Două dintre lucrurile care ar fi trebuit să aducă omenirii beneficii importante au ajuns să fie cele care produc şi vor produce cele mai mari daune şi efecte negative. Omenirea vede un rău în terorism şi încălzire globală dar aceste două elemente despre care voi vorbi au un potenţial de distrugere mult mai ridicat. Mă refer, chiar dacă mulţi mă vor contrazice, la tehnologia de ultim moment şi sistemul de învăţământ.
Tehnologia, idolul la care am ajuns astăzi să ne închinăm, toate dispozitivele moderne ce ne sunt puse la dispoziţie cu promisiunea că vom fi mai fericiţi, dispozitive care creează dependenţă şi care îl transpun pe om într-o realitate virtuală, privându-l de o viaţă normală, de dreptul de a decide pentru el şi transformându-l într-un spectator pasiv într-o lume căreia i s-a trasat deja direcţia fără ca noi cei ce o constituim să mai avem un cuvânt de spus, este elementul prin care omenirea a ajuns de bunăvoie să se ofere ca sclavă unui sistem care nu putea fi realizat fără ajutorul ei, a tehnologiei.
Oricât de dur ar părea (adevărul este dur de foarte multe ori), cu ajutorul tehnologiei oamenii au fost transformaţi în zombi. Un zombi este o creatură fără gândire, un om controlat de către un vrăjitor, devenind astfel supusul lui. Că asta suntem nu este greu de dovedit deşi este greu de crezut, mai bine zis greu de acceptat. Tehnologia ne face oferta de a fi fericiţi dar nu ne spune că drumul spre ea, spre pretinsa fericire, trece prin valea întunecoasă a pierderii a tot ceea ce avem mai bun. Tehnologia ne transformă în sclavi. Un copil căruia i s-a oferit acces la Internet este un copil aproape pierdut. Ceea ce vede acolo îi va configura aproape decisiv şi iremediabil gândirea şi viitorul. Viitorul apropiat dar, mai ales, cel îndepărtat, veşnicia.
Şcolile – nu toate dar marea majoritate a lor – sunt un alt factor care contribuie masiv la transformarea copiilor şi tinerilor ce au intrat pe porţile lor în slujbaşi zeloşi ai noii ideologii globale. Şcolile nu mai sunt un instrument prin care tinerii sunt formaţi în sensul în care au fost până acum, adică ajutaţi să se dezvolte într-o gândire sănătoasă, bazaţi pe principiile adevărului revelat, a moralităţii şi dreptăţii, spre a putea apoi fi de folos celor din jurul lor, decât în cazuri tot mai rare. Şcolile astăzi au ca prioritate pe agenda lor politizarea copiilor şi tinerilor prin noua ideologie de partid – ruşinoasa şi păguboasa corectitudine politica şi prin promovarea teoriilor de gen. Acestea sunt lozincile după care, spun ei – promotorii lor, se ascunde fericirea omenirii. Deşi un om nu are nevoie de prea multă inteligenţă ca să vadă că lucrurile stau tocmai pe dos, totuşi o mare parte dintre oameni au ajuns să fie de acord cu ele. De vină este intensa propagandă realizată foarte subtil prin noile mijloace moderne de comunicare – tehnologia.
Este posibil ca în unele locuri ceea ce sunt învăţaţi copiii şi tinerii să nu fie atins şi compromis de noua ideologie, dar simpla prezenţă a copilului într-un mediu corupt ca moralitate este suficient ca să-l distrugă sufleteşte. Nu trebuie decât să faci câţiva paşi, pe stradă, alături de un grup de tineri ieşiţi de la şcoală sau care hoinăresc aiurea, ca să îţi faci o idee despre ceea ce sunt, ce gândesc, ce vor şi ce îşi doresc de la viaţă. Realizezi, de fapt, că aceştia nu au nici un viitor, sau, mai bine spus ceea ce ei cred că ar fi un viitor de dorit este doar o prăpastie a nenorocirii spre care se îndreaptă zâmbind. Aproape că nu mai au nici o şansă pentru că a dispărut din şcoli, din familii şi apoi din minţile copiilor şi tinerilor orice noţiune de moralitate. „Fiecare face ce vrea” este sloganul care deschide uşa spre dezastru şi nenorocire. Tehnologia pusă la dispoziţia lor, Internetul, le-a configurat gândirea, punând în minţile lor concepte despre viaţă care sunt, de fapt, împotriva vieţii. Ei aproape că nu mai au nici o noţiune despre bine şi viaţă dintre cele pe care le-au avut înaintaşii lor, bunicii şi străbunicii (din nefericire nu pot pune şi părinţii lor aici, decât într-o foarte mică măsură). Ceea ce ei numesc astăzi bine se întoarce împotriva lor cu o furie infernală. Vechiul a fost aruncat la gunoi ca depăşit iar noul bine ne duce spre prăpastia nenorocirii. Tehnologia are un cuvânt greu de spus în această dramatică schimbare de paradigmă.
Două lucruri care ar fi trebuit să contribuie la fericirea noastră, a generaţiilor de acum şi a celor ce vin – tehnologia şi şcolile, aşa zisele instituţii de învăţământ – sunt două elemente care au efecte tocmai opuse, mai distrugătoare decât bombele atomice sau încălzirea globală cu care suntem speriaţi şi de care am ajuns să ne temem. Dezvoltarea tehnologică pe care o proslăvim azi, va fi, în final, elementul de constrângere şi subjugare a unei populaţii pe care a adus-o în derivă, fără adevăr şi repere sănătoase, fără moralitate. Smartphone-ul din mâna copilului şi şcolile publice vor lucra de zor la distrugerea lui.
Acesta este viitorul, sumbru este puţin spus, dar real. Şi problema este că oamenii nu văd acest pericol, ba chiar cred în promisiunile false de fericire, de fapt aproape că nu au variante, chiar dacă ar vedea răul. Nu au spre ce altceva să se îndrepte. În vremurile trecute, când două sisteme se luptau pentru supremaţie – comunismul şi democraţia – cei de sub comunism aveau varianta (dacă reuşeau) să fugă din acest lagăr şi să caute democraţia, adică libertatea – fericirea. Mulţi au reuşit şi mulţi nu. Dar azi nu mai ai unde să fugi de sub neo-comunismul care a pătruns ca o caracatiţă peste tot. Libertatea va fi tot mai greu de găsit. Tehnologia şi sistemul educaţional vor forma lagărul din care aproape că nu vei avea unde să fugi. China comunistă de azi este un exemplu în acest sens. Supravegherea şi constrângerea, împreună cu îndoctrinarea politică au format un sistem care pare a fi mai diabolic chiar decât cel al preşedintelui Mao.
Din fericire există soluţii pentru cei ce văd şi pentru cei ce nu vor să fie luaţi pe sus de acest val al nenorocirii. Ei mai au unde să fugă, unde să se ascundă. Şi acel loc este Biserica lui Hristos. Nu cea instituţionalizată, pentru că aceasta, mai degrabă, lucrează tovărăşeşte cu noii politruci, ci, aşa cum a fost întotdeauna, Biserica invizibilă ca instituţie dar prezentă vizibil ca şi realitate spirituală, cea care încă mai are curajul să rămână în Adevăr şi în dragostea lui Hristos.
Tocmai pentru că această Biserică este şi va fi locul de scăpare al fiecăruia care îşi pune nădejdea în Hristos şi va fi o oază pentru orice om trudit şi însetat şi sătul de promisiunile false ale sistemului lumesc corupt, lupta este azi, înainte de toate, îndreptată împotriva ei. Dacă Biserica autentică, adevărată, curată, sfântă, luptătoare, ar dispărea din această lume atunci lumea s-ar prăbuşi, aşa cum se va şi întâmpla când Dumnezeu o va lua şi o va duce în slava Sa, acolo unde îi este pregătit un loc. Dar până atunci Biserica trebuie să lupte şi să ţină sus Cuvântul adevărului, în dragostea lui Hristos. Biserica trebuie să fie lumina care luminează în întuneric, ca un far pentru nenorociţii şi naufragiaţii lumii acesteia, înşelaţi în alergarea lor după o falsă fericire. După cum spunea apostolul Pavel la 1 Timotei 3 cu 15: „Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului.” Când temeliile se surpă şi stâlpii se prăbuşesc întreaga construcţia a lumii acesteia se va nărui în praf şi cenuşă.
Atacul care se dă asupra Bisericii este mai violent şi mai parşiv ca niciodată şi pentru că nu poate să distrugă această Biserică din exterior, Satan a făcut eforturi extraordinare să o corupă din interior, să aducă înaintea oamenilor una falsă, care să nu le fie de nici un folos. Două mii de ani sunt o dovadă în acest sens, dar ultimele decade arată, pentru cine vrea să vadă şi are ochi de văzut, furia tot mai înverşunată care a fost şi este îndreptată împotriva Miresei lui Hristos, Biserica.
Ultimul bastion pe care duşmanul l-a vrut cucerit a fost bastionul celor ce au căutat să fie credincioşi lui Dumnezeu, socotind Scripturile Sfinte singurul etalon după care trebuie să se ghideze. Şi, pentru că lupta nu a fost uşoară nici pentru el, oamenii având în mâini şi inimi Cuvântul lui Dumnezeu, cel rău a aşteptat cu răbdare vremurile moderne şi tehnologia care să îl ajute. Vremuri care au sosit.
Cândva credincioşii adevăraţi erau suspicioşi la nou, la tehnologie, erau atenţi la pericolul din spatele ei, recunoscând posibilitatea de a fi distraşi de la a căuta Împărăţia lui Dumnezeu sau de a fi corupţi prin rău. Chiar dacă uneori lucrurile au fost duse la extrem (dar oare a fost aceasta o extremă sau a fost un lucru înţelept?) ei au fost ocrotiţi din pricina acestei atitudini. Mulţi ani şi mulţi dintre ei (nu toţi) au evitat să aibă un televizor în casă şi să meargă la cinematograf, chiar dacă au fost ridiculizaţi de cei din lume sau chiar de unii dintre fraţi. Astăzi lucrurile stau cu totul diferit. Şi dacă unii, tot mai puţini, continuă să rămână fără televizor în casă, Internetul şi telefonul inteligent sunt deja lucruri comune, banale chiar. Părinţii creştini care nu au acceptat televizorul şi cinematograful au copii care folosesc telefoanele ce au acces la Internet. Şi de aici se poate ajunge la tot ce este mai rău, lucruri de neimaginat în trecut, dependenţe de tot felul – inclusiv pornografie. Şi atitudinea creştinilor faţă de aceste mijloace este mult mai binevoitoare decât a fost în trecut pentru ceva ce acum pare (dar nu era) inofensiv.
Ce n-a reuşit comunismul de tip vechi prin teroare reuşeşte cel de tip nou prin seducţie şi este evident că o mare parte dintre tinerii creştini evanghelici de azi sunt manipulaţi de aceste instrumente şi că viaţa lor de credinţă este una formală, fără substrat, şi că nu sunt afectaţi în profunzime de Evanghelia lui Hristos, superficialitatea şi nesiguranţa fiind, din nefericire, o constantă. Aceştia, şi nu doar cei tineri, nu ştiu bine ce cred deoarece sunt manipulaţi de învăţăturile şi ereziile apărute în spaţiul virtual cu ajutorul tehnologiei. Profeţii şi învăţătorii mincinoşi nu au avut niciodată un spaţiu de manevră atât de vast ca şi acum prin această revoluţie tehnologică.
Sigur că găsim pe Internet şi lucruri bune dar este în natura firii umane să fie atrasă mai degrabă spre rău şi spre facil. A primi totul uşor, fără efort, a fost dintotdeauna dorinţa omului carnal, dorinţă care nu a fost atât de deplin satisfăcută ca şi în această eră a tehnologiei avansate. Dar pentru Adevăr şi maturizare spirituală este nevoie de efort, efort la care nici măcar creştinii nu mai sunt dispuşi. Consecveţa în studierea Scripturilor şi rugăciune au ajuns aproape o corvoadă pentru creştinii care primesc totul de-a gata prin Internet. Ne vine greu să mestecăm atunci când putem primi mâncare deja mestecată, piureul creştinismului instant.
Tehnologia şi atracţia ce o reprezintă, nu faptul că suntem ocupaţi cu munca, a reuşit să ne ţină departe de părtăşia cu Dumnezeu. Dacă, după ce ne-am terminat munca, am renunţa la Internet, la WhatsApp şi Facebook şi ne-am pleca genunchii în rugăciune sau ne-am opri în linişte asupra Sfintelor Scripturi, am putea ţine pasul cu cerinţele lui Dumnezeu şi am avea şi discernământ pentru a putea deosebi binele de rău şi pentru a vedea degradarea în care trăim. Adevărul este că ceea ce oferă Internetul este mai atractiv şi pentru creştini decât ceea ce oferă Dumnezeu prin Scripturi sau prin legătura dulce a rugăciunii. Ceea ce este, fără nici o îndoială, un dezastru.
Dar lucrurile merg mai departe, în acel sector de învăţământ creştin, în ceea ce învaţă Biserica.
Problema este că, tot cu ajutorul acestei tehnologii, învăţături prezentate în haine spirituale dar corupte, au inundat spaţiul virtual, cu acces pentru oricine. Astfel au apărut biserici noi, cu manifestări şi învăţături greşite, ieşite din contextul doctrinei corecte, mai mult sau mai puţin. Cu cele cu derapaje consistente lucrurile au stat mai uşor o vreme, fiind mai lesne de indentificat rătăcirea din ele, dar cele care au derapat mai fin au fost şi sunt un pericol mult mai mare. Apostolul Petru avertiza în legătură cu aceasta în 2 Petru 2 cu 1, vorbind despre erezii nimicitoare strecurate pe furiş, de proroci şi învăţători mincinoşi. Aşa se face că astăzi au fost acceptate de către unii, în biserica evanghelică, lucrări şi învăţături care ar fi trebuit de mult respinse şi etichetate ca periculoase şi otrăvitoare.
Institutele de învăţământ teologic au fost şi ele infiltrate. Ar trebui să staţi de vorbă cu studenţi la teologie, aproape de orice fel, şi să vedeţi până unde au ajuns lucrurile. Adevărul este corupt de tot felul de învăţături greşite şi multe biserici au îmbrăţişat doctrine care nu trebuie îmbrăţişate şi manifestări care trebuie respinse categoric. Cei care dau o învăţătură corectă, în conformitate cu adevărul Sfintelor Scripturi, sunt tot mai rari. Bisericile astăzi iau mai degrabă modele şi învăţături de pe Internet decât din Scripturi şi te miri să vezi cum cad la pace cu astfel de modele corupte oameni cu mulţi ani de pocainţă şi cu mulţi peri albi pe cap.
Constat că mai uşor acceptă în bisericile lor lucruri care nu ar trebui acceptate păstori şi oameni care sunt mai mult expuşi la Internet decât oamenii simpli care nu se îndeletnicesc cu acesta. Răul are o putere extraordinară de a corupe. În Occident, aşa cum spunea un om al lui Dumnezeu, păstorii au ajuns mai degrabă să distreze caprele decât să hrănească oile. Lucrul acesta este o realitate şi se încadrează la cuvântul scris de Pavel lui Timotei prin care îl avertiza că în vremurile din urmă oamenii nu vor mai putea să sufere învăţătură sănătoasă şi îşi vor da învăţători după poftele lor, cu învăţături care să le gâdile urechile. Internetul a făcut ca şi la noi în ţară să fie acceptate astfel de lucrări şi astfel de păstori de capre. Pentru că prin Internet am aflat că putem fi distraţi chiar şi în Biserică. Şi cărnii place acest lucru.
Corectitudinea politică, limbajul care să nu ofenseze pe nimeni, a fost acceptat în multe biserici. Astăzi este un pericol să vorbeşti împotriva cuiva, a păcatului din viaţa lui, în termenii Scripturii, fiind etichetat ca un om al urii. În Occident acest lucru este bine cunoscut, dar în ţara noastră îl putem vedea mai bine pe Internet. Dacă cineva îndrăzneşte să critice un aspect, o învăţătură sau o practică care i se par sau sunt ieşite din contextul Scripturii, făcând comentarii asupra vreunui material postat pe Internet, şi mai ales dacă reproşul i se face unei personalităţi, a unui om apreciat de mari mulţimi, ceea ce contează nu este adevărul ci apărarea persoanei în cauză. Cel ce a îndrăznit să critice este imediat etichetat ca un om al urii – corectitudine politică în biserică. Sigur că putem greşi criticând pe alţii dar mai degrabă greşim atunci când nu mai îndrăznim să aducem faptele, învăţăturile, practicile în contextul Scripturii, al adevărului revelat. Sub o haină ce pare a fi spirituală, cei ce spun „cine eşti tu să critici pe robul Domnului?” nu ştiu că se fac unelte ale corectitudinii politice care, aşa ca în societate, nu va aduce în biserici decât haosul şi bunul plac al fiecăruia, debandada. Noi nu oameni trebuie să apărăm ci adevărul lui Dumnezeu. De oamenii Lui Dumnezeu se îngijeşte El, aşa cum s-a îngrijit şi de Pavel când a fost părăsit de toţi.
Tot în acest context al influenţei tehnologiei şi învătăturilor greşite s-a ajuns ca şi bisericile să aibă, tot mai vizibil şi mai dureros, tendinţa şi dorinţa chiar de a arunca la coşul de gunoi lucrurile bune care au ţinut Biserica vie şi puternică timp de 2000 de ani. Aproape că s-a ajuns la o ură faţă de tot ceea ce a însemnat în trecut învăţătura sănătoasă, cântarea, modul de manifestare a credinţei. Tinerii sunt revoluţionarii care momiţi de Internet şi de învăţăturile nesănătoase s-au transformat azi, în biserici, în propagandiştii noilor metode. Şi nu sunt conştienţi de cât de mult rău fac. Unul dintre ei spunea cu vădită nemulţumire revoluţionară, într-un context în care fraţii mai în vârstă nu erau de acord cu metodele noi şi moderne pe care acesta le dorea în biserică, în special muzica: „Să plece odată bătrânii înguşti din biserică ca să putem apoi să facem noi tot ceea ce ne dorim”.
Tehnologia care corupe şi creează dependenţă, alături de învăţătura (şcoala) denaturată din mediul bisericesc au dus lucrurile la o înălţime a răului care nu poate decât să ne întristeze: în biserici să fie predicat un alt Isus, un alt duh şi o altă evanghelie, după cum scria apostolul Pavel la 2 Corinteni 11 cu 4: „Dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!”.
Cine poate scăpa de aceasta? După cum spunea Domnul Isus, doar cei ce veghează şi duc lupta cea bună a credinţei. Abstinenţa de la Internet, aplecarea serioasă asupra Scripturilor Sfinte (analizând orice învăţătură nouă cu un ochi foarte critic şi atent), aşezarea cu mare grijă a acestor noi învăţături peste cadrul Scripturii dând la o parte orice nu se potriveşte acestui cadru instituit de Dumnezeu, împreună cu rugăciunea stăruitoare, ne vor fi de mare folos şi ne vor ajuta să evităm dezastrul. Trebuie să mai adăugăm şi căutarea lucrurilor de sus şi abandonarea celor de jos, lumeşti şi trecătoare. Iar acolo unde copiii sunt expuşi şi noi nu putem face mare lucru spre a-i proteja – spre a le proteja minţile de poluarea spirituală – fiind forţaţi de legile tot mai aspre ale guvernaţilor, o putem face totuşi prin post şi rugăciune. Ceea ce la om este cu neputinţă este cu putinţă la Dumnezeu.
„Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.” (Efeseni 5 cu 16)
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment