Calatorie fara voie

          Sunt, iată, mai bine de trei ani de zile de când încerc să observ mai cu atenţie ce se întâmplă în lumea noastră şi să caut să văd în ce măsură evenimentele care au loc ne influenţează din punct de vedere spiritual. Mai precis am căutat să văd dacă profeţiile biblice despre vremurile din urmă nu cumva se împlinesc tocmai în aceste vremuri pe care noi le trăim. Şi am căutat să trag semnale de alarmă pentru cei interesaţi, pentru cei ce privesc cu seriozitate la viaţa lor de credinţă şi care sunt sincer interesaţi să nu rateze veşnicia.
          În urma observaţiilor mele am constat că, într-adevăr, se apropie ceasul final şi că multe din profeţiile biblice se împlinesc sub ochii noştrii. Nu credeam în urmă cu câţiva ani că sfârşitul este atât de aproape. Când am constatat acest lucru şi când am realizat că lucrurile stau chiar aşa am avut o strângere de inimă şi pot chiar să spun că am avut o anumită teamă. Dar apoi lucrurile au evoluat în aşa fel, Dumnezeu mi-a vorbit spre încurajare, încât acea teamă s-a dus şi acum pot privi (vreau să cred din toată inima) cu detaşare şi chiar cu bucurie la ceea ce urmează să vină.
          Nu vreau să se înţeleagă că ştiu totul şi cunosc cum vor fi lucrurile în viitor sau că ştiu data şi ora la care Domnul Isus va reveni. Nici vorbă de aşa ceva. Tot ceea ce ştiu este că venirea Domnului este aproape şi că este timpul, pentru cei ce spun că Îl aşteaptă, să se trezească de-a binelea şi să fie gata pentru a ieşi în întâmpinarea Lui, sau să fie gata pentru clipa încercării.
          În urmă cu circa zece ani de zile multe dintre subiectele pe care le-am dezbătut în emisiunea „Lumea în care trăim” erau aproape de neimaginat, cel puţin pentru mine sau poate pentru noi, cei ce ieşisem dint-un spaţiu concentraţionar, marcaţi de trecutul comunist şi care nu am ştiut bine cum stau lucrurile în occident.
          După o perioadă scurtă, aş zice de exaltare şi de speranţe de mai bine, după ce zidul comunist a căzut şi cortina de fier s-a ridicat, o dată cu sporirea eforturilor de constituire a Comunităţii Europene şi de creare a unui spaţiu comun destinat liberei circulaţii şi liberului schimb, după ce şi România a fost prinsă în acest vârtej, m-am trezit aproape dintr-o dată în faţa unei realităţi pe care nu o puteam nici înţelege, pentru o vreme şi mai ales, accepta.
          Dar fie că am înţeles fie că nu, fie că am acceptat fie că nu, trenul schimbării a mers înainte şi nimeni nu mi-a cerut părerea dacă sunt de acord cu direcţia lui sau cu viteza cu care merge. Pur şi simplu mă aflam în tren, urcat în el fără voia mea şi mergând spre o direcţie pe care nu o doream. Cu toate acestea biletul trebuia să îl achit, călătoria nu este pe gratis, ba aş putea spune că biletul este foarte scump. Ştiu că în situaţia mea se află mai mulţi, îmbarcaţi şi ei cu forţa.
          Dacă odată trenurile groazei o luau spre est, spre Siberia, ducând în ele oameni care nu doreau să călătorească în acea direcţie, care ar fi vrut să rămână cu ai lor, cu felul lor de viaţă, cu prietenii lor, cu familiile lor, cu obiceiurile lor, cu cerul lor acelaşi de mii de ani, dar care au fost nevoiţi să lase toate acestea şi să găsească în schimb viscol şi ger năpraznic, zdrenţe şi lacrimi, închisori şi bătăi crunte, moarte, adică o cu totul altă lume, tot aşa este şi azi. Numai că de data aceasta trenurile nu o mai iau spre est ci spre vest. În loc de Siberia direcţia este Bruxelles sau Strasbourg. Dar rezultatul este acelaşi. Tot despărţire şi durere înseamnă. Şi, în final, tot moarte. Despărţire pentru-că, la fel ca în vremea regimului de tristă aducere aminte, comunismul, când unii spuneau că de la est ne vine fericirea şi că trenurile trebuie să se îndrepte spre est spre binele nostru, când stepele reci şi pustii de gheaţă ne erau prezentate ca şi un nou Canaan, tot aşa şi acum unii, aproape cu forţa, vor să ne facă să credem că fericirea va veni numai dacă vom călători spre vest plini de elan patriotic, chiar sacrificandu-ne pentru aceasta. Şi în felul acesta se face despărţirea pentru-că şi azi, ca şi atunci, sunt unii mai creduli care chiar cred tot ce li se spune şi sunt alţii, mai sceptici, care privesc toate acestea mai cu rezervă, ca să nu zic chiar cu împotrivire pe faţă.
          Ceea ce văd este că şi azi ca şi în trecut sistemul acţionează la fel. Fie că vrei, fie că nu, tot în tren te afli şi tot în acea direcţie călătorim cu toţii.
De asemenea mai observ o asemănare cu regimul de tristă aducere aminte. Cei ce nu vor să călătorească, şi azi ca şi atunci, adoptă aceeaşi formă de împotrivire. Este vorba de hotărârea de a nu face parte din sistem chiar dacă trăieşti în acel sistem. În timpul comunismului cei mai mulţi dintre noi ne împotriveam sistemului în sensul de a nu-l accepta în mintea noastră şi de a încerca, pe cât posibil, să nu-l lăsăm să ne schimbe gândirea, felul de a fi. În exterior poate că arătam ca nişte comunişti dar în interior uram comunismul, nu doream să semănăm cu comuniştii ci cu cei din occident. Lupta şi azi este aceeaşi.
          În Evanghelia lui Ioan capitolul 17, găsim cuvintele Mântuitorului Isus Hristos, care s-a rugat Tatălui din cer aşa pentru ucenicii Lui: „Tată (…) nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.”
          Cei ce azi nu vor să călătorească spre vest au de dus aceeaşi luptă. Nu pot ieşi din sistem dar pot să nu facă parte din el. Şi azi ca şi în trecut este tare greu. În trecut autorităţile au folosit forţa. Azi folosesc şi seducţia. Şi tot mai mulţi cred că fac bine îndreptându-se spre vest. Dar nu toţi.
Şi de ce nu toţi?
          Pentru-că unii văd că de acolo începe să sufle puternic crivăţul învăţăturilor păgâne. Văd că împotrivirea faţă de Dumnezeu este tot mai mare. Că voia Lui este terfelită şi călcată în picioare. Că omul a devenit dumnezeu şi Dumnezeul Cel viu este batjocorit în fiecare zi. Şi nu pot accepta această mârşăvie.
          Amintiţi-vă că şi în regimul trecut ca şi în cel de azi lupta s-a dat şi se dă împotriva lui Dumnezeu. Atunci se spunea hotărât de cei ce conduceau că Dumnezeu nu există şi că omul este stăpân peste toate. Până la urmă cei mai mulţi au spus aşa de frică, o vreme, apoi poate chiar din convingere, dar oricum s-a întâmplat a fost o trădare, o lepădare a lui Dumnezeu, un compromis. Pentru o bucată de pâine şi pentru una de salam oamenii s-au vândut ca şi prostituatele.
          Azi nu se spune neapărat că nu există Dumnezeu, dar aceasta nu înseamnă că cei ce nu spun asta şi cred că există Dumnezeu. Într-o situaţie similară în poporul evreu, popor care afirma că Îl respectă pe Dumnezeu şi face voia Lui, Dumnezeu are pentru ei următoarele cuvinte: (Maleahi 1:6) „Un fiu cinsteşte pe tatăl său şi o slugă pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine? zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, care nesocoţiţi Numele Meu?”
          La fel este azi în lumea în care trăim. Cei mai mulţi, chiar şi guvernanţii noştrii spun că există Dumnezeu dar prin tot ceea ce fac dovedesc că Dumnezeu nu valorează pentru ei nici cât o ceapă degerată. Legile care se dau azi se dau împotriva voii lui Dumnezeu. Omul este pus în centru. Totul spre binele omului. Să poată face tot ce vrea el. Dumnezeu nu este decât un alt accesoriu pe care să-L folosim spre binele nostru. Un alt talisman. Ne poate aduce fericire şi noroc. Dacă nu, n-avem nevoie de El. Ne descurcăm singuri.
          Nu aşa au scris pe toate autobuzele din Europa tot mai păgână cu fiecare zi ce trece?: „Probabil Dumnezeu nu există. Încetează să te mai îngrijorezi. Bucură-te de viaţă”.
          Lupta este pe toate fronturile împotriva voii lui Dumnezeu. La fel ca şi în comunism. Aceasta imi spune că sistemul este acelaşi dar cu o altă faţă. Sistemul, am mai spus-o dar trebuie să o repet, este unul satanic, pentru-că tot ce se ridică împotriva lui Dumnezeu este satanism. Nu contează ce faţă are. Contează ce urmăreşte.
          De trei ani de zile parcă am obosit să tot spun că încă o lege împotriva voii lui Dumnezeu a fost dată, că Europa (şi din Europa Marea Britanie este campioană în această luptă) şi apoi SUA parcă se întrec în a necinsti Numele lui Dumnezeu, Numele lui Isus Hristos, în care odată au crezut. Parcă nu imi vine să cred că în ţările în care odată au fost mari treziri religioase, în care oameni ai lui Dumnezeu plini de foc şi pasiune pentru El şi Împărăţia Lui au scuturat cu predicile lor porţile iadului din acele locuri şi le-au făcut să se prăbuşească, eliberând din închisorile infernului milioane de suflete, în acele ţări, mai mult ca în altă parte, Numele Cel plin de slavă şi glorie, Numele lui Isus Hristos este murdărit tot mai mult cu fiecare zi care trece. Se spune că se urmăreşte binele tuturor dar nu este adevărat. Putem vedea cu ochii noştrii că nu binele oamenilor este urmărit, dovadă este şi criza financiară prin care trecem, dovadă este şi acumularea de bogăţii în mâna a cât mai puţini oameni, că de finanţele mondiale se ocupă un grup de elită, că suntem tot mai supravegheaţi şi monitorizaţi, că pierdem din libertăţile noastre în fiecare zi câte puţin. Este însă evident că lupta se duce împotriva lui Dumnezeu. Dacă nu este aşa spuneţi-mi cu ce are a face ştirea proaspătă că în Marea Britanie elevii de la 11 ani vor face cunoştinţă cu alternativele la familia tradiţională? Cu lupta împotriva lui Dumnezeu sau cu fericirea lor? Sau că tot aici elevilor din cursul primar din şcolile generale li se vor preda lecţii de educaţie sexuală. Că între 11 şi 14 ani copii vor fi obligaţi să înveţe despre contracepţie, despre sarcină, despre activiatea sexuală şi boli cu transmitere sexuală, despre tipuri de relaţii între oameni cum ar fi între bărbat şi femeie sau între persoane de acelaşi sex sau între un partener în vârstă şi unul tânăr. Sigur că cei ce militează pentru acest gen de instruire, că educaţie nu-i putem zice, vor spune că fac aceste demersuri pentru binele copiilor. Dar se vede clar că lupta este împotriva lui Dumnezeu.
          La fel se poate spune în legătură cu proaspăta ştire că în statul american Iowa, în urmă cu câteva zile autorităţile au legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex. În felul acesta statul Iowa este al treilea stat american unde astfel de căsătorii sunt permise. Urmează statul Vermont.
Şi acum vă rog să fiţi atenţi! Un sondaj de opinie recent realizat de Universitatea din Iowa arăta că numai 26% dintre cetăţenii acestui stat încuviinţau căsătoriile între homosexuali! Iată încă o dovadă cât de mult bine doresc autorităţile cetăţenilor! Iată cu adevărat că de fapt nu binele oamenilor se urmăreşte ci anihilarea credinţei în Dumnezeu, necinstirea Lui pe toate căile. Cine este în spatele acestui plan? Răspundeţi singuri că nu-i deloc greu.
          Trenul însă s-a pus în mişcare şi destinaţia este Siberia. Orice ni s-ar spune şi oricât de frumose ar fi pliantele turistice. Mulţi vor muri. Puţini vor supravieţui. În final şi sistemul va fi nimicit cu toţi care vor face parte din el. Indiferent cât de preşedinţi au fost sau cât de comisari europeni. La fel ca şi cu vechiul regim de tristă amintire care a fost spulberat într-o noapte, acest sistem care luptă împotriva lui Dumnezeu va fi nimicit. Aşa spune Biblia, adică Dumnezeu.
Soluţia este să nu faci parte din sistem. Să nu te laşi corupt, sedus, forţat, manipulat, înşelat sub nici o formă. Rezistenţa este la nivelul credinţei. Dacă lumea aceasta are mersul ei tu trebuie să ai mersul cerului. Să ai cadenţa cerului. Lupta poate că este mai grea acum dar a fost aceeaşi dintotdeauna. Vechiul Imperiu Roman a aruncat trupurile credincioşilor la fiare, le-a ars pe rug, le-a aruncat în închisori. Tot spre binele lor evident. Acum vechiul Imperiu renaşte, pare a fi tot mai puternic şi chiar dacă au trecut două mii de ani, esenţa lui este aceeaşi, adică lupta împotriva lui Isus Hristos. Pentru oameni doar pâine şi circ. Pentru ei: PUTERE. Nimic nou sub soare.
          Ce ne facem? Cei ce suntem interesaţi de a nu aprţine sistemului drăcesc care caută să ne îndepărteze de Dumnezeu. Aşa cum am spus trebuie să ne împotrivim tuturor acelor învăţături care contravin voii lui Dumnezeu. Să nu le acceptăm sub nici o formă, orice ne-ar spune altcineva. Apostolul Pavel scriindu-le credincioşilor din Galatia îi avertiza ca dacă va veni cineva să le prezinte o altă evanghelie decât Evanghelia propovăduită de el să nu o accepte. Ba, spunea el, nici chiar dacă un înger din cer ar face acest lucru, ba chiar dacă el, Pavel, ar veni cu o altă învăţătură decât cea care au primit-o până atunci să nu o primească. Cum atunci să primim sau să fim de acord cu lucruri şi îvăţături care se ridică împotriva lui Dumnezeu, batjocorindu-L?
Trenul merge spre prăpastie. Fie că aceasta se află la est sau la vest. Lumea întreagă merge spre dezastru din cauza păcatului şi a necinstirii lui Dumnezeu. Noi nu putem ieşi din lume deocamdată, dar în această lume murdară putem trăi în sfinţenie, adică puşi deoparte pentru Dumnezeu. Şi de fapt aceasta este şi singura variantă pentru a scăpa de pedeapsa care va veni peste lumea care trăieşte în păcat şi fărădelege.