În urmă cu câteva zile mă aflam într-o farmacie ca să cumpăr un medicament. În timp ce stăteam la rând a intrat un bărbat mai în vârstă, un om simplu şi frumos de la ţară, încă îmbrăcat aşa ca ţăranii de altădată şi a întrebat dacă poate cumpăra de acolo baterii pentru tensiometru (sau glucometru, nu ştiu exact).
Farmacista i-a spus frumos că în acel loc nu se vând baterii şi i-a dat indicaţii sumare, îndreptându-l spre un loc unde ar putea găsi ceea ce îl interesa. Omul nostru a plecat, se vedea că era confuz, iar eu am mai rămas.
Când am ieşit din farmacie l-am întâlnit pe om undeva pe stradă. Întreba oamenii despre bateriile care îl interesau. Dar cei chestionaţi dădeau din cap şi mi-am dat seama că nu-l puteau ajuta. Şi nici eu nu ştiam cum să-i fiu de folos.
Oraşul nu mai era aşa cum îl cunoscuse el pe vremuri. Cine ştie de când nu mai fusese în oraş şi totul era schimbat iar omul nostru era într-o mare dilemă (pe măsură ce scriu regret tot mai mult că nu mi-am lăsat baltă treburile mele căutând să-l ajut).
Nu ştiu de ce acest aspect, ai zice neînsemnat, mi-a rămas în minte aşa că mai târziu am meditat asupra lui.
M-am gândit la oamenii care caută şi nu ştiu unde să caute şi la deruta din viaţa lor. Şi am legat acest aspect de cele veşnice, de căutarea după Dumnezeu.
Este adevărat că cei mai mulţi oameni azi nu mai sunt interesaţi de Dumnezeu, având tot felul de alte preocupări. Dar se mai găseşte cineva care să fie atins de Duhul lui Dumnezeu şi în om se stârneşte o dorinţă de a-L căuta pe Dumnezeu. Unde să se ducă în această situaţie? Acolo unde este vorba despre Dumnezeu. În cazul omului de la ţară la farmacie, pentru că are legătură cu problema lui. În mintea lui bateriile puteau fi găsite acolo unde se vând tensiometre sau glucometre, adică şi la farmacie. Era o logică în gândirea lui, numai că bateriile ţin de un cu totul alt raion, de electrice sau electronice.
Când în mintea cuiva se naşte un gând despre Dumnezeu este posibil ca omul, care nu a avut de-a face cu credinţa în mod real şi adevărat şi este în ceaţă din acest punct de vedere, să înceapă să caute acolo unde a auzit el că s-ar afla Dumnezeu. Dar lucrurile sunt azi complicate şi confuzia este mare iar capcanele peste tot. Cel rău a făcut să fie aşa.
Gândirea omului carnal îi spune acestuia că Dumnezeu poate fi găsit în biserici, într-un mediu religios, eventual impregnat cu misticism şi supranatural. Şi, într-o anumită măsură, este adevărat. Dumnezeul real are Biserica Lui şi lucrează în mod supranatural, adevăraţii credincioşi fiind oameni religioşi, adică legaţi de Dumnezeu cu cele mai puternice legături. Dar pericolul constă în faptul că azi există multe falsuri şi unele dintre ele foarte bine făcute, care seamănă mult cu adevărul dar nu sunt adevăr.
Aşa că omul se duce la biserică, unde altundeva să meargă? Şi cere să i se dea Dumnezeu că el are nevoie şi dacă nu se întâmplă ceva în acest sens cu el nu va fi bine.
Omul este primit cu bucurie, indiferent în ce biserică sau grupare religioasă ar intra, şi începe să fie servit. Problema mare este că nu are nici un reper prin care să verifice dacă ceea ce i se spune este adevărat. El nu cunoaşte Scripturile sfinte. La biserica unde a început a merge acestea (Scripturile) se citesc şi se tălmăcesc, dar cine poate şti dacă felul în care se interpretează este cel corect? Însă omul nostru ia de bun tot ceea ce aude. Cum ar putea el, un ignorant, să ştie mai bine decât cei ce fac lucrul acesta de multă vreme şi au fost chiar învăţaţi să-l facă? Fără să-şi dea seama el acceptă o învăţătură, un ritual şi o formă iar ceaţa din capul lui o pune pe seama ignoranţei lui, nicidecum pe a celor care ar fi trebuit să-l instruiască în cele sfinte. Şi merge înainte, încrezându-se în cei pe mâna cărora a ajuns. Şi nici măcar nu îşi dă seama la ce pericol se expune.
Domnul Isus Hristos avertiza, mustrându-i pe cei ce ar fi trebuit să-i conducă pe oameni spre Dumnezeu dar care îi conduceau doar spre forme, ritualuri şi tradiţii, având un scop egoist. Matei 23 cu 15: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul, ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.”
Nu este o nenoricire să-L cauţi pe Dumnezeu acolo unde El nu poate fi găsit dar să crezi că l-ai găsit? Multe dintre bisericile si grupările religioase de azi nu sunt decât nişte prăvălii unde se vând falsuri şi unde oamenii sunt înşelaţi promiţându-li-se o mântuire care nu va fi niciodată şi o fericire veşnică pe care nu o vor vedea niciodată, pentru că mântuirea şi fericirea veşnică vin doar atunci când omul Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi apoi se cunoaşte pe el în raport cu Dumnezeu şi intră sub autoritatea lui Dumnezeu. În unele locuri diavolul îi înşală pe oameni spunându-le că nu este Dumnezeu dar în alte locuri îi înşală pe cei ce cred că este Dumnezeu însă Îl caută într-un mod greşit, fiind duşi în rătăcire de oameni care nu îşi urmăresc decât interesul lor şi care fac din credinţă o sursă de câştig.
Iată ce scria apostolul Pavel despre aceşti oameni mânaţi doar de interesele lor meschine şi care duc sufletele în rătăcire:
Galateni 6 cu12: „Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor, vă silesc să primiţi tăierea împrejur, numai ca să nu sufere ei prigonire pentru Crucea lui Hristos.
13 Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, nu păzesc Legea; ci voiesc doar ca voi să primiţi tăierea împrejur, ca să se laude ei cu trupul vostru.
14 În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!
15 Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă”.
Şi Iuda scria şi el în epistola lui, vorbind tot despre aceşti oameni care în loc să-i ducă pe oameni spre Hristos îi duc spre forme şi tradiţii, din dorinţa de a avea un câştig de pe urma acestor oameni: „Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!”
Domnul Isus Hristos spunea următoarele: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3)
Apostolul Petru spune lămurit şi el că viaţa adevărată nu stă în forme şi tradiţii ci în cunoaşterea Domnului Isus Hristos. 2 Petru 1 cu 1: „Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi mântuitorului nostru Isus Hristos:
2 Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!
3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4 prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.”
Apostolul Pavel spune care a fost scopul lui atunci când a vorbit oamenilor despre calea credinţei. 1 Corinteni 2 cu 2: „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.”
Tragedia mare a zilelor noastre este că rar mai găseşti biserici care să îi ajute pe oameni să-L cunoască pe Hristos şi să ajungă apoi la viaţa lui Hristos. Chiar dacă Hristos este pomenit El nu este cunoscut cu adevărat. În unele biserici este complet ascuns iar în altele este aproape ascuns şi greu de găsit. Nu trebuie decât să stai de vorbă cu oamenii, credincioşii din biserici, şi să vezi că aşa stau lucrurile.
Se predică umanism, social, religiozitate, moralitate, relaţii, altruism, sau se caută a se crea o atmosferă care să atingă sufletescul din om, atmosferă care să-i provoace o stare de bine, stare pe care omul o pune pe seama atingerii Duhului Sfânt. Ei sunt înşelaţi în felul acesta, de multe ori cu bună ştiinţă. Apostolul Pavel s-a ferit să facă un asemenea păcat. El scria la 1 Corinteni 1, de la versetul 7:
„De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.
18 Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.
19 Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi, şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.”
Iar în capitolul 2 din aceeaşi carte scrie:
4 „Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,
5 pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.”
Azi oamenii nu se feresc aşa cum a făcut Pavel ci parcă se întrec în a-şi prezenta abilităţile şi talentele lor pentru a crea stări şi emoţii prin care oamenii să fie atraşi. Numai că, în felul acesta, nu spre Hristos sunt atraşi şi în multe cazuri oamenii ajung mai dependenţi de forme, ritual, religie, oameni, decât de Hristos şi ei nici măcar nu ştiu asta.
Se consideră că dacă oamenii au câteva noţiuni despre Hristos atunci L-au cunoscut. Dar noţiunile, cunoştinţele la nivel intelectual, pot să nu însemne nimic dacă Hristos nu a coborât în inima omului, prin revelaţie dumnezeiască. Mulţi oameni L-au cunoscut pe Domnul Isus în mod real, fizic, chiar L-au atins, au stat de vorbă cu El, au văzut semnele şi minunile Lui (paznicii mormântului chiar L-au văzut înviind!), au fost vindecaţi de El în chip miraculos şi totuşi nu L-au cunoscut aşa cum ar fi trebuit să-L cunoască pentru a avea o relaţie adevărată cu El.
Singura preocupare a apostolilor şi apoi a ucenicilor a fost ca să-L facă cunoscut oamenilor pe Isus Hristos. Formele, ritualul şi toate celelalte pe care le vedem prin biserici au fost introduse mai târziu de oameni. Fie că au ştiut ce fac fie că nu au ştiut. Fie că au avut un motiv ascuns fie că nu. În scrierea către credincioşii din Colose (dar şi în multe alte scrieri ale sale), la primul capitol, apostolul Pavel menţiona şi spunea apăsat care era slujba la care l-a chemat Dumnezeu:
25 „Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu.
26 Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,
27 cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.
28 Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus.
29 Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.”
Dumnezeu mântuieşte un suflet şi apoi îl pune să fie un indicator spre Hristos, şi numai spre El. Nu spre o confesiune, nu spre o formă sau un ritual, nu spre oameni. Pentru că în toate acestea poate fi (şi chiar este de multe ori) un scop ascuns, meschin, interese lumeşti.
Creştinismul adevărat Îl descoperă lumii, oamenilor care-L caută pe Dumnezeu, pe Hristosul din Scripturi nu pe cel din imaginaţia oamenilor! Orice altceva este spoială şi înşelăciune, indiferent ce nume ar purta confesiunea, cât de veche sau nouă ar fi. Şi nu menţionarea Numelui lui Isus este primordială, deşi este necesară, cât prezentarea Lui prin lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt. Adică cu efect, cu rezultate care se văd în transformarea celui ce primeşte credinţa într-un om nou, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Astfel de chipuri noi rar mai întâlneşti azi chiar şi în confesiuni care, cu ceva vreme în urmă, ţineau sus steagul credinţei mărturisindu-L pe Hristos. Astăzi chipul lumii a intrat şi în adunările de pocăiţi care se folosesc de Hristos doar de un paravan pentru a-şi justifica amestecul cu lumea şi dragostea de ea. Ei se lasă înşelaţi de gândul diabolic că Hristos îi va trimite pe ortodocşii care păcătuiesc în iad iar pe „pocăiţii” care păcătuiesc îi va trimite în cer. Doar pentru că aceştia din urmă au mai des pe buze Numele Lui şi nu îşi fac cruce.
Mă gândesc că dacă cultele istorice îi înşală pe oameni lăudându-se cu vechimea lor, cu frumuseţea ritualurilor lor, lucruri care chiar au impact asupra multora, unele grupări creştine mai noi îi înşală pe oameni prezentându-le o religie a firescului şi distracţiei, a traiului fără griji, a unui alt fel de ritual, folosind greşit libertatea la care Hristos ne-a chemat, sau o religie a senzaţionalului, a supranaturalului greşit înţeles. Multe adunări de felul acesta cresc numeric doar pentru că oamenii sunt manipulaţi emoţional prin muzică sau prin ceea ce ei numesc semne şi minuni.
Spre ce îl îndemnăm pe un om care-L caută pe Dumnezeu? Nu-i aşa că mai la îndemână ne este să-i spunem: „Vino la biserica unde mă duc eu”. Evident că dacă mă duc la o biserică cred şi că acolo este locul cel mai bun din punct de vedere al creşterii şi zidirii mele duhovniceşti (deşi nu este obligatoriu să fie aşa – mă pot duce acolo din multe alte motive). Dar un astfel de răspuns poate arăta spre o necunoaştere a mea în ceea ce-L priveşte pe Hristos, o neputinţă personală de a-l duce pe om la Hristos, lucru deosebit de grav. Pentru că atunci s-ar putea să nu fiu decât doar un orb care călăuzeşte pe un alt orb.
Este posibil să te trezeşti în zilele care urmează cu un suflet bântuit şi buimăcit care are nevoie de Dumnezeu şi care este confuz în legătură cu multele oferte. Ce îi vei spune? Cum îl vei ajuta? Te vei scăpa uşor de el spunându-i: „du-te la biserică” sau, mai înainte de orice vei lăsa totul şi îi vei face cunoştinţă cu Hristosul pe care Îl cunoşti şi Îl iubeşti şi de care asculţi?
Sau poate eşti un suflet care Îl cauţi pe Dumnezeu dar te afli în confuzie, nu ştii unde să mergi sau pe cine să crezi. Ce vei face?
Cel mai bine este să te pleci pe genunchi şi să te rogi lui Dumnezeu să te călăuzească. Apoi fă-ţi rost de o Biblie sau măcar de un Nou Testament şi începe să citeşti Noul Testament. Acolo vei găsi pe Cineva care se numeşte Isus Hristos. Cartea vorbeşte despre El şi nu greşeşte nici măcar un milimetru. El a scris Cartea şi este Dumnezeu şi spune că viaţa veşnică este să-L cunoşti pe El. Apoi, în orice biserică vei intra, să ai mereu în faţa ochilor Cartea şi cuvintele lui Isus şi tot ce vei auzi în locul acela să filtrezi prin filtrul Cărţii. Dacă se potriveşte – primeşte. Dacă nu – dă la o parte şi rămâi la Carte. Numai aşa nu vei putea fi înşelat şi căutarea ta nu a fost în zadar.
Comment