Biserica lui Hristos

          Am scris aceste rânduri îngrijorat fiind de un curent tot mai puternic pe care l-am observat în ultimul timp şi care este o lucrare a celui rău. Adepţii lui propovăduiesc că tot ceea ce vedem în jur şi numim “Biserică” este o înşelătorie, că nimic nu mai corespunde modelului iniţial şi prin urmare trebuie părăsit acest “sistem”. S-au scris şi publicat cărţi în acest sens şi mulţi au ajuns să se rupă efectiv de adunări sau dacă mai sunt în ele sunt doar formal şi sunt stăpâniţi de un puternic duh de judecată şi acuzare a celorlalţi.
          Eu personal am văzut şi constatat multe nereguli în adunări şi nu m-am ferit să spun ceea ce cred în legătură cu aspectele vizate. Şi cred că este de datoria noastră de a nu ascunde gunoiul sub preş ci de a fi cinstiţi cu noi şi credincioşi adevărului, în dragoste, să ne recunoaştem greşelile şi să ne corectăm acolo unde este nevoie. De fapt aceasta au făcut şi apostolii în primele adunări ale Bisericii lui Isus Hristos. Dar de la a constata unele greşeli, din dorinţa de a fi corectate, la a afirma că Biserica lui Hristos nu mai are nimic de-a face cu ceea ce numim azi Biserică, este un drum lung şi extrem de periculos. Este o capcană a lui Satan în care mulţi au căzut. Şi totul porneşte de la o dorinţă bună a fiecăruia: aceea de a fi mai sfânt! De aceea şi pericolul este imens pentru că cei nemulţumiţi se lasă înşelaţi de faptul că doar îşi doresc un lucru bun!
          Am avut, în zilele care au trecut, o discuţie cu un bărbat care mi-a mărturisit că în viaţa lui a existat o cădere care a durat mai bine de 25 de ani, în urma unei astfel de atitudini. A crezut că ştie mai mult ca oricine, era expert în Scripturi şi putea să dea lecţii tuturor. Dar a ajuns ca “în afară de crimă şi homosexualitate” (după cum spunea) să facă toate păcatele din lume.
          Cele mai mari erezii şi secte eretice au apărut pe acest fond al nemulţumirii şi a propovăduirii unei sfinţenii care nu putea fi atribuită decât celor ce au ajuns să vadă că tot ceea ce se numeşte creştinism este total compromis. Aşa au apărut Martorii lui Iehova, branhamiştii, mormonii şi alţii mai puţin cunoscuţi.
          De-a lungul timpului Satan şi-a dorit cu toată puterea să distrugă Biserica lui Hristos. A folosit persecuţia şi înşelarea. Şi lupta lui continuă şi azi pe ambele planuri dar persecuţia a trecut, cel puţin pentru o vreme, pe plan secund.
          Este adevărat că sunt multe lucruri care nu ar trebui să fie în ceea ce oamenii numesc “biserică”. Adevărata Biserică este creaţia lui Dumnezeu, este cel mai minunat organism care a existat şi există pe acest pamânt, este trupul lui Hristos.
          Isus Hristos a venit pe pământ, a trăit o viaţă sfântă, fără de păcat, a murit pentru păcatul omenirii şi apoi a înviat, s-a înălţat la cer şi stă la dreapta Tatălui, mijlocind pentru cei ce au crezut în El şi care sunt acum Trupul Lui, Biserica, cei ce continuă lucrarea Lui pe pământ, în acest loc în care Satan domneşte pentru o vreme.
          Prezenţa lui Dumnezeu Duhul Sfânt în Biserică, de la Cincizecime încoace, asigură, să zicem aşa, suportul necesar pentru lupta la care este chemată Biserica. Prin Duhul Sfânt credincioşii sunt echipaţi pentru slujire şi luptă.
          Biserica este expresia voii lui Dumnezeu pe pământ, o extensie a Lui în această lume a întunericului. Nu doar fiinţele umane pot lua cunoştinţă de planul lui Dumnezeu prin Biserică ci chiar şi puterile întunericului din locurile cereşti. Prin urmare Biserica lui Hristos este chemată să lupte împotriva acestor puteri ale întunericului. Efeseni capitolul 3:
“8  Da, mie, (Pavel) care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos,
9  şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile;
10  pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,
11  după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.”
          Rolul Bisericii este extrem de important. Biserica este compusă din oameni regeneraţi, schimbaţi, transformaţi de puterea Duhului Sfânt după chipul şi imaginea Celui ce este Capul Bisericii: Isus Hristos. Nu doar îngerii lui Dumnezeu sunt chemaţi să lupte împotriva puterilor întunericului ci şi oamenii, cei ce odată au fost sub puterea lui Satan dar au fost dezlegaţi de legăturile păcatului prin Isus Hristos şi credinţa în El şi care, prin moartea lor faţă de lume şi păcat şi prin învierea la o viaţă nouă în Hristos, au putere şi biruinţă asupra lui Satan şi a îngerilor lui. Acest lucru îl umileşte pe Satan şi îi aduce glorie lui Dumnezeu. Dumnezeu ar fi putut să-l nimicească cu o suflare pe Satan dar a ales ca acesta din urmă să fie biruit de cei ce odată, prin neascultarea lui Adam, au ajuns sub domnia celui rău. Prin Isus Hristos şi biruinţa Lui asupra morţii, a puterilor întunericului, cei ce cred în El primesc putere şi autoritate asupra acestor domnii faţă de care au fost supuşi mii de ani.
          Puterea cea mai mare pe care o primesc cei ce sunt în Biserică este puterea asupra păcatului. Apostolul Pavel în Epistola către Romani scria: “Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har”. (Romani 6:14)
          Prin spălarea cu sângele lui Hristos şi prin puterea Duhului Sfânt, prin înnoirea făcută de Duhul (Tit 3:5  “El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.)” credincioşii, cei ce fac parte din Trupul lui Hristos, Biserica, sunt liberi de păcat şi în felul acesta liberi de sub puterea celui rău. Păcatul i-a dat drept lui Satan asupra oamenilor dar când, prin Hristos, puterea păcatului a fost frântă, oamenii au fost eliberaţi şi Satan şi-a pierdut dreptul asupra lor. Biserica este trupul lui Hristos liber de păcat şi în felul acesta biruitor. Satan nu mai are nici un drept şi nici o putere pentru că puterea lui era în păcatul în care îi ţinea pe oameni robi. Odată eliberaţi de păcat oamenii sunt liberi, liberi să trăiască pentru Dumnezeu.
          Pe acest aspect se insistă mai puţin. De obicei se predică eliberarea pe care Isus Hristos o aduce pentru păcatele pe care le-am făcut (şi este adevărat acest lucru) dar la fel de important este că Isus Hristos a venit ca să aducă oamenilor biruinţă asupra păcatului din fiecare zi (“Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră.”). La ce folos eliberarea de păcatele trecute dacă omul continuă să fie înfrânt de păcat în viaţa de fiecare zi şi nu există biruinţă în acest domeniu? Satan are drept asupra omului prin păcat. Domnul Isus Hristos a venit să rupă puterea păcatului şi să le dea celor ce cred în El biruinţă asupra păcatului, implicit asupra lui Satan.
          Deci puterea Bisericii vine din puterea membrilor ei de a trăi o viaţă liberă de păcat, prin credinţa în Domnul Isus şi prin puterea Duhului Sfânt.
          Dar pentru că şi Satan ştia acest lucru el a căutat tot timpul să oprească Biserica din lucrarea ei şi să aducă, într-un fel sau altul, păcatul din nou în viaţa credincioşilor. Să ne aducem aminte de primele zile ale Bisericii şi de Anania şi Safira. Era puterea Duhului Sfânt cea care s-a manifestat prin apostolul Petru atunci când cei doi cu inima împărţită au plătit cu preţul vieţii. Era încercarea lui Satan de a intra în Biserică, prin păcat.
          Apostolul Pavel a dus şi el această luptă ştiind şi ce înseamnă Biserica dar şi ce înseamnă păcatul. Iată ce le spunea el prezbiterilor din Efes, la despărţirea de ei:
28  “Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
29  Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30  şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.
31  De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi nopate, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.” (Faptele Apostolilor 20).
          Pavel ştia că lupta se va da pe direcţia păcatului, a “lucrurilor stricăcioase” şi a învăţăturilor false. Cunoştea importanţa Bisericii lui Hristos şi inima lui era plină de durere pentru răul care ştia că va fi făcut. Şi a plâns învăţându-i pe credincioşi adevărul lui Dumnezeu.
          Iată că încă din vremea primilor apostoli cel rău a căutat să infiltreze Biserica şi de multe ori a reuşit. Aducând păcatul în adunările credincioşilor el nu a făcut altceva decât să limiteze, să anuleze, puterea adunărilor în lupta lor spirituală.
          Cred că Satan a îngăduit ca unii credincioşi să aibă “biruinţe” asupra lui (lucrări supranaturale) tocmai pentru a-i înşela şi a le da de înţeles că sunt pe o direcţie bună, chiar dacă, în unele aspecte, sunt biruiţi de păcate. Sau altfel spus i-a lăsat să aibă biruinţă asupra unor păcate din viaţa lor şi le-a îndreptat atenţia spre aceste “realizări” făcându-i să creadă că sunt cu adevărat biruitori. S-a ajuns în situaţia ca mulţi să spună: “Cine altcineva m-a eliberat de cutare şi cutare lucru dacă nu Dumnezeu? Deci El a făcut în mine această lucrare. Acum este adevărat că mai păcătuiesc şi că nu am biruinţă totală, dar cine poate fi perfect?” Şi ne-am obişnuit să fim înfrânţi de păcat, chiar să spunem că este normal să fie aşa, ca şi cum Dumnezeu ar fi neputincios să facă în noi o lucrare completă!
          Nu uitaţi că Dumnezeu tot ce face face în chip desăvârşit! El nu greşeşte niciodată. A creat tot ceea ce există şi toate sunt “foarte bune” după cum scrie în Geneza. Dumnezeul Triunic a lucrat totul şi a făcut totul desăvârşit. Dacă ştim lucrul acesta şi-l credem sună ca şi o blasfemie afirmaţia noastră că “suntem oameni şi că mai greşim”. Cu alte cuvinte Dumnezeu a putut să facă totul dar nu m-a putut face pe mine aşa cum trebuie, m-a cârpit El pe ici pe colo, dar tot un rebut sunt. Sau Biserica, Trupul Lui slăvit pe acest pământ, “cea fără pată şi zbârcitură” nu a ajuns acolo unde Dumnezeu şi-ar fi dorit, este un eşec. Dumnezeu nu a putut face mai mult pentru că Satan a fost mai abil. Astfel de gânduri sunt o ruşine pentru cei ce spun că sunt ai lui Dumnezeu, că fac parte din Biserica Lui.
          Dacă lucrarea Lui nu este completă în noi nu arată spre neputinţa lui Dumnezeu ci spre a noastră. Arată spre lenea şi comoditatea din noi, spre necredinţa noastră, spre lipsa noastră de colaborare şi de supunere faţă de El, a neascultării noastre, a lipsei noastre de veghere.
          Domnul Isus a spus o pildă despre neghină, o găsim în Matei capitolul13. Cuvântul spune că pe când dormeau slujbaşii stăpânului, duşmanul a venit şi a aruncat neghină între grâul care a fost semănat. Dacă acum slujitorii s-ar fi apucat să cureţe neghina ar fi făcut rău şi grâului aşa că stăpânul le-a spus să o lase acolo până la seceriş. Abia atunci se va face separarea. Dar această neveghere a slujitorilor nu a făcut ca grâul să nu poată creşte. Grâul creşte şi va fi o mare recoltă în final în hambarul Stăpânului. Sau altfel spus Biserica lui Dumnezeu există, este vie şi este puternică chiar dacă lupi răpitori încearcă în fel şi chip să o distrugă.
          Oamenii sunt înşelaţi. Se uită la ceea ce văd cu ochii şi spun că Biserica lui Hristos este un eşec. Văd tot felul de fracţiuni, de disensiuni, de neputinţe, de interese, văd compromis şi minciună, văd multă neghină şi spun că aceasta este Biserica. Dar nu este adevărat!
          Diavolul se foloseşte de aceasta pentru a aduce descurajare în viaţa credincioşilor şi dezinteres pentru cei ce privesc din exterior şi care sunt chemaţi să facă parte din Biserică. Din Adevărata Biserică, compusă din oameni transformaţi după chipul şi asemănarea Domnului Isus, plini de Duhul Sfânt, liberi de păcat.
          Aşa cum spuneam problemele au apărut încă din vremea primilor apostoli dar acest lucru nu a ştirbit din frumuseţea Bisericii lui Hristos. Dacă doar un singur om ar fi devenit biruitor prin Hristos, biruitor asupra păcatului şi asupra lui Satan, lucrarea Domnului Isus ar fi fost reală, eficientă şi desăvârşită. Dar au fost mulţi biruitori în acest sens iar cartea Apocalipsa vorbeşte despre un final în care va fi aşa o mulţime de biruitori încât nu vor putea fi număraţi. Hristos a biruit şi Biserica Lui este glorioasă!
          Şi totuşi nu putem trece cu vederea peste unele lucruri care sunt în ceea ce numim Biserică şi nu ar trebui să fie. Din nefericire s-a ajuns la două extreme.
          În prima din ele sunt mulţi care spun, aşa cum aminteam mai sus, că suntem oameni şi că mai greşim, căutând în felul acesta să-şi justifice necredinţa, lipsa de seriozitate şi lenea spirituală în care se află. Sub toate acestea se ascunde o dragoste de lume şi de lucrurile ei pe care nu vor să o recunoască. Se amăgesc crezând că dacă au făcut o mărturisire publică a credinţei lor şi frecventează o anumită adunare Dumnezeu le va da mult doritul loc în cer pentru veşnicie. Aceştia sunt vădit tulburaţi de mesajele care îndeamnă la pocăinţă, la sfinţenie, la o viaţă dăruită total lui Dumnezeu, ignorând mesajele de avertizare de care este plină Scriptura, de la început până la sfârşit. Ei sunt dintre cei înşelaţi de duşman.
          Dar mai există o categorie, tot mai mare în ultimul timp, şi ei constituie o altă extremă. Aceştia au ajuns să vadă multe nereguli, de fapt ei nu mai văd în Biserica lui Hristos decât nereguli şi compromis şi au hotărât să o rupă complet cu ceea ce ei numesc “biserica apostată”. Au şi apărut multe cărţi pe această temă, cărţi care încearcă să dovedească că nimic din ceea ce oamenii mai numesc azi Biserică nu corespunde modelului dorit de Dumnezeu. Că totul nu este decât o mare înşelăciune şi că trebuie părăsit acest sistem. Aşa s-a ajuns ca mulţi să spună că au decis să-şi trăiască viaţa de credinţă pe cont propriu. Că mântuirea şi credinţa sunt personale.
          Aş vrea să vă duc din nou cu gândul în vremea primilor apostoli şi să vedeţi câte nereguli erau în adunări, cu câte lupte se confruntau apostolii şi credincioşii, câte eşecuri personale au fost.
          Iacov, fratele Domnului Isus, un stâlp al Bisericii, foloseşte în epistola lui nişte cuvinte deosebit de aspre. El scria, adresându-se credincioşilor: “Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.”
          Apostolul Pavel se adresează cu următoarele cuvinte Bisericii din Corint, cea în care erau multe probleme: nesupunere, bârfă, certuri, chiar cazuri grave de curvie:
1  “Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten,
2  către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru”(1 Corinteni 1).
          Cum putea fi Biserica lui Hristos acolo în Corint? Putea. Dacă suntem atenţi la cuvintele lui Pavel înţelegem foarte lămurit care era Biserica lui Hristos din Corint. Biserica era compusă din “cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus şi care Îl au pe Hristos “ca Domn”. Altfel spus nu erau toţi aşa. Dar între ei se găseau astfel de suflete. Grâu şi neghină. Biserica lui Hristos este cea care răspunde chemării lui Hristos, sunt sfinţiţi prin Isus Hristos şi l-au făcut pe Isus Hristos Domn în vieţile lor. Ceilalţi sunt umplutura aferentă pentru o vreme. De-a lungul timpului lucrurile au rămas la fel.
          De ce nu le cerea Pavel credincioşilor autentici să plece din locul acela? Pentru că nu ar fi scăpat de problemă. În orice loc s-ar fi dus, după o vreme problemele ar fi apărut din nou. Pentru că diavolul are rezerve însemnate de neghină iar în adunări sunt mulţi paznici care dorm. Doar atunci când s-a ajuns la o Evanghelie falsă, denaturată, când lumescul şi firescul au devenit normă, cînd Domnului Isus Hristos nu I se mai dau cinstea şi onoarea care I se cuvin, când El nu mai este Domn ci doar un accesoriu pentru împlinirea mofturilor credincioşilor Dumnezeu spune: “Ieşiţi din mijlocul lor.”
          În adunări, în ceea ce oamenii numesc Biserică, răul trebuie limitat, îngrădit, ca să nu afecteze congregaţia şi credincioşii sunt chemaţi să lupte pentru adunare, pentru adevăr. Iar dacă părăsesc adunarea respectivă să se gândească bine dacă ceea ce fac este după voia lui Dumnezeu. Şi sub nici o formă credinţa nu poate fi dusă de unul singur. Aceasta este o minciună a celui rău. Dar uneori trebuie să fie o separare.
          Chiar dacă adevărata Biserică a lui Hristos este compusă din toţi cei ce cred în El, Îl recunosc ca Dumnezeu şi au fost transformaţi de El, prin puterea Duhului Sfânt, oriunde s-ar afla pe cuprinsul acestui pământ, şi din orice congregaţie, Dumnezeu nu vrea credincioşi singuratici, haiduci. Noi nu ne putem împlini decât în trup, fiind mădulare unii altora. Nu pot trăi doar ca ochi, îmi trebuie un trup. În sensul acesta mulţi văd foarte bine greşeli şi probleme, adică sunt ochi, dar nu pot trăi doar ca ochi. Pentru ca abilitatea de a vedea, darul acesta, să fie cu adevărat de folos trebuie ca ochiul să fie într-un trup! Dacă nu este aşa va muri în scurt timp. Şi apoi Capul este cel mai important, adică Hristos, şi Capul are nevoie de un trup. Să-i dea comenzi, să-l folosească, să lucreze prin el. Unul crede că este o mână bună dar unde ai mai văzut un trup format dintr-un cap şi o mână?
          Mi se pare atât de evidentă minciuna din învăţăturile unora care pretind că doar ei sunt Biserica lui Hristos şi că în afara grupării lor nu este Biserică. Deşi evidenţele din gruparea respectivă arată că Hristos nu este cinstit şi membrii sunt biruiţi de păcat. Dar la fel de evidentă este minciuna că cineva poate fi sfânt şi al lui Hristos de unul singur. (Cred că aceasta se poate doar în condiţii extreme, cînd nu există alternative, şi nu poate fi o regulă).
          Iată ce le scria apostolul Pavel, despre Biserică, credincioşilor din Efes:
19 “Aşa dar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,
20  fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21  În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu Sfânt în Domnul.
22  Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” (Ef.2)
          Sau în Efeseni capitolul 4:
11 “Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,
12  pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
13  până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;
14  ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;
15  ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
16  Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceeace dă fiecare încheitură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.
          Este un adevăr în faptul că ceea ce numim Biserică instituţionalizată se îndepărtează de Dumnezeu, că se lucrează la o uniune mondială a bisericilor care nu pe Hristos Îl vor cinsti, că această “biserică” se va prostitua cu lumea şi cu mai marii ei fiind o creaţie a celui rău. Dar pericolul de a nu ne afla în această uniune satanică nu trebuie să ne facă să căutăm să fim credincioşi singuratici. Biserica lui Hristos înseamnă trup. Dacă în primele secole a putut fiinţa, poate şi azi. Şi va fi vie şi în vremurile care vor veni. Poate fiinţa în China comunistă, sub teroare, alături de o biserică vândută regimului comunist. A putut fiinţa în România sub comunism şi persecuţie alături de mulţi care s-au vândut regimului totalitar. De fapt teroarea şi persecuţia au întărit adevărata Biserică. Mult mai mult rău face libertatea greşit înţeleasă. Dar chiar şi în libertate şi în atracţia tot mai puternică spre păcat şi firesc va fi şi este o Biserică biruitoare, o rămăşiţă.
          Dacă tot am amintit de vremea comunismului să nu uităm că Satan ar fi fost mulţumit să fie credincioşi singuratici. Pe el îl deranja când credincioşii se întâlneau. Când cântau şi se rugau împreună. Puterea lor era în unitate. Şi ştia el că oricum un credincios singur nu poate duce lupta multă vreme. Mai devreme sau mai târziu va cădea răpus de păcat sau oboseală, sau mândrie, crezând că este singurul sfânt. Un credincios are nevoie de un trup, de trupul lui Hristos.
          Comemorarea Jertfei Domnului Isus prin frângerea pâinii, care simbolizează trupul lui Hristos, şi prin împărtăşirea cu vinul care simbolizează sângele Lui, este chiar dorinţa Mântuitorului Isus Hristos. El le-a cerut ucenicilor Lui să facă acest lucru, să aibă această comuniune, până când El va veni din nou să-şi ia Biserica. Din capul locului este clar că această comuniune nu poate avea loc atunci când este doar un singur credincios. Este nevoie de mai mulţi. Şi trebuie ca relaţiile dintre ei să fie bazate pe sfinţenie, dragoste şi spirit de jertfă.
          Comuniunea credincioşilor şi trăirea în ascultare de Hristos, sub călăuzirea Duhului Sfânt, dau putere acestui Trup ca să împlinească, aici pe pământ, scopul lui Dumnezeu. Cel mai înalt scop la care este chemată Biserica este ca să proclame măreţia şi autoritatea lui Dumnezeu, să facă ca Numele Lui să fie cinstit între oameni şi voia Lui cunoscută, arătând spre Isus Hristos şi lucrarea Lui.
          În Vechiul Legământ făceau această slujbă proorocii. Aceştia erau rari şi nici nu au existat în fiecare generaţie. Când nu era un prooroc oamenii nu mai cunoşteau voia lui Dumnezeu.
          În Noul Legământ slujba aceasta este preluată de Biserică. Din nefericire mulţi şi azi se mai ghidează după practicile Vechiului Legământ, deşi noi suntem chemaţi la un legământ nou, mai bun!
          Nu mai există azi credincioşi izolaţi, oameni prin care Dumnezeu să se reveleze în mod special, decât dacă aceştia fac parte din Biserică. Aceasta ar trebui şi să ne aducă în starea de smerenie atunci când ni se încredinţează o anumită lucrare, pentru că primim această lucrare nu din merit personal ci pentru că aşa a hotărât Dumnezeu şi pentru că facem parte din trup! Unul desţeleneşte ogorul, unul seamănă, unul udă dar Dumnezeu face să crească. Fiecare îşi face partea lui şi tot trupul lucrează în unitate. Iar mădularele sănătoase sunt chemate nu să se separe de trup atunci când un mădular se îmbolnăveşte ci să lucreze pentru însănătoşirea lui. Atenţi ca boala să nu cuprindă tot trupul, ca trupul să fie ferit. Mulţi însă se lasă înşelaţi, se separă de orice adunare şi cred că pot trăi de unii singuri.
          În sensul acesta fiecare avem obligaţia să facem parte din Biserică şi datoria să luptăm pentru trupul local din care facem parte. Nu sunt toate roz dar dacă acolo Hristos mai este cinstit, Evanghelia se propovăduieşte întreagă şi nu se practică păcatul, dacă mai sunt credincioşi care doresc din toată inima să se sfinţească, dacă acolo oamenii Îl mai găsesc pe Hristos şi se împacă cu El, atunci luptă pentru acel trup şi caută să fii un mădular sănătos, de folos Stăpânului ceresc. Fii grâu nu neghină.
          Dar dragostea pentru Trup nu trebuie să te facă să taci atunci când adevărul este călcat în picioare, atunci când păcatul se întinde şi credincioşii fac rabat de la principiile lui Dumnezeu. Fă ceea ce au făcut apostolii. Luptă şi spune adevărului pe nume. Orice ar însemna aceasta. Dar caută să faci totul în dragoste şi smerenie, fără să te crezi mai bun ca alţii. Sau dacă stai în picioare şi nu ai fost încă compromis să recunoşti că aceasta se datorează bunătăţii şi milei lui Dumnezeu.
          Şi după ce ai epuizat toate mijlocele lăsate de Dumnezeu şi totuşi constaţi că lucrurile nu merg bine în adunarea ta, dacă constaţi că credincioşii sunt lumeşti şi preocupaţi de alte lucruri decât de Dumnezeu şi viaţa sfântă, dacă păcatul este tolerat şi liderii compromişi, dacă firescul conduce întâlnirile adunării şi nu mai este viaţă de sus, atunci eşti obligat să ieşi. Pentru că acolo nu mai este Biserica, trupul lui Hristos, ci cu totul altceva. Unde este Biserica lui Hristos El este cinstit şi credincioşii ASCULTĂ de El!
          Dar să nu te crezi mai sfânt ca ei ci doar un păcătos care are nevoie de un trup sănătos ca să poată creşte din punct de vedere spiritual! Unul care vrea să înveţe şi să asculte nu să dea lecţii altora! Care vrea să fie rob nu stăpân! Şi care, atunci când află un astfel de trup, se jertfeşte pentru el, slujind, aşa ca şi Hristos.
          Biserica, Adevărata Biserică, este aici pe pământ lucrul cel mai minunat, pe care Isus Hristos îl iubeşte cel mai mult, după Tatăl. Merită să lupţi pentru ea, pentru puritatea ei şi cel mai bine o poţi face păstrându-te curat şi cu inima plină de dragoste pentru Dumnezeu şi fraţi.

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-