Adevăr şi dragoste

          Un atac puternic s-a pornit de o vreme împotriva adevărului aşa cum este el descoperit în Sfintele Scripturi. Au apărut noţiuni noi, cum ar fi “corect politic” sau “crimă de ură” pentru a se justifica orice intervenţie împotriva adevărului lui Dumnezeu. Până la urmă se încearcă să ni se inoculeze ideea că adevărul este la latitudinea fiecăruia dintre noi şi că nimeni nu are voie să impună ceva, altcuiva. Din start această ipoteză sau teorie este lovită de nulitate pentru-că se contrazice prin ea însăşi. A impune o astfel de gândire nu este altceva decât a impune un alt fel de “adevăr”. Pentru-că cine nu gândeşte în aceşti termeni noi este considerat eretic, greşit.
          Tocmai cei ce vorbesc despre libertatea fiecăruia de a crede ceea ce vrea şi despre toleranţă sunt cei mai intoleranţi, pe zi ce trece, faţă de creştini şi valorile pe care aceştia le susţin. Constat, nu fără surprindere, că cei mai expuşi criticilor de către cei ce promovează aceste concepte noi despre viaţă sunt creştinii. Dar nu creştinii în general ci cei radicali, cei care caută să fie cât mai credincioşi învăţăturilor Sfintelor Scripturi şi care nu vor să facă nici un rabat de la ceea ce ei numesc “voia lui Dumnezeu descoperită în Scripturi”.
          Mulţi alţi “creştini” au început să cocheteze şi să accepte noile idei strecurate cu grijă şi insistenţă de noii apostoli ai noii ordini mondiale. Numai că această atitudine a lor nu arată spre o mai mare înţelegere a adevărului ci tocmai spre o lepădare a lui. Biserica pe care ei o zidesc sub presiunea acestor noi comandamente nu este Biserica lui Hristos ci o altă biserică. Singurul model al Bisericii lui Hristos îl găsim pe paginile Bibliei şi ceea ce nu corespunde acestui model nu este nimic sau ar putea fi chiar o ”sinagogă a Satanei”. Dar aceasta, să zicem, ar fi o formă extremă a rătăcirii. Cărările îndepărtării de ceea ce Dumnezeu a rânduit pentru Biserica Lui pot fi mult mai line şi mai înşelătoare. Acarii vrăjmaşului ştiu cum şi când să schimbe macazul în aşa fel încât cei ce dorm în tren să nu realizeze că drumul lor, în loc să ducă spre locurile exotice şi pline de căldură ale ţărmurilor însorite, duce de fapt spre recea Siberie.
          Apostolul Pavel îi scria lui Timotei următoarele (1 Timotei 3):
14 “Îţi scriu aceste lucruri cu nădejde că voi veni în curând la tine.
15 Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului.”
          Biserica este clădită pe adevăr, desigur adevărul lui Dumnezeu revelat nouă prin Scripturi. Acest adevăr este stâlp şi temelie, este fundaţia pe care apoi se zideşte deasupra. Orice abatere de la acest adevăr va pune o temelie şubredă şi construcţia, mai devreme sau mai târziu, se va prăbuşi. Mântuitorul Isus Hristos le spunea celor din vremea în care El a fost pe pământ că vor cunoaşte adevărul şi adevărul îi va face liberi. Ei ştiau multe despre Dumnezeu dar nu-L cunoşteau pe Dumnezeu, aveau multe ritualuri şi făceau tot felul de slujbe, dar încă se aflau în întuneric. Cei ce au înţeles şi s-au supus adevărului au format mai târziu Biserica lui Hristos.
          Dar pentru-că avem un duşman viclean şi perfid am observat că el nu dezarmează niciodată şi că încearcă să-i înşele chiar pe cei aleşi, chiar pe cei ce vor să fie credincioşi adevărului.
          Sunt grupări numite creştine care chiar îşi doresc să asculte de Dumnezeu şi credincioşii din aceste grupări chiar sunt preocupaţi de a face voia Lui, spre deosebire de cei mai mulţi creştini (aş zice majoritatea dintre ei) care se mulţumesc cu faptul că frecventează o anumită adunare şi că mai merg din când în când la biserică.
          Dar ceea ce constat în unele din aceste grupări creştine radicale şi care vor să fie credincioşi adevărului este răceala din mijlocul lor şi, nu de puţine ori, chiar răutatea. Ei au căzut într-o formă de legalism şi acest lucru ar trebui să le dea şi să ne dea de gândit. Mântuitorul Isus Hristos a fost cel mai pornit împotriva fariseilor şi cărturarilor iar păcatele lor grave au fost făţărnicia şi legalismul. Problema lor venea tocmai de aici: credeau că ei deţin adevărul şi acest adevăr îi face superiori altora, îi dispeţuiau pe cei ce nu aparţineau grupării lor şi care nu gândeau ca ei. Lor le lipsea un lucru foarte important: dragostea.
          În cartea Efeseni capitolul 4 citim ce ar trebui să mai fie, pe lângă adevăr, pentru a avea o biserică autentică.
11 Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,
12 pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
13 până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;
14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;
15 ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
          După ce apostolul arată cât de importante sunt slujirile celor chemaţi să slujească în trupul lui Hristos, Biserica, pentru-ca fiecare mădular să crească şi să fie sănătos, după ce insistă din nou asupra importanţei adevărului, singurul care ne poate feri de înşelăciune, de viclenia oamenilor şi a lui Satan, care ne poate feri de mijloacele de amăgire, aduce un element care lipseşte din multe adunări în care constatăm că este răceală. Este vorba despre dragoste.
          “Credincioşi adevărului în dragoste” este reţeta pentru Biserica lui Hristos şi desigur că multe alte lucruri se pot spune despre această Biserică slăvită, dar azi nu putem vorbi despre toate.
          Aş face o comparaţie ca să înţelegem mai bine. O plantă ca să se dezvolte aşa cum trebuie are nevoie, mai mult decât de orice, de două lucruri: de soare şi de apă. Să spunem că soarele este adevărul iar apa este dragostea. Dacă planta primeşte numai soare şi numai soare tot timpul, pentru că soarele este folositor, în scurt timp se va ofili şi se va usca. Dacă va primi apă din belşug, tot timpul, dar nu va avea soare, după un timp va putrezi. Are nevoie de amândouă. Un soare puternic va necesita mai multă apă!
          În legătură cu cel de-al doilea aspect, al dragostei, am observat că azi se vorbeşte mult despre ea. Vorbesc cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu şi o definesc în nişte termeni care nu corespund adevărului, au o părere greşită despre ce înseamnă dragostea. Nu doar noţiunile despre adevăr au fost deformate de noii apostoli ai lui Satan ci şi noţiunile despre dragoste. Păcatul este numit dragoste şi de asemenea indiferenţa faţă de celălalt. Am auzit că în Germania se spune că cel mai bun coleg pe care îl poţi avea la locul de muncă este cel care nu te întreabă niciodată nimic şi care îşi vede de ale lui. Indiferent faţă de tine.
          Din nefericire biserica a preluat, poate fără să-şi dea seama, aceste concepte şi ne trezim azi că în multe grupări creştine se vorbeşte insistent despre dragoste, dar nu se mai ştie cum este cea adevărată. Dragostea în multe adunări este percepută la fel ca în lume. Fiecare poate să facă ce vrea iar ceilalţi nu au nici un drept să spună nimic acuzator pentru că a acuza pe cineva înseamnă să judeci, iar credincioşii nu au voie să judece.
          Dacă în bisericile care insistă pe adevăr, dar nu este dragoste, s-a ajuns la legalism şi răceală, în bisericile care insistă pe dragoste, dar neglijează adevărul, s-a ajuns la libertinism şi desfrâu. Aceasta este starea multor adunări de azi, adunări care au ca cel mai înalt scop fericirea omului. Omului i se promite totul pe pământ plus fericirea veşnică. O simplă declaraţie verbală a credinţei în Isus Hristos este suficientă pentru a merge în cer iar după aceea poţi face aproape orice vrei, “pentru că Dumnezeu ne iubeşte”. Lumea a fost adusă în adunare şi îmbrăcată în haine creştine, a ajuns prietenă de nădejde şi învăţător bun.
          Mântuitorul Isus Hristos a spus aşa (Matei 24 cu12): “Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.” Altfel spus cei care insistă doar pe dragoste şi neglijează adevărul lui Dumnezeu vor ajunge în final să nu mai aibă chiar ceea ce îşi doresc, dragoste. Dragostea adevărată nu poate creşte decât în grădina adevărului. Cu cât păcatul se va întinde, în lume şi în adunări, cu atât dragostea după care tânjim toţi va fi tot mai rară. Şi nu este mare necaz dacă nu o are cel de lângă tine dar este mare durere dacă nu o ai tu şi dacă nu o am eu, pentru că cine nu o are nu este din Dumnezeu.
          Clădirea minunată a dragostei sfinte nu se poate zidi decât pe temelia adevărului lui Dumnezeu.
De ce nu are lumea dragoste? Pentru că nu vrea adevărul lui Dumnezeu.
          În cartea Geneza la capitolul 18 găsim cuvinte de apreciere a lui Dumnezeu faţă de Avraam, dar şi o promisiune:
17 “Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…
18 Căci Avraam va ajunge, negreşit, un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”…
          Promisiunea lui Dumnezeu că Avraam va ajunge un neam mare se baza pe faptul că Dumnezeu ştia că Avraam va fi credincios adevărului lui Dumnezeu, că nu va face rabat de la acest adevăr. Dumnezeu ştia că dragostea lui Avraam pentru urmaşii lui nu îl va face să treacă peste adevăr.
          Gândiţi-vă că Isaac a venit târziu, după zeci de ani de aşteptare, Avraam avea acum o sută de ani iar Sara nouăzeci. Isaac era copilul făgăduinţei, prin el urmau să se împlinească promisiunile lui Dumnezeu faţă de Avraam. Cu toate acestea Isaac nu a fost copilul răsfăţat, aşa cum se întâmplă adesea în casele noastre. Avraam l-a crescut pe Isaac în frică de Dumnezeu, în ascultare deplină de poruncile lui Dumnezeu. Dragostea lui Avraam pentru Isaac nu a trecut peste adevărul lui Dumnezeu. El a poruncit lui Isaac să ţină Calea Domnului şi să facă ce este drept şi bine. Probabil că i-a spus aşa: “Isaac tu eşti copilul făgăduinţei, te iubesc ca pe lumina ochilor mei, dar să ştii că mai presus de orice Îl iubesc pe Dumnezeu şi voia Lui, să ştii că nu voi tolera nici o abatere de la voia Lui. Îţi poruncesc să asculţi de Domnul şi să te ţii de Calea Lui!”
          Şi acum vă rog să vă imaginaţi scena când Avraam se duce pe muntele Moria ca să îl jertfească pe Isaac. Isaac nu mai era un copil deoarece citim că Avraam i-a pus în spate lemnele care erau necesare pentru jertfă. Probabil că Isaac era un tânăr adolescent, plin de viaţă şi putere. Şi citind în Biblie despre cum au decurs lucrurile, găsim că Avraam a legat pe Isaac şi l-a aşezat deasupra lemnelor pe care tocmai el le adusese, pentru a fi adus ca jertfă. Isaac a înţeles că el va fi jertfa şi s-a supus. Tatăl lui era bătrân acum iar lui Isaac, plin de putere, nu i-ar fi fost greu să se împotrivească, dar n-a făcut-o. Felul în care a fost crescut Isaac până atunci a dovedit că Avraam a fost ceea ce Dumnezeu i-a cerut să fie. De fapt dacă dragostea lui Avraam faţă de Isaac ar fi fost mai mare decât dragostea lui pentru adevărul lui Dumnezeu promisiunea de binecuvântare nu s-ar fi împlinit.
          Sunt azi părinţi care nu-şi mai pot stăpâni şi controla copiii pentru că nu i-au crescut în ascultare de Domnul încă de mici. Dragostea lor pentru copii a fost mai mare decât dragostea de Calea Domnului, de adevărul Lui. Din nefericire nici promisiunile de binecuvântare a lui Dumnezeu pentru ei şi casa lor nu se vor împlini, dacă nu se pocăiesc urgent de acest mare păcat.
          Dar sunt şi slujitori în adunări care nu trec peste mofturile fraţilor şi surorilor, din “dragoste” pentru ei, sau pentru un interes personal, şi nu vor să-i supere în vre-un fel. Aşa zise dragoste face ca adevărul lui Dumnezeu să fie neglijat, dacă nu călcat în picioare. Nici acolo nu va fi binecuvântare şi propăşire dacă nu va fi pocăinţă.
          În final, neglijându-se aceste două aspecte deosebit de importante, se ajunge la biserici în care nu mai este nici adevăr şi nici dragoste. Şi în astfel de cazuri, şi nu sunt puţine, chiar dacă oamenii mai cred că se află în Biserica lui Hristos ei sunt departe ca cerul de pământ de aceasta. Aşa cum lumea strigă tot mai mult după pace dar, din cauza respingerii lui Dumnezeu, pacea se îndepărtează de ea cu fiecare zi.
          Putem constata cu uşurinţă că oamenii au adăugat şi au scos din ceea ce a dorit Dumnezeu să fie Biserica Lui. Mare parte din ceea ce oamenii numesc biserică azi este mai mult o invenţie a omului decât rânduială divină. Şi nu avem altceva de făcut decât să ne întoarcem la izvoare, la sursă, adică să căutăm să fim credincioşi adevărului în toate aspectele, să nu neglijăm nimic, şi apoi să îmbrăcăm acest adevăr în haina dragostei sfinte şi curate.

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-