Dacă nu aţi fost în concediu anul acesta probabil că urmează să plecaţi în lunile de vară care urmează. Şi cred că vă gândiţi de multă vreme la acest concediu. Poate chiar de când s-a terminat cel de anul trecut.
Pentru foarte multă lume concediul a ajuns un subiect foarte important şi o preocupare care ia timp, energie şi apoi multe resurse financiare.
Faptul că tânjim atât de mult după o perioadă de linişte şi odihnă dovedeşte că ceea ce facem de-a lungul anului, în cele mai multe cazuri, nu ne place. Cei mai mulţi oameni nu sunt mulţumiţi cu ceea ce fac, cu slujba pe care o au, şi fac totul din obligaţie iar munca a devenit un chin.
Trebuie să ştiţi şi că aţi fost ajutaţi să gândiţi aşa. V-a ajutat televizorul şi filmele pe care le vedeţi. Pentru că ceea ce vedeţi în producţiile cinematografice sau de televiziune nu corespunde deloc cu ceea ce trăiţi voi. Acolo lumea se distrează iar voi trebuie să mergeţi la muncă. Acolo fiecare face ce vrea pe când voi trebuie să vă supuneţi la un program şi la o disciplină impusă de cei ce v-au angajat. Acolo oamenii sunt frumoşi, sănătoşi, conduc maşini scumpe şi stau în case de lux iar banii vin de nicăieri sau din afaceri necurate. Te uiţi la tine şi te vezi departe de această imagine şi ai devenit un nemulţumit. Măcar în concediu să faci cumva să te simţi şi tu cineva.
Vorbind despre creştini, pentru că ne place să ne numim aşa, am observat că atitudinea faţă de muncă şi apoi faţă de concediu, nu este diferită de cei “din lume”.
Pe creştini Biblia îi îndeamnă să fie mulţumiţi cu ceea ce au, inclusiv cu serviciul lor, şi să facă totul cu bucurie, ca pentru Domnul. Apostolul Pavel îi scrie lui Tit următoarele cuvinte:
Tit 2:9 “Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba”.
Tit 3:1 “Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun”.
Cuvintele acestea au fost scrise într-un context în care nu se auzise despre democraţie şi drepturile omului. Era o societate în care erau sclavi şi stăpâni care aveau drept asupra lor. Şi în acest cadru apostolul Pavel le cere creştinilor să facă totul bine, cu mulţumire, în supunere.
Nemulţumirea este soră cu răzvrătirea şi vin direct de la primul nemulţumit şi răzvrătit: Lucifer.
Dacă nu ar fi fost nemulţumit, nu s-ar fi revoltat şi ar fi acceptat starea de lucruri instituită de Dumnezeu, i-ar fi putut fi bine şi azi şi nu ar fi existat atât de mult necaz şi suferinţă.
În cartea Proverbe, la capitolul 15 şi versetul 15 scrie: ”Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.”
Dacă ne uităm la cei ce se numesc creştini putem constata că numai de mulţumire nu poate fi vorba. Prin urmare singuri îşi pun o povară, exact aşa cum o fac cei din lume. De multe ar fi scutiţi dacă ar avea o “inimă mulţumită” dar pentru că nu o au “zilele lor sunt rele”. Şi dacă zilele sunt rele atunci trebuie făcut ceva ca să fie bune, nu? Şi ce să facem? Să mergem în concediu ca să ne revenim.
Dar cum să facem lucrul acesta? Cum îl face toată lumea. Ce am putea inventa noi în materie de concedii?
Apostolul Ioan scria următoarele: 1 Ioan 2:15. “Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.”
Când am încercat să aprofundez mai mult cuvintele din acest verset am realizat că multă vreme l-am tratat superficial şi nu am înţeles ce a vrut Duhul Sfânt să spună. Sunt două aspecte.
Mai întâi suntem îndemnaţi să nu iubim lumea. Lumea este aici în sensul societăţii decadente şi stricate care nu Îl are şi nu Îl caută pe Dumnezeu şi care trăieşte după alte principii decât ale lui Dumnezeu, care este controlată de Satan. În această lume păcatul este apreciat şi sfinţenia nu valorează doi bani.
Interesant că Duhul Sfânt a trebuit să le spună unor creştini acest cuvânt de avertizare. Nu ar fi normal să nu iubim lumea? Şi totuşi constatăm şi azi că mulţi “creştini” ar trebui să audă acest cuvânt şi mai ales, să ia seama la el. Există o dragoste de lume printre cei declaraţi creştini. Dar mai este un aspect în versetul citat. Suntem îndemnaţi să nu iubim “lucrurile din lume”. Şi acest aspect scapă multor creştini care nu citesc Biblia cu atenţie, celor care se străduiesc să nu iubească lumea, societatea decăzută din punct de vedere moral.
Ei cred că dacă nu comit acele păcate grave pe care le comite lumea sunt în regulă şi justificaţi înaintea lui Dumnezeu. Dar nu-şi dau seama că iubesc lucrurile pe care le iubeşte lumea!
Ce iubeşte lumea decăzută din punct de vedere moral? Traiul bun, maşinile scumpe, casele luxoase, hainele la modă şi tot ce ţine de înfrumuseţarea trupului, şi nu în ultimul rând concediile şi vacanţele! Acestea constituie raţiunea de a trăi a celor din lume! De aceea şi spun ei că sănătatea este lucrul cel mai important. Pentru că nu te poţi bucura de ele dacă nu ai sănătate.
Dacă veţi fi corecţi şi cinstiţi veţi constata că şi “creştinii”, care spun că nu iubesc lumea, iubesc exact aceleaşi lucruri pe care lumea le iubeşte. Pe lângă acestea ei mai adaugă o garnitură de religiozitate (compusă din mers la biserică, citit Biblia, cântări şi rugăciuni, limbaj bisericesc, etc) şi spun că din cauza garniturii dragostea lor pentru lucrurile lumii nu este păcat ci “binecuvântare de la Dumnezeu”. Faţă de cel păgân care umblă după aceste lucruri lumeşti Dumnezeu este mânios, dar pentru cei cu garnitura religioasă toate acestea sunt “binecuvântări de la Dumnezeu” care nu vrea să fim săraci.
Fără să-şi dea seama ei fac tot ritualul lor religios tocmai pentru ca să primească aceste lucruri materiale. Dacă le au consideră că le au din cauza sfinţeniei lor şi a faptului că Dumnezeu îi acceptă aşa cum sunt. Şi uită că în Biblie scrie că “Dumnezeu dă ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi”. Cineva spunea că dacă vrei să ai lucruri materiale nu trebuie decât să fii bun sau rău. Dar binecuvântările spirituale nu vin decât peste cei buni, adică după voia lui Dumnezeu.
Unul dintre lucrurile lumii pe care creştinii din vremurile din urmă le iubesc şi asupra căruia ne vom opri azi este concediul.
Aşa cum procedăm în multe aspecte şi în acest aspect ne luăm după cei din lume şi nu ne întrebăm dacă Dumnezeu este de acord cu ceea ce facem noi?
Este adevărat că uneori şi creştinii obosesc şi că munca fizică cere un repaus dar o atitudine potrivită faţă de muncă ar face ca oboseala să fie mai puţină. Aşa cum am spus mai înainte, citând versetul din Proverbe 15, o inimă mulţumitoare ne-ar face parte de un ospăţ necurmat. Pentru-că nu avem această inimă avem sărăcie şi oboseală.
Apoi Mântuitorul Isus Hristos ne-a spus să ne mulţumim cu ceea ce avem şi să căutăm mai întâi Împărăţia cerurilor şi neprihănirea Lui iar apostolul Pavel scriindu-i lui Timotei preciza (1 Timotei 6:9): “Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare.”
Din cauză că nu luăm aminte la aceste avertizări şi ne implicăm în tot felul de acţiuni, din dorinţa de a avea mai mult, ajungem la epuizare şi oboseală. Din cauza păcatului, a neascultării de Dumnezeu.
Să nu se înţeleagă că creştinul nu trebuie să muncească şi să trăiască pe spinarea altora. Sunt unii care aşa trăiesc. Despre aceştia Pavel scria în Epistola a doua către Tesaloniceni, capitolul 3, următoarele:
11 “Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri.
12 Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte.
13 Voi, fraţilor, să nu osteniţi în facerea binelui.
14 Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l, şi să n-aveţi nici un fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine.”
Dumnezeu nu încurajează lenea dar cei ce trec în extrema cealaltă şi aleargă prea mult pentru lucrurile pămînteşti tot neascultători de Dumnezeu sunt. Şi ajung la oboseală. Şi ce să facă? Soluţia este un concediu meritat, pe măsura muncii şi efortului de peste an. Un concediu după modelul lumii. Cu cât este mai departe de casă, mai lung, la un hotel mai bun şi facilităţi mai deosebite, cu atât mai bine.
În mijlocul cui şi în ce fel îşi vor petrece timpul creştinii obosiţi nu mai contează. Cine să se mai gândească dacă Dumnezeu este de acord cu felul în care îşi petrec concediul sau nu? De fapt de ce nu ar fi Dumnezeu de acord? Ce nu i-ar putea plăcea lui Dumnezeu în faptul că noi, care nu iubim lumea, iubim lucrurile pe care ea ni le oferă? Or fi locurile în care mergem locuri ale păcatului dar noi am venit la odihnă!
Unii creştini nu cred că azi dracii mai au puterea asupra oamenilor. Treaba lor. Dar mulţi alţii cred. Biblia vorbeşte despre stăpâniri demonice la nivel de fiinţă umană, de familii, grupuri, chiar ţări şi regiuni (vezi cartea Daniel). Într-un singur demonizat (îndrăcitul din Gadara – Marcu capitolul 5) se aflau cel puţin o legiune de duhuri. O legiune romană număra circa 5.600 de infanterişti. Prin urmare cel puţin atâtea duhuri erau în îndrăcitul din Gadara, dar care a avut harul să fie eliberat de Domnul Isus Hristos.
Vă rog să vă închipuiţi acum ce se află într-o staţiune cu zeci de mii de turişti care nu sunt interesaţi decât de sex, pornografie, perversiuni, mâncare, băutură şi distracţii. Câte duhuri bântuie în hotelurile în care “creştinii”s-au dus să se odihnească. Ce stăpâniri şi ce control există peste aceste locuri care au fost dedicate lui Satan! Este ca şi cum le-ai spune creştinilor: “Nu este un loc prea plăcut iadul, dar două săptămâni o să vă prindă bine. Nu luaţi seama la ce este în jur şi relaxaţi-vă. O să vă întoarceţi acasă plini de putere.”
Când ucenicii Domnului Isus au venit din slujirea lor, după ce au fost confruntaţi cu puterile celui rău, Domnul Isus i-a scos din mulţime şi i-a chemat la o parte, să se odihnească.
Mulţimea nu te ajută să te odihneşti. Mulţimea oboseşte.
Când El, Mântuitorul, avea nevoie de puteri noi se retrăgea în linişte şi singurătate, chiar fără cei mai apropiaţi Lui. Puterea pe care o primea venea de la o relaţie intimă cu Tatăl, prin rugăciune. Relaţie la care nu putea ajunge când era înconjurat de mulţime. Mulţimea făcea ca Însuşi Domnul Isus să-Şi piardă din putere (Marcu 5:30)! Mulţimea te seacă de putere. Fie că o slujeşti (cum era în cazul Domnului Isus şi apostolilor) dar mai ales atunci când trăieşti în mijlocul păcatului ei.
De fapt vorbim despre două feluri de puteri. Una de la Dumnezeu, ca în cazul Domnului Isus şi una drăcească, ca în cazul celor ce trăiesc în păcat. Şi unii şi alţii se întăresc în putere. Când petreci timp în prezenţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui, te întăreşti în puterea care vine de sus, de la Dumnezeu. Când petreci timp în prezenţa lui Satan şi a oamenilor care îl slujesc nu îţi poate da Dumnezeu odihnă de sus şi eşti în pericol să primeşti o putere care vine de jos.
Faptul că ne place şi că ne mai căutăm justificări în a merge în locuri ale păcatului ca să ne odihnim spune multe despre ce fel de creştinism trăim. Modelul nu ni l-am luat nici de la Hristos şi nici de la apostolii Lui. Ar fi bine să ne gândim serios la aceasta.
Să nu mai vorbim despre aspectul financiar, aspect deloc lipsit de importanţă. Ca să ne putem permite un concediu facem eforturi finaciare care vor afecta, pe viitor, liniştea noastră, a familiei noastre. Iar dacă avem de unde cheltui ar fi bine să ne gândim ce ar vrea Dumnezeu să facem cu acei bani.
Poporul Domnului are nevoie de odihnă. Şi în trup şi în suflet. Dar nu ar trebui să fie trupul pe primul loc. Pentru că trupul se odihneşte atunci când sufletul se odihneşte.
Unde putem găsi odihna? Iată ce spune Domnul Isus:
Matei 11:28 “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
29 Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.”
Tot două aspecte sunt şi aici. Mai întâi primim odihnă atunci când venim cu păcatele noastre la crucea lui Hristos şi primim iertare. Dar după aceea odihna se păstrează în jugul lui Hristos şi în şcoala Lui.
Cu cât evităm jugul Lui şi şcoala Lui cu atât vom fi mai obosiţi şi vom căuta odihna în locuri şi în moduri în care lumea le caută. Dar odihnă nu va fi.
Iată ce-i spunea Dumnezeu poporului evreu prin prorocul Ieremia:
Ieremia 6:16. Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” Dar ei răspund: „Nu vrem să umblăm pe ele!”
Cu cât vom uita de cărările cele vechi ale credinţei şi vom inventa altele noi, cu atât va fi mai multă oboseală. Şi nici măcar nu este suficient să regăsim căile cele vechi, dacă avem harul acesta când ne sunt prezentate azi atâtea căi noi, ci mai trebuie să şi umblăm pe ele! Odihna vine din umblarea pe calea Domnului, din purtarea jugului Lui!
Dar cine mai vrea azi acest lucru când credinţa ni se prezintă într-un ambalaj foarte strălucitor şi ne este prezentată ca un chilipir?
Satan spune: “Dacă tot ai crezut nu mai ai nimic de făcut. Du-te în concediu de odihnă. Relaxează-te. Meriţi.”
Dumnezeu spune: “Crede în Fiul Meu Preaiubit şi intră în jug cu El. Munca alături de El îţi va da odihnă”. Iată de ce mulţi azi nu avem odihnă pentru sufletele noastre şi atunci o căutăm în felul lumii.
În final o să vă istorisesc două întâmplări adevărate. Cel puţin a doua care mi s-a întâmplat mie este adevărată iar prima mi-a fost relatată de cineva.
Nu vreau să închei într-o notă de umor pentru-că subiectul este unul care trebuie să ne îndemne la reflecţie şi nu cred că umorul, comicul, face bine în mijlocul lucrurilor sfinte, dimpotrivă. Văd că azi predicatorii care ştiu să-i facă pe ascultători ba să râdă, ba să plângă, sunt deosebit de căutaţi. Mare atenţie! Ce veţi căuta aceea veţi găsi dar să nu vă treziţi la final goi şi înşelaţi. Deci nu aş vrea să vedeţi latura comică din prima întâmplare ci tragicul din ea.
Povestea un creştin că într-o zi s-a dus la băile 1 Mai de lângă Oradea să se relaxeze şi să facă o baie. La un moment dat s-a întâlnit, acolo la bazinul de apă, cu o soră care şi ea avea nevoie de relaxare. Sora era, evident, în costum de baie dar avea pe cap un batic vizibil care căuta să spună: “Sunt creştină, indiferent de ceea ce ar părea să spună împrejurările în care mă aflu!”
Probabil veţi râde de sora în cauză. Dar partea tristă este că alte surori nu mai au nici o jenă şi nu îşi mai fac nici un fel de probleme în a fi în locuri nepotrivite şi în ipostaze nepotrivite. Şi nici fraţii, bineînţeles.
A doua întâmplare are legătură cu ceea ce mi s-a întâmplat mie şi unui grup din Zalău care, în urmă cu câţiva ani, am fost chemaţi de fraţi din Constanţa să le slujim câteva zile în adunarea lor. Au pus deoparte câteva zile şi şi-au dorit ca să aibă un timp de zidire şi creştere spirituală, prin părtăşie, post şi rugăciune străruitoare. Grupul de la Zalău a fost destul de numeros şi majoritatea au fost tineri.
Am pornit dimineaţa devreme şi am ajuns în Constanţa seara, chiar înainte de începerea slujbei. Eram foarte obosiţi după un drum lung dar am început slujba şi Dumnezeu a făcut o minune şi ne-a dat un har deosebit, în aşa fel că am fost învioraţi şi noi şi fraţii din adunare, care ne-au aşteptat cu mult drag. Dumnezeu a coborât în mijlocul nostru şi ne-a binecuvântat.
Dimineaţa, după ce ne-am trezit şi după odihna din timpul nopţii, a venit o propunere ca peste zi să mergem la mare şi să facem o baie. Toţi am fost de acord şi am mers la mare unde ne-am petrecut o bună parte din zi. Ne-am întors apoi la locul unde eram cazaţi şi, odihniţi de data aceasta, ne-am dus la adunare, la timpul hotărât pentru slujbă. Seara aceea a fost poate seara de care îmi aduc aminte cu cea mai puţină plăcere atunci când vorbesc despre slujirile pe care le-am avut prin multe adunări. Harul lui Dumnezeu nu a mai coborât peste noi, ne zbăteam ca peştele pe uscat, eram fără vlagă şi fără putere. Nici un strop de untdelemn sfânt nu a mai coborât. Eram doar o aramă sunătoare.
La un moment dat am înţeles de ce este aşa şi mi-am cerut iertare de la fraţii şi surorile din adunare pentru nevegherea noastră. Am petrecut ziua într-un loc unde tot ceea ce am avut bun în noi, duhovniceşte vorbind, s-a scurs.
Pentru mine a fost o lecţie pe care nu vreau să o uit niciodată. Şi de atunci, când văd slujitori fără putere, ştiu că undeva a fost un derapaj. Ori păcate ori atitudini de neveghere prin care s-a ieşit de sub autoritatea lui Dumnezeu şi din sfera Lui de influenţă şi s-a intrat pe un teren străin. Ungerea lui Dumnezeu nu coboară oricum, prin faptul că eşti cineva şi că ai un nume. Dumnezeu o dă doar celor atenţi în toate aspectele şi detaliile vieţii lor.
Şi noi creştinii avem nevoie de odihnă şi concediul poate fi o oportunitate bună ca să ne odihnim trupurile obosite. Dar felul în care ne vom planifica concediul sau momentele de odihnă dovedeşte dacă suntem cu adevărat creştini şi dacă lumea şi lucrurile ei mai au sau nu influenţă asupra noastră. Şi chiar felul în care ne vom planifica concediul dovedeşte dacă suntem lumeşti sau duhovniceşti.
Comment