Chrislam. O nouă religie a toleranţei

          Nu este nou dar pentru unii dintre noi s-ar putea să fie. Evenimentele se desfăşoară cu atât de mare viteză încât, uneori, rămânem fără cuvinte. Mă gândesc la cartea “Efectele televiziunii asupra minţii umane” şi la felul în care televizorul acţionează asupra minţii noastre. Imaginile se desfăşoară într-o succesiune atât de rapidă, încât cei ce stau şi privesc nu le mai pot analiza, şi dacă pentru o vreme, încearcă să fie critici, după un timp demobilizează şi primesc tot fără a mai discerne, acceptând ceea ce primesc ca bun. Aşa este şi în lumea în care trăim. Totul se desfăşoară cu o aşa viteză încât, dacă nu ne oprim din alergarea noastră să analizăm bine ce se întâmplă, suntem în pericolul de a nu mai putea aprecia lucrurile corect şi de a nu mai avea discernământ. De aceea lucruri care, în urmă cu doar douăzeci de ani ne-ar fi şocat, azi le vedem ca normale. Presiunea care se face asupra noastră prin mass media este enormă şi nu este de mirare că multe paradigme se schimbă în acest veac nou în care trăim.
          Vorbim despre credinţă pentru că de aceasta suntem interesaţi. Ceea ce credem ne va configura existenţa pe acest pământ şi veşnicia aşa că nu putem trata acest aspect cu superficialitate.
          Creştinismul a fost bine definit ca învăţătură şi doctrină încă cu două mii de ani în urmă şi de atunci nu trebuie să ne aşteptăm la nimic nou. Evanghelia mântuirii numai prin credinţa în Isus Hristos a răsunat de atunci şi s-a întins pe toată faţa pământului. Apostolii Domnului Isus au împrăştiat această învăţătură şi, ascultând de porunca Lui, au dus Evanghelia până la marginile pământului.
          Apostolul Pavel, scriindu-le credincioşilor din Galatia, stabilea încă de atunci un aspect deosebit de important. El a spus că nu poate fi o altă Evanghelie decât Evanghelia propovăduită de el şi pe care a primit-o de la Duhul Sfânt. Era Evanghelia pe care a propovăduit-o şi Domnul Isus şi ceilalţi apostoli. În esenţă ea spune că omul este păcătos şi că mânia şi pedeapsa lui Dumnezeu va veni peste toţi care trăiesc în păcat, dar că Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, a oferit o şansă tuturor pentru a fi mântuiţi. Domnul Isus Hristos a murit pentru păcatele întregii omeniri şi le-a luat asupra Lui iar Dumnezeu Tatăl a lovit în El, din cauza păcatului nostru. Acum oricine crede în Isus Hristos este considerat de Tatăl curat şi drept înaintea Lui, pentru că păcatul din viaţa lui a fost plătit de Isus Hristos. Este mântuirea prin credinţă de care vorbeşte Noul Testament.
          Nu este mântuire în afara credinţei în Isus Hristos pentru că omul, oricât s-ar strădui, nu poate trăi în sfinţenie. Doar cei curăţiţi de păcat prin Hristos primesc apoi o natură nouă, din Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu, ca să trăiască o viaţă sfântă şi plăcută înaintea lui Dumnezeu.
          Evanghelia mai spune că Domnul Isus Hristos nu a fost un simplu om ci El era, şi este, chiar Dumnezeu. El a afirmat despre Sine că este una cu Tatăl şi cine L-a văzut pe El L-a văzut pe Tatăl. Deci Dumnezeu Însuşi s-a dat ca jertfă pentru ca noi, cei ce credem în jertfa Lui, să trăim. A plătit El preţul păcatului în locul notru.
          Foarte pe scurt aceasta este Evanghelia. Nu detaliem pentru că nu acesta este scopul nostru astăzi.
          Şi Domnul Isus Hristos şi apostolii apoi au afirmat cu tărie că în afara Lui nu este mântuire. Şi am fost avertizaţi că vor veni proroci, apostoli şi mesia mincinoşi care vor căuta să ducă poporul în rătăcire.
          De două mii de ani creştinii au afirmat cu tărie Evanghelia şi au susţinut cu îndârjire şi curaj adevărul ei, mărturisind uneori chiar cu preţul vieţii lor că mântuirea este doar prin Isus Hristos şi că Domnul Isus Hristos a fost şi este Dumnezeu.
          Aşa cum spuneam, Pavel le scrie credincioşilor din Galatia şi îi avertizează în legătură cu cei ce ar aduce o altă evanghelie. Problema era atât de importantă încât Pavel scrie la Galateni capitolul 1:
6 “Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie.
7 Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.
8 Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!
9 Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!”
          Evanghelia este că Isus Hristos este Dumnezeu şi mântuirea se primeşte doar prin credinţa în El, în jertfa Lui.
          Aşa cum spuneam de două mii de ani creştinii s-au ţinut de acest adevăr şi l-au propovăduit cu preţul vieţii lor. Dar vremurile acelea au trecut.
          Nu ştim exact când au început lucrurile să se schimbe dar ceva s-a întâmplat în anul 1964 atunci când Papa Ioan Paul al II-lea a înfiinţat “Oficiul Sfântului Scaun” pentru necreştini. Au fost mai mulţi paşi pentru aducerea laolaltă a tuturor credinţelor dar un alt moment important a fost anul 1986 când, la Assisi, a avut loc o “Întâlnire a religiilor pentru pacea lumii”. Au luat parte la această întâlnire creştini din toate confesiunile alături de budişti, musulmani, băştinaşi din Africa, zoroastrieni, evrei, vrăjitori şi şamani, indieni nord americani, etc.
          De atunci mişcarea ecumenică mondială care încearcă să-i adunne împreună pe toţi, militând pentru pace şi bună înţelegere, a crescut considerabil şi s-a întărit.
          Credincioşii protestanţi şi neo-protestanţi au privit spre această mişcare cu mirare recunoscând că vremurile de final sunt aproape şi că apostazia a început să lucreze cu putere, dar nu s-au gândit că şi între ei apostazia lucrează deja.
          Suntem în anul de graţie 2012 dar deja de câţiva ani a pornit în SUA o mişcare religioasă care se intitulează “CRISLAM”. Bănuiesc că numele mişcării vine de la cuvintele în limba engleză “christian” şi “islam”. Este o nouă mişcare religioasă care aduce împreună cele două credinţe majore de pe planeta noastră: creştinismul şi islamul. Am o listă cu 71 de biserici “creştine” din SUA, de diferite confesiuni, care au acceptat această schimbare şi care, în cadrul serviciilor religioase pe care le oficiază, pun alături Biblia şi Coranul iar slujbele se fac împreună de către prelaţi creştini sau musulmani.
          Există deja o mişcare care militează în acest sens, mişcare care se numeşte “Faith Shared” (Credinţa împărtăşită). Ei spun că din cauza violenţelor izbucnite în ultimii ani în America între creştini şi musulmani, violenţă care a dus la ură şi intoleranţă, americanii sunt în pericolul de a pierde din vedere lucrurile care au stat la baza societăţii americane: toleranţa şi libertatea. Aşa că îşi propun dezvoltarea unui climat mutual de înţelegere şi respect reciproc între creştini şi musulmani. Iar apariţia acestor noi biserici este un rod al noii toleranţe.
          Stăm să ne gândim dacă cei ce susţin că atentatele din Septembrie 2001 din New York au fost premeditate şi aranjate cu bună ştiinţă, şi nu de musulmani, nu ar putea avea dreptate. Cert este că de atunci multe lucruri s-au schimbat.
          Deşi motivul prezentat de iniţiatorii noii mişcări pare unul nobil nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi. “Iadul este pavat cu intenţii bune”.
          Creştinii adevăraţi nu au avut nici o problemă de-a lungul a două mii de ani să-i iubească pe cei ce nu doar că au gândit altfel decât ei dar chiar şi pe duşmanii lor, pe cei ce i-au persecutat. Creştinii au cunoscut tot timpul ce înseamnă toleranţa. Adevăraţii creştini niciodată nu au forţat pe alţii să creadă ca ei. Ei pur şi simplu au predicat Evanghelia şi i-au lăsat pe oameni să aleagă dacă cred sau nu. Falsul creştinism s-a impus şi cu sabia, este adevărat, dar aceasta nu dovedeşte decât că cei ce se considerau creştini se înşelau singuri. Aşa că ideea că trebuie să ne acceptăm unii pe alţii aşa cum suntem şi să facem aceasta chiar închinându-ne împreună, în biserici, arătând în felul acesta respect şi toleranţă pentru ceilalţi, este un gând viclean şi perfid. Pentru că, dacă facem aşa, nu ne arătăm dragostea faţă de ei ci faţă de noi, care nu mai vrem să suferim nebunia propovăduirii crucii şi care vrem pacea cu preţul compromisului. Tot în Epistola către Galateni apostolul Pavel scria: “Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor, vă silesc să primiţi tăierea împrejur, numai ca să nu sufere ei prigonire pentru Crucea lui Hristos.” Şi nu ne arătăm nici dragostea faţă de Dumnezeu pentru că, de fapt, noi Îl jignim pe Dumnezeu spunând că Jertfa Lui nu a fost de mare preţ, se putea şi fără ea. Şi cei ce procedează în acest fel cad sub incidenţa blestemului rostit de Pavel în epistola către Galateni, atunci când spune că dacă cineva aduce şi primeşte o altă Evanghelie să fie anatema.
          Cu tot respectul pentru orice om care are dreptul să creadă tot ce vrea, un creştin adevărat nu poate spune decât că Coranul este o altă evanghelie, alta decât Evanghelia lui Isus Hristos. Şi o să explic de ce.
          Pentru musulmani Isus (Işa), chiar dacă este pomenit de multe ori în Coran, nu este decât un proroc, mare şi înţelept, dar nicidecum la nivelul lui Mohamed, care este (potrivit islamului) ultimul şi cel mai mare proroc. Şi apoi Isus, Işa al lor, nu este decât un om, nu Dumnezeu. În Coran există un pasaj în care Isus (Işa) ajunge înaintea Tatălui din cer şi Tatăl Îl laudă pentru că el le-a spus oamenilor că nu este decât un om, nicidecum Dumnezeu. Iată citatul din Coran, citat care se află în Sura 5, pasajele 116-117:
          “Şi dacă va zice Dumnezeu: “O. Isuse, fiul Mariei, zis-ai cândva oamenilor: Luaţi-mă pe mine şi pe maica mea ca doi Dumnezei afară de Dumnezeu!” El va zice: “Mărire ţie, nu mi se cuvine să zic ceva ce nu este adevărat; de-aş fi zis-o, ai şti-o, Tu doar ştii ce este în sufletul meu, eu însă nu ştiu ce este în sufletul tău; în adevăr Tu ştii cele ascunse. Nimic nu le-am zis lor, afară de ceea ce mi-ai poruncit, adică: “Serviţi lui Dumnezeu, Domnului meu şi Domnului nostru!”
          Sunt multe pasaje în Coran care afirmă clar că Isus Hristos nu este Dumnezeu. Iată doar două:
Sura 9, pasajul 30: “Evreii au spus:”Uzair este fiul lui Dumnezeu!” Creştinii au spus:”Cristos este fiul lui Dumnezeu!” Aceasta este vorba din gura lor şi ei repetă vorba celor care tăgăduiau odinioară.
Să-i bată Dumnezeu! Cum de se întorc!”. (31) Ei i-au luat pe preoţii şi pe călugării lor, precum şi pe Hristos, fiul Mariei, ca Domni în locul lui Dumnezeu”.
Sura 4, pasajul 171: “O, voi cei cu scriptura, nu treceţi hotarele credinţei voastre şi nu vorbiţi despre Dumnezeu alta decât numai adevărul. Într-adevăr, Mesia Isus, fiul Mariei, este un trimis al lui Dumnezeu şi cuvântul Său pe care l-a pus în Maria, duhul său. Credeţi în Dumnezeu şi în trimisul său şi nu spuneţi nimic despre treime, opriţi-vă de la asta şi va fi mai bine pentru noi. Dumnezeu e doar un unic Dumnezeu. Mărire Lui! El să aibă un fiu? A lui este ceea ce e în ceruri şi pe pământ, căci Dumnezeu este îndeajuns. Mesia nu este aşa de semeţ, ca să nu fie servul lui Dumnezeu, nici chiar îngerii, care sunt (aşa de) aproape (de Dumnezeu)”.
Despre moartea Domnului Isus se afirmă în Sura 4, pasajul 157: “după cum am mai spus: “Da, noi l-am ucis pe Hristos, Isus, fiul Mariei, trimisul lui Dumnezeu.” Ei însă nici nu l-au ucis, nici nu l-au răstignit, ci numai li s-a părut aşa. Cei care nu se înţeleg asupra lui sunt în îndoială, căci ei nu au nici o ştiinţă anume şi nu urmează decât o nălucire, fiindcă ei de bună seamă nu l-au ucis.”
          Evanghelia creştinilor afirmă cu totul altceva despre Domnul Isus şi moartea Lui. 2 Corinteni 5 cu 15: “Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.”
          Rămân surprins văzând ce motive puerile, fără de nici o consistenţă teologică şi doctrinară, folosesc iniţiatorii noii mişcări religioase atunci când caută să-şi impună punctul de vedere. Ei spun că între musulmani şi creştini sunt multe puncte comune, găsite atât în Scripturi cât şi în Coran. Unul dintre elementele comune ar fi tocmai faptul că Isus (Işa) este menţionat în ambele scrieri sfinte. Dar argumentul acesta cade din capul locului pentru că în cele două scrieri nu este vorba despre acelaşi Isus. Dacă Isus nu este Dumnezeu este doar un nume şi nimic altceva.
          Când Domnul Isus era pe pământ tocmai acest lucru l-a urmărit prin tot ceea ce a făcut: ca oamenii să-L recunoască ca Dumnezeu! Nu învăţătorul, nu proorocul, ci Dumnezeu. Şi de două mii de ani duşmanii Lui tocmai aici lovesc: în dumnezeirea Lui. Pentru că dacă Isus nu a fost Mesia, Dumnezeu, jertfa Lui nu are nici o valabilitate. Atunci avem, într-adevăr, nevoie şi de alţi mijlocitori. Şi nu este nici o mirare că Mohamed este mai mare ca Isus.
          Citind pasajele din Coran m-am gândit că, într-un fel, Mohamed avea dreptate să fie supărat pe ceea ce vedea în creştinătate, deja în anii 570-632 d. Cr., anii între care a trăit. Creştinismul a ajuns să se închine şi la altceva decât la Dumnezeu. Cultul sfinţilor şi al Mariei era deja cunoscut şi Mohamed acuza creştinismul, pe bună dreptate, de idolatrie. Problema a fost că L-a aşezat şi pe Domnul Isus Hristos în rândul acestor sfinţi. Din nefericire azi, într-un mare procent din ceea ce se numeşte creştinism, este mai rău ca şi în anii 600 după Hristos în ce priveşte idolatria. Şi când cineva din afară spune creştinism şi idolatrie priveşte nu spre cei ce nu practica idolatria ci spre cei ce o practică. Şi pune tot creştinismul în aceeaşi oală.
          Dar întorcându-ne la cei ce au hotărât să facă această alianţă creştinism-islam nu pot să nu mă întreb: Cum este posibil aşa ceva? Şi ca un răspuns îmi vine în minte Romani 1cu 28 unde scrie: “Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.”
          Nu m-am mirat prea tare să aflu, informându-mă despre acest subiect, că unul dintre promotorii şi susţinătorii mişcării “Faith Shared” (deşi nu recunoaşte acest lucru) este nimeni altul decât foarte cunoscutul pastor american Rick Warren, iniţiatorul bisericilor “driven purpose”, “biserica condusă de scopuri” după cum este cunoscută în România.
          Rick Warren a participat, în Iulie 2009, la “Convenţia anuală a Societăţii Islamice din America de Nord”, unde a fost invitat să vorbească. În discursul lui el a spus: “Înainte ca să ne strângem mâinile, ca răspuns la invitaţia voastră, cerem milă şi iertare din partea Celui Plin de Milă şi de la comunitatea musulmană de pe întreg pământul”. El a mai spus că musulmanii şi creştinii trebuie să lucreze împreună pentru a combate stereotipurile, pentru a promova pacea şi liberatea şi pentru a rezolva problemele globale (parcă sunt cuvintele copiate la indigo ale Papei Ioan Paul al II-lea. Să fie coincidenţă?). Creştinii şi musulmanii sunt parteneri de credinţă, parteneri de suflet şi parteneri de lucru!
          Oare unul dintre stereotipurile la care face referinţă Warren nu este tocmai acesta: că Isus Hristos este singura cale către Dumnezeu şi că mântuirea este doar prin EL?
          Rick Warren a fost pastorul invitat să rostească rugăciunea la festivitatea de investire a actualului preşedinte american Barack Obama. În rugăciunea lui, atunci când a invocat numele lui Isus el a făcut-o rostind şi numele lui Işa (Isus în Coran).
          Pentru Warren a fost mare supărare atunci când unii creştini s-au sesizat şi l-au întrebat dacă el sprijină islamul. În răspunsul pe care l-a dat a folosit Proverbe 14 cu 15: “Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge.” În engleză traducerea folosită este: “Doar un prost crede tot ce aude”.
          S-a supărat pe cei ce au avut curajul să-l chestioneze în legătură cu acest subiect şi a spus că ar fi trebuit, aşa cum a învăţat Domnul Isus Hristos, ca cei ce au avut dubii să meargă mai întâi la el şi să-l întrebe ce a gândit şi ce gândeşte şi atunci ar fi aflat că Warren este de fapt un creştin serios şi că el, viaţa lui, slujirea lui, sunt zidite pe adevărul că Isus este singura cale şi Biblia este singura autoritate adevărată.
          Warren face aici o greşeală de interpretare a Scripturii şi mă mir că nu o vede. La Matei 18 cu 15 scrie: “Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.” În gestul pe care Warren l-a făcut el nu a greşit faţă de un om şi nimeni nu este obligat să-l tragă pe acesta de mânecă şi să-i spună că a greşit, în privat. Dacă o face totuşi, foarte bine. Dar Warren este un om public şi un mare lider religios şi dacă acceptă aceasta trebuie să accepte şi critica din partea celor ce constată anumite derapaje în viaţa lui. Dacă public a greşit public să se şi aştepte să fie mustrat. El îşi permite lucruri care să-i scandalizezee pe credincioşi dar nu vrea să fie tras la răspundere. El îşi permite să aibă legături care ies din contextul Scripturii şi face tot ce vrea dar are pretenţia de la noi să înţelegem altceva decât se înţelege. Să-l scuzăm din capul locului pentru că se numeşte Warren şi nu poate greşi.
          Mai spune Warren, căutând să se justifice, că şi-a pettrecut mult timp încercând să se apropie de grupurile necreştine. Pentru că nu-i poţi câştiga la Cristos pe duşmani numai pe prieteni. Chiar aşa să fie?
          Primul rod al lui Isus a fost un tâlhar. Apoi sutaşul roman care a condus răstignirea Lui a recunoscut că El este Dumnezeu. Apostolul Pavel a fost cel mai mare duşman al lui Hristos şi a fost câştigat pentru Împărăţie şi exemplele ar putea continua. Dumnezeu pe duşmanii Lui a venit să-i mântuiască. Pentru că toţi am păcătuit şi eram lipsiţi de slava lui Dumnezeu, toţi am fost duşmanii Lui! Şi a făcut aceasta dându-ne adevărata Evanghelie şi vorbindu-ne despre nebunia propovăduirii crucii! Adică Dumnezeu Însuşi moare pentru om!… Sigur că este greu de înţeles.
          Warren vorbeşte despre dragostea faţă de duşmani dar unde este dragostea lui faţă de Dumnezeu? Cum poţi asculta de El încălcând poruncile Lui? Cum pot sta împreună lumina şi întunericul? Spune el că “este un nonsens să crezi că trebuie să-ţi compromiţi credinţa sau să renunţi la convingerile tale arătându-i (musulmanului) dragoste sau să-l tratezi cu demnitate”.
          Ce înseamnă să-l tratezi cu demnitate? Să susţii un neadevăr? Şi pentru cât timp? Isus a fost numit prieten al păcătoşilor, şi acesta este un argument al lui Warren, dar Isus niciodată nu le-a spus păcătoşilor ceea ce au dorit ei să audă ci doar adevărul care i-a scandalizat.
          Ce face Warren este mai dureros decât ceea ce face un “intolerant” care susţine adevărul Evangheliei cu preţul vieţii. Dacă este adevărat ceea ce spune el atunci raţionamentul lui este următorul: “Musulmanii sunt nişte rătăciţi şi Coranul o minciună. Dar eu le zâmbesc frumos şi mă dau după ei, citesc şi din Coran şi din Biblie, vorbesc şi despre Mohamed şi despre Isus şi poate va veni vremea când îşi vor da seama că greşesc şi se vor trezi la realitate” . Oare ce cred musulmanii faţă de un astfel de om? Îl pot vedea ca un prieten?
          Cine este un prieten adevărat? Cel ce îţi spune adevărul sau cel care te lasă să crezi o minciună?
          Stau şi mă gândesc unde am ajuns. Aşa cum spuneam, până în urmă cu douăzeci-treizeci de ani în creştinismul evanghelic nimeni nu-şi imagina aşa ceva. Creştinii evanghelici s-au detaşat chiar de alţi creştini care s-au îndepărtat de Scripturi şi au acceptat şi alte învăţături, învăţături care intră în contradicţie cu Scriptura. Pentru creştinii evanghelici era inimaginabil să stai în părtăşie cu cei ce se închinau şi la altceva decât la Domnul Isus Hristos. Pentru această credinţă şi convingere puternică mulţi şi-au dat viaţa. Aceasta nu înseamnă că nu i-au iubit pe ceilalţi.
          Dar să faci slujbe în comun cu cei ce spun că Mohamed este superior lui Isus Hristos şi să pui Coranul (care afirmă că Isus Hristos a fost doar un om) alături de Scriptură, susţinând că faci aceasta din dragoste pentru oameni şi pentru mântuirea lor, este culmea înşelării şi apostaziei. Este renunţarea la Evanghelie şi este anatema, despărţirea de Dumnezeu pentru veşnicie. Şi noi am ajuns să trăim în aceste vremuri iar unii dintre noi să spună că este bine aşa.

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-