În urmă cu câteva zile o ascultătoare a postului de radio Unison îmi scria şi mă întreba ce părere am în legătură cu bradul de Crăciun, pentru că, iată, se apropie sărbătorile de iarnă.
Părerea mea în legătură cu acest subiect mi-am spus-o de mai multe ori şi ascultătorii fideli postului de radio Unison (sau cei ce citesc editorialele postate pe site-ul nostru) cunosc care este părerea mea în această privinţă. Puteţi găsi materiale aici:
http://www.radiounison.ro/editorial/ia-pruncul-si-fugi.html
http://www.radiounison.ro/editorial/craciunul-sarbatoarea-imaturitatii.html
http://www.radiounison.ro/resurse/audio/emisiuni/lumea-in-care-traim/127-craciunul-minciuna-sau-adevar-2007.html
http://www.radiounison.ro/resurse/audio/emisiuni/lumea-in-care-traim/074-craciun-traditii.html
http://www.radiounison.ro/resurse/audio/emisiuni/lumea-in-care-traim/073-craciunul-hristos-coboara-in-mocirla.html
De această dată voi răspunde solicitării ascultătoarei noastre publicând o scrisoare pe care fratele Petru Popovici i-a trimis-o unui alt slujitor al lui Dumnezeu, scrisoare în posesia căreia am intrat de câteva zile. Iată deci scrisoarea:
„Dragă frate …,
Hristos Domnul este înlăturat. Bradul pus la loc de cinste în familii şi chiar în unele biserici. În prima Biserică creştină nu a fost o aşa idolatrie. Sărbătoarea iluminată feeric, dar întuneric beznă în suflete. O omenire în gura morţii, fără nici o licărire de speranţă. Hristos Domnul a venit să mântuiască şi oamenii cei mai mulţi mor nemântuiţi. De ce? Nu cumva suntem noi vinovaţii?
Creştinismul formal a falimentat, căci a păstrat ieslea şi steaua dar a pierdut pe Hristos Domnul; a păstrat colindele, cântecele de pe buze dar a pierdut închinarea inimii; a păstrat o sărbătoare dar a pierdut pe Cel sărbătorit. Oamenii primesc daruri unii de la alţii dar nu-L primesc pe Domnul Isus, Darul nespus de mare al lui Dumnezeu. Pe El Îl resping, Îl înjură cum ştiu mai urât. Petrec şi dansează, chiuie toţi în goană nebună spre iad. S-au închinat viţelului mort de aur, dar azi, la suflarea vântului, s-a prăbuşit şi nu mai e nicăieri. Au îmbrăcat haine strălucitoare dar s-au topit şi sunt goi, de ruşinea tuturor. Şi asta fără să-şi dea seama. Toată frumoasa şi înălţătoarea atmosferă din familii s-a dus. Ce tragedie!
Îngerul în straie de lumină nu mai vine din cer, iar cei de pe pământ care trebuie să poarte lumina, mulţi au devenit ei înşişi întuneric, iar poporul bâjbâie, nu zăresc nici o licărire. Este întuneric beznă.
Criza nu este financiară ci spirituală. Hristos Domnul, Lumina lumii, este lepădat. Şi lipsa LUMINII cauzează întunericul.
Altădată Isaia, profetul Domnului striga: „Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz…”. Dar unde sunt azi cei atinşi de înger cu cărbunele aprins pe altar? E noapte târziu şi aproape pe toţi i-a cuprins moleşeala, ba mulţi dorm de-a binelea, tocmai în timpul cel mai critic.
O, fraţii mei, Biserică sfântă născută în mari suferinţe pe Golgota şi trecută prin mari suferinţe, ridică-te şi luminează! Timpul s-a scurtat şi curând apare în mare slavă Preaiubitul Mire. Încă nu ţi-ai sfârşit misiunea. În întuneric mai sunt fraţi care trebuie salvaţi. Trezeşte-te! Foloseşte chiar şi zilele sărbătorii să-L cunoască pe Cel Sărbătorit şi viaţa să le devină o eternă sărbătoare prin Cel născut şi culcat în iesle.
Însărcinarea noastră, prin Duhul Sfânt, este să purtăm nu o lumânare ci LUMINA Evangheliei unei lumi pierdute în păcat, înrobită de Satana. Ei, sărmanii, nu-şi dau seama de aceasta. La sărbători beau până nu se mai pot purta, înjură, minţesc, înşeală, se duşmănesc, îşi bat joc de cele sfinte, sunt făţarnici, desfrânează, avortează, divorţează şi totuşi zic că ei sunt creştini. Creştinii nu au trăit în aşa păcate. Aceştia sunt creştini care populează iadul şi vor fi pe veci unde e plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Starea lor, sărmanii, este mult mai gravă, încât nici nu se poate descrie.
La aşa oameni am fost trimişi noi cu Evanghelia, şi eu şi tu. Domnul Isus a spus apostolului Pavel: „Te-am ales din mijlocul neamurilor la care te trimit ca să le deschizi ochii ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertarea de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi”. Deci, suntem trimişi.
Iar ca să nu ni se pară o trimitere prea grea, apostolul Pavel ne aduce aminte: „Odinioară eraţi întuneric – deci şi noi am fost ca ei – dar acum sunteţi lumină în Domnul”.
Oare suntem cu adevărat lumină? Nu cumva lumina noastră este stinsă? E un prilej de cugetare. Căci numai fiind lumina aprinsă putem lumina pe alţii. Şi pentru aşa o lucrare seminarul nu ne face capabili, ci Domnul, prin Duhul Sfânt. Lucrarea lui şi în anul care vine se face numai prin puterea Lui, după voia Lui şi spre slava Lui.
Altădată vestitorii Evangheliei au fost nişte uriaşi, azi mulţi sunt pigmei. Aceasta nu din cauză că Dumnezeu nu te vreau un uriaş ci fiindcă tu te simţi bine aşa. Creşterea în har o ai numai printr-o relaţie bună cu Tatăl. Cum este atârnarea ta de Domnul? Cât timp petreci tu cu El? Primeşti tu mesajul de la El sau îl culegi din cărţi sau de pe Internet? Aceasta are mare importanţă. Şi nu uitaţi că Domnul dă har celor smeriţi.
Poate pe pământ nu ne vom mai întâlni niciodată, căci eu sunt foarte bătrân, sunt în al 93-lea an, dar doresc să fiţi uriaşi în câştigarea sufletelor pentru Hristos Domnul.
În glorioasa Lui slujire, bătrânul vostru frate,
Petru Popovici.
