„Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele” (Geneza 41:52)
Evoluția spirituală a omului începând din Eden este determinată de cunoaștere. Profetul Osea a remarcat tragedia poporului lui Dumnezeu care a ajuns să „piară din lipsă de cunoştinţă.”. Decizia Domnului a fost foarte severă: „Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda” (Osea 4:6).
În cele ce urmează ne vom ocupa de cunoașterea și puterea mediată de Duhul Sfânt pentru formarea caracterului. După cum un pom rodește fructe de-a lungul timpului, tot așa Duhul Sfânt va rodi însușiri duhovnicești în caracterul ucenicilor lui Hristos. Apostolul Pavel a sintetizat metaforic ținta caracterului prin ceea ce a numit roada Duhului (Gal. 5:22-23).
Cunoașterea influențează destinul
O primă lucrare a Duhului care va influența hotărâtor formarea caracterului este cunoașterea. Referitor la cunoaștere, Biblia începe prin a descrie Grădina Edenului care avea în mijloc pomul cunoștinței binelui și răului. Dumnezeu a poruncit omului să nu mănânce din acest pom. Nu cunoașterea în sine era oprită, ci calea prin care se realizează.
Satana a propus calea cunoașterii adevărului prin a include și răul în experiență, insinuând că așa ar face de fapt și Dumnezeu. El a spus Evei că făcând așa „vei fi ca Dumnezeu” (Gen. 3:5). Falsul era că Dumnezeu știe adevărul fără a experimenta răul, după cum poți ști că otrava ucide fără a fi necesar să o consumi și să fie tardivă constatarea. De fapt, educația se bazează pe a feri copilul de rău înainte de a fi prea târziu.
Este o falsă presupunere că omul (inocent ca Eva) este suficient de dotat ca să poată cunoaște lucrurile fără Dumnezeu, pornind numai de la sine, prin experimentarea amalgamului bine-rău.
Satana a inversat calea cunoașterii normale stabilită de către Dumnezeu. Nu fructul din pomul oprit era otrăvit, ci, pentru judecata logică a omului, era toxică minciuna spusă Evei de către Satan!
Cunoașterea experimentală separată de Dumnezeu a fost și este până azi marea minciună ispititoare a lui Satan pe care se bazează „înțelepciunea lumii” (1 Cor. 1:17-31; 3:18-21). Premisele ei false constau în credința fără temei că experimentarea răului (păcatului) nu se finalizează cu otrăvirea mortală (Rom. 6:23); că răul este numai o percepție relativă pentru inconveniențele din viață și că o minte finită ar putea cunoaște integral adevărul, inclusiv sub aspectele ultime ale vieții. În plus, se sfidează principiul incertitudinii (formulat de Heisenberg) care spune că omul nu poate atinge niciodată ultimul stadiu posibil al unei experiențe.
Numai Dumnezeu știe și „ne spune adevărul”, fapt pentru care vrea să ne ferească de rău și de moarte (Ioan 3:33;14:6,17). Numai El oferă măsura corectă de apreciere a tuturor lucrurilor. Aceasta este premisa de bază propusă de Dumnezeu pentru cunoașterea adevărului mediat de Duhul Sfânt, așa cum vom vedea în continuare.
Cunoașterea ne familiarizează cu adevărul și înțelepciunea
Rodul cunoașterii este adevărul și înțelepciunea care ne ajută să facem alegeri bune și ne feresc de rău și păcat (Ioan 8:32,14:6; Pv. 1:20-2:1-22): „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16:13a), „vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” (Ioan 14:26b) și dă: „înțelepciunea care vine de sus” (Iacov 3:15;17).
Înțelepciunea constă în capacitatea de a face cu ușurință distincția între bine și rău, de a înțelege corelația dintre cauză și efect așa încât să poți judeca rapid esența și finalul lucrurilor (Pv. 1:20-2:22). În această direcție, roada Duhului constă în luminarea minții și a cugetului (conștiinței) pentru ca omul să poată gândi și înțelege corect realitatea și propriul sine (Rom. 9:1).
Adevărul este descrierea realității prin limbaj, bazat pe judecăți și raționamente logice; realitatea constă din tot ceea ce există. Realitatea și adevărul fără Dumnezeu sunt lipsite de esență.
Cunoașterea schimbă modul de a gândi și se comunică prin cuvinte și limbaj
Comunicarea adevărului este facilitată de limbaj, printr-o „vorbire învăţată de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti” (1 Cor. 2:13).
Cuvântul este rodul gândirii, respectiv piatra de încercare a gândirii și caracterului. Biblia prezintă pe Domnul ISUS ca fiind Cuvântul prin care cunoaștem gândirea tainică a lui Dumnezeu (Ioan 1:1). Cuvântul lui Dumnezeu este sintetizat în Evanghelii.
Cunoașterea Evangheliei are puterea de a determina destinul etern
Evanghelia reprezintă Vestea Bună a mântuirii omului dată prin credința în Cuvintele lui Hristos. Vestirea Evangheliei este calea aleasă de Dumnezeu pentru a duce mesajul mântuirii tuturor oamenilor (Matei 28:18-20). Duhul Sfânt împuternicește slujitori să vestească Evanghelia (Fapte 1:8) și convinge pe cei ce aud Evanghelia să se întoarcă la Dumnezeu (Rom. 1:13; 1Cor. 16:15; Ev. 13:15). Cunoașterea Evangheliei stă la baza credinței mântuitoare și a destinului etern al omului. Aceasta este roada Evangheliei călăuzită și rostită prin Duhul Sfânt.
Cunoașterea diferențiază însușirile bune ale caracterului de cele rele
Cunoașterea adevărului influențează formarea caracterului. Caracterul se poate defini ca fiind comportamentul stabil al omului în toate relațiile sale, sau felul cuiva de a fi în orice împrejurare. Toți oamenii au un anumit fel de a se comporta în relații, din care rezultă caracterul lor specific și unic. Caracterul omului se formează în timp și poate fi bun sau rău.
Cunoașterea falsă denaturează caracterul
Caracterul cu roade rele este rezultatul alegerii omului de a se separa de Dumnezeu, de a cunoaște lucrurile și de a-și conduce viața pornind de la sine. Premisa umanistă greșită, formulată mai întâi de filosoful grec Protagoras, este că „omul este măsura tuturor lucrurilor” sau criteriul de bază pentru cunoașterea lucrurilor care există. Aceasta este de fapt și teza relativismului care susține că nu există un adevăr universal valabil deoarece opiniile sunt diferite în funcţie de percepţia şi modul de gândire al fiecăruia.
Biblia numește acest fel de preferință, nebunie: „Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” (Ps. 53:1, Luca 12:20). În lipsa înțelepciunii, nebunul se înfruptă din pomul cunoștinței binelui și a răului, intrând în confuzie: „Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!” (Is.5:20). Este imposibil să dezvolți un caracter bun și unitar dintr-o inimă bazată pe premise greșite sau atitudini (motivații) îndoielnice, contradictorii, unele bune și altele rele.
În cuvântările Sale, Domnul ISUS s-a referit de multe ori la responsabilitatea omului înaintea lui Dumnezeu pentru roadele vieții sale: „Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău: căci pomul se cunoaşte după rodul lui.” (Matei 12:33). Ioan Botezătorul a menționat că eschivarea de la responsabilitate este imposibilă: „Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc.” (Matei 3:10).
Nerodirea omului are anumite cauze. Pe deoparte: „Dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul, şi-l fac astfel neroditor.” (Marcu 4:19). Pe de altă parte, se ridică o problemă: „Poate un etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi deprinşi să faceţi răul?” (Ier.13:23). Timpul a arătat că știinţa n-a reușit să schimbe caracterul și moralitatea omenirii, deși la ora actuală a atins vârfuri nemaiîntâlnite în istorie. Singura cale de schimbare reală a vieții poate avea loc numai pe calea mântuirii oferită de Dumnezeu.
Cunoașterea lucrării și a puterii Duhului Sfânt înzestrează caracterul cu roada Duhului
Scopul general al mântuirii este să devenim copii ai lui Dumnezeu caracterizați printr-un caracter bun și sfânt. Pentru aceasta Domnul ISUS se prezintă pe Sine ca Cel ce face toate îngrijirile necesare ca omul să aducă roade bune: „Doamne” i-a răspuns vierul „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia.” (Luca 13:8). „Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă.” (Ioan 15:2). Apoi urmează echiparea caracterului cu roada Duhului Sfânt. Duhul începe transformarea printr-o schimbare a minții și o înnoire a inimii omului.
Inima omului în Scriptură este considerată a fi centrul decizional al voinței, locul unde se face alegerea acțiunilor ce vor fi înfăptuite. Schimbarea inimii înseamnă înlocuirea sistemului de alegere și decizie prin întemeierea lui pe principiile adevărului și a binelui. Această schimbare a inimii o face Duhul prin: „spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”(Tit 3:5). În urma pocăinței și credinței în Hristos, Duhul Sfânt face nașterea din nou. Apoi prin cooperarea dintre om și Duhul Sfânt începe cultivarea unui caracter unitar. După cum un pom face numai un fel de fruct, în acest caz, fructul unic este caracterul sfânt: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.” (Gal.5:22-23). Cuvântul „roadă” folosit aici la singular este descris prin îmbinarea unitară a mai multe trăsături de caracter. Scopul roadei este refacerea chipului inițial a lui Dumnezeu în om și ajungerea la „statura plinătăţii lui Hristos” (Ef. 4:13-15).
Dintre toate roadele Duhului, dragostea este cea mai mare, deoarece le conține și susține pe toate celelalte. Augustin spunea: „iubește pe Dumnezeu și fă ce vrei”. Într-adevăr, cine iubește cu adevărat pe Dumnezeu va face numai Voia Lui. El va ocoli păcatele volitive și va trăi o viață sfântă.
În concluzie, putem spune că roada Duhului este caracterul sfânt care rezultă din dragoste! Caracterul sfânt al unei persoane este singura bogăție spirituală care va fi moștenită în viața veșnică. Deci, nu-l neglija!
Notă! Există o deosebire între roada Duhului și roadele talentului. Talentul provine dintr-o aptitudine primită ca înzestrare naturală (ereditară) și care a fost cultivată printr-o viață disciplinată. În general, talentul se referă la un anumit segment performant al vieții, în timp ce caracterul poate fi rău (geniul rău). Talentul cultivat va duce la performanță și specializare pe domenii înguste.
Talentul poate fi pus în slujba lui Dumnezeu și atunci, prin suplimentarea cu roada și darurile Duhului Sfânt, contribuie la o viață și slujire sfântă. Are loc schimbarea inimii, a motivațiilor și moralității, se adaugă puterea integrării lui în prioritățile vieții spirituale și ale slujirii.
Constantin Joldeș
Data: 14.01.2023
Zalău
Radio unison
Va recomand