred că din toate acestea se desprinde, lesne şi logic, faptul că Occidentul, odată creştin, s-a întors cu toată puterea împotriva acestei moşteniri creştine şi că luptă cu toată hotărârea pentru distrugerea ei. Dar de ce ar face-o? Pentru că această moştenire, acest trecut creştin l-a dus acolo unde este, adică la prosperitate şi linişte. Este un gest de nebunie ceea ce se întâmplă azi în Europa: dinamitarea propriului bine, distrugerea căilor care au asigurat prosperitatea şi stabilitatea. Este atât de clar şi de evident că Europa îşi taie craca de sub picioare, încât o poate vedea oricine, nu trebuie să fii expert în politică. Şi totuşi se insistă pe direcţia aceasta. Convingerea mea este că lucrurile merg pe această direcţie nu pentru că cineva dintre liderii politici ar avea scopuri măreţe şi nobile şi nu ar şti ce care vor fi consecinţele acceptării multiculturalismului şi divesităţii, în dauna creştinismului, ci tocmai pentru că se ştie care vor fi consecinţele şi se doreşte nu o Europă a păcii ci o Europă a conflictului şi instabilităţii. Ori, dacă lucrurile aşa stau, atunci în umbra a tot ceea ce se întâmplă nu se poate afla decât Diavolul care se foloseşte de oamenii din fruntea guvernelor pentru a-şi duce planurile la îndeplinire, scopul lui fiind dintotdeauna distrugerea poporului lui Dumnezeu – evreii şi creştinii.
S-ar putea să ne tulburăm şi cred că mulţi cad în această stare atunci când văd cum creştinii şi evreii, cei ce au stat la baza progresului şi bunăstării societăţii, sunt tot mai îngrădiţi şi mai victimizaţi, dar lucrul nu ar trebui să ne mire. Întotdeauna a fost aşa. Apostolul Pavel explica de ce creştinii sunt prigoniţi încă la începutul creştinismului. Citim în Epistola sa către Galateni, la capitolul 4:
22 „Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă.
23 Dar cel din roabă s-anăscut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă.
24 Lucrurile acestea trebuiesc luate într-alt înţeles: acestea Sunt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar,
25 căci Agar este muntele Sinai din Arabia; – şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi.
26 Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră.
27 Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti de loc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.”
28 Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.
29 Şi cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul tot aşa se întâmplă şi acum.
30 Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.”
31 De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.”
Cei doi fii ai lui Avraam sunt Ismael, din care se trag arabii, şi Isaac, din care se trag evreii şi apoi creştinii. Ismael a fost născut din roaba egipteană Agar iar Isaac din soţia lui Avraam, Sara. Ismael s-a născut în chip firesc, roaba fiind tânără şi în puterea de a concepe fii iar Isaac s-a născut în chip supranatural, prin promisiunea şi puterea lui Dumnezeu, Sara fiind foarte înaintată în vârstă, avea 90 de ani. Încă de atunci a fost o luptă între cei doi şi seminţiile care s-au născut după ei dar, încă de atunci, persecuţia a venit de la cel firesc spre cel duhovnicesc, niciodată invers. Şi aşa este şi astăzi. Evreii nu vor decât să trăiască în pace cu vecinii lor şi cu toată lumea, sunt o sursă de stabilitate şi democraţie în mijlocul cazanului fierbinte al omenirii, arabii din Israel sunt bine trataţi atât timp cât nu luptă împotriva statului evreu. Creştinii procedează la fel. Cu toate acestea persecuţia şi prigoana spre ei se îndreaptă. Cei născuţi în chip firesc îi urăsc pe cei născuţi din Dumnezeu şi nu este nici o mirare în acest sens. Satan a fost înfrânt la Calvar de Evreul Isus Hristos şi el nu poate uita acest lucru. Toţi creştinii, urmaşii lui Isus Hristos, născuţi din El prin Duhul Sfânt, sunt ţinta urii lui Satan pentru că văzându-i el îşi aduce mereu aminte de faptul că Domnul Isus Hristos l-a biruit şi i-a zdrobit puterea ce o avea supra lor, prin păcat.
Domnul Hristos vorbeşte despre o unitate deplină între El şi urmaşii Lui. El în noi şi noi în El, prin credinţă – una. Aceasta nu poate suporta Satan de aceea ura lui se revarsă asupra copiilor lui Dumnezeu, şi, indirect asupra Lui. Dar nu poate face decât îi dă voie Dumnezeu, nici un pas mai mult. Pentru mulţi pot apărea semne de întrebare de ce Dumnezeu, care este Suveran şi face tot ce vrea, permite aceste atrocităţi asupra copiilor Lui. Scriptura ne spune că toate acestea sunt spre binele nostru, a celor ce-L iubim pe Dumnezeu şi spre slava şi gloria Lui – şi noi trebuie să credem. La finalul vremurilor când toate se vor sfârşi, când cortina va fi dată la o parte şi toate lucrurile vor fi dezvăluite ochilor noştri, ne vom mira de dragostea şi înţelepciunea lucrărilor lui Dumnezeu şi de gloria de care Şi-a făcut parte din toate acestea.
Normalitatea pentru creştini este aceasta – persecuţia, cu excepţia unor vremuri speciale rânduite de Dumnezeu în atingerea planurilor Sale măreţe şi sfinte. A dat sute de ani de linişte poporului american, a dat României ultimii 30 de ani de pace şi exemplele pot continua dar se pare că lucrurile reintră în normal. Să nu ne speriem şi tulburăm ci să ne aducem aminte că Domnul nostru Isus Hristos suferă împreună cu noi şi că ne-a promis că va fi cu noi până la sfârşit. Dacă rămânem în El atunci orice armă făurită împotriva noastră va fi fără putere, fără puterea de a ne smulge din mâna şi Împărăţia Lui. Să nu uităm că, mai întâi, pe această cale a mers El şi că, prin jertfă şi suferinţă a câştigat legând puterea întunericului şi câştigându-ne pe noi pentru cer. Calea Lui a fost calea crucii şi aşa este şi a noastră. Să ne bazăm pe puterea sângelui sfânt care ne curăţă, să mărturisim Numele lui Isus Hristos cu îndrăznelă, să nu iubium lumea şi lucrurile ei, nici măcar viaţa noastră şi să căutăm mântuirea chiar şi a duşmanilor noştri. În felul acesta, prin credinţa în Hristos, vom birui şi noi, aşa cum El a biruit.
Noi nu putem schimba vremurile dar putem, prin credinţă în Hristos şi răbdare, să ne lăsăm schimbaţi tot mai mult, în special prin încercări, după acel chip minunat al Domnului Isus, chip ce l-am primit dar care încă nu este desăvârşit în noi. Ştiind că Dumnezeu are planuri bune pentru noi vom putea trece mai uşor peste orice ar veni. Şi să nu uităm de fraţii noştri care deja se află în necaz, rugându-ne ca Dumnezeu Tatăl să le dea putere să-I rămână Lui credincioşi până la final.
1 Petru 4:
12 „Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi:
13 dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucît aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui.
14 Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.
15 Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ sau ca făcător de rele sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.
16 Dimpotrivă, dacă sufere pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.”
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment