Gata sau nu pentru întâlnirea cu Hristos

          Dacă semnele vremurilor ne spun că Domnul Isus este aproape, mai mult decât orice altceva, dacă suntem înţelepţi, trebuie să ne preocupe starea noastră spirituală şi relaţia noastră cu Dumnezeu. A avea alte preocupări mai importante înseamnă nesăbuinţă şi nebunie chiar.
          În ultimul sondaj pe care l-am realizat pe site-ul postului de radio Unison, la întrebarea: “Eşti gata să stai în faţa lui Isus Hristos?”, s-au dat următoarele răspunsuri: Nu-44%. Da-43%. Nu ştiu-13%.
          Suntem provocaţi în fiecare zi să dăm răspunsuri la tot felul de întrebări. Şi suntem, mai mult sau mai puţin, afectaţi de răspunsurile pe care le dăm. De exemplu atunci când spunem o minciună în locul adevărului nu doar că nu se întâmplă nici un rău, dacă nu am fost prinşi, dar în acel moment noi avem de-a face chiar cu Dumnezeu. Nu doar cu oamenii şi nu doar cu conştiinţa noastră, ci chiar cu Dumnezeu. În toate aspectele vieţii noastre, în toate hotărârile noastre, în deciziile pe care le luăm, în felul în care vorbim sau cum ne raportăm la ceilalţi, avem de-a face cu Dumnezeu. Chiar dacă pe moment nu realizăm acest lucru, chiar atunci, în momentul respectiv, se întâmplă ceva între noi şi Dumnezeu. Consecinţele le vom vedea mai târziu, dar chiar atunci se întâmplă ceva, se înregistrează atitudinea noastră şi ne va afecta. Într-un fel ne afectează pe moment şi în alt fel ne afectează pentru veşnicie.
          Pe moment suferim consecinţe pentru acţiunile noastre. Prin ceea ce facem putem suferi o durere în suflet, sau o boală în trup, ne putem deschide pentru o posesie demonică şi o stăpânire a puterilor întunericului. Oamenii nu ştiu de multe ori de ce au o stare de apăsare, ajung la depresie, la boli psihice, sunt nefericiţi şi nemulţumiţi. În Evanghelia după Matei la capitolul 18 găsim o explicaţie pentru stări de felul acesta. Este vorba despre pilda cu cel ce avea o mare datorie, atât de mare că era imposibil să o plătească vreodată, şi care a fost iertat de stăpânul lui. Dar şi faţă de el era cineva dator cu o sumă infimă. Însă omul nostru s-a repezit la cel ce îi era dator, cerându-i să-i fie plătită datoria. Despre acest om care nu a iertat Dumnezeu are următoarele cuvinte:
32 „Rob vicelan! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
33  Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?”
34  Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.
35  Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”
          Când vorbim despre acest pasaj nu ne gândim la cine sunt chinuitorii. Dar aceşti chinuitori pot fi duhuri ale întunericului care au drept să facă rău celor ce nu iartă.
          A ierta celor ce ne sunt datori sau ne-au greşit ne fereşte de chinuitori aici pe pământ, dar nu rezolvă neapărat problema veşniciei. Sunt oameni morali care iartă chiar pe cei ce le-au făcut rău. Consecinţa este că aici pe pământ ei au pace. “Cei răi n-au pace, zice Domnul” ( Isaia 48:22). Cei buni au pace pentru că nu se află în conflict cu cei din jurul lor. Ori absenţa conflictului înseamnă pace.
          Dar pacea deplină vine abia atunci când rezolvăm conflictul nostru cu Dumnezeu. S-ar putea să căutăm să fim în pace cu cei de lângă noi şi totuşi să fim în conflict cu Dumnezeu. Biblia spune că păcatul pune un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu (Isaia 59:2 ) dar şi că Dumnezeu este mânios pe cei ce păcătuiesc (Romani 1:18 ). Ori dacă Dumnezeu este mânios pe un om, ce pace mai poate avea el? Prin urmare trebuie rezolvată problema dintre noi şi Dumnezeu. Şi problema aceasta are un nume despre care oamenii nu vor să vorbească. Se numeşte PĂCAT.
          Tot ceea ce este în afara voii lui Dumnezeu, a naturii Lui, este păcat. Păcat este ceea ce ţine de lumea întunericului, lume în care ne aflăm şi din care ni se cere să ieşim. Să ieşim dar cum? Soluţia este Domnul Isus Hristos şi credinţa în El. Toată Biblia vorbeşte, de la un capăt la altul, despre Domnul Isus Hristos şi ceea ce aduce El omenirii. Din multele pasaje cităm doar două.
2 Corinteni capitolul 5 de la versetul 15: “Şi El (Isus) a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.
16  Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.
17  Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
18  Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării;
19  că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.
20  Noi, deci, suntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
21  Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”
          Rezolvarea problemei păcatului nostru este în acest ultim verset, 21.
          Dumnezeu ştia că nu putem plăti datoria păcatului nostru. Dar ne-a iubit atât de mult încât a căutat o soluţie pentru a ne salva. Nu ne putea duce în cerul Său cu păcatul nostru pentru că El este sfânt. Neprihănirea şi dreptatea Lui nu-L puteau face să treacă cu vederea păcatul nostru. El nu este doar dragoste, atunci i-ar fi fost uşor să ne ierte şi să spună că ne primeşte şi aşa în cerul Lui, să spună că nu avem o datorie mare în faţa Lui, ci El este drept şi sfânt. Iar dacă este drept, dreptatea Lui Îi cere să pedepsească. Justiţia divină nu poate fi coruptă aşa cum este cea pământească. Şi atunci soluţia fost să-L pedepsească pe Domnul Isus, care a fost Jertfa desăvărşită, care nu a avut nici un păcat şi care a luat asupra Lui păcatele omenirii întregi. Oamenilor nu le mai rămâne decât să-şi recunoască starea de păcat, să înţeleagă că păcatul lor l-a omorât pe Domnul Isus şi să creadă că Jertfa Mântuitorului Isus a fost suficientă pentru tot păcatul lor, să creadă că în sângele sfânt care a curs pe crucea de la Golgota păcatul lor mult şi mare a fost spălat. Şi datoria imensă a fost iertată.
          Coloseni 1 de la13: “El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, 14  în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
15  El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea.
16  Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. 17  El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.
18  El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. 19  Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El,
20  şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui.
21  Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum 22  prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină; 23  negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer, şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.”
          În felul acesta, prin sângele crucii lui Isus, se face pace între noi şi Dumnezeu. Nu se poate face în alt fel.
          Şi acum iertăm pe alţii pentru că şi noi am fost iertaţi. A nu ierta pe alţii, oricât de mult rău ne-ar fi făcut, înseamnă a nu înţelege ce ne-a făcut Dumnezeu nouă şi implicit, a nu înţelege şi a anula Jertfa în care am fost spălaţi de trecutul murdar. Şi până la a fi daţi pe mâna chinuitorilor nu mai este decât un pas. Nu iertăm pentru că suntem oameni morali ci pentru că înţelegem ce ne-a făcut Dumnezeu nouă, prin Isus Hristos, şi datorită naturii noi pe care am primit-o. Şi aceasta, natura nouă, este un alt pas pentru realizarea păcii noastre depline.
          Dumnezeu nu doar ne-a mântuit prin Jertfa Domnului Isus Hristos ci ne-a dat posibilitatea să fim schimbaţi după chipul Lui. Pentru aceasta a lăsat să avem cu noi şi în noi natura Sa dumnezeiască. Ne-a promis că El Însuşi, prin Duhul Sfânt, va veni şi va locui în noi. Ioan capitolul 14:
15 “Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.
16  Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângîietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac;
17  şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.
18  Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.
19  Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.
20  În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu Sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu Sunt în voi.
21  Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.”
22  Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?”
23  Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.
24  Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul, pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.
25  V-am spus aceste lucruri cât mai Sunt cu voi.
26  Dar mângîietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
27  Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”
          Singurul lucru care ne poate da pace în lumea aceasta este prezenţa în noi a lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. Plinătatea Duhului Sfânt este condiţia obligatorie şi necesară pentru a avea pace. Pace cu Dumnezeu, pace cu oamenii şi pace cu noi înşine.
          În noi se luptă firea pământească cu Duhul lui Dumnezeu. Firea pământească cu patimile şi poftele ei nu face altceva decât să ne fure pacea. Dumnezeu ne spune, prin Scripturi, că în vremurile din urmă oamenii vor fi mai mult iubitori de plăceri decât de Dumnezeu. Adică vor da curs firii pământeşti din ei de a împlini poftele trupului, vor iubi lumea, pentru că şi lumea iubeşte aceste lucruri, plăcerile ei de o clipă. Deşi oamenii, chiar credincioşii, cred că nu greşesc căutând plăcerile trupului, şi nu neapărat cele păcătoase (curvie, desfrâu, etc) şi că, dimpotrivă, având toate acele lucruri care le aduc confort şi bunăstare vor fi fericiţi, nu îşi dau seama că de fapt alergarea după aceste lucruri le fură pacea. Şi tot ceea ce se întâmplă azi în lume îmi dă dreptate.
          Într-o societate în care toţi aleargă pentru binele lor pacea lipseşte aproape cu desăvârşire. Pentru că tot Dumnezeu spune că umblarea după lucrurile acestea ne aduce din nou în ipostaza de a fi duşmanii lui Dumnezeu. Apostolul Iacov are chiar cuvinte foarte aspre pentru cei ce umblă după lucrurile firii. Iacov 4 cu 4 : “Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.”
          Prietenie cu lumea nu înseamnă a păcătui grav, grosolan, ci a iubi ceea ce iubeşte lumea şi a fi ca ea. Dacă vă veţi gândi puţin la ce iubeşte lumea veţi fi surprinşi să constataţi că aceleaşi lucruri le iubesc cei ce se numesc creştini. Lumea iubeşte traiul bun, confortul, mâncarea, hainele şi produsele cosmetice, concediile, călătoriile, distracţiile. Pe lângă acestea mai curvesc şi mai se desfrânează. Dar dacă facem abstracţie de ultimele două păcate grave creştinii iubesc exact ceea ce iubeşte lumea şi aleargă după aceste lucruri. Dacă nu le au nu sunt fericiţi. Şi pentru că am vorbit de păcate grosolane vreau să vă spun că majoritatea creştinilor le fac şi pe acestea. Pornografia pe Internet a ajuns o plagă pentru majoritatea celor ce se numesc creştini.
          Prin urmare dacă tragem o linie şi facem socoteala între lume şi creştinismul declarat nu prea mai există diferenţă. Ne mulţumim cu faptul că afirmăm cu gura că Isus Hristos este Mântuitorul şi credem că aceasta este destul pentru ca să ajungem în cer şi neglijăm complet că El vrea să fie şi Domnul. Chiar El a spus în Matei 7 cu 21: “Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.”
          Şi ca să putem face această voie Dumnezeu ne-a promis Duhul Sfânt. Ca să putem birui firea pământească şi poftele ei, să nu mai iubim ceea ce iubeşte lumea şi în felul acesta să avem pace deplină. Galateni 5:
16 “Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
17  Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” Lucrurile potrivnice strică pacea!
          Că Duhul Sfânt este dat şi pentru a putea birui firea pământească ne spune apostolul Pavel lămurit în Romani 8 cu 13: “Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.”
          Există azi două concepţii greşite despre lucrarea Duhului Sfânt. Una este cea cesaţionistă. Cesaţioniştii spun că lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt (semne, minuni, daruri, vorbire în alte limbi, etc.) s-a încheiat odată cu scrierea ultimei cărţi din Biblie şi cu moartea ultimului apostol despre care vorbeşte Scriptura. Mă mir că oameni care studiază Biblia şi care pretind că dau cinste acestei Cărţi Sfinte pot face astfel de afirmaţii.
          Dar mai există o concepţie, aproape la fel de greşită, a celor ce cred că Duhul Sfânt mai lucrează şi azi aşa cum a lucrat în vechime, în vremea primilor apostoli, dar care nu văd decât aceste lucrări supranaturale şi neglijează aproape complet lucrarea pe care o face Duhul Sfânt pentru sfinţirea credincioşilor şi aducerea lor la statura plinătăţii lui Hristos. Sunt unii care vor doar semne şi minuni şi lucrări supranaturale. Ei vor puţin şi foarte puţin din ceea ce poate face Duhul Sfânt pentru ei.
          Dar sunt alţii care vor asemănarea cu Hristos. Şi cred că aceasta este slujba cea mai minunată pe care o poate face Duhul Sfânt pentru un om care crede şi care vrea să fie desăvârşit, aşa cum Tatăl este desăvârşit.
          Semne şi minuni poate face şi chiar face şi va face şi mai multe pe măsură ce ne apropiem de sfârşit, şi Satan. Vrăjitorii şi cei ce se ocupă cu ocultismul le fac şi lumea aleargă al ei. Dar asemănarea cu Hristos, cu chipul Tatălui ceresc, pentru că cine L-a văzut pe Domnul Isus L-a văzut pe Tatăl, nu o poate face decât Duhul Sfânt. Şi dacă este numit Sfânt atunci slujba Lui cea mai importantă este să ne facă sfinţi. Nu asemănători cu lumea ci cu Hristos. Nu să iubim lumea ci să-L iubim pe Dumnezeu. Abia atunci vine pacea. Cu Dumnezeu, cu cei de lângă noi, cu noi înşine. Trebuie să fie toate trei altfel ne putem înşela.
          44 % cred că nu sunt gata să se întâlnească cu Domnul Isus Hristos.
          Nu este bine dar s-ar putea să nu fie foarte rău. Dacă ne recunoaştem starea El ne poate schimba într-o clipă şi ne poate da har. Însă nu lăsaţi să treacă vremea şi rezolvaţi problemele azi. Căutaţi pacea cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu voi înşivă. Prin Hristos şi puterea Duhului Sfânt aveţi la îndemână toate resursele lui Dumnezeu pentru a fi biruitori.
          43 % spun că sunt gata de acea întâlnire măreaţă şi înfricoşată.
          Nimic nu se va compara cu arătarea Lui în slavă şi în glorie. Ioan, apostolul iubirii, cel mai aproape de Domnul Isus aici pe pământ, când L-a văzut în glorie şi în slavă, în revelaţia din insula Patmos, a căzut la picioarele Lui ca mort. Pentru aceştia am un cuvânt al apostolului Pavel din 1 Corinteni 10 cu12: “Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.”
          13% nu ştiu dacă sunt gata sau nu să stea în faţa Domnului domnilor şi Judecătorului suprem.
          Confuzia nu este bună aşa cum siguranţa poate fi periculoasă. Credinţa înseamnă siguranţă. Siguranţa care se bazează pe ceea ce sunt eu este înşelătoare. “Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi” este un exerciţiu necesar care să ne trimită, ca rezolvare a problemelor noastre, la Isus Hristos. Dacă nu ştii bine în ce stare te afli şi încă te vezi slab dar crezi în ceea ce poate face Hristos în tine, prin Duhul Sfânt, eşti pe drumul bun.
          Am auzit că oamenii care au ajuns la o relaţie profundă cu Dumnezeu şi-au descoperit slăbiciuni şi lucruri nepotrivite toată viaţa, mai multe pe măsură ce s-au apropiat de Lumină. Dar toate le-au adus la crucea lui Hristos şi astfel au primit pace.
          Nu descuraja şi nu te încrede în ceea ce eşti.
          Şi pe toţi cei ce sunteţi gata sau nu, pe cei ce nu ştiţi care este starea voastră, ca o concluzie pentru tot ce s-a spus, vă las cu un cuvânt venit de la Duhul Sfânt:
          “Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12 :14)-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-