Editorial

Avatar-un alt nume pentru minciună

Avatar-un alt nume pentru minciună          De circa patru săptămâni evenimentele mondiale au ajuns să fie eclipsate de apariţia filmului „Avatar”. Până şi dezastrul din Haiti a trecut în umbră, dovedind şi în felul acesta că totuşi de noi ne pasă mai mult decât de ceilalţi. S-a ajuns ca cel mai important eveniment planetar să fie un film de desene animate. Aceasta spune multe despre felul în care gândim, despre ceea ce am ajuns să fim şi să ne dorim.
          Deja filmul a pus în umbră alte producţii de până acum fiind primit cu elogii şi ovaţii peste tot în lume. Încasările au trecut de 1,8 miliarde de dolari şi cine ştie unde se va ajunge până când toţi doritorii de basme îşi vor stinge pofta.
          Filmul este povesteea unui veteran de război, Jake, care este trimis într-o colonie umană pe o planetă numită Pandora. Scopul bazei este de a extrage şi a folosi cât mai multe din resursele minerale foarte numeroase ale planetei. După o serie de evenimente ce-i arată cu adevărat cine este de partea dreptăţii, Jake ajunge să lupte alături de rasa băştinaşilor, Na’vi, chiar împotriva oamenilor. Oamenii au creat o tehnologie care le permite să posede corpurile băştinaşilor, preluând controlul acestora.
          Regizorul filmului este James Cameron, cunoscut şi pentru realizarea altor pelicule care au ajuns între cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei, cum ar fi Terminator sau Titanic. James Cameron a aşteptat 14 ani ca să poată reliza acest film. Fiind realizat în proporţie de circa 80% pe calculator, până la această dată nu au existat mijloacele tehnice necesare pentru realizarea efectelor speciale dorite de regizor. Dar iată că tehnica a evoluat şi visul lui Cameron a devenit realitate. Din cauza efectelor şi mijloacelor tehnice speciale filmul a costat peste 300 miloane de dolari, dar încasările sunt mult mai mari.
          Filmul a fost realizat în tehnologia 3D. Astfel că spectatorii care beneficiază de săli de cinematograf speciale pot trăi la o altă intensitate acţiunea de pe ecran, simţind că fac parte efectiv din film.
          V-am dat câteva detalii despre film nu cu gândul de a vă stârni dorinţa de a merge la cinematograf ci doar pentru a fi o bază pentru ceea ce urmează să vă spun. Pentru-că sunt multe elemente care, analizate cu atenţie, dovedesc că filmul este pentru orice om un real pericol.
          Mai întâi vreau să aduc din nou în atenţie faptul că un film ajunge să fie un eveniment mondial. Desigur nu se întâmplă pentru prima dată acest lucru. Cinematograful a avut întotdeauna o putere de fascinaţie extraordinară asupra oamenilor. Realizatorii şi producătorii de filme au înţeles acest lucru şi l-au exploatat din dorinţa de a câştiga mulţi bani. În consecinţă au căzut bariere după bariere, tot ceea ce ne-ar fi putut proteja, şi astăzi aproape că nu mai există nici o restricţie în producerea acestor filme. Violenţa şi pornografia au inundat demult acest spaţiu, să-i zicem virtual, dar din nefericire s-a revărsat apoi şi în lumea reală. Filmele au fost ca o pepinieră în care oamenii au crescut violenţă, pornografie, nemulţumire şi apoi le-au împrăştiat în lumea reală. Sunt studii care dovedesc că în urma filmelor şi a televiziunii violenţa şi criminalitatea au crescut în rândul populaţiei, de asemenea delictele de natură sexuală.
          Regizorii şi producătorii de film sunt probabil cei mai periculoşi indivizi care trăiesc printre noi. Ei incită la ură, violenţă, promiscuitate, chiar la suicid şi cu toate acestea ei sunt cei mai bine văzuţi şi mai apreciaţi, iar unul dintre ei, desigur cel mai titrat azi, este James Cameron. Citiţi ce se scrie azi despre el şi veţi vedea că este considerat un super erou. De ce? Pentru-că a născocit o poveste care să ţină cu suflarea tăiată lumea întreagă.
          Este extraordinar să constaţi că oameni în vârstă, trecuţi deja în secolul XXI, beneficiind de o tehnologie şi de o dezvoltare ştiinţifică fără precedent, sunt copii la minte şi aleargă după basme. S-au călcat în picioare la Harry Potter şi o fac acum la Avatar.
          Unde se poate ajunge? Este şi greu să ne imaginăm dar parcă şi mai greu să credem ceea ce întrevedem că se poate întâmpla în viitor.
          Aflăm că mulţi dintre cei ce au vizionat filmul Avatar, în special tineri, nu şi-au mai dorit să se întoarcă în lumea reală. Aşa cum am spus, din cauza tehnologiei foarte avansate folosite în realizarea acestui film, a tehnologiei 3D, a efectelor speciale, s-a realizat construirea unui univers fals dar care pare aproape real. Foarte mulţi dintre cei ce au privit la acest film şi-au dorit să rămână în el, să nu se mai întoarcă în lumea adevărată. Fanii Avatar s-au confruntat cu tulburări de depresie şi cu gânduri suicidale, pentru-că realitatea li se pare urâtă, crudă şi lipsită de sens, după ce au experimentat, în format 3D, Pandora, o lume ficţională ce adăposteşte o civilizaţie de creaturi stranii care trăiesc în pace şi armonie. Lumea reală, oamenii adevăraţi, nu mai sunt o bucurie pentru fanii Avatar, dimpotrivă. Au ajuns să urască lumea reală şi pe oameni şi să-şi dorească să fie şi ei un Na’vi. Un fan al acestui film declara: „Nu mă pot gândi la nimic altceva decât la lucrurile care s-au întâmplat în film şi în lumea de acolo. Chiar m-am gândit să mă sinucid sperând că dacă voi muri voi ajunge într-o lume ca în Pandora şi totul va fi ca în Avatar”. Mulţi alţii au scris că au plecat de la film cu o senzaţie profundă de dezgust pentru rasa umană.
          Din nefericire toate aceste reacţii sunt ignorate şi lucrurile merg înainte pe aceeaşi direcţie. Tot ceea ce îşi imaginează regizorii şi producătorii de filme nu face altceva decât să îi îndepărteze pe oameni tot mai mult de realitate, să-i facă să trăiască în lumi imaginare de care nu vor avea parte niciodată şi, din această cauză, vor fi tot timpul nefericiţi, abătuţi, cu gânduri de sinucidere.
          Aşa cum spuneam tehnica a evoluat foarte mult, în curând vor apărea posibilităţi şi mai mari de a prezenta ficţiunea drept realitate, oamenii vor fi vrăjiţi şi împinşi tot mai departe pe direcţia experimentării de senzaţii tari, de implicare în fantastic şi chiar ocult, aşa cum a fost Harry Potter, aşa că orice este de acum posibil. Oamenii, s-a dovedit cu acest film încă o dată, nu mai au capacitatea să discearnă între fals şi real, nici nu-i mai interesează, tot ceea ce-şi doresc este să trăiască senzaţii tari, să experimenteze drogul decuplării de realitate şi să trăiască, măcar pentru câteva ore, în fantastic. Oamenii au devenit nişte marionete tot mai uşor de manevrat.
          Toată tehnologia de care ne entuziasmăm la culme şi fără de care nu era posibilă vrăjirea aceasta în masă, nu face decât rău. Oamenii de ştiinţă avertizează că expunerea prelungită la vizionări în 3D se poate solda, pe termen lung, cu dureri de cap. Iată cum explică medicul oftalmolog Michael Rosenberg, de la Universitatea de Medicină din Chicago, acest lucru: „În cazul unei vederi normale, fiecare ochi percepe lucrurile dintr-un unghi uşor diferit. Când imaginile sunt procesate la nivelul creierului, este creată o percepţie în profunzime. Iluziile generate de filmele tridimensionale solicită mai mult atât ochiul, cât şi creierul, astfel că, în cazul în care ochii au şi cea mai mică problemă, creierul este supus unui efort mult prea mare pentru a recepţiona imaginile cât mai clar. Aceste neconcordanţe provoacă dureri de cap persistente în timp.”
          Cu toate acestea deja televizoarele în sistem 3D sunt pe piaţă. Probabil că în curând vânzarea acestora va fi o altă mare afacere. Toţi care v-aţi cumpărat televizoare cu ecrane gigant, dacă veţi vrea să fiţi în pas cu îndobitocirea în masă va trebui să le aruncaţi la gunoi şi să vă cumpăraţi altele, în sistem 3D. Nu contează că după aceea veţi fi tot timpul stresaţi, nervoşi, cu dureri de cap. Ce contează este consumul unei doze tot mai mari de drog video, acum tridimensional.
          Având în vedere tot răul la care ne expunem prin astfel de vizionări te-ai aştepta ca oamenii să fie mai precauţi. Dar nu va fi aşa. Industria pornografiei nu i-a făcut pe oameni mai precauţi, dimpotrivă. Tutunul, deşi ucide anual 5,4 milioane de oameni, unul la fiecare şase secunde (şi cât ne-am agitat pentru gripa porcină!) nu îi face pe oameni să renunţe la el. La fel alcoolul şi drogurile de orice fel. Oamenii se expun chiar dacă au aflat că în spate este un pericol. Tehnologia video însă este mai periculoasă decât toate celelalte. Pentru-că ea îl rupe pe om de realitate şi îl face să trăiască într-un univers fals, într-o lume imaginară. În felul acesta ei vor urâ realitatea şi nu vor mai fi în stare să discearnă între bine şi rău, nu vor mai fi conştienţi de acţiunile lor, nu vor putea fi reponsabili de atitudinile lor, cu alte cuvinte nu vor mai fi oameni ci marionete. Vor face ceea ce li se va dicta prin ecranul tridimensional, o lume pe care ei o vor percepe ca fiind cea reală.
          Cred că dacă până acum ne-am putut permite să mai aruncăm o privire în realizările cinematografice ale vremii, din acest moment aceasta a devenit un risc maxim. Cu cât tehnicile video sunt mai performante, posibilităţile de trucare a realităţii tot mai mari, cu atât suntem mai în pericolul de a ne lăsa atraşi într-o lume ficţională şi de a fi decuplaţi de la realitate.
          De fapt lupta este aceeaşi din toate timpurile numai că acum Satan are la îndemână mijloace tot mai performante pentru a ne înşela. El a venit tot timpul cu ceva ce atrăgea privirea. Chiar prima ispită cu care omul a fost atras a fost prin faptul că Eva „a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea”.
          De-a lungul timpului oamenii au greşit mai întâi văzând şi apoi poftind. În Deuteronom cap 12 citim avertizarea lui Dumnezeu, prin Moise, pentru poporul Lui:
1 „Iată legile şi poruncile pe care să le păziţi şi să le împliniţi, cât veţi trăi, în ţara pe care v-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri.
2 Să nimiciţi toate locurile în care slujesc dumnezeilor lor neamurile pe care le veţi izgoni, fie pe munţi înalţi, fie pe dealuri, şi sub orice copac verde.
3 Să le surpaţi altarele, să le sfărîmaţi stâlpii idoleşti, să le ardeţi în foc copacii închinaţi idolilor lor, să dărîmaţi chipurile cioplite ale dumnezeilor lor, şi să faceţi să le piară numele din locurile acelea.
4 Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul, Dumnezeul vostru!
5 Ci să-L căutaţi la locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui.”

          Poporul era în pericol ca văzând idolatria din jurul lor, felul în care se închinau păgânii, să fie şi el atras spre aceste practici. Ritualul era de cele mai multe ori impresionant, se aduceau jertfe şi se regizau puneri în scenă care îi făceau pe oameni să creadă că închinarea era cu adevărat o închinare plăcută lui Dumnezeu, sau zeului respectiv. De fapt ei erau abătuţi de la adevărata închinare, de la adevărata realitate şi duşi pe o direcţie complet greşită, care atrăgea asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu.
          Domnul Isus a fost ispitit tot cu lucrurile care se văd. Diavolul l-a dus pe acoperişul Templului şi i-a arătat un spectacol impresionant: lumea întreagă cu strălucirea ei. Promisiunea era că toate pot fi ale Lui în anumite condiţii. Mai întâi toate acestea i-au fost arătate, apoi promise.
          Astăzi oamenii au ocazia să vadă lucruri care nici măcar nu există şi să creadă că pot fi ale lor. Prin aceasta Satan nu face altceva decât să-i fure pe oameni de ceea ce ar putea avea şi este real.
Împărăţia lui Dumnezeu este un lucru real pentru-că despre acest loc a vorbit chiar Domnul Isus Hristos. El a venit din acel loc şi s-a întors acolo, după ce Şi-a îndeplinit lucrarea Sa pe pământ, adică răscumpărarea oamenilor de sub domnia lui Satan. În acel loc însă nu se ajunge prin vedere ci prin credinţă. Apostolul Pavel scria : „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”
          Împărăţia lui Dumnezeu este un loc real pentru-că este promis de Dumnezeu, de Cel ce a făcut tot ceea ce există. Iar Domnul Isus Hristos spunea, înainte să se ridice la cer:
Ioan 14:1 „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.
2 În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. 3 Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”

          Despre cei ce cred în Domnul Isus Hristos, Biblia spune că sunt străini şi călători pe acest pământ. Evrei 11:13. În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
          Este adevărat că lumea aceasta nu este un loc de care să ne bucurăm, pentru-că este plină de păcat şi mizerie. Ciudat că tocmai cei ce sunt pentru păcat, trăiesc în păcat, au făcut lumea aceasta un loc neprietenos, tocmai ei sunt nemulţumiţi de ea şi ar vrea un loc mai bun. Dar dacă ar ajunge într-ul loc mai bun în scurtă vreme l-ar strica şi pe acesta, pentru-că păcatul, dorinţele egoiste, strică tot în jurul nostru. Cei ce vor în lumea imaginară de pe Pandora, dacă această lume ar exista şi ar putea ajunge în ea, ar constata că în scurtă vreme totul s-ar distruge şi lumea ar deveni rea. Pentru-că oamenii, chiar cei ce vor o lume mai bună, sunt răi şi distrug totul în jurul lor.
          Totuşi locul acesta minunat există dar nu este pentru toţi. Este doar pentru cei ce, încă de pe acest pământ, s-au lăsat schimbaţi şi transformaţi după chipul Celui ce este Dumnezeu şi care s-a dat ca jertfă pentru ca noi să putem trăi veşnic. În acel loc minunat despre care Dumnezeu ne vorbeşte în Scripturi, nu vor putea ajunge decât cei ce au fost schimbaţi după chipul Domnului Isus. În acel loc nu vor putea ajunge păcătoşii pentru-că Dumnezeu care domneşte în acel loc este sfânt. De aceea ne cere şi nouă să fim ca El. Iată două pasaje care ne arată care este dorinţa lui Dumnezeu pentru noi:
Romani 1:7 Deci, vouă tuturor, care sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
1 Petru 1:16 Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt”.
          Există un loc al fericirii veşnice dar, din păcate, Satan reuşeşte să îi facă pe oameni tot mai insensibili la adevărata realitate şi să-i amăgească cu minciuni. Lumi imaginare, dorinţe nerealiste, fals şi minciună, dar toate îmbrăcate într-o haină de staniol strălucitoare: lumea lui James Cameron, a minciunii.
          Spuneam într-o emisiune în care am vorbit despre cea care a scris cărţile cu Harry Potter că cei ce luptă împotriva lui Dumnezeu sunt răsplătiţi aici pe pământ, de către Satan, stăpânul acestei lumi pentru o vreme scurtă, cu mari sume de bani. Sute de milioane de dolari, dacă nu chiar peste un miliard a câştigat acea femeie conducând milioane de copii şi tineri pe cărările întunecate ale ocultismului şi satanismului. James Cameron face parte din aceaşi specie şi răsplata lui nu a fost mai mică. De ce spun asta? Sunt mai multe motive dar azi doar asupra unuia mă voi opri.
          Nu este greu să vă aduceţi aminte, pentru-că s-a întâmplat destul de recent, în 2007, de faptul că pe posturile de televiziune din lumea întreagă, din nefericire şi de la noi din ţară, a fost difuzat un film realizat de James Cameron şi care s-a dorit să fie un adevărat „cutremur„ pentru lumea întreagă, mai ales pentru lumea creştină. Anunţat cu surle şi trâmbiţe cu multă vreme înainte de a fi difuzat, filmul dorea să dovedească că a fost descoperit sarcofagul Domnului Isus şi al familiei Sale. James Cameron vorbea cu convingere despre o mare descoperire arheologică, despre dovezi ştiinţifice, despre teste ADN şi statistici care puneau la îndoială bazele credinţei creştine. Arheologii au găsit 10 cutii cu oase şi au spus că erau ale Domnului Isus, ale mamei Sale, ale lui Iosif, ale Mariei Magdalena, ale lui Matei şi Iuda, etc. Nu intrăm în detalii pentru-că nu ne-am propus aici să demascăm această minciună, ar fi doar suficient să arătăm că Matei care a scris despre moartea şi învierea Domnului Isus nu ar fi avut ce să caute în acest mormânt decât dacă ar fi negat tot ceea ce a scris, dar voi spune doar că cel ce descoperit sarcofagul respectiv, arheologul Amos Kloner, a spus, citez: „Ceea ce pretinde documentarul este un fals istoric. Nu există un mormânt al familiei Domnului Isus. Nici nu se putea face un astfel de mormânt, astfel încât să cuprindă persoane care au murit în locuri diverse, la distanţe mari în timp.”
          Declaraţia aceasta a fost însă ţinută sub tăcere iar filmul trucat al lui Cameron a stârnit vâlvă în toată lumea şi, probabil, a zdruncinat credinţa multor creştini slabi.
          Mirarea ar putea veni de pe direcţia implicării lui Cameron în realizarea acestui film documentar. El era obişnuit cu realizările mari, grandioase, gen Titanic, de ce să se implice într-o realizare atât de modestă? Tocmai pentru-că a realizat producţii mari şi numele lui avea greutate. În felul acesta mulţi care îl cunoşteau au acceptat minciuna pentru-că în spate era Cameron.
          Ce a dorit sau ce a realizat? Exact ceea ce a spus: să-L desfiinţeze pe Domnul Isus şi credinţa în El. De ce? Pentru-că ceea ce propune Cameron intră în conflict cu ceea ce propune Domnul Isus. Domnul Isus propune o lume reală în care cu adevărat se poate ajunge iar Cameron propune o lume falsă în care nu va ajunge niciodată nici un om. Cameron este un mincinos care luptă împotriva lui Dumnezeu, pe faţă. Iar pentru realizarea lui din 2007 a fost răsplătit în 2010 cu vârf şi îndesat. Aici este implicat fără doar şi poate Satan. Iată ce spunea Domnul Isus despre cei ce împrăştie minciuni:
Ioan 8:44 „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.”
          Durerea mare este să constaţi că peste două miliarde de oameni au alergat să vadă filmul Avatar. Şi în timp şi alţii îl vor vedea. Şi vor crede minciuna.
          Ai putea spune că James Cameron a câştigat bătălia, de fapt toţi spun aşa. Ai putea spune că este mai popular ca şi Isus Hristos. Cel puţin aşa pare. Dar Psalmul 2 ne descoperă adevărata realitate:
1 „ Pentru ce se întărîtă neamurile, şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?
2 Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: 3 „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!”
4 Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei.”

          Da, mai marii lumii acesteia se unesc împotriva lui Dumnezeu şi a Unsului Său, Domnul Isus Hristos. Neamurile, popoarele se întărâtă să trăiască în păcat şi fărădelege şi cugetă lucruri deşarte, strecurate de oameni ca şi Cameron. Vor să rupă legăturile dintre Dumnezeu şi poporul Său strecurând confuzie şi necredinţă. S-ar părea că sunt în control şi că fac ce vor dar „Dumnezeu şade în ceruri, râde de ei şi îşi bate jos de ei”.
          Cu siguranţă se pregăteşte o nouă lovitură împotriva Domnului Isus şi a celor ce cred în El. Dar Cuvântul Scripturii, pe care şi Domnul Isus l-a folosit în lupta cu Satan, spune:
2 Timotei 2:19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!”
          Dacă eşti al Domnului şi ai pe buze Numele Lui să te depărtezi de fărădelege, de lumea lui Cameron, şi să stai aproape de Cel ce are toată puterea în cer şi pe pământ, adică de Domnul Isus Hristos.