„Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri. Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt, şi ştiţi orice lucru. V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi, şi ştiţi că nici o minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl. Ce aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl. Şi făgăduinţa pe care ne-a făcut-o El, este aceasta: viaţa veşnică. V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească.” (1 Ioan 2:18-26)
În contextul frământărilor extraordinare în care a intrat omenirea de o bună bucată de vreme, a marilor înşelătorii care lucrează azi pretutindeni în lume, a provocărilor tot mai mari la care sunt expuşi creştinii azi, unii dintre ei se îngrijorează şi se tem să nu fie luaţi şi duşi de valul de rătăcire care va mătura lumea cu furie şi care va duce la lepădarea de credinţă.
Aceasta este o posibilitate pe care nu putem să o neglijăm. În Matei 24:24 Domnul Isus spunea, referitor la acest pericol: „Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” Există tendinţa între creştini să se spună că „dacă va fi cu putinţă” înseamnă că, de fapt, nu va fi cu putinţă pentru credincioşi. Dar am citit recent că o traducere mai exactă a acestui pasaj ar fi aceasta: „Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, ŞI VA FI CU PUTINŢĂ, chiar şi pe cei aleşi.” Cine aducea această variantă a versetului 24 spunea că la acest text se aplică o clauză condiţionată de prim rang, în limba greacă. Prin urmare trebuie să luăm încă o dată în considerare avertismentul de a veghea, lansat de Domnul Isus şi sfinţii Săi apostoli.
Ce să facem atunci? Sunt multe lucruri la care trebuie să luăm aminte ca să nu fim între cei înşelaţi, astăzi voi aminti doar câteva aspecte.
În primul rând ar trebui să studiem Scripturile Sfinte, Biblia, cu mulţă atenţie şi preocupare; să ne aplecăm cu maximă seriozitate şi cu rugăciune asupra lor şi să raportăm la ele tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Limbajul dulce şi seducător al vremurilor este periculos, Eva a căzut în această capcană şi mulţi alţii după ea. Mulţimile L-au răstignit pe Hristos crezând minciunile spuse de mai marii lor religioşi, lucruri ce păreau a fi conform Scripturilor. Satan este tatăl minciunii şi înşelătorul şi este de aşteptat să folosească termeni şi cuvinte mieroase, propuneri ce par bune şi aducătoare de folos. Să fim atenţi şi să raportăm totul la Cuvânt, aşa ca creştinii din Bereea. Trebuie să raportăm viaţa noastră în totalitate la acest Cuvânt şi să ne aliniem lui în toate aspectele. Dacă vom face aşa Dumnezeu ne va lumina şi nu ne va lăsa să ne rătăcim.
În al doilea rând şi în cele ce urmează vă propun un test şi un efort de logică şi gândire, îndemnându-vă să privim în urmă şi să îmbinăm Scripturile cu istoria. Vă asigur că foloasele vor fi mari. Cineva spunea că cine nu învaţă din trecut, din istorie, riscă să o repete. Deci să punem laolaltă istoria şi Cuvântul lui Dumnezeu şi să vedem ce ne spun acestea despre înşelare. Vorbim despre lucrurile spirituale şi despre înşelarea pe care Satan o face ca să-i despartă pe oameni de Dumnezeu. Vom căuta să vedem care este biserica falsă, prin care înşelarea se produce, şi care este Biserica adevărată, alături de care trebuie să ne aflăm în bătăliile spirituale mari care vor veni. Deci să lăsăm istoria şi Cuvântul să ne vorbească.
Niciodată în istorie, Biserica adevărată, compusă din oameni născuţi din Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos, nu a folosit sabia ca să se impună, pentru a-şi impune crezul. Când Petru a vrut să-L apere cu sabia pe Domnul Isus Hristos în grădina Ghetsimani, Domnul i-a spus (Matei 26:51-52) să bage sabia în teacă pentru că cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Ucenicii Domnului Isus, urmându-I pilda, nu au scos sabia niciodată ca să se impună. Au existat unele tensiuni, mai târziu,în anumite perioade ale istoriei, între anumite facţiuni creştine, care au avut păreri deosebite asupra unor aspecte, dar acestea au fost excepţii şi nu ţin de regulă. Unele dintre aceste tensiuni au fost rezolvate prin pocăinţă şi prin renunţarea la violenţă. Vorbim însă despre acea biserică care niciodată nu a renunţat la violenţă, la sabie şi care niciodată nu a regretat răul pe care l-a făcut, îl mai face şi, foarte important, îl va mai face!
Vorbind despre sabie Biblia spune, totuşi, că creştinii adevăraţi trebuie să folosească sabia. Nu o sabie de oţel, în urma căreia rămâne sânge şi moarte, pentru că aceasta nu trebuie folosită de creştini, ci este vorba despre sabia descrisă în Efeseni 6:17 şi Evrei 4:12. „Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”
Acest Cuvânt al lui Dumnezeu este asemănat cu o sabie pentru că şi acesta taie, şi în urma lui (a ei) se deschid răni; diferenţa mare şi importantă este că în urma acestei săbii sfinte nu rămâne moarte ci vine viaţă. Ea taie pentru că loveşte acolo unde este păcat, păcatul fiind un cancer al sufletului uman. În urma loviturii de sabie a Duhului cancerul, păcatul, este scos la iveală şi această operaţie, este adevărat, produce multă durere. Poate niciodată omul nu a fost copleşit de o durere atât de mare ca şi atunci când i s-a scos la iveală păcatul. Omul cu adevărat lovit de sabia aceasta ajunge într-o agonie teribilă dar Dumnezeu intervine prin acelaşi Cuvânt care a făcut rana şi pune balsam vindecător pe ea. Balsamul este descoperirea pe care o găsim în Scripturi despre lucrarea pe care Domnul Isus a venit să o facă în dreptul nostru, lucrarea de vindecare. Tot El ne loveşte de moarte dar tot El ne vindecă şi vindecarea este în Isus Hristos, în jertfa Sa, în agonia Sa, în sângele Său, în suferinţa Sa, în moartea Sa dar şi în învierea Sa şi în slujba Sa de Mare Preot actuală, la dreapta Măririi, în ceruri.
Deci această sabie a Duhului creştinii nu doar că o pot folosi dar sunt chiar obligaţi, prin poruncă divină, să o folosească. Ea a lucrat odată în dreptul lor, şi, într-o anumită măsură mai lucrează şi azi, şi este mijlocul prin care oamenii pot fi aduşi la viaţă.
Însă sabia şi suliţa de oţel au folosit-o întotdeauna creştinii falşi, cu numele, biserica falsă. Aceasta a ridicat-o sus şi a lovit cu putere cu ea, ca să-şi apere sau să-şi impună interesele pământeşti, dar Sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu, a căutat să o frângă, arătând prin aceasta că este duşmanul oamenilor pe care pretindea că le slujeşte. Istoria creştinătăţii este marcată de sângele martirilor care au căutat să traducă Scripturile în limba popoarelor pentru ca oamenii să poată afla adevărul despre mântuire, despre ei şi Dumnezeu. Ştiţi cine s-a împotrivit acestui demers sfânt? Biserica falsă şi regimurile sataniste, comuniste. Azi lupta se duce pentru deformarea acestor Scripturi. Pentru că oamenii nu au putut fi opriţi să le aibă se caută mistificarea lor. Urmăriţi cu atenţie cine face acest lucru.
De ce a procedat biserica falsă aşa? Pentru că înainte de orice – de slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor – ea şi-a urmărit interese proprii, influenţă şi stăpânire peste oameni şi sufletele lor, a căutat să îşi mărească averile şi să trăiască în belşug şi desfătare, altfel decât Hristos, în numele cui spunea că merge şi luptă. A spus că merge ca să-i cucerească pe păgâni cu sabia, ca să-i aducă sub domnia lui Hristos. Şi-a pus crucea pe scuturi, săbii şi flamuri dar pe oameni i-a adus sub domnia ei, într-o altă robie şi mai cruntă. Felul în care s-a dus şi a acţionat dovedeşte limpede că nu Hristos a trimis-o şi nu în Numele Lui a acţionat. A fost doar dorinţa de a stăpâni, jefui şi aduna averi. Adevărata Biserică niciodată nu a adunat averi şi nu a strălucit în acest fel. Hristos a fost sărac, nu a avut un loc al Lui unde să-Şi plece capul iar apostolii Lui i-au călcat pe urme. Compania lor erau nu cei bogaţi şi influenţi în societate ci oamenii simpli, săraci, nevoiaşi şi lipsiţi. Nu poţi călca pe urmele lui Hristos trăind în opulenţă şi desfătări materiale.
Adevăraţii creştini niciodată nu s-au situat în această tabără. Ar fi putut fi? Evident că nu pentru că ei aparţineau de o altă realitate. Ei nu au scos sabia de oţel şi nu au căutat să-şi mărească averile, ba chiar au renunţat la ele, cei ce le-au avut, pentru că au ştiut că Împărăţia lui Dumnezeu nu se lărgeşte cu sabia de oţel ci cu dragostea ce a fost turnată în inimi de Duhul Sfânt, după ce L-au cunoscut pe Hristos. Ei au urmat modelul Domnului Isus şi a sfinţilor apostoli care niciodată nu au folosit violenţa, ba chiar au interzis-o. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor” (Luca 10:3). Mieii nu au nici măcar colţi ca să muşte, de unde să aibă sabie? Aşa au fost trimişi ucenicii Domnului Isus. Tot El le-a spus să nu ia cu ei nici măcar traistă, adică să se încreadă în El în toate aspectele. „Dar vom suferi”, puteau ei să obiecteze. Da, dar aceasta este calea pe care Omul suferinţei, Hristos, a mers primul.
Exerciţiul este simplu. Dacă vrem să înţelegem cum stau lucrurile atunci să ne uităm în urmă, în istorie, şi să vedem cine s-a foslosit de sabie, ce confesiuni creştine. Să vedem cine a folosit şantajul, jocurile politice, minciuna, ca să-şi atingă scopurile, nu doar accidental ci ca un fel de-a fi. Răspunsul este simplu.
Tot la fel de simplu este să vedem falsul atunci când privim în istoria mai îndepăratată dar şi la cea actuală (aş zice că acum lucrurile se pot vedea mai bine) şi căutăm să vedem care biserică a folosit colaborarea, alianţa cu sistemele politice ale vremii. Biserica falsă şi-a dat seama că nu putea să-şi întindă stăpânirea şi să-şi exercite influenţa fără ajutorul liderilor politici. De aceea a şi intrat, nu de puţine ori în conflict cu ei, atunci când aceştia îi erau potrivnici. Biserica falsă s-a folosit de intriga politică, de jocurile de culise, de sabie încă o dată, de trădări, pentru a-şi impune liderii care să îi apere interesele. Mult rău şi multă nedreptate s-au făcut în acest fel şi mult sânge, chiar nevinovat, a curs. Astfel de practici provin nu din inspiraţia Duhului Sfânt ci din cea a diavolului. Domnul Isus le spunea fariseilor din vremea Lui că sunt fii ai diavolului pentru că fac faptele tatălui lor, diavolul. El de la început a fost pus pe intrigă, înşelare şi crimă. Dumnezeu evident că este total diferit. Cartea Apocalipsa a lui Ioan numeşte această biserică falsă „Babilonul cel mare, mama curvelor şi a spurcăciunilor pământului!” (Apocalipsa 17:5). La versetul 9 spune că „împăraţii pământului au curvit şi s-au dedezmierdat în risipă cu ea”. Spuneam că trebuie să facem un mic test de efort şi că exerciţiul este simplu: vedeţi care biserică şi-a făcut o practică din această colaborare cu liderii politici, care continuă să o facă şi înţelegeţi cum stau lucrurile. Poate vă veţi uimi peste măsură de mult văzând dimensiunea acestei colaborări malefice, care s-a extins de la o anumită biserică care este lider în acest sens la aproape toate confesiunile creştine. Aproape că nu mai găseşti azi organizaţie creştină care să nu fi cedat la acest aspect. Dacă în trecut şi azi ştim cine este liderul şi conduce trena, vedem că tot mai mulţi se adaugă acestui convoi mortuar. Dar să mergem un pas mai departe.
Biserica lui Hristos are la fundamentul ei Adevărul. Hristos a spus că vom cunoaşte adevărul şi acesta, doar, ne va face liberi. Minciuna îi leagă în rău pe oameni. Când vorbim despre Biserica lui Hristos nu o putem izola de Adevăr. Este vorba despre adevărul în legătură cu Domnul Isus Hristos şi adevărul trăit în relaţiile noastre cotidiene. Şi, dacă este aşa, şi cine ar putea spune că nu este?, atunci este simplu de afirmat şi chiar de recunoscut că biserica falsă a folosit minciuna de orice fel, întotdeauna şi fără nici o remuşcare. A făcut lucrul acesta ca să-i poată ţine pe oameni sub controlul ei, ca să poată avea privilegiile despre care am vorbit. La fel cum au procedat liderii religioşi din vremea Domnului Isus, nu există nici o diferenţă. Minciuna este o caracteritică importantă a bisericii false, ea trebuie să fie în minciună aşa cum adevărata Biserică trebuie să fie în adevăr! Oriunde minciuna este promovată şi Scripturile sunt răstălmăcite acolo este o biserică falsă. A adăuga ceva la adevăr înseamnă dezinformare, rătăcire, hoţie şi jaf al sufletelor. Orice adăugiri omeneşti, porunci, învăţături, tradiţii care au acoperit Adevărul sau l-au denaturat arată spre biserica falsă. Pentru Adevăr Biserica adevărată a plătit cu sânge. Nu-i greu să vezi asta, dacă citeşti Scripturile şi eşti luminat de Duhul Sfânt.
Biserica falsă minte, şi minte cu bună ştiinţă, în privinţa Adevărului. Este adevărul despre Hristos şi adevărul despre păcat. A menţiona credinţa în Hristos nu este suficient, adevărul ţine şi de cine este Hristos – o imagine a Lui biblică – şi de ascultarea lui Hristos. Dacă menţionez, aşa ca biserica falsă, că Hristos a murit pentru păcatele noastre dar nu mai vorbesc despre păcatele pe care a venit să le alunge din viaţa credinciosului, de sfinţirea fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, şi spun El că ne acceptă cu păcatul după noi sau în noi, acela este un fals hristos, profetul unei false biserici. Dacă spun că cred în Hristos dar şi că nu doar El este singura cale spre mântuirea oamenilor pentru că mai sunt şi alte căi, atunci mă lepăd de Hristos şi-I aduc ofensă şi batjocură, mă situez în biserica falsă, de partea minciunii şi înşelării, în biserica care rodeşte nu spre sfinţirea şi mântuirea oamenilor ci spre trimiterea lor în iadul şi focul veşnic, făcând lucrarea diavolului.
Deşi nu este în Adevăr şi nici în dragoste (cum ar putea fi?) biserica falsă foloseşte termeni ca dragoste sau toleranţă, scoşi din contextul Scripturilor, spunând că dragostea înseamnă să nu îi spui celuilalt că ar putea greşi sau merge în iad. De fapt ea caută să pună pumnul în gura celor ce, pentru că îi iubesc pe oameni, le mărturisesc Adevărul, adică pe Isus Hristos. Este adevărat că Biserica adevărată vorbeşte despre pedeapsă veşnică, despre focul iadului, despre mânia lui Dumnezeu şi asta poate părea o atitudine a urii; dar nu este adevărat. Aceasta este, de fapt, adevărata atitudine a dragostei, aceasta arată că îi pasă cu adevărat de oameni. Calea aleasă de Biserica adevărată este mai grea, provoacă mânia celor ce vor să trăiască în continuare în păcat dar calea adevărului a fost întotdeauna mai grea decât calea minciunii şi a compromisului. Puteţi vedea paradoxul în faptul că Biserica adevărată, deşi are un discurs ameninţător, niciodată nu pune mâna pe sabie iar biserica falsă, care are un discurs despre dragoste şi pace, a folosit şi va folosi sabia. Dragostea greşit interpretată şi care li se impune cu forţa oamenilor, este minciună de cea mai joasă speţă. Ea este izolată de adevăr. Ori dragostea trebuie să meargă pas la pas cu adevărul, aşa cum scrie la Efeseni 4 cu 15: „credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.” Dragostea adevărată nu se impune prin legi, forţă şi sabie ci prin adevărul dat nouă de Dumnezeu prin Scripturi. De aceea limbajul seducător al celor ce vorbesc azi foarte insistent, ameninţător chiar, despre dragoste – ignorând TOTAL Adevărul – trebuie suspectat de planuri oculte, ascunse. Dintr-o dată lupul începe să strige în gura mare că vrea dragoste cu toţi, inclusiv cu oile. Iar oile care au experienţa colţilor şi care nu sunt încântate de această propunere trebuie pedepsite pentru ură şi sunt etichetate ca lupofobe. Dar ele ştiu că cine s-a obişnuit să sfâşie cu colţii nu va fi niciodată miel. În vremurile care vor veni, cei ce vom fi în viaţă, vom vedea că biserica care în trecut s-a folosit de sabie, se va folosi din nou (Apocalipsa 17:6). Acum foloseşte seducţia pentru a-i îndepărta pe oameni de Hristos (acesta este de fapt scopul final) dar nu se va sfii să pună din nou mâna pe sabie, să-şi arate colţii. De aceea are nevoie de liderii lumii şi autoritatea lor. În numele păcii şi dragostei oile vor suferi din nou.
O altă nuanţă prin care putem primi o lumină asupra a ceea ce se întâmplă azi este că oamenii nu pot fi mântuiţi când sunt ţinuţi sub porunci omeneşti, tradiţii, frică de organizaţii religioase care le spun că fără ele nu pot ajunge în cer. De tot ce are omul nevoie ca să ajungă în cer este Isus Hristos. Dar dacă le spui asta oamenilor nu vei mai putea profita de ei. Indulgenţele din Evul Mediu încă se folosesc şi azi.
Când un om îşi trăieşte viaţa în păcat iar biserica lui nu îi arată calea cum poate rezolva problema care îl duce în iad, păcatul trecut sau cel prezent, nu vorbeşte despre singura cale prin Hristos, îl îndreaptă spre forme, ritualuri şi mântuirea prin fapte, promiţăndu-i ceea ce Hristos niciodată nu a promis, că biserica va avea grijă de sufletul lui după moarte, acel om este minţit şi înşelat. Iar acea biserică nu este biserica lui Hristos.
Oriunde un om sau o grupare mărturisesc despre Isus Hristos conform felului în care Scripturile vorbesc despre El şi se ridică cineva ca să oprească acest demers poruncit de Dumnezeu, cel ce-l opreşte arată limpede că este ori un agent al Satanei, ori face parte din biserica falsă, ceea ce este acelaşi lucru. Cel ce opreşte pe un martor al lui Hristos din mărturisirea lui poate avea pe sutană o cruce de aur de un metru, tot din biserica falsă face parte, fie că ştie fie că nu ştie şi se crede, aşa ca Saul din Tars odată, trimisul lui Dumnezeu.
Isus Hristos niciodată nu i-a minţit pe oameni. El le-a spus celor ce şi-au manifestat dorinţa de a merge după El: „dacă vreţi să mă urmaţi va trebui să vă lepădaţi de voi înşivă, să renunţaţi la voi şi să muriţi faţă de voi şi dorinţele voastre pământeşti”. Dar de ce? „Pentru că a mă urma pe Mine şi a rămâne în Mine , în ascultare de Mine, va atrage furia iadului şi ve-ţi fi persecutaţi, prigoniţi, omorâţi, lepădaţi de oameni.” El nu a promis o cale uşoară şi înfrăţire cu toţi oamenii. Cine promite aceasta este mincinosul.
Iată, deci, elemente sigure care îţi pot arăta de partea cui eşti. Eşti de partea celor dibaci în a folosi discursul politic şi cuvintele mieroase dar şi pricepuţi în a mânui sabia şi care şi-au clădit împărăţia pe minciună şi sânge? Sau eşti de partea celor persecutaţi, puţini? Trebuie să vin cu o nuanţă foarte importantă. Mulţi oameni suferă şi sunt persecutaţi fără ca, la final, să aibă parte cu Dumnezeu. Dacă prigoana şi persecuţia vin ca urmare a faptului că un om Îl urmează pe Hristos, în ascultare deplină de El, pentru că nu vrea să facă compromis în privinţa Adevărului, atunci acea prigoană are promisiunea unei răsplătiri cereşti speciale. Dar chiar şi aici se cere a nuanţa. Este vorba despre credinţa în Hristosul revelat în Scripturi, nu cel deformat prezentat în diferite grupări. Musulmanii, branhamiştii, martorii lui Iehova, mormonii, New-ageştii, foarte mulţi carismatici, bisericile emergente influenţate de New-age, cred într-un Hristos dar nu în Cel descoperit de Tatăl în Scripturi. Dacă suferi pentru un hristos fals nu va fi nici o bucurie. De aceea trebuie să-L căutăm pe adevăratul Hristos în Scripturi pentru că numai în El este viaţă.
În Predica de pe munte (Matei 5) Domnul Isus ne spune cine sunt cei fericiţi. Între ei sunt cei ce plâng (v.4). Despre ce plâns să fie vorba? Pentru că este evident că nu cei ce plâng pentru că sunt bolnavi sau au anumite greutăţi, nevoi, neajunsuri. În acest caz toată lumea ar fi fericită, pentru că cei mai mulţi au momente de plâns. Mulţi plâng azi şi, totuşi, vor ajunge în focul veşnic. De ce? Pentru că nu ajung să îşi plângă păcatele care L-au ofensat pe Dumnezeu şi care Îl determină la final să pedepsească omul care nu s-a pocăit. Deci trebuie să fie un plâns pentru păcate şi apoi, pentru unii, nu chiar pentru toţi, dar pentru mulţi în vremurile care vor veni, un plâns din pricina faptului că Îl vor urma pe Dumnezeu Isus Hristos fără să facă compromis. Are legătură cu vremurile care vor veni. Iată versetele 11 şi 12 din acest capitol: 11 „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea , oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! 12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.”
Fericit şi mântuit este cel ce suferă pentru Hristos şi care chiar plânge cu durere din pricina prigoanei care vine ca urmare a faptului că Îl urmează pe Hristos. Cine va prigoni pe un astfel de om? Biserica falsă care lucrează împreună cu liderii politici.
Dacă Domnul spune cine vor fi cei fericiţi tot El spune şi cine vor fi cei nefericiţi. Cei fericiţi vor fi cei ce plâng, în contextul arătat, şi despre care oamenii vor spune tot felul de lucruri rele dar neadevărate. Adevăraţii creştini vor ajunge în mare presiune şi opresiune din partea celorlalţi, arătaţi cu degetul ca duşmani şi vorbiţi de rău. Dar Dumnezeu spune că ei vor fi fericiţi şi îi îndeamnă să se bucure chiar în contextul greu, aducându-şi aminte ce le pregăteşte Dumnezeu în ceruri.
Cine sunt cei ce nu vor avea parte de fericire? Luca 6 cu 26: „Vai de voi, când toţi oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii mincinoşi!” Ce făceau proorocii mincinoşi? Le spuneau oamenilor că le va fi bine atunci când Dumnezeu se pregătea să trimită peste ei mânia ce venea în urma păcatului în care oamenii trăiau. Trimitea Dumnezeu prooroci adevăraţi care să le spună că dacă nu se pocăiesc vor fi aspru pedepsiţi şi le arăta şi păcatele la care trebuiau să renunţe. Dar proorocii mincinoşi, falşi, veneau şi le spuneau oamenilor că nu va fi aşa, că Dumnezeu nu va pedepsi. Şi oamenii îi credeau pe cei falşi şi îi vorbeau de bine iar pe cei autenici îi vorbeau de rău, spuneau că sunt duşmani ai societăţii, oameni plini de ură şi, la final, îi omorau.
Deci cei vorbiţi de bine de toţi oamenii ar trebui să se teamă de ce va urma la venirea Domnului Isus. Uită-te în jur şi vezi cine este vorbit de bine de toţi oamenii? CARE OM SAU ORGANIZAŢIE. Nu-i urma pe cei vorbiţi de bine DE TOATĂ LUMEA. Stai deoparte pentru că lucrurile nu sunt ceea ce par. Aşa cum nu sunt ceea ce par nici în dreptul celor vorbiţi de rău de toţi oamenii. Aceştia vor fi creştinii care au ales să nu urmeze biserica falsă, să nu facă compromis, care au decis să Îi rămână credincioşi lui Hristos. Ei vor fi vorbiţi de rău, se va spune despre ei tot felul de lucruri rele, că sunt intoleranţi, plini de ură, terorişti, duşmani ai societăţii şi păcii, fanatici religioşi, că se cred mai buni şi mai sfinţi ca alţii, etc. Dar aceste acuzaţii rele nu sunt adevărate! Cu aceşti oameni Dumnezeu se laudă, îi iubeşte şi le pregăteşte un loc în cerul Său.
Cugetă la acestea în vremurile care vor veni. Nădăjduiesc să te ajute să treci de partea Bisericii lui Hristos, să te întorci la ea dacă ai fost înşelat şi ai părăsit-o şi să cauţi să rămâi în ea, prin ascultarea de Hristos, indiferent de ce vor spune cei din jur. Puţini merg astăzi pe calea îngustă a lui Hristos, fii unul dintre ei chiar dacă aceasta te va duce în clubul cel mai select al martirilor.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-
|
Comment