Unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii de credinţă a fost descoperit de către Domnul Isus Hristos unei femei, cunoscută pe paginile Scripturii ca “femeia samariteancă”. Şi chiar dacă descoperirea i-a fost făcută acestei femei de această descoperire foarte importantă am beneficiat şi noi şi au beneficiat toţi credincioşii de atunci şi până azi. Este vorba despre secretul închinării înaintea lui Dumnezeu.
Noi am fost creaţi ca să ne închinăm înaintea Lui, aceasta este menirea noastră pe acest pământ şi chiar şi în veşnicie. Prin urmare cine nu înţelege cum trebuie să se închine şi-a ratat tot sensul existenţei sale.
Omul este un închinător şi se închină, chiar dacă realizează sau nu acest lucru. Dar dacă nu te închini cui trebuie este idolatrie şi dacă nu te închini cum trebuie este irosirea timpului şi înşelare.
Discuţia dintre Domnul Isus şi femeie o găsim consemnată în Evanghelia după Ioan, capitolul 4:
19 „Doamne” I-a zis femeia „văd că eşti prooroc. 20 Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”
21 „Femeie” i-a zis Isus „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
22 Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la Iudei. 23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. 24 Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”
Ştim că samaritenii, din cauza amestecului cu popoarele păgâne, erau consideraţi necuraţi de către evrei. Era de la sine înţeles că nu puteau fi acceptaţi la închinare în Templul de la Ierusalim. Prin urmare, pentru că în ei era nevoia de închinare, şi-au ales propriile locuri sfinte unde să se închine lui Dumnezeu. Femeia însă avea îndoieli şi nu era sigură dacă felul şi locul în care ei se închină este cel agreat de Dumnezeu. Semn că era interesată de închinare chiar dacă ea trăia în păcat.
Evreii, de cealaltă parte, erau convinşi, şi aveau şi argumente scripturale, că ei se închină şi în locul potrivit şi în felul potrivit şi că Dumnezeu primeşte închinarea lor. Şi lucrurile nu stăteau chiar aşa. De fapt evreii transformaseră locul de închinare şi închinarea pe care pretindeau că i-o aduceau lui Dumnezeu într-o afacere şi într-un privilegiu, personal şi de grup.
Pentru-că ei spuneau că numai la Ierusalim şi numai la Templul de aici I se putea aduce închinare lui Dumnezeu o anumită categorie de oameni, privilegiată, formată din preoţi, cărturari, farisei şi alte nuanţe religioase, beneficia de unele avantaje, avantaje pe care le-ar fi pierdut dacă închinarea s-ar fi putut aduce şi în alt loc şi în alte condiţii. Era vorba despre avantaje de natură politică, religioasă, avantaje care se converteau în final în bani şi poziţie socială.
Domnul Isus Hristos le şi spune, atunci când intră în Templu şi răstoarnă mesele schimbătorilor de bani, că ei au transformat Casa Domnului dintr-o casă de rugăciune într-o casă de negustorie, adică într-o afacere.
Peste mulţi ani istoria consemnează atitudinea unui fost preot catolic, Martin Luter, care a avut o revelaţie asemănătoare femeii din Samaria. El a înţeles că biserica catolică s-a folosit de numele oraşului Roma şi de titlul apostolic pentru a-i lega pe oameni de o anumită închinare. Deşi biserica catolică pretindea că slujeşte lui Hristos şi că cel ce o conduce este un succesor al apostolului Petru, după cum spun ei – prin rânduială divină, nu au luat în seamă cuvintele despre închinare spuse de Domnul Isus femeii din Samaria, şi au avut pretenţia că doar Roma şi doar cel ce pretindea că este urmaşul apostolului Petru, pot da binecuvântarea. Rezultatul a fost o puternică influenţă politică, religioasă, convertită în mulţi bani, banii săracilor, exact ca în vremurile mai vechi la Ierusalim. Ignoranţa poporului a făcut posibil ca acest lucru să se întâmple şi ţinerea în ignoranţă a celor mulţi a folosit intereselor acestei biserici.
Exemplele pot continua de-a lungul istoriei pentru că ele s-au repetat cu foarte mare regularitate peste tot, inclusiv în scumpa noastră ţară.
De fiecare dată când cineva a căutat să aducă la lumină acest mare adevăr eliberator, şi anume să spună oamenilor că adevărata închinare înaintea lui Dumnezeu este “în duh şi în adevăr” şi că nu ţine de un loc, de un om sau de un ritual, au fost mari împotriviri şi mari persecuţii. Când s-a început tipărirea Bibliei în diferite limbi Satan a urlat cu putere şi furie pentru că ştia că în felul acesta oamenii puteau ajunge la cunoştinţa adevărului, la Adevărul care îi putea face liberi. Mult sânge a curs pentru-că Biblia fost tradusă. Şi cei ce au ucis şi au căutat să împiedice ca Biblia să ajungă în mâinile şi la urechile şi în inimile oamenilor simpli, au fost tocmai cei ce pretindeau că-L slujesc pe Dumnezeu şi că reprezintă adevărata Biserică. Când cei mulţi ar fi aflat că nu au nevoie de un loc special, de un om special, de un ritual special, ci doar de Hristos şi de credinţa în El şi că I se pot închina Lui oriunde şi în orice vreme, multe privilegii materiale sau de alt fel s-ar fi pierdut.
De fapt, dacă veţi urmări cu atenţie, veţi putea observa cu mare uşurinţă că toate religiile, păgâne sau creştine (şi când spun creştine nu spun că şi sunt aşa cum Dumnezeu doreşte) au păstrat acest aspect al locului special şi al omului special. Prin aceasta toţi cei ce practică acest fel de închinare nu fac altceva decât să-i ţină pe oameni legaţi de ei, de aici decurgând multe implicaţii, materiale sau spirituale.
Dacă tot am vorbit despre biserica catolică să amintesc doar că Roma a rămas un loc special şi pelerinajele aici sunt o practică care aduce mulţi bani în vistieria bisericii. Dar, pe lângă Roma, mai există Medjogorie şi mai există Fatima şi există Maria.
În credinţa musulmană există Mecca. În credinţa ortodoxă există multe locuri sfinte şi există oameni sfinţi şi exemplele pot continua aproape în orice credinţă. Dacă am dezbrăca aceste credinţe de locurile sfinte, de Ierusalimul lor, şi am aplica principiul închinării în duh şi adevăr rostit de Domnul Isus, atunci mulţi ar avea de suferit pierderi materiale şi influenţe politice sau economice dar şi mulţi ar găsi libertatea în Hristos şi adevărata viaţă de închinare, viaţă pe care au crezut şi cred că o au, dar de care au fost furaţi.
Orice loc care se proclamă a fi special şi orice om care pretinde a fi special ar trebui privite cu mare grijă şi cu o mare atenţie.
Desigur că Dumnezeu are oamenii Lui speciali, că a chemat apostoli, evanghelişti, învăţători, că a promis că va da credincioşilor daruri pentru zidirea trupului lui Hristos, Biserica adevărată, şi că Dumnezeu se foloseşte de oameni aleşi de El. Dar adevăraţii oameni, slujitori ai lui Dumnezeu, sunt total diferiţi de ceea ce vedem noi în jur şi de ceea ce cred cei mai mulţi că este un om al lui Dumnezeu.
Sunt câteva aspecte care ne pot ajuta să facem deosebirea între oamenii autentici ai lui Dumnezeu şi cei falşi. Eu m-am gândit la doar câteva dar, cu siguranţă, sunt mai multe. Dar dacă suntem atenţi şi numai la acestea ne va fi de mare folos ca să nu fim înşelaţi.
1. Adevăraţii oameni ai lui Dumnezeu nu se vor lăuda niciodată cu ceea ce sunt ei şi cu ceea ce pot face ei;
2. Adevăraţii oameni ai lui Dumnezeu nu vor căuta niciodată un folos material pentru ei;
3. Nu vor căuta niciodată să aibă o poziţie de control şi autoritate şi nu vor declara că cei ce nu se supun acestei autorităţi sunt excluşi din Împărăţia lui Dumnezeu;
4. Nu vor pretinde că locul respectiv are o importanţă hotărâtoare în a-l ajuta pe credincios să se închine.
Orice presiune care se face, direct sau voalat, asupra credinciosului pentru a fi legat de un om sau un loc, promiţându-se în schimb beneficii spirituale, trebuie privită cu o mare suspiciune şi cu o atenţie sporită.
Am vorbit despre unii şi despre alţii dar să vedem acum cum stăm noi în această privinţă, noi care ne lăudăm că suntem plini şi călăuziţi de Duhul Sfânt şi că numai Scriptura este etalonul nostru şi că noi, singurii, ne închinăm în duh şi în adevăr. Am constatat că nu este chiar aşa.
Peste tot în adunări am auzit şi aud afirmându-se că locul acela este special. Adică clădirea în care se ţin slujbele. Biblia este clară şi explicită când afirmă că Templul lui Dumnezeu sunt credincioşii, nu clădirile. 1 Corinteni 3 cu 16: “Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? 17 Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: şi aşa sunteţi voi.”
Chiar şi în Vechiul Testament Solomon spunea că cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde pe Dumnezeu şi că El nu poate locui într-o casă făcută de mâini omeneşti iar primul martir, Ştefan, îl citează. Sfinţenia este locul în care Dumnezeu locuieşte şi El a locuit în Templul din Ierusalim atât timp cât cei ce s-au închinat acolo au fost sfinţi şi au ascultat de Dumnezeu. Chiar şi în vechime Dumnezeu era prezent într-un loc pentru că acolo erau oameni sfinţi. Se nimiceşte Templul lui Dumnezeu atunci când sfinţenia este dată la o parte din vieţile credincioşilor iar locul fizic nu mai are nicio însemnătate.
Am observat că şi în adunările pocăiţilor se pune mare preţ pe clădire şi se proclamă a fi un loc sfânt, “Casa lui Dumnezeu” cum se obişnuieşte să se spună. Ori aceasta nu este adevărat decât în măsura în care cei ce se adună acolo sunt sfinţi. S-ar putea ca, în unele cazuri, Dumnezeu să fie de-a dreptul mânios pe cei ce se adună în acea casă, numită de ei “Casa Domnului”, şi să nu fie altceva decât “o peşteră de tâlhari.”
Apoi am observat că şi noi avem oameni speciali, care au pretenţii speciale şi care sunt trataţi ca atare şi care au mari avantaje, materiale sau de alt fel, în urma “slujirii” lor.
Nu trebuie ca cineva să afirme că este “Singurul” şi că în afara lui nu este altul, aşa cum afirmă credincioşii catolici despre Papa, este suficient ca cineva să lege de el şi de abilităţile lui spirituale un grup mai mic sau mai mare şi care să aibă o autoritate deplină asupra acestui grup. Când un grup nu se poate descurca fără un om, şi omul acela pretinde acest lucru, atunci acolo există o problemă majoră.
Dacă omul mai şi declară că a primit o revelaţie specială de la Dumnezeu şi mai şi ameninţă că dacă nu asculţi de el (adică de Dumnezeu după cum pretinde) te aşteaptă nenorocirea şi focul iadului poţi să fii sigur că vorbeşte de la el, ca să nu spun altceva. Cele mai mari erezii din istorie şi cele mai puternice secte eretice pe care le cunoaştem azi au pornit în felul acesta.
Falşii slujitori ai lui Dumnezeu îi leagă pe oameni de ei, chiar dacă pretind că spre Dumnezeu îi îndreaptă. Cunosc credincioşi care nu mai au siguranţă dacă “Dumnezeu nu le vorbeşte”, sunt ezitanţi în fiecare aspect al vieţii lor, sunt ca şi persoanele cu handicap care nu se descurcă dacă nu este cineva lângă ei să îi ajute. Ei depind de “omul lui Dumnezeu” nu de Dumnezeu dar nu realizează acest lucru şi nu cred dacă le spui că aşa stau lucrurile. Ei cred că sunt spirituali pentru că întreabă mereu ce să facă şi nu realizează că acest fel de vieţuire nu are de-a face cu adevărata spiritualitate. Ei nu cred Scriptura care spune la Evrei capitolul 8 cu versetul 11:
“Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!” Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.”
Am observat cum îi atrag şarlatanii pe oameni spre ei pentru a obţine de la ei anumite avantaje. Fie prin forţă, presiune şi ameninţări, fie prin promisiuni frumoase. Şi aceasta am văzut că se întâmplă peste tot. Unii care pretind că Îl reprezintă pe Dumnezeu le promit tuturor că vor fi, că vor avea, că vor fi mari oameni ai lui Dumnezeu, mari slujitori, promit realizarea tuturor dorinţelor lor, pe scurt “le vorbesc oamenilor de bine”. Şi oamenilor le place să fie periaţi şi lăudaţi.
În cartea 1 Împăraţi la capitolul 22 găsim un episod în care Iosafat, împăratul lui Iuda vrea să se unească cu împăratul lui Israel să meargă la luptă împotriva Siriei. Toţii proorocii, mulţi, le-au spus să meargă că este voia Domnului, doar Mica a făcut notă discordantă chiar dacă au existat presiuni asupra lui, dar în final s-a dovedit că avea dreptate. Versetul 13 din pasaj: “Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit aşa: „Iată, că proorocii, într-un glas, proorocesc bine împăratului; să fie, deci, şi cuvântul tău ca al fiecăruia din ei! Vesteşte-i bine!”
Mai ales în SUA şi Canada dar şi în alte ţări din vest şi tot mai frecvent şi la noi, oamenii au ajuns să depindă în rezolvarea problemelor lor, de sănătate sau finaciare, de anumiţi oameni. Deja există “vedete” la care oamenii aleargă buluc pentru a-şi rezolva problemele. În schimbul zeciuielilor lor sau a donaţiilor pe care le fac li se promite vindecarea sau rezolvarea problemei. Ei cred că nimeni nu le poate rezolva acea problemă decât “omul lui Dumnezeu” şi nu se poate rezolva decât în locul special, fie că este clădire de biserică sau stadion sau sală polivalentă. Locul devine special pentru că este acolo un om special. În toate, şi aproape fără nici o excepţie, la mijloc va fi vorba despre faimă şi despre bani, mulţi bani. Şi ca să-şi justifice interesele financiare, sau de orice alt fel, au găsit versete din Scriptură pe care să le sucească şi să le scoată din context.
Observ şi în lumea evanghelică că oamenii, fără să-şi dea seama, nu mai sunt dependenţi de Dumnezeu ci de “oamenii lui Dumnezeu” şi de un loc special. Observ o mulţime de oameni care pretind că sunt liberi dar care nu au nici o siguranţă dacă nu vine cineva să le spună că sunt bine şi că Dumnezeu îi iubeşte. Observ că ei nu se mai încred în promisiunile lui Dumnezeu din Scripturi, promisiuni pe care nici măcar nu le ştiu, pentru că ei au o altă Biblie. Este Biblia în care şi-au notat descoperirile pe care le-au avut şi care le sunt mai dragi şi mai cunoscute decât Scriptura, de fapt le ştiu pe de rost.
Când au o problemă primul impuls este să pună mâna pe telefon, de fapt nici nu se mai gândesc, totul a devenit mecanic. Dacă sunt biruiţi de păcate, sau au nevoie de ceva, ei ştiu că omul lui Dumnezeu îi poate ajuta nu sângele preţios al lui Hristos. De fapt despre Hristos şi sângele Lui, despre puterea Numelui Său şi a bogăţiilor care există în El, despre promisiunile Lui la o viaţă nouă trăită în deplină biruinţă nici nu ştiu. Ce ştiu, şi le conferă siguranţă, este că undeva, la capătul telefonului, există un om care le va da soluţia. Culmea este că cred că fac bine şi că Dumnezeu este încântat de aceasta.
Au ajuns să fie dependenţi, fără să realizeze şi fără să recunoască aceasta, de locuri şi de oameni şi fac parte dintr-un sistem religios care te învaţă cum să o scoţi la capăt fără Dumnezeu, chiar dacă nu vor recunoaşte niciodată aceasta.
Oamenii nu sunt învăţaţi să ştie şi să creadă ce au ei în Hristos, ce pot ei în Hristos, ce a făcut Hristos în ei şi pentru ei, pentru că, fie că nici învăţătorii lor nu ştiu, fie nu au nici un interes să-i înveţe pentru că atunci şi-ar pierde privilegiile. Şi în loc ca credincioşii să se bucure de bogăţiile pe care le au în Hristos şi să stea siguri şi în pace pe Stânca mântuirii care este Hristos, ei aleargă agitaţi în dreapta şi în stânga după cineva care să le spună ceva, să le confirme ceva, să le facă ceva, să le mai dea o gură de aer, măcar pentru încă o zi. Închinarea în duh şi în adevăr este doar un concept declarat dar neclar şi necunoscut şi tot dependenţi de oameni şi locuri suntem. În loc să vezi oameni biruitori vezi tot oameni frustraţi şi biruiţi de patimi şi pofte care nu au ajuns niciodată la adevărul care îi poate face liberi.
Aud că o mare vedetă de muzică creştină vine în curând în România. Deja i se face reclamă pe toate canalele media creştine, dacă le putem numi aşa. Tinerii, şi nu doar tinerii, vor da buzna să se răcorească pentru-că este vorba despre un nume cu premii Grammy şi Dove şi milioane de discuri vândute. Este vorba despre un nume şi un loc. Şi este vorba despre reclamă şi faimă şi este vorba despre bani.
Imaginaţi-vă că aţi citi un afiş pe care scrie că săptămâna viitoare vine în turneu evanghelistic în oraşul vostru marele apostol Pavel. Sunteţi îndemnaţi să vă grăbiţi, să vă cumpăraţi bilete din timp pentru că solicitările sunt multe. Un bilet costă 50 de lei dar dacă te crezi VIP ai şansa să nu stai în rând cu plebea şi contra a doar 125 de lei poţi avea un loc privilegiat. Cât cere apostolul Pavel ca onorariu pentru această “slujire” este secret dar oricum merită oricât pentru că astăzie este greu şi fără bani nu se poate face nimic.
Te-ai duce dacă ai vedea un astfel de afiş? Cei mai mulţi da, aşa cum am făcut şi eu o vreme, cât am fost înşelat. Dar acum nu m-aş mai duce. Pentru că acum ştiu că apostolul Pavel nu ar fi venit niciodată cu o astfel de ofertă, aşa că nu mi-ar fi greu să spun că acela nu e Pavel sau este un Pavel căzut de la credinţă care vine cu o altă evanghelie. Ori chiar el mi-a spus ca dacă îşi va schimba evanghelia să nu-l mai cred.
Apostolul Pavel, şi nu doar el, a aprins lumea pentru Hristos fără tone de aparatură, fără staţii de amplificare şi sisteme de lumini, fără bani, fără reclamă, fără să ceară ceva pentru el. Azi metodele lui ne sunt străine şi credem că adevărata închinare, în duh şi în adevăr, este pe stadion sub puterea nu a Duhului Sfânt ci a amplificatoarelor de mii de waţi şi nu sub limbile de foc ale Duhului Adevărului ci sub luminile strălucitoare şi ale efectelor tehnice de ultimă oră împrumutate de la formaţia “Porţile iadului”.
Mă tem să nu exagerez şi să nu greşesc spunând mereu că diavolul este şiret. Nu vreau să-l laud şi nici să-l portretizez aşa cum nu ar trebui. Dar este şiret, însă noi nu suntem în necunoştinţă de planurile lui. Cum a lucrat va mai lucra şi noi trebuie să fim atenţi şi să veghem. Ce este în noi însă, adică Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, este mai tare şi nu este nici o problemă ca cel viclean să fie biruit, dacă Îl cunoaştem pe Cel ce l-a biruit şi l-a făcut de ruşine pe diavol la Calvar, pe crucea de la Golgota. Noi avem totul deplin în El, în Isus Hristos, nu în altă parte. Da, oamenii ne pot fi de folos şi Dumnezeu a lăsat ca în Biserică să fie oameni umpluţi de Duhul Sfânt, cu daruri de la Duhul Sfânt, pentru zidirea Bisericii, nu pentru ei şi numele lor şi nu pentru propăşirea lor materială, dar fiecare trebuie să se rezeme şi să se încreadă doar în ceea ce a făcut Hristos şi doar pe beneficiile care vin din Jertfa Lui şi din promisiunile pe care le avem în Sfintele Scripturi.
Cei ce-L cunosc pe Hristos sunt tari, de neînvins, nu mai pot fi purtaţi încoace şi încolo de vânturi şi valuri de învăţătură, nu mai pot fi amăgiţi şi folosiţi. Ei au devenit închinători adevăraţi, în duh şi în adevăr, aşa cum doreşte şi Tatăl. Mai înainte de orice fiecare om are nevoie de aceasta: să-L cunoască pe Hristos. Şi după aceea să-L cunoască tot mai mult. Oamenii care te pot aduce la această cunoştinţă îţi pot fi de cel mai mare folos. Pentru că, după o vreme, vei merge pe propriile tale picioare, Dumnezeu te va călăuzi personal, şi abia apoi vei putea să-i ajuţi, la rândul tău, pe alţii. Fără să ceri nimic în schimb şi fără să ai pretenţia că eşti ceva. Desigur că dacă va fi aşa şarlatanii religioşi vor pierde.
Ştiţi cum dau artiştii faliment? Atunci când nimeni nu le mai cumpără biletele la spectacol. Însă prin aceasta li se face un mare bine pentru că sunt nevoiţi să se apuce de lucruri serioase. Şi cu artiştii creştini, cei ce se joacă cu sentimentele şi cu banii dar şi cu veşnicia celor ce-i privesc, poate fi la fel. Dacă nu le mai cumperi biletele îi poţi ajuta să se pocăiască. Pe ei, cei care cred că fără ei Dumnezeu nu se descurcă.
Comment