Divorţul între creştini (Mutarea amvonului V)

          În multe aspecte ceea ce vedem azi în adunări nu mai este aşa cum Dumnezeu a intenţionat. Cel puţin în ceea ce priveşte divorţul, dacă ne întoarcem cu seriozitate la Scripturi şi le cercetăm, constatăm că în practică creştinii sunt departe de voia lui Dumnezeu.
          Din ultimele date pe care eu le am ştiu că în SUA rata divorţului este mai mare între cei ce se numesc creştini decât între ceilalţi. Conform unui studiu realizat de Barna Research Group aflăm că 90% dintre cazurile de divorţ între cei declaraţi creştini au apărut după ce ei s-au convertit!
          Constat că în ţările mai puţin dezvoltate se vorbeşte mai puţin despre divorţ. Am aflat de la fratele Zac Poonen că în India rar se aude despre divorţ, chiar dacă majoritatea populaţiei este de credinţă hindusă sau musulmană. În cercul de biserici CFC (Christian Fellowship Church), unde fratele Zac Poonen este prezbiter şi unde este implicat, nu a existat până acum nici un caz de divorţ.
          Constat că numărul de divorţuri creşte proporţional cu bunăstarea materială, dacă luăm în calcul faptul că rata divorţurilor este mult mai mare în ţările dezvoltate din punct de vedere economic decât în cele sărace. Prin urmare nu este greu să ajungem la concluzia că traiul bun duce la păcat, iar divorţul este doar unul dintre multele păcate la care s-a ajuns prin bunăstare materială şi dragoste faţă de lucrurile lumeşti.
Unii credincioşi nu iau chiar deloc aminte la avertizarea Domnului Isus din Luca 21cu 34: “Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.” Majoritatea creştinilor cred că doar a nu bea alcool, a nu fuma şi a nu merge la petreceri este păcat dar prea puţini se gândesc la avertizarea Domnului Isus în legătură cu mâncarea. Nu doar Domnul Isus a vorbit despre aceasta ci şi apostolul Pavel. Scriindu-i lui Tit Pavel aminteşte de multe ori despre cumpătare. Avertizarea fiind atât pentru tineri cât şi pentru bătrâni.
Tit 2:2 “Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare”.
Tit 2:6 “Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi.”
Tit 3:2 “să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blândeţă faţă de toţi oamenii.”
          În scrisoarea către Biserica din Efes apostolul Pavel are nişte cuvinte extrem de grele faţă de cei ce nu sunt cumpătaţi şi care au un apetit deosebit: Filipeni 3 cu19 : ”Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumenzeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.”
          Este foarte probabil ca mai mulţi dintre cei ce se numesc creştini născuţi din nou să ajungă în iad din cauza lipsei înfrânării la mâncare decât din cauza alcoolului sau a tutunului sau a altor lucruri care nu sunt potrivite cu voia lui Dumnezeu.
          Domnul Isus spunea că îmbuibarea cu mâncare face ca inimile să se “îngreuieze”, adică să nu mai fie simţitoare la ceea ce vrea Dumnezeu de la noi şi, prin urmare, să nu mai putem fi călăuziţi de Duhul Sfânt. Omul preocupat de mâncare devine nesimţitor la ceea ce vrea Dumnezeu să îi spună şi de la mâncare, ceva ce nu pare a fi un lucru păcătos, se ajunge la tot felul de alte lucruri care sunt condamnate de Dumnezeu, păcate grave, divorţul fiind doar unul dintre ele.
          Preocuparea pentru mâncare ne face egoişti, leneşi în lucrul Domnului, mofturoşi, pretenţioşi, invidioşi, nesimţitori în cele duhovniceşti şi dornici de câştig material ca să ne putem împlini poftele. Preocuparea pentru mâncare intră apoi în conflict deschis cu postul, unul dintre mijloacele de luptă spirituală puse la dispoziţia noastră de Dumnezeu. Probabil că creştinii din vest au uitat de mult ce înseamnă postul şi îl consideră o practică demodată, dar nu doar postul a fost uitat ci şi sora lui bună, rugăciunea.
          Prin urmare nu mai este nici o mirare că a divorţa şi a te recăsători azi nu este o problemă pentru cei ce se numesc creştini. Chiar dacă Dumnezeu urăşte acest lucru.
          Sunt multe discuţii pe această temă şi sunt multe păreri. Nu puţini, dacă nu chiar cei mai mulţi, sprijină divorţul, găsind tot felul de justificări. Deşi iată ce părere are Dumnezeu în legătură cu acest aspect (Maleahi 2 cu 16): „Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, şi pe cel ce îşi acopere haina cu silnicie, zice Domnul oştirilor. De aceea, luaţi seama în mintea voastră, şi nu fiţi necredincioşi!”
          Privind la rata mare a divorţurilor dintre creştini nu putem ajunge la o altă concluzie decât că creştinii iubesc ceea ce urăşte Dumnezeu, că nu le pasă de Dumnezeu! Desigur că ei se justifică şi îşi găsesc scuze. Biblia este întoarsă pe toate părţile şi fiecare vine cu argumente. Dar cui îi mai pasă că Dumnezeu urăşte despărţirea în căsătorie?! Şi Dumnezeu este acelaşi ieri, azi şi în veci; El nu se schimbă.
          Pastorii şi consilierii creştini (formaţi nu la picioarele lui Hristos ci la şcolile de psihologie ale lumii şi care au ca îndrumător nu Scriptura ci scrierile celor ce nu cred că există Dumnezeu) azi recomandă divorţul, dovedind că nu le prea pasă de voia lui Dumnezeu. Se foloseşte ca argument faptul că, datorită violenţei, viaţa unor femei este pusă în pericol. Dar foarte rar acesta este şi un motiv real pentru divorţ. Adevărul este că într-o proporţie covârşitoare păcatul şi pofta sunt cele ce duc la despărţire între soţ şi soţie.
          Răspunsul Domnului Isus la această practică şi la justificările celor ce acceptă divorţul este cel pe care îl găsim la Marcu, capitolul 7: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.”
          “A desfiinţa frumos” înseamnă să-ţi găseşti argumente interesante, care par a fi duhovniceşti, citând Scriptura şi aducându-L în discuţie pe Dumnezeu şi bunătatea şi mila Lui.
          Un alt aspect se pierde apoi din vedere, un alt cuvânt al Domnului Isus Hristos. Îl găsim în trei din patru evanghelii. Să cităm din cartea Luca, capitolul 16 cu 18: “Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei, preacurveşte.”
          Dacă punem acest cuvânt lângă altul rostit de sfântul apostol Pavel, cuvânt pe care îl găsim în 1 Corinteni capitolul 6, ar trebui să ne gândim cu frică şi cu mai multă responsabilitate atunci când acceptăm divorţul: “Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”
          Dacă Biblia este adevărată (şi este) atunci preacurvarii nu vor merge în cer. Ei sunt puşi alături de închinătorii la idoli, de sodomiţi, de beţivi, adică de cei mai mari păcătoşi. Iar Domnul Isus Însuşi a spus că cine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte. A spus că oricine ia de soţ sau soţie pe altul care a fost divorţat, preacurveşte.
          Mă mir cât de insensibili ne-a făcut păcatul şi poftele noastre, că trecem cu atât de multă superficialitate peste nişte cuvinte care ar trebui să ne cutremure.
          Eu cred că Dumnezeu vede aşa cum vede căsătoria şi doreşte ca cei doi să rămână într-un singur legământ, pentru-că înaintea Lui legământul şi respectarea acestuia sunt de mare importanţă. El ne îndeamnă să ne respectăm cuvântul atunci când este vorba despre lucruri mărunte, de fiecare zi. Da al nostru să fie da şi nu să fie nu. Dar atunci când este vorba despre o relaţie care trebuie să dureze o viaţă? Legământul în căsătorie trebuie să ne trimită spre legământul cu El, cu Isus Hristos. Cei ce nu vor să-şi ţină legământul faţă de un om, şi nu fac tot ce pot pentru binele acestuia, nu şi-l vor ţine nici faţă de Dumnezeu. Ei sunt trădători, oameni care caută doar interesul lor. Trăiesc în preacurvie.
          Dacă Hristos şi-ar ţine legământul pe care l-a făcut cu noi pentru că am merita atunci de mult ar fi trebuit să-l rupă şi să ne trimită în iad. Dar El nu renunţă la acest legământ atât timp cât noi nu renunţăm.
          În urmă cu mai mulţi ani am cunoscut un credincios plecat în SUA din România în timpul regimului comunist. El făcea parte dintr-o biserică mare de câteva sute de persoane. Spunea că în acea adunare majoritatea membrilor erau divorţaţi şi recăsătoriţi de mai multe ori, unii chiar de trei ori. Şi ca şi cum aceasta nu era de ajuns, aceste divorţuri şi recăsătorii au avut loc între membrii adunării! Vă puteţi imagina situaţia? Să stai alături la închinare sau să iei Cina Domnului cu cel ce ţi-a fost soţ şi care acum stă lângă tine cu o altă soţie?
          În SUA deja există specialişti care sfătuiesc pe cei ce au pornit din nou în viaţă, divorţând şi recăsătorindu-se. Există şi un concept nou. Ei numesc aceste familii “Blended families”, adică familii amestecate. Bărbatul a venit cu trei copii dintr-o căsătorie anterioară şi femeia a adus şi ea doi. Pe lângă aceştia mai au şi unul împreună. Şi evident că nu este uşor să-i ţii pe toţi împreună, şi evident că viaţa se complică. Totul porneşte de la faptul că nu ne pasă că Dumnezeu urăşte despărţirea dintre soţ şi soţie. Ne pasă doar de poftele şi interesul nostru.
          Nu am citat alte texte din Scripturi pentru că polemica există de mai multă vreme şi părerile sunt împărţite. Şi nu polemica mă intresează ci a cunoaşte inima şi voia lui Dumnezeu.
          Când vine vorba despre recăsătorie de foarte multe ori se aduce în discuţie argumentul că cel părăsit sau cea părăsită nu pot înfrunta singurătatea sau nu se pot stăpâni de la a avea o relaţie sexuală şi atunci, decât să ardă în foc, mai bine să se recăsătorească. Mie mi se pare că acest argument seamănă seamănă foarte bine cu următorul: “Ştiu că preacurvesc recăsătorindu-mă, prin urmare încalc voia lui Dumnezeu făcând un păcat, dar păcătuiesc pentru a putea trăi apoi în curăţie”. Este total ilogic şi fără sens!
          Unde este apoi puterea pe care Hristos o dă celor ce cred în El pentru ca aceştia să poată trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului? Dacă îi cerem unui homosexual să renunţe la un păcat la care el spune că nu poate renunţa, cum atunci creştinii nu se pot înfrâna de la păcat? Nu ne poate da Hristos biruinţă şi în acest domeniu? Este Jertfa Lui şi biruinţa pe care ne-o dă El limitată doar la câteva păcate mai mici dar nu la tot ceea ce înseamnă păcat? Problema este că nu vrem, că vrem să ne satisfacem poftele noastre şi nu ne pasă de voia Lui.
          Sfânta Ana, fata lui Fanuel, despre care citim în cartea Luca, capitolul 2, avea optzeci şi patru de ani în momentul în care L-a văzut pe Mesia, Mântuitorul lumii. Biblia spune că a trăit cu bărbatul ei doar şapte ani după fecioria ei. Având în vedere că atunci era obiceiul ca o fată să se căsătorească foarte de tânără, poate chiar de la cincisprezece ani, ne putem imagina că pe la vârsta de douăzeci şi doi de ani Ana a rămas văduvă. A trăit deci singură vreo şasezeci de ani. Şi se afla în vremea Vechiului Legământ. În Noul Legământ noi avem promisiunea plinătăţii Duhului Sfânt care ne va călăuzi în toate şi ne va fi un sprijin, va fi Mângâietor. Şi totuşi noi nu ne putem păstra curaţi. Pentru că nu avem preocupările şi credinţa pe care le avea Ana. Ea se ocupa cu postul şi cu rugăciunea iar noi ne ocupăm cu îmbuibarea şi cu privitul la televizor. Cum să putem? Unde mai găseşti azi bătrâni ca Ana? Acum şi-au tras cablu şi privesc năuci la cai verzi pe pereţi şi chiar dacă au optezeci de ani le stă gândul la însurătoare şi la măritat.
          În cartea Evrei, capitolul 1 la versetul 9 găsim următoarele cuvinte care se referă la Domnul Isus Hristos: “Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi.”
          Bucuria mai presus de orice din viaţa Domnului Isus a venit din faptul că a iubit ceea ce iubeşte Tatăl şi a urât ceea ce urăşte El. Noi ştim că Tatăl urăşte divorţul şi cu toate acestea divorţul a devenit o practică în adunările creştinilor cu numele. Să ne mirăm atunci că lipseşte bucuria şi biruinţa în viaţa de credinţă? Starea noastră rea şi neputinţa pe plan spiritual sunt o consecinţă a faptului că alegem ce ne place nouă, că vrem să ne facem noi poftele, nepăsându-ne de ceea ce vrea Dumnezeu şi de ce iubeşte El.

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-