Oricât de murdar ar fi un vas în care ai pus apă, dacă îl laşi neclătinat mai mult timp apa va fi limpede şi lasă impresia unui vas curat. Lucrurile se lămuresc abia atunci când vasul este clătinat, şi clătinat cu putere, şi ceea ce părea a fi curat se dovedeşte a fi murdar. Abia acum se vede adevărata realitate, până atunci realitatea era una falsă, înşelătoare.
În Biblie, la Evrei 12, găsim un pasaj deosebit de sugestiv şi interesant, în legătură cu acest aspect, de la versetul 25: „Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să-L asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri, 26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul”. 27 Cuvintele acestea „încă odată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.”
Conform acestui cuvânt Dumnezeu spune că va fi un moment în istorie când toate lucrurile vor fi clătinate şi când, în urma acestui eveniment sau înlănţuire de evenimente, se va arăta adevărata faţă a lucrurilor; nu doar pe pământ ci chiar şi în cer. Ceea ce părea stabil se va dovedi instabil, ceea ce părea rău se va dovedi bun sau ceea ce părea bun se va dovedi a fi rău, ceea ce părea tare se va dovedi ca un pai iar cele considerate slabe vor fi tari ca veşnicia. Tot ceea ce se poate clătina va fi nimicit şi nu va rămâne decât ceea ce nu se poate clătina. Atunci vor fi date pe faţă lucrurile ascunse despre care vorbeşte apostolul Pavel.
Romani 2 cu16 : „Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.”
1 Corinteni 4 cu 5: „De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.”
Oamenii cred că toate lucrurile vor rămâne aşa cum sunt şi că totul va merge spre bine dar Duhul Sfânt l-a inspirat pe apostolul Petru să scrie aceste cuvinte: 3 „Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, 4 şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” 5 Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, 6 şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. 7 Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.” (2 Petru 3)
De la momentul când Dumnezeu l-a creat pe om şi până azi multe lucruri mizerabile s-au aşezat pe fundul găleţii acestei omeniri. Multe minciuni au fost luate drept adevăr şi astăzi mai mult ca oricând. Mulţi oameni apreciaţi de istorie ca buni de fapt au fost răi şi mulţi oameni buni au fost etichetaţi şi notaţi de istorie ca răi. Găleata omenii este plină de scursuri şi din ea încă mai beau cei mai mulţi, crezând că beau o apă curată. Oamenii, cei mai mulţi dintre ei, pur şi simplu nu pot crede că cineva vrea să îi otrăvească zi de zi şi mai privesc pe criminali ca binefăcători.
Cred însă că lucrurile se îndreaptă spre un final şi că Dumnezeu a început să clatine toate lucrurile pentru a arăta, celor ce mai au ochi să vadă, mizeria de pe fundul vasului. Când totul va fi dat pe faţă va fi uimire şi durere.
Vom vedea cine am fost cu adevărat noi, cei care am crezut că suntem ceva, oricum mai buni şi mai deosebiţi decât ceilalţi. Se va vedea ce s-a ascuns în adâncul inimii omului şi tot răul care a zăcut acolo netulburat. Se va vedea dacă medicul a fost cu adevărat medic sau dacă a fost un slujbaş al unui sistem corupt şi ucigaş. Se vor vedea adevăratele intenţii ale omului politic şi felul în care a slujit acelaşi sistem diabolic care s-a folosit de cei mulţi pentru a clădi un nou turn Babel şi un nou lagăr mondial. Se va vedea cum legea a fost strâmbată şi sucită tocmai de cei ce se laudă cu faptul că o apără. Se va vedea cum cei ce ar fi trebuit să ne apere şi care au fost plătiţi din banii noştri ne-au fost duşmani şi nu au ştiut niciodată ce înseamnă mila şi compasiunea. Se va vedea bine şi va fi o uimire teribilă atunci când vom constata pe cine au slujit cu adevărat cei îmbrăcaţi în robele Bisericii şi despre care am crezut că sunt cei mai buni prieteni ai noştri. Vom fi uimiţi să vedem cât de mulţi Iuda am avut şi cât de puţini slujitori conduşi de acelaşi Duh ca şi Hristos, Duhul jertfei. Vom fi uimiţi să constatăm că aproape tot ceea ce ni s-a spus, şi mai ales acum, înainte ca lucrurile să fie clătinate, a fost minciună şi trădare. Vom vedea, de fapt, pe cine a slujit fiecare om în scurta lui viaţă. Şi, dacă n-am fost slujitorii lui Dumnezeu atunci am slujit pe cel ce este duşmanul nostru, fie că am ştiut fie că n-am ştiut ce facem.
Este o clătinare acum în toată lumea, dar nu cea finală, de care putem profita fiecare şi care este spre binele nostru. Am stat liniştiţi atât de multă vreme încât nici nu mai ştim bine ce s-a adunat în vasul inimii noastre. Se pare că în România adevăraţii credincioşi nu au mai avut parte de linişte şi pace ca şi în ultimii treizeci şi unu de ani care au trecut. Nu a mai fost o perioadă aşa de lungă în care să fim scutiţi de prigoană şi persecuţie. Dar binele acesta este şi un mare pericol. Pentru că omul nu ştie ce este în el dacă nu este scuturat din când în când. Şi revenirea Domnului Isus este atât de aproape! Ce ne facem dacă venirea Lui ne găseşte nepregătiţi? Aşa că Domnul, spre binele nostru, a lăsat să fie aşa cum nu am vrea să fie, ca să ne ducă pe acolo pe unde tot ceea ce n-ar fi trebuit să se găsească în vasul inimilor noastre să fie depistat şi scos afară. Este bine că se întâmplă acum, chiar dacă nu ne place, şi este o vreme a curăţirii, a lepădării falsului, a dedicării pentru Hristos, a lepădării de noi înşine şi a pregătirii de a umbla prin credinţă, aşa cum încă nu am avut ocazia să o facem, fiind prea centraţi pe noi înşine şi prea ocupaţi cu lucrurile lumii. Este vremea, pentru cei ce îşi iubesc sufletele, să ia în serios viaţa de credinţă, exact atât de serios cât a spus Mântuitorul Isus Hristos şi sfinţii Săi apostoli. Lucru care nu s-a întâmplat în ultimii treizeci şi unu de ani de har din partea lui Dumnezeu dar şi de nepăsare din partea noastră.
Ce vom face când se va tulbura apa din găleată, scuturată de grozăviile vremii din urmă? Vom bea apa aşa cum este sau o vom arunca afară, vom spăla găleata insistent, pentru ca apoi să aşteptăm să toarne Domnul în ea o apă curată şi limpede de care să ne bucurăm noi dar şi cei din jur care beau vârtos din apele amare şi stricate ale lumii?
Mă uit la lumea aceasta cum se scufundă cu fiecare zi care trece şi care mai are puţin până când va intra în colaps, cineva o compara cu vasul Titanic. Ce mă uimeşte mai mult este să văd nepăsarea cu care creştinii trăiesc şi speranţele false şi deşarte pe care le mai au. Ar trebui să fie o înviorare, o reînsufleţire a slujirii şi dedicării pentru Hristos şi cauza Evangheliei. O conştientizare mai vie a scopului pentru care Dumnezeu ne-a mântuit. Dar creştinii vor să meargă în concedii, să călătorească în lumea largă, să facă bani şi să agonisească lucruri care vor fi clătinate, să fie sănătoşi şi să aibă un timp fain la biserică – dacă mai merg pe acolo.
Pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu şi această perioadă de tulburare a apei va fi spre bine, o spune chiar El. Nu ştiu cum dar poate fi tocmai în sensul despre care am vorbit. Adică ei vor recunoaşte că în găleata lor apa nu a fost tocmai curată şi vor face ceea ce trebuie să facă, în aşteptarea Mirelui ceresc. Dar trebuie să fie dragoste de Dumnezeu ca să se întâmple aceasta. Dacă nu tulburarea va duce la şi mai multă tulburare, la şi mai multă frică, la şi mai multă înşelare şi, în final, la şi mai multe lacrimi şi durere.
Când lucrurile se clatină trebuie să te ţii de ceva ca să nu fii aruncat la pământ. Dacă ne ţinem de cele ce se clatină, ce folos? Trebuie să fim înţelepţi şi să ne ţinem tot mai strâns de Stânca veacurilor, care este Hristos. Nu văd o protecţie mai bună decât de a ne pune cu tot ce putem şi suntem în slujba lui Hristos. Noi am înlocuit ascultarea şi slujirea Lui cu nişte forme religioase care se vor clătina. Dacă suntem sinceri şi dornici de pocăinţă Duhul Sfânt ne va arăta ce trebuie să facem, acum când totul începe să se clatine.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
.
