Toleranţă sau dragoste

          Am spus în emisiunea precedentă că în vremurile care vor veni sunt convins că vom auzi tot mai des cuvintele „toleranţă” şi „homofob”. Am şi dat o scurtă definiţie a acestor doi termeni.
          Azi aş vrea să mă opresc asupra cuvântului „toleranţă” şi să încercăm să înţelegem mai bine ce înseamnă acest cuvânt.
          Schimbările din ultimele decade au fost schimbări dramatice nu doar din cauza progresului tehnic şi informaţional ci, mai ales, din cauza redefinirii unor principii care au stat la baza sistemului de valori pe care societatea s-a bazat până nu cu mult timp în urmă. Aşa cum am spus au apărut termeni noi şi chiar dacă nu sunt neapărat noi ca şi formulă de exprimare, înţelesul care li s-a dat în ultimul timp este nou şi transformările care rezultă în urma aplicării acestor termeni şi transpunerii lor în realitate, sunt spectaculoase şi modifică din temelii principiile care au stat la baza evoluţiei societăţii de mii de ani.
          Toleranţa este unul dintre aceşti termeni.
          Cei care sunt foarte interesaţi de a promova anumite concepţii, în special care au de-a face cu ceea ce se numea cândva moralitate, de a schimba percepţia majorităţii populaţiei asupra subiectelor mai sensibile cum ar fi relaţiile sexuale, homesexualitatea, etc., subiecte care până acum nici nu se punea problema să fie aduse într-un spaţiu public pentru dezbatere pentru-că toată lumea ştia că aceste practici sunt reprobabile şi de neacceptat, s-au folosit de cuvântul toleranţă pentru a dinamita percepţia majorităţii şi care părea de neclintit. Până nu cu mult timp în urmă se vorbea despre „bunul simţ”. Bunul simţ era cel ce făcea de multe ori regulile, atunci când părerile erau contradictorii. Însă odată cu apariţia termenului „toleranţă” constatăm că „bunul simţ” a dispărut. Dacă mai ai curajul să-i vorbeşti cuiva despre „bunul simţ” eşti luat în derâdere şi ridiculizat. De fapt toleranţa elimină bunul simţ şi chiar afirmă că face lucrul acesta. Toleranţa, aşa cum s-a reuşit să i se deformeze sensul iniţial din vocabular, afirmă că oricine poate să facă tot ceea ce vrea fără ca altcineva să îl tragă la răspundere. Scopul pentru care ni se cere să fim toleranţi în felul acesta este ca să se elimine orice fel de ură şi neînţelegeri între oameni, pentru-ca toţi să putem convieţui în pace. Se insinuează şi chiar se spune că cei ce nu sunt toleranţi în felul acesta sunt un pericol pentru societate şi s-au inventat termeni noi prin care cei ce gândesc încă după tiparul vechi să poată fi pedepsiţi. Probabil că aţi auzit despre „hate crime”, crima de ură sau de „political correctness” adică de a fi corect din punctul de vedere al aprecierii celor care gândesc altfel decât tine. Atât „hate crime” cât şi „political correctness” nu fac însă altceva decât să nu îi lase pe cei ce încă mai au acel sistem de valori bazat pe învăţăturile Bibliei să promoveze aceste învăţături şi să afirme că cei ce procedează în alt fel greşesc. Ca să înţelegeţi mai bine ce vor noii formatori de opinie din vremurile nostre şi cum înţeleg ei termenul acesta de „corect politic” vă dau o imagine pe care şi eu am văzut-o într-o caricatură apărută într-o publicaţie din străinătate. În această caricatură erau desenate două vase de WC. Într-un vas era aruncat Coranul, scrierile apreciate de musulmani ca fiind sfinte. Deasupra desenului scria: „Hate crime!”. În celălat vas de WC era aruncată o Biblie. Deasupra scria: „Artă!”. Cam asta înţeleg mai marii noştri astăzi prin toleranţă . „Bunul simţ” despre care spuneam că a dispărut a fost înlocuit cu termenul de „corect politic”. Cel vechi şi-a pierdut semnificaţia iar cel nou aduce în mintea oamenilor confuzie.
          Se caută a i se da noţiunii de toleranţă sensul mai vechi de dragoste de aproapele de care vorbeşte Biblia. Dar diferenţa este enormă şi niciodată aceşti doi termeni nu se vor putea suprapune. De fapt tocmai pentru-că ei nu se pot suprapune s-a inventat toleranţa.
          Dumnezeu vorbeşte despre dragoste, despre respectul şi consideraţia pe care trebuie să o ai faţă de cel de lângă tine. Am înţeles de ce mai marii de azi nu au probleme în a accepta alte scrieri aşa zis sfinte, ale altor religii decât creştinismul, ba chiar să le promoveze în detrimentul Bibliei. Pentru-că în aceste scrieri oamenilor nu li se spune că sunt păcătoşi şi că au nevoie de o schimbare în viaţa lor. Ei sunt îndemnaţi să se închine într-un anumit fel, să trăiască după un anumit ritual, sperând că în final va fi bine de ei. Nicăieri nu se vorbeşte aşa ca în Biblie despre o schimbare, despre renunţarea la păcat, la lucrurile care nu îi plac lui Dumnezeu. Dintotdeauna problema omului a fost păcatul. Prin păcatul lui Adam am fost despărţiţi de Dumnezeu şi păcatul ne desparte şi azi de Dumnezeu. Proorocul Isaia a primit din partea lui Dumnezeu următoarele cuvinte pentru poporul care trăia în păcat:
Isaia 59:1 „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,
2 ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte!
3 Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge, şi degetele de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni, şi limba voastră vorbeşte nelegiuiri.
4 Nici unuia nu-i place dreptatea, nici unul nu se judecă cu dreptate; ei se bizuiesc pe lucruri deşarte şi spun neadevăruri, zămislesc răul, şi nasc nelegiuirea.”
          Iar apostolul Pavel scria şi el în scrisoarea către credincioşii din Efes:
Efeseni 2:1 „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,
2 în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
3 Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
5 cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos.”
          Ajungem în felul acesta la adevărata dragoste despre care tot apostolul Pavel ne vorbeşte, şi nu numai el, dar vom cita din Epistola lui către credincioşii din Roma, capitolul 5:
6 „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi.
7 Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară.
8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
9 Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
10 Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.”
          Deci Biblia spune clar şi răspicat că oamenii trăiesc în păcat şi că păcatul îi desparte de Dumnezeu, că păcatul pune între oameni şi Dumnezeu un zid de despărţire. Noi toţi eram morţi din cauza acestor păcate şi mânia lui Dumnezeu trebuia să se abată asupra noastră, după cum scrie tot Pavel la Romani 1 cu 18: „mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înnăbuşe adevărul în nelegiuirea lor.” Dar Dumnezeu a găsit o soluţie pentru ca să fim salvaţi şi a trimis pe Domnul Isus şi l-a pedepsit în locul nostru. El a murit pentru noi şi oricine crede în El este salvat de mânia lui Dumnezeu.
          Deci omul, ca să fie salvat, trebuie mai întâi să ştie că este păcătos, să ştie ce înseamnă păcatul. În noua toleranţă nu se mai vorbeşte despre păcat, fiecare face ce doreşte, nu mai există nici măcar valori şi norme morale. Prin urmare omul nu va ajunge să-şi regrete păcatul şi să apeleze la jertfa Domnului Isus, singura care îl poate salva de la dezastru. Va rămâne, deci, sub osânda lui Dumnezeu şi nu va putea beneficia de darul minunat al salvării prin credinţa în Isus Hristos. Promotorii noii toleranţe şi a libertăţii fiecărui individ de a trăi aşa cum îşi doreşte, nu sunt decât oameni care se împotrivesc lui Dumnezeu, oameni destinaţi iadului care împlinesc planurile lui Satan. În nici o altă scriere „sfântă” din alte religii nu descoperim acest plan minunat de salvare a omului, aşa cum îl găsim în Biblie. Din această cauză atacul este doar împotriva Bibliei, sau mai subtil, se încearcă a se pune Biblia alături de alte scrieri sfinte şi de a i se da aceeaşi valoare.
          În nici o altă scriere nu găsim adevărata dragoste a lui Dumnezeu ca în Biblie. Nu toleranţă ci dragoste. Dumnezeu a dat ce a avut mai scump, pe Singurul Său Fiu, pe Domnul Isus Hristos, „pentru-ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”. Vorbind despre această dragoste şi despre crucea pe care a suferit Domnul Isus pentru-ca noi să putem trăi şi să fim salvaţi de la moartea veşnică a iadului, apostolul Pavel spune că pentru mulţi oameni, care nu pot pricepe, vestea aceasta este o nebunie. Nebunia propovăduirii crucii. Cum să moară Însuşi Dumnezeu pentru noi? Aşa ceva era imposibil şi este imposibil încă pentru cei mai mulţi oameni de pe pământ. Şi totuşi aşa s-a întâmplat! Aceasta a fost dragostea supremă! Nu a fost alta mai mare decât ea. Dar ca să se ajungă aici a fost mai întâi păcatul care ne despărţea de Dumnezeu. Iar dacă azi oamenii nu mai recunosc păcatul şi nu le pare rău că l-au făcut şi îl fac, nu vor avea niciodată şansa unei împăcări cu Dumnezeu şi jertfa Domnului Isus va fi, în dreptul lor, fără nici un efect.
          Toleranţa caută să înlocuiască dragostea dar este complet diferită. Toleranţa le spune oamenilor că pot trăi oricum, că nu există Dumnezeu, Dumnezeul cel adevărat, şi face apel la un dumnezeu universal, al tuturor, care nu are pretenţii de la noi şi care ne iubeşte aşa cum suntem, cu tot păcatul nostru. De fapt un alt termen pe care noii învăţători caută să-l scoată din vocabular este tocmai cuvântul păcat. Când omul nu mai este conştient de faptul că unele dintre faptele sale sunt păcate şi consideră că este normal să trăiască în felul acesta, el nu mai are şansa întoarcerii reale la Dumnezeu şi pedeapsa care se va abate peste fii neascultării îl va nimici într-o zi. S-a ajuns atât de departe pe direcţia aceasta încât nici măcar în bisericile creştine, acolo unde nu s-au închis, nu se mai vorbeşte despre păcat. S-a ajuns să se propovăduiască o evanghelie falsă şi complet denaturată prin care li se spune oamenilor că Dumnezeu este bun şi ne va duce pe toţi în cer. Că suntem oameni slabi şi că nu putem să nu păcătuim, dar Dumnezeu, care ne cunoaşte, ne iubeşte chiar şi aşa. Deşi avertismentele din Biblie sunt aspre. Apostolul Ioan în 1 Ioan cap. 3 scrie: „Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.”
          Toleranţă este un cuvânt pe care nu îl găsim în Biblie. Dumnezeu nu a fost niciodată tolerant. El este plin de dragoste dar nu tolerant. Dumnezeu a fost şi este intolerant. El nu îl poate considera pe păcătos bun. De fapt însuşi sensul acestui cuvânt ne duce spre un compromis, spre a accepta şi ceea ce nu poate fi acceptat.
          Toleranţa nu este sinonim cu dragostea adevărată pentru-că toleranţa nu implică jertfa pentru cel aflat în nevoie. În Biblie, la 1 Ioan 3:16 citim următoarea definiţie a dragostei adevărate: „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi, deci, trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.” Nu vei găsi aşa ceva niciodată în toleranţă. Toleranţa nu înseamnă dragoste pentru celălalt ci indiferenţă: „Este treaba lui, îl priveşte, important este să nu mă agaseze cu concepţiile lui”. Iar indiferenţa niciodată nu a dus la dragoste.
          Părintele poate avea dragoste pentru copii sau poate fi tolerant faţă de ei. Dragostea adevărată îl va face pe părinte să-şi pedepsească copii uneori, pentru binele lor, pentru o creştere sănătoasă. Un părinte tolerant poate fi un părinte iresponsabil, aşa cum şi sunt foarte mulţi azi, care cred că fac bine lăsându-i pe copii să facă tot ce vor. În felul acesta însă copii vor creşte strâmb şi vor fi nişte oameni fără de nici un reper şi nici o perspectivă.
          Nu este lipsit de importanţă şi se înscrie în acelaşi plan satanic de distrugere a oamenilor şi faptul că noile prevederi legale nu îi mai dau voie părintelui să-şi disciplineze copilul. Cel mai înţelept om care a trăit pe pământ, în afară de Domnul Isus Hristos, împăratul Solomon, spunea:
Proverbe 13:24 Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată.
Proverbe 22:15 Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va deslipi de el.
Proverbe 23:13 Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.
Proverbe 23:14 Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor.
Proverbe 26:3 Biciul este pentru cal, frâul pentru măgar, şi nuiaua pentru spinarea nebunilor.
Proverbe 29:15 Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale.
          De ce am lua ca învăţătură mai bună ceea ce ne spun oamenii fără de Dumnezeu care azi caută să ne schimbe complet modul de gândire şi felul în care ne raportăm la învăţăturile lui Dumnezeu? Ce autoritate au ei ca să îi credem în locul lui Dumnezeu? Vă este suficientă afirmaţia că trăim vremuri noi? Dacă Dumnezeu este acelaşi ieri, azi şi în veci, dacă El nu se schimbă niciodată înseamnă că a fost El depăşit de evenimente şi împrejurări? Înţelegeţi acum mai bine de ce se încearcă cu disperare să ni se inoculeze în minte faptul că am apărut la întâmplare şi că nu Dumnezeu a creat tot ceea ce există? Dacă nu există Dumnezeu atunci, da, putem trăi oricum şi face tot ce vrem pentru-că suntem aici pe pământ doar pentru o vreme.
          Uitaţi-vă însă la cei ce trăiesc aşa şi care cred aşa. Sunt cei mai răi oameni, cei mai aroganţi, nu le pasă de nimeni decât de ei, nu îi interesează decât să aibă, chiar în detrimentul celorlalţi. Fac atât de mult rău în jurul lor, comunismul este un exemplu grăitor de ce înseamnă omul fără reperele şi normele lui Dumnezeu.
          Toleranţa nu ne va duce spre o societate mai bună ci spre anarhie. Statul poliţienesc va fi necesar, de data aceasta la nivel global. Şi probabil chiar aceasta se urmăreşte.
          Satan este deosebit de tolerant azi, el îţi spune că poţi să faci tot ce vrei. Aceasta este reţeta lui de fericire. Însă aşa ca odată lui Adam el spune minciuni. Toleranţa lui îi duce pe oameni în iad.
          Dumnezeu în schimb nu este deloc tolerant. El este foarte aspru şi sever şi avertizează că cei ce nu ascultă de El vor suferi cumplit, pentru veşnicie. Este aceasta ură? Sau este dragoste?
          La fel vreau să întreb: este ură sau lipsă de corectitudine politică atitudinea celor ce spun ceea ce spune Dumnezeu şi avertizează pe cei ce trăiesc în păcat? Este ură atunci când îi arăţi omului calea spre fericire şi nu doreşti ca el să sufere veşnic? Este ură atunci când ţii sus Cuvântul lui Dumnezeu şi cauţi să-l păstrezi curat, neviciat de păreri omeneşti? Este ură atunci când vezi că omul se aruncă în foc şi tu faci tot ce poţi ca să-l salvezi? Din păcate tot mai multe voci răspund azi la aceste întrebări cu DA!
          Se spune că în urmă cu mai mulţi ani, când în SUA era liber să propovăduieşti Evanghelia în orice loc, chiar şi pe străzi, într-un orăşel a ajuns un predicator itinerant. S-a aşezat la o intersecţie de străzi şi a început să le vorbească oamenilor despre păcat şi despre jertfa Domnului Isus, despre salvarea care se găseşte în jertfa Lui. Oamenii s-au adunat, au ascultat şi au plecat la treburile lor. A doua zi la fel şi aşa s-a întâmplat timp de mai multe zile. După o vreme nimeni nu îl mai asculta dar omul continua să predice. Cineva a venit la el şi i-a spus: „Te-am ascultat din prima zi şi te-am urmărit. Câtă vreme au fost oameni care să te asculte te-am înţeles dar acum nu te mai înţeleg. De ce vorbeşti dacă nimeni nu te mai ascultă?” Iar predicatorul i-a răspuns: „La început am vorbit pentru voi, doream să vă fac să înţelegeţi adevărul ca să fiţi fericiţi. Dar acum vorbesc pentru mine. Îmi este frică ca nu cumva indiferenţa şi necredinţa voastră să mă cuprindă şi pe mine. Acum îmi predic mie ca să nu uit adevărul lui Dumnezeu”.
          Tot mai insistent ni se vor spune minciuni. Ni se va vorbi despre toleranţă şi nu despre dragostea lui Dumnezeu. Ni se va spune că trăim vremuri noi şi lucrurile care au dus la progresul societăţii până acum trebuie aruncate la gunoi. Deja se spun şi deja se învaţă. Şcoala a ajuns un loc al îndoctrinării, mai ceva ca în timpul regimului comunist.
          Concepte noi le vor înlocui pe cele vechi în aşa fel încât să fie blocat orice acces al omului spre adevăr. Aşa ca în romanul lui Orwell, 1984, azi se rescrie limbajul pe care îl folosim. Se scot cuvinte care ne-ar putea apropia de Dumnezeu şi se aduc altele noi care crează confuzie. Cum ar fi dragostea lui Dumnezeu şi toleranţă.