Trecerea dintr-un an în altul şi felul în care ne imaginăm că va fi noul an sau cererile pe care cei ce cred că există Dumnezeu I le fac, spun multe despre noi şi cât de mult Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Să ne oprim acum doar asupra celor ce cred că există Dumnezeu şi că depind de El, că de la El vin toate şi că, prin El, putem avea parte de ocrotire, protecţie, călăuzire, etc. Iar pentru cei ce nu cred că există Dumnezeu să ne rugăm să poată primi lumina care să îi conducă spre o relaţie de credinţă şi ascultare de El, spre mântuirea sufletelor lor.
Intrarea într-un an nou se face, pentru cei credincioşi, prin exprimarea multor dorinţi către Dumnezeu. De obicei credincioşii îşi doresc şi îi cer lui Dumnezeu mai mult bine din toate punctele de vedere: mai multă sănătate şi protecţie împotriva bolilor; mai puţini (sau deloc) duşmani; protecţie faţă de orice rău peste familie, copii, rude; succes în planurile ce le facem (în plan profesional, financiar, un loc de muncă în care să se câştige bine, aspecte ce ţin de domeniul material, etc).
La sfârşit de an şi început de an nou urările pe care ni le facem spun multe despre ceea ce suntem şi ne dorim să avem. Este normal ca să ne dorim bine şi să ne urăm de bine unii altora, ar fi o tragedie să fie altfel. Este o tragedie că musulmanii spun hotărât şi fără perdea că scopul pentru care ei trăiesc este să-i distrugă pe creştini şi pe evrei. Tragedie nu pentru creştini şi evrei ci pentru musulmani. Răul nu-l primeşte cel ce este blestemat ci cel ce blestemă. A dori răul celor din jur şi nenorocirea lor este rău şi nenorocire pentru cel ce doreşte răul şi-l planifică, incomparabil mai mult decât pentru cel asupra căruia mânia şi ura se îndreaptă. Ve-ţi vedea în anii ce uremează că nenorocirea nu peste evrei va veni ci peste duşmanii lor. Tare îmi doresc ca autorităţile din România să nu urmeze politica Uniunii Europene care se face duşman poporului evreu şi prieten cu duşmanii lor, arabii, poziţionându-se în felul acesta împotriva lui Dumnezeu (vorbesc de ţările vestice cărora le este ruşine de trecutul lor creştin). Din nefericire nu este singura greşeală pe care Uniunea Europeană o face, derapajele ei sunt atât de multe şi dese încât seamănă mai degrabă cu o corabie a cărei cârmă s-a rupt şi este în derivă totală. Dar să ne întoarcem la subiectul nostru.
Spuneam că este bine să ne dorim unii altora bine şi să ne facem urări în acest sens. Şi noi credincioşii să ne punem încrederea în Dumnezeu în toate aspectele vieţii noastre. Avem şi multe promisiuni din partea lui Dumnezeu că El ne va ocroti şi va fi cu noi prin orice vom trece şi aceste promisiuni trebuie să fie pentru noi ca o ancoră solidă care să ne ţină neclintiţi în furtună. Dar sunt două aspecte la care m-am gândit că, datorită nevegherii, ne duc spre o înţelegere greşită a raportului dintre noi şi Dumnezeu.
Mai întâi Dumnezeu nu face credincioşilor din Noul Legământ promisiuni de prosperitate materială şi nici nu le promite o poziţie socială înaltă. Dimpotrivă. Ce promite Dumnzeu pe linia aceasta este că vom avea ce să mâncăm şi să îmbrăcăm, şi se înţelege din toate contextele că este vorba despre un minim. Cuvintele Domnului Isus din Matei 6:
„28 Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; 29 totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. 30 Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
31 Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” 32 Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. 33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. 34 Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.”
Apostolul Pavel îi scria şi el lui Timotei: „7 Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. 8 Dacă avem, deci, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. 9 Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare. 10 Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. 11 Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri.”
Prin urmare a face fraţilor şi surorilor urări de prosperitate materială este în contrast cu voia lui Dumnezeu pentru creştini. Creştinii sunt avertizaţi că cei bogaţi vor intra cu greu în împărăţia lui Dumnezeu. Cu toate acestea noi vedem bogăţia materială folosită pentru traiul nostru pământesc o mare binecuvântare, pe care o caută mulţi şi o doresc, deşi Domnul nostru spunea că această căutare o au „neamurile”, adică necredincioşii, păgânii. Pe de altă parte este adevărat că o mare bogăţie le este promisă creştinilor, şi numai lor. Dar este vorba despre o bogăţie spirituală care ne face părtaşi bogăţiilor cereşti, bogăţii care în viitor şi în veşnicie se vor manifesta, poate, şi asemănător cu aurul sau argintul dar care acum, pe pământ, se manifestă prin sfinţire şi prin comuniunea cu Dumnezeu, prin plinătatea Duhului Sfânt şi roadele acestuia în om. Acestea ne sunt promise şi acestea trebuie să ni le dorim şi noi şi să le dorim şi celorlaţi sfinţi.
Dumnezeu nu promite nici lipsa greutăţilor şi a încercărilor. Ce promite este că, pentru cei credincioşi, El va asigura suport şi sprijin pentru-ca aceştia să nu-şi piardă credinţa. Satana i-a cernut pe mulţi, cu permisiunea lui Dumnezeu, şi unul a fost apostolul Petru, căruia Domnul Isus i-a spus: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.”
În Biblie credinţa este apreciată ca o mai mare bogăţie decât aurul şi argintul, după cum scria în prima sa epistolă, apostolul Petru: „5 Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! 6 În ea voi vă bucuraţi mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, 7 pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.” Credinţa în Hristos este cea care ne pune într-o relaţie cu Dumnezeu, ne salvează de sub puterea păcatului şi a lui Satan şi tot ea ne păstrează până când vom ajunge în cer. De aceea aurul şi argintul sunt nimic, sunt gunoi, şi nu sunt promise copiilor lui Dumnezeu pentru că acestea pot lucra cel mai bine la distrugerea credinţei, atunci când sunt o preocupare pentru om. În încercările despre care şi Petru vorbeşte soluţia biruinţei nu se află în argint şi aur ci în credinţa în Isus Hristos, adevărata bogăţie pe care ar trebui să o păzim cu toată străşnicia de mulţii hoţi care vor să ne-o fure.
Cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi, poate, nici nu cred că există, îşi doresc o viaţă liniştită, cu sănătate şi mulţi bani, ca să se poată bucura de viaţă. Adică să poată păcătui cât vor. Ce trist însă că viaţa lor se risipeşte în felul acesta şi că, prin nepăsarea lor faţă de chemarea la pocăinţă pe care Domnul le-o adresează, nu fac altceva decât să îşi pregătească un pat de chin şi foc veşnic. Sănătatea şi banul le sunt „ajutoare” pe drumul către iad. Din păcate la fel se întâmplă cu mulţi creştini cu numele, creştini care cred că există Dumnezeu dar care nu-L cunosc şi nu-L onorează pe Dumnezeu cu viaţa lor.
Al doilea aspect pe care l-am sesizat în urările pe care ni le facem la început de an are de-a face tot cu necunoaşterea lui Dumnezeu şi raportul nostru faţă de El.
Toate urările care se fac se fac pentru ca în anul care vine Dumnezeu să facă totul pentru om. Includem aici toate cererile: materiale şi spirituale. Să-mi fie iertat că mă exprim aşa dar constat că, pentru mulţi creştini Dumnezeu este perceput nici mai mult nici mai puţin decât duhul din lampa lui Aladin, cel care trebuia să-i împlinească stăpânului lămpii orice dorinţă şi orice moft.
Vorbind de cererile de natură spirituală, faptul că vrem să fim mai buni, mai credincioşi, să slujim Domnului mai mult şi mai bine, este de apreciat că le facem. Dar şi acestea le facem, de foarte multe ori, tot pentru ca Dumnezeu să nu se supere pe noi şi să ne facă bine pe pământ – să ne dea sănătate şi bogăţie – şi în final să ne ducă în cerul Său. Totul poate fi doar egoism îmbrăcat în haine foarte religioase. Eul, sinele nostru, este de-a dreptul pervers, de o perversitate care îl poate face pe om să se creadă cel mai minunat creştin dar el să fie de un egosim mare cât cel mai înalt munte din univers.
Scopul omului pe pământ nu este ca omul să-şi împlinească toate şi în final să scape de iad ci ca omul să-L glorifice pe Dumnezeu prin viaţa sau prin moartea sa, în bine sau în rău, în linişte sau în durere, în boală sau în sănătate. Dumezeu putea să nu ne creeze, era fericit şi este fericit în Sine Însuşi. Dar, pentru că este Dumnzeu, a hotărât să ne facă după chipul şi asemănarea Lui – un foarte mare privilegiu acordat omului – să fim o reflectare a frumuseţii Lui, să trăim pentru El şi apoi să-I fim părtaşi gloriei veşnice. Cu gloria veşnică sunt de acord toţi cei ce se numesc creştini. Dar nu suntem de acord cu scopul lui Dumnezeu pentru noi pe acest pământ: adică să trăim pentru El.
Umanismul ne-a pervertit şi omul a ajuns să fie pus în centrul universului. Totul trebuie să se întâmple pentru om, pentru fericirea şi bunăstarea lui. Nu mărturisesc aşa cu gura dar, prin practica şi aşteptările pe care foarte mulţi creştini le au dovedesc că Dumnezeu este doar un servitor. În aceasta L-au transformat pe Dumnezeu. Slujbele religioase sunt făcute pentru ca să ne fie nouă bine. Spunem rugăciuni ca să ne fie nouă bine. Căutăm darurile Duhului Sfânt ca să ne fie nouă bine. Predicăm Evanghelia ca să avem un folos pământesc, bun şi gras, din ea. Ducem lumea în biserici ca să ne putem noi distra bine şi să nu ne simţim păcătoşi.
Dedicarea omului pentru Dumnezeu este tot mai rar găsită azi şi pentru că cei ce profită de Dumnezeu L-au prezentat şi Îl prezintă distorsionat chiar în biserici şi pe tot Internetul. Internetul este plin de predici şi mesaje despre cum poate omul să se împlinească, să-şi dezvolte potenţialul din el, sinele lui, multă psihologie şi emoţionalism. Cuvântul lui Dumnzeu astăzi este tot mai rar, vorbesc de adevăratul Cuvânt venit prin Duhul Sfânt. Îţi arde inima şi îţi tânjeşte sufletul să auzi un cuvânt care
să-L înalţe cu adevărat pe Dumnezeu, dar greu îl găseşti. Trebuie să te întorci înapoi în trecut şi să cauţi printre predicile peste care s-a aşternut praful şi pe care nu le mai ascultă şi nu le mai citeşte aproape nimeni. Suntem inundaţi cu falsuri care îl glorifică pe om şi care îi fac omului promisiuni de bine şi prosperitate, urări care plac firii dar care nu au suport biblic. Iar convertiţii pe care îi facem sunt învăţaţi bine să-şi caute folosul lor pentru că, le spunem, avem un Dumnzeu mare, Atotputernic, care ne iubeşte de nu mai poate fără noi şi care este tot timpul la dispoziţia noastră, aşa cum l-am auzit pe un frate spunând odată într-o biserică.
Urările de la sfârşit de an şi început de an mi-au arătat încă o dată că trăim într-un mod egoist, doar pentru noi. Pavel nu a mai trăit pentru El ci pentru Cel ce l-a mântuit şi l-a chemat la slujire. O slujire lipsită de egoism dar plină de dorinţa ca Hristos să fie proslăvit în toate .
Filipeni 1 cu 20: „Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.”
2 Corinteni 5 cu 15: „Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.”
Să nu uităm, măcar de aici înainte, că în anul şi anii care vin noi trebuie să trăim pentru Dumnezeu, încredinţându-ne cu totul în mâna Lui. Dacă vom trăi aşa atunci tot sprijinul cerului ne va fi dat în momentele grele şi foarte dificile prin care, poate sau probabil, vom trece. Noi nu mai trebuie să trăim pentru noi, aşa cum am făcut-o până acum, ascultând de glasul sinelui şi al cărnii sau de cel al apostolilor falşi care ne gâdilă urechile, ci trebuie să căutăm în toate folosul lui Dumnezeu. Ca răsplată cerul care ne aşteaptă trebuie să ne fie de ajuns. Pâmântul nu mai are ce să ne ofere.
Rugăciune la început de an: „Doamne, te rugăm ai milă de noi! Suntem într-o situaţie rea şi am întristat faţa Ta. Am trăit prea mult timp pentru noi şi ne-am folosit de Tine pentru interesle noastre lumeşti, meschine şi mărunte şi nu am vrut să plătim preţul lepădării de sine şi al purtării crucii în fiecare zi. Am făcut totul pentru noi. Suntem vinovaţi de faptul că, din dorinţa de a ne simţi bine, am adus lumea în adunări iar pe Tine Te-am scos afară, ca nu cumva să ne mai mustri şi să ne deranjezi. Poate nici nu am ştiut şi poate nici nu ne-am dat seama de această mare grozăvie, dar suntem vinovaţi. Te rugăm să ne ierţi, să ne cureţi gândurile şi inimile de toate câte ne-au pângărit şi întinat şi să ne dai harul ca, de azi înainte, să trăim doar pentru Tine şi slava Ta. Fă chiar mai mult decât atât, dacă încă noi nu ştim şi nu vedem îndeajuns dorinţa sfântă a inimii Tale. Te rugăm în Numele Domnului Isus Hristos. Amin”
Dacă eşti unul dintre cei ce subscriu celor de mai sus şi rugăciunii acesteia spune şi tu un „Amin!” hotărât şi Dumnezeu să ne dea har tuturor să trăim pentru El.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment